Românii din Valea Timocului acuzaţi în presa sârbă că vor separatism

Presa de la Belgrad lansează noi atacuri dure la adresa comunităţii româneşti din Valea Timocului. Sub titlul „Problema vlahilor şi a bisericii româneşti”, cotidianul Pecat acuză minoritatea românească din Timoc că urmăreşte nici mai mult, nici mai puţin decât secesiunea Serbiei, cu sprijinul României.

Jurnaliştii sârbi se întreabă ce a vrut să spună preşedintele României Traian Băsescu, în timpul vizitei la Belgrad, din noiembrie 2011, când a afirmat că România va urmări cu interes rezolvarea problemei vlahilor?

Răspunsul ar putea fi, potrivit autorul articolului, secesiunea Serbiei. Comunitatea românească din Valea Timocului este acuzată că vrea să beneficieze de un statul mai „special” decât al altor minorităţi şi că urmăreşte să obţină autonomia teritorială.

„Nu este prima dată când Serbia se află în boxa acuzaţilor pentru sfidarea drepturilor minorităţilor. Numai că minoritatea vlahă, prin presiuni externe, vrea să fie tratată preferenţial. În acest fel, vlahii (ortodocşi din Serbia de est) au început să emită pretenţii la autonomie, iar autorităţile sârbe nu au sesizat acest lucru”, se arată în articolul publicat pe 8 decembrie 2011.

vp

Cotidianul Pecat :Problema vlahilor şi a Bisericii româneşti

„Pas spre separatism”

 

Articolul reia tema falsă a „românizării” Timocului, jurnaliştii sârbi ignorând deliberat originea reală a vlahilor: „Este foarte grav că organizaţiile vlahilor se ocupă cu românizarea etnicilor din Timoc, invocând istoria pentru a-şi justifica acţiunile. Vlahii vin în faţa instituţiilor UE şi susţin că, prin cultură şi religie, sunt români. Este foarte posibil ca ei să ceară în curând autonomie. Acesta este un pas politic, un pas către separatism, în care o nouă bucată din Serbia ar putea fi ruptă de la ţara mamă”.

Nu doar etnicii români sunt atacaţi, dar şi Biserica Românească. Aceasta din urmă este acuzată că se amestecă în problemele interne ale Bisericii Sârbe, având în spate susţinere europeană.

„În ultimii zece ani, mai ales după ce România a aderat la Uniunea Europeană, provocările Bisericii Ortodoxe Române în teritoriul canonic al Episcopiei Timocului şi Branicevo, în regiunile locuite de vlahi, au devenit mai mult decât vizibile. Biserica Ortodoxă Română are dreptul să fie pe teritoriul Serbiei, dar numai în Banat, la Vrsac, acolo unde trăiesc români”, notează Pecat.

Naţionalitate artificială

Într-un alt articol al cotidianului Pecat, publicat la 1 decembrie 2011,de Ziua Naţională a României, intitulat „Inventarea unei naţiuni”, comunitatea românească din Valea Timocului este calificată drept „naţionalitate artificială”.

„Problema vlahilor este cel mai bun exemplu pentru modul în care procesul de aderare la Uniunea Europeană duce la inventarea unei noi naţiuni. După Kosovo, Sandzak şi Voivodina, s-ar putea trasa o altă graniţă, dacă vlahii, susţinuţi de UE, vor ridica pretenţii de separare”, se arată în articol.

Jurnaliştii sârbi mai notează că România se foloseşte de vlahi ca de un paravan şi revendică o minoritate naţională care, de fapt, nu ar exista.

Promisiuni încălcate

În timpul vizitei sale oficiale la Belgrad, din noiembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a pus din nou în discuţie nerespectarea drepturilor comunităţii româneşti din Valea Timocului. El a declarat însă că România nu va condiţiona adoptarea acordului de asociere a Serbiei la UE de rezolvarea acestei probleme.

Oficialii sârbi au răspuns curtoaziei lui Băsescu şi şi-au luat angajamentul că vor pune în practică, pentru cei care care-şi asumă identitatea română, dreptul la educaţie în limba maternă, accesul la media în limba maternă, exprimarea fără constrângeri a libertăţilor religioase în limba maternă, soluţionarea favorabilă a solicitărilor comunităţii româneşti din Serbia de restituire a imobilelor naţionalizate în timpul regimului comunist şi celelalte drepturi garantate de Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale.

Numai că, după numai două săptămâni, autorităţile de la Belgrad s-au răzgândit.
Serbia a picat testul promisiunilor, la întâlnirea Comisiei mixte româno-sârbe de la Belgrad. Comisia urma să stabilească termene şi etape clare în ceea ce priveşte măsurile pe care autorităţile de la Belgrad trebuiau să le ia în problema respectării drepturilor romanilor/vlahilor din Timoc. Întâlnirea a fost însă un eşec, partea sârbă refuzând aceste angajamente.

Replica României

Reacţia Bucureştiului nu a întârziat şi a fost pe măsură. Pe 14 decembrie 2011, Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României a dat aviz negativ Acordului de asociere şi stabilizare a Serbiei la Uniunea Europeană.

Motivul invocat de Comisie a fost acela că autorităţile din Serbia continuă să încalce drepturile românilor timoceni. „Susţinerea Serbiei de către România în demersul său european este o consecinţă firească a necesităţii sprijinirii dezideratului european al cetăţenilor sârbi, obligând totodată statul vecin la implementarea unei serii de măsuri în favoarea minorităţilor naţionale, printre care dreptul la educaţie şi la oficierea de slujbe religioase în limba maternă”, se arată într-un comunicat de presă.

Fără cele mai elementare drepturi

Sute de români/vlahi sunt anchetaţi de poliţia şi procuratura sârbă pentru presupusa falsificare a listelor pentru alegerile Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe, organism contralat de Belgrad. Celor 300.000 de români din Timoc li se refuză drepturi elementare, precum învăţământ şi slujbe religioase în limba maternă.

Liderii comunităţii româneşti din Valea Timocului au acuzat autorităţile sârbe de presiuni împotriva etnicilor români, pentru ca aceştia să nu-şi declare adevărata naţionalitate la recensământul naţional, din octombrie 2011. Situaţia recensământului din acest an este chiar mai gravă decât în 2002, când, de asemenea, autorităţile de la Belgrad au încercat să ascundă numărul real de etnici români.

Sorin Ghica

Adevărul

„România este acolo unde e un singur român. chiar şi pe lună”

 

În Bulgaria ar trăi în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română. Cifrele sunt contrazise însă de autorităţile de la sud de Dunăre

Românii din jurul graniţei României (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina şi R. Moldova) sunt supuşi permanent unei politici de deznaţionalizare şi unui proces accelerat de asimilare. Limba română se pierde sau nu mai este „la modă”, aşa cum susţin mai mulţi români din jurul graniţei

 

Românii din Bulgaria susţin că guvernul de la Sofia le încalcă drepturile în mod flagrant. Politica de deznaţionalizare a românilor, manifestată activ de către statul bulgar, este mult mai accentuată decât lupta pe care o duc românii din sudul Dunării pentru păstrarea şi promovarea limbii şi culturii româneşti.

Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană în 2007 fără a acorda drepturi depline comunităţii româneşti din acest stat. Constituţia nu recunoaşte minorităţile naţionale, astfel încât românii din Bulgaria sunt incluşi doar în categoria grupurilor etnice. Conform datelor oficiale de la recensământul din anul 2011, numărul vorbitorilor de limbă română nu depăşeşte cifra de 6 mii („vlahi” – 1.964, romi – 1.837, români – 822, bulgari – 733).

De cealaltă parte, reprezentanţii românilor din Bulgaria susţin că ultimul recensământ a fost falsificat şi că cifra reală a românilor ar fi de peste 50 de mii doar în regiunea Vidinului. Totodată, pe pagina web a instituţiei guvernamentale române, Departamentul Românilor de Pretutindeni, se arată că în Bulgaria trăiesc în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română, localizaţi mai ales în Valea Dunării, Varna, Veliko Târnovo, Burgas, Silistra şi în regiunea Rodopi.

lt

Fobia faţă de români

„La recensământ m-au întrebat ce naţionalitate am? Le-am răspuns: român.  M-au întrebat «Cum român?» şi au notat cu un creion, ca ulterior să se poată face modificări. I-am zis: «Nu, doamnă, cu pixul însemnaţi, pentru că e uşor de şters român şi de scris bulgar»”, spune Nicolay Marinov Patchev, membru al Uniunii Scriitorilor Liberi din Bulgaria.

Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria – AVE, afirmă că în Bulgaria există o fobie faţă de români, mai ales faţă de termenul de – român. „Se duce o politică de deznaţionalizare şi în special chestia cu „vlahii” e băgată aşa cum este introdus în mod intenţionat şi termenul de „moldoveni şi limbă moldovenească” în R. Moldova. Acum nu ştiu R. Moldova ce orientare are, dar aici, noi toţi suntem români sută la sută. Numai că unii se recunosc ca fiind români. Alţii, sub influenţa unor structuri de stat şi în special cu susţinerea unor organizaţii antiromâneşti, se denumesc vlahi”. Reprezentantul românilor din Bulgaria a mai spus că se creează această confuzie între român şi „vlah” pentru că se vrea neamul dezbinat, să nu fie uniţi toţi sub denumirea de român.

Sofia. Diplomaţie de faţadă

Guvernul de la Sofia îi lipseşte pe români de dreptul de a învăţa în limba maternă. Astăzi, în Bulgaria mai există o singură şcoală românească. În anul 1999 Liceul „Mihai Eminescu” de la Sofia şi-a reluat activitatea după o întrerupere de 51 de ani. Această instituţie de învăţământ românesc, care funcţionează mai mult pe bază de reciprocitate între statul bulgar şi român, este un „liceu de faţadă”, susţin mai mulţi români din Bulgaria. „Liceul a fost deschis la Sofia, acolo unde sunt 100 de români, în loc să fie amplasat în regiunea Vidinului, unde este o masă compactă de români, în număr de 50 de mii”.

Pe 13 iulie am efectuat o vizită la liceul românesc din Sofia. Sediul se află în aceeaşi clădire cu o şcoală bulgară. Astfel, din cele patru etaje ale instituţiei, liceul românesc activează pe un singur etaj. La etajul 4. Am încercat să discut cu directoarea liceului, care mi-a răspuns în limba bulgară că am nevoie de permisiunea Inspectoratului şcolar de la Sofia pentru a purta orice discuţie cu ea.

Nicolay Marinov Patchev, din oraşul Kozloduy, profesor de limba română, spune că la Liceul „Mihai Eminescu” din Sofia se duc mai mult copii bulgari care vor să înveţe cât de cât limba română, ca ulterior, să obţină o bursă de studii în România. „Locul acestui liceu trebuie să fie în regiunea Vidin. Acolo se află cuibul românismului din Bulgaria. Aşa am avea posibilitatea să trimitem la un liceu românesc şi copii din satele mai îndepărtate, unde nu există nici o şcoală românească”.

 

Dacă vreţi să învăţaţi româneşte, duceţi-vă la Sofia

De aceeaşi părere este şi Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, care afirmă că amplasarea liceului român la Sofia a fost o politică intenţionată a statului bulgar şi, totodată, este vorba de slăbiciunea politicianului român. Liceul român de la Sofia s-a făcut mai mult în baza orgoliilor din spatele biroului şi în nici un caz nu a fost făcut pe bază de reciprocitate.

„Dacă în Bucureşti există o comunitate bulgară prin care Liceul bulgar „Hristov Botev” serveşte această comunitate, la Sofia nu există comunitate românească. La Sofia sunt câţiva aromâni. Pe noi ne deranjează că există acest liceu la Sofia, pentru că oricând statul bulgar ne scoate ochii cu acest liceu. Ne spune: „Dacă vreţi să învăţaţi româneşte, duceţi-vă la Sofia”. Lucru imposibil. Masa compactă de români este aici, la Vidin. Noi vrem liceu românesc la Vidin”.

 

Fără şcoală românească, merge în clasa I la un liceu bulgar

Oficial, la Vidin nu există şcoală românească. Lucica Gheorghiev, profesoară de limba română, în mod voluntar mai ţine cursuri de limba română la o bibliotecă din Vidin. Cursurile de limba română sunt frecventate de 12 – 15 tineri. „Am început să ţinem cursuri de limba română în regiunea Vidinului atât timp cât s-a desfăşurat un proiect susţinut din partea guvernului României. Acum nu ne mai finanţează. S-a stopat totul. De un an am început să ţin cursurile în mod voluntar, ca să nu se piardă ceea ce am început”.

Luni, 16 iulie, am asistat la cursurile de limba română. Cea mai tânără elevă se numeşte Ioanna şi are 7 ani. Acasă a învăţat să vorbească în română. „Nu ştiu să scriu româneşte şi am venit la cursuri. Am început cu abecedarul. Deja pot să scriu puţin. Mă uit după litere şi le unesc ca să obţin un cuvânt. Din toamnă merg la şcoală. Aş vrea la un liceu românesc. Şi pentru că nu avem, trebuie să merg la o şcoală bulgară”, spune Ioanna, care în timp ce vorbeşte cu noi îşi scrie numele în limba română.

Daria are 19 ani şi este din localitatea Kapitanovtsi (Căpitănuţ), situată la 6 km de Vidin. În fiecare zi de luni şi miercuri vine la cursurile de limba română. „Sunt din familie vlahă şi nu vorbesc bine româneşte. Aici la fiecare lecţie avem gramatică. Facem dialog şi avem teme pentru acasă”, spune Daria, care deja a învăţat să scrie şi să citească în limba română.

 

La poliţie i-au cerut listele cu elevii care învaţă în limba română

Nicolay Marinov Patchev, 72 de ani, din oraşul Kozloduy, a început să ţină cursuri de istorie încă din anul 1983. „Noi, românii din Bulgaria, am văzut că ne topim şi am început să ţin ore de istorie cu 17 copii. Le predam istoria graiului matern”. În anul 2007-2009 profesorul de istorie a organizat şi cursuri de limba română la casa de cultură din oraşul Kozloduy, dar şi în satul vecin Harlets. Au fost grupe de copii şi de adulţi, inclusiv un bătrân de 74 de ani, care vrea să scrie în limba străbunilor.

„După 2009 nu am avut posibilitatea să mai facem nimic. Suntem persecutaţi. Aici există naţionalismul balcanic. Pentru că am predat limba română, nu sunt alungat. Sunt azvârlit cu copitele. M-au lăsat fără lucru şi sunt invitat cu degetul la poliţie. Mi-au cerut listele elevilor care veneau la cursurile de limba română. M-am adresat la ambasada României de la Sofia cu problema dată şi mi-au răspuns să nu le dau nici o listă nimic. Se vorbeşte de mine că sunt românizator. Eu nu sunt românizator. Eu sunt român”.

Profesorul de română a fost chemat la inspectoratul şcolar din regiune şi i s-a spus „nici o limbă română să nu se mai studieze”. Nicolay Marinov Patchev spune că limba sa maternă este – limba română. „Mie mama mi-a cântat în română: nani-nani, puiul mamei, şi nu în bulgăreşte. Aşa că, acolo unde este scânteie de românism, noi trebuie să o facem flacără, şi nu să o lăsăm să piară”.

 

În instituţii se vorbeşte bulgara, la piaţă – româneşte

În zona Vidinului nu contează că sunt 50 de mii de români sau 100 de mii, pentru că în instituţii oricum se vorbeşte bulgăreşte, îmi spune un trecător pe care l-am întâlnit lângă gara din Vidin. Acesta mi-a spus că, dacă vreau să aud vorbindu-se româneşte, să merg la piaţa agricolă. „La bazar toţi vorbesc româneşte”.

Slaviana Neofidova este din localitatea Slanotran, situată la 15 km de Vidin. Zilnic, vinde la piaţă pepeni galbeni. Ea spune că în localitate toţi vorbesc româna. „De aici, de la Dunăre, şi până la Marea Neagră numai româneşte se vorbeşte. Vorbim româna, cântăm în română. Bătrânii mei n-au ştiut niciunul bulgăreşte. Vorbesc doar pe româneşte. Copiii deja vorbesc româna mai greu, pentru că învaţă la şcoală bulgărească”.

Violeta Traianova din localitatea Kapitanovtsi susţine că în toate satele din jurul Vidinului se vorbeşte româneşte. „Limba română am pomenit de la moşi-strămoşi. La recensământ, mai sunt unii care vorbesc pe româneşte, dar se declară bulgari pentru că aici s-au născut.”

 

O singură biserică românească – tot la Sofia

Reprezentanţii românilor din Bulgaria spun că după anii 2000 au primit un sprijin din partea României. S-au ţinut cursuri de română printr-un proiect pilot. Au fost deschise câteva ziare româneşti. Apoi acest sprijin a devenit tot mai vag, pentru că românii din Bulgaria nu au şi cetăţenie română, iar astfel, „noi nu aducem voturi României. Am primit mesaje clare din România. Banii vor fi redirecţionaţi către cei care dau voturi. Până la momentul actual, noi considerăm că nu am primit sprijinul necesar. Din partea Bulgariei cu atât mai mult. Bulgaria sprijină „vlahii”, pentru că ei sunt puntea de dezbinare şi de rupere a românilor”, afirmă Ivo Gheorghiev.

Dacă comunitatea românească din Bulgaria nu are parte de şcoli româneşti, în ceea ce priveşte presa şi biserica românească – e jale, îmi spune un român din Vidin. „Biserica este încă la etapa în care se salvează pe ea însăşi. Am avut o biserică într-o localitate aflată la 20 km de Vidin unde părintele a slujit în limba română. Acum nu mai slujeşte. O face uneori doar la cerere”.

Biserica ortodoxă română Sfânta Treime din Sofia este singura biserică românească din Bulgaria care ţine de Patriarhia Română. Preotul Neluţ Oprea spune că această biserică este frecventată atât de români, cât şi de bulgari. Slujba se ţine în două limbi. „În mod normal şi principial este să se ţină slujba în limba română. Dar în varianta în care la ora nouă dimineaţa, când începe Sfânta Liturghie, sunt numai bulgari în biserică, mi se pare absolut normal să încep în limba bulgară şi după aceea, când vin românii noştri de la Ambasada României sau de la Ambasada R. Moldova la Sofia, să continui în limba română”.

 

Vizita ministrului de Externe la Sofia

Pe 13 iulie curent, Andrei Marga, ministrul de Externe al României, a efectuat o vizită de lucru la Sofia, la invitaţia omologului bulgar, Nickolay Mladenov. Marga s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai oamenilor de afaceri români şi ai comunităţii româneşti din Bulgaria. La dorinţa ministrului de Externe al României, presa nu a fost prezentă la această întâlnire. Însă, imediat după vizita la Sofia, presa românească a titrat: „În timpul vizitei în Bulgaria, Marga a uitat de românii din ţara vecină”. Asta am auzit şi de la alţi români din Bulgaria. „Politicienii vin, ne salută şi ne spun la revedere. Dar problemele rămân aceleaşi”, mi-a spus un participant român la întâlnirea cu ministrul de Externe.

ig

Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, susţine că nu este posibil să se păstreze un neam fără istorie, fără învăţământ, fără limbă, fără tradiţii. „Ne-am păstrat până acum pentru că am avut tradiţii, muzicieni buni care cântau istoria neamului românesc. Aşa ne-am păstrat ca neam. Însă nu-i mai avem nici pe aceştia. Au murit. Acum am rămas orfani, din orice punct de vedere. Şcoală nu avem. Copiii noştri nu mai vorbesc româneşte, tocmai pentru că niciodată n-au învăţat corect să vorbească. Bulgarii spun despre noi că românii sunt ţigani, românii sunt mămăligari, şi asta creează o jenă într-o persoană”, afirmă Ivo, care a ţinut să mai sublinieze că România este şi acolo unde e un singur român. Dacă e pe Lună, şi acolo e România.

IURIE SANDUTA

România Libera

 

 

ELEV  SUPERIOR

 

 

Prin 1930, Liceul Traian din Turnu-Severin era apreciat în ţară ca unul din cele mai serioase în care cel puţin 30% dintre elevi rămâneau repetenţi sau corigenţi. Cele mai grele materii erau limba latină, unde directorul liceului, Stoenescu făcea ravagii. Dimineaţa la intrarea pe poarta şcolii directorul inspecta fiecare elev interesându-l ţinuta, mai întâi cozorocul de la şapca să nu fie spart la fotbal, încolo costumul cachiu trebuia să aibă pe mâna stângă numărul de ordine al fiecărui copil iar dedesubt clasa.

De exemplu eu, în clasa I am avut numele greşit pentru că un copil care mi-a scris cererea, în loc să scrie „Sandu Cristea” a scris „Sanda  Cristea”, deci aveam nume de fată, aşa că până prin clasa a-III-a am purtat nume de fată. Acest nume se potrivea cu firea mea de copil zâmbitor şi delicat, care îi respectam pe toţi copii, fiind mai mici sau mai mari.

Elevii din clasa a – VII –a şi a – VIII –a se dădeau pe lângă mine să le dau felul doi de mâncare, care consta într-un ciolan de curcan, gânsac sau o felie de carne de porc. Mie nu îmi plăcea carnea şi le dădeam felul doi pe câte o gogoaşă, aşa că pupitrul meu în afară de câteva caiete, în partea dreaptă era plin de gogoşi, pe care eu le ţineam rezervă pentru vremuri critice şi din care se înfruptau şi colegii mei mai flămânzi, veniţi de la liceu după cursuri.

N-o să mă credeţi dar până la Crăciun în clasa I am dat felul doi domnului Mituş Mateiaş, elev în clasa a – VIII –a, fiu de cheferist din Tâmna, sat pricopsit pe lângă o gară mică de olteni.

Mi-a mers tare rău în primul trimestru şi poate că două luni n-am încetat să plâng de dorul fraţilor, părinţilor şi mai ales mă punea pe gânduri  situaţia văcuţei şi a caprei mele, Bărzuica, pe care le iubeam ca pe soarele de pe cer. Aşa că nu puteam învăţa din cauza grijilor. Aveam nota trei pe flanc la toate materiile cu excepţia dixterităţilor, ca de exemplu la religie, purtare, muzică, desen, gimnastică, la care aveam 10.

Nu cred că acest liceu să fi avut un elev mai prost decât mine, care de fapt nu cunoşteam bine încă alfabetul latin, nu ştiam nici să citesc româneşte. Prima lecţie pe care am citit-o în limba română a fost „Iepurele” dintr-o carte de zoologie din clasa I. M-a învăţat să citesc un coleg mai mare de la mine din sat care mi-a fost ca şi frate de la tinereţe până la bătrâneţe, Boris Păşuică. Grija lui principală era ca să pun accentul pe a doua silabă, ceea ce la pronunţia iepurelui ieşea prost de tot şi atunci îmi dădea un pumn în cap deşi nu avea dreptate.

Sunt sigur că un elev mai pârlit şi mai slab decât mine la propriu şi la figurat nu a avut acest liceu de când s-a zămislit el pe această urbe. Se poate lăuda cu cel mai slab elev identificat la ora actuală.

Necazul mare era că profesorul meu de desen, Simionescu pusese ochii pe mine şi nu mă scotea din „sârb”, ceea ce pe mine mă necăjea foc şi  nu o să vă miraţi cum de a ajuns năpasta să cadă pe mine un nume pe care l-am iubit cel mai puţin şi din a cărui cauză a trebuit să trec clandestin frontiera în România ca să învăţ carte românească.

Dar ce s-a întâmplat? La o lecţie de desen, eu ne-având creioane colorate în afară de culoarea verde, a trebuit să desenez o şatră de ţigani, iar caii mucaliţi ai ţiganilor erau toţi verzi, încât profesorul pe chestia asta a făcut mult timp haz de necaz. Încercam zadarnic să-l conving că eu nu sunt sârb, că sunt român şi mă simt jicnit, însă fără nici un pic de şansă am rămas cu acest nume.

Prin clasa a – II-a începusem să învăţ bine, aveam note bune la toate materiile şi chiar odată am avut un 8 la limba română, dar nu vă spun acum pe ce ştiinţă s-a bazat regretatul meu profesor de limba română, Dumitru Papadopol când mi-a dat nota 8, fiindcă este vorba de o întreagă istorie. Şi aşa cum nu ştiţi că acest profesor filozof a murit la stuf în Dunăre cu sângele supt de lipitori, prin anul 1958, nu o să ştiţi nici de ce eu am reuşit să iau cea mai mare notă din clasă la limba română.

Pe măsură ce creşteam şi învăţam mai bine, eram tot mai apreciat de elevii din clasa a – VII –a şi a – VIII-a care aveau faţă de mine o simpatie nestăpânită încât nu ştiau cum să mă atragă în clasa lor de meditaţie, aşa că începuseră să mi se ridice fumurile pe la nas. Până aici autorul meu preferat era Petre Dulfu cu „Isprăvile lui Păcală” şi „Povestea lui Dumnezeu”, dar de aici în acolo am început să citesc pe Lucian Blaga, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu.

După ce am trecut în clasa a- II – a şi sub numărul 225 am mers la „Ciaprazărie” şi mi-a scris cu fire de aur „clasa a -II- a”. Eram mândru de acest II şi nu îmi luam ochii de la acest număr. Nu o să mă credeţi dar copii în vremea aceea, atunci cânderau în clasele mai mari mergeau cu nasul pe sus şi nu-i băgau în seamă pe cei mici, cum eram eu, pentru că se zicea că se înjosesc cu mojici şi mucoşi ca noi.

Era atunci obiceiul ca elevii din clasele inferioare să-i salute pe cei din clasele superioare. Într-un fel eu eram în clasa a –II-a, într-o clasă superioară faţă de cei din clasa a –I-a care încă îşi ştergeau mucii cu podu palmei. Închipuiţi-vă că de la internatul Liceului Traian, care se afla în Muzeul Porţilor de Fier de azi până la liceul Traian era cam un kilometru. Dacă mergeai singur pe această direcţie puteai să dai peste 10-20-50 de copii în clase mai mari şi pe care trebuia să-i saluţi dacă vroiai să scapi cu nasul ne-spart, pentru că aşa era regulamentul.

Salutul de fapt avea rostul lui, dacă ştiai să saluţi frumos îndoindu-ţi şira spinării puteai să fii apreciat şi simpatizat fie de elevii mai mari, fie de domnul secretar al liceului Ştianţă, fie de pedagogi; ori pedagogi erau o mulţime: unul era Ionescu Brambura care alerga după noi la spălător cu un ciomag să ne spălăm repede dimineaţa la ora 6. Mai aveam pedagogi pe profesorul Strugaru care era un om serios şi când pleca la câte vreun examen la Bucureşti sau undeva, mă punea să dorm la el acasă, să am grijă de nevasta lui cât este plecat şi să îi păzesc cireşul din faţă, care făcea cu ochiul la copii.

Însă odată mergând către liceu, dându-mi seama că sunt elev superior trebuia să-mi iau rolul în serios şi să-i pocnesc pe copii mai mici din clasa a –I- a care nu ştiau să-i salute pe elevii superiori.

Ori când treceam eu pe lângă un elev din clasa I, trecea un elev superior şi el trebuia să mă salute. Iar eu ca să-l prind în flagrant mă uitam ţintă doar va uita să mă salute. Dar iată că am şi dat peste client; trece unul mic şi sfrijit pe lângă mine cu ghiozdanul încă la spate făcându-se că nu mă vede

–         Stai mă blegule, îi zic eu, tu vezi cine sunt eu?

–         Văd, zice el, eşti un elev tâmpit

–         Ce vorbeşti mă? Tu nu vezi că eu sunt un elev superior, sunt în clasa a –II- a, boule!

–         Şi ce dacă eşti?

–         Tu nu ştii că trebuie să-ţi saluţi superiorul?

–         Ba ştiu, da uite m-am grăbit

–         Eee uite acum îţi dau eu un pumn în nas să-ţi curgă bulionul şi să ţii minte că atunci când treci pe lângă un elev superior să-l saluţi, blegule! Şi l-am pocnit, iar inferiorul meu a plecat spre casă cu bulionul în nas.

–         Aşa se întâmplă când ai de a face cu superiorii!

De la un timp chestiunea asta cu salutul ajunsese un chin pentru că de la internat până la liceu puteai să saluţi pe cei superiori, uneori de 50 – 100 de ori şi trebuia să stai cu mâna pe şapcă aproape tot timpul.

Colegul meu, Popescu Jiana, fiu de învăţător din comuna Jiana Mare – Mehedinţi are o inspiraţie genială faţă de ceilalţi, care tratau salutul cu indiferenţă. Ce se gândi el? Să pună T- ul la ceafă iar şapca să o pună sus pe litera T, încât să se afle veşnic în salut. Şi asta i-a mers vreo câteva zile până când a fost prins de pedagog de Brambura şi l-a urmărit cu toroipanul prin internat şi l-a pălit cu câteva.

Noi copii obişnuiam ca să trecem într-adins prin faţa şepcii lui ridicată deasupra capului cam cu o palmă, căruia îi răspundeam reverenţios la acest ingenios salut.

S-a auzit chestia asta şi prin oraş, a auzit-o găzarii, bragagii, covrigarii, bozagii, tinichigii şi alţii, încât el i-a cunoscut pe toţi şi cum se terminau lecţiile la liceu dau o alergătură în centru până la primărie, unde oricum trebuia să dea de nea Osman Baiaram Bragagiul, care pentru acest salut îi dădea un pahar de bragă gratis. De aceea avea şi motive să se laude faţă de alte calfe că el este salutat până şi de elevii de la liceul Traian.

Nici Tiberie, servitorul nostru de la internat, omul de nădejde a madamei Aman, bucătăreasa internatului n-a rămas nepăsător faţă de acest salut care adusese mai mult haz şi necaz decât bucurii copiilor din clasele inferioare. Ce să facă el să fie şi mai interesant decât Popescu Jiana? A luat măgarul internatului, i-a confecţionat o şapcă LT în frunte, iar pe partea stângă a lipit un număr scris cu fir de aur şi cu clasa a –V- a, deci măgarul era în clasa a –V- a pe când noi eram abia în clasa a –II- a.

Când ieşeau copii de la liceu pe la prânz, el aşeza măgarul la intrarea în curtea internatului spre dreapta unde se vedeau nişte urme de biserici din vremea romanilor şi cum măgarul păştea dintr-un polog de iarbă, avea grijă să-l atenţioneze pe fiecare elev să salute măgarul din clasa a -V- a. Copii cum observau numărul şi clasa măgarului îşi schimbau mutra posomorâtă şi neapărat se îmbujorau şi pe figură apărea un zâmbet care-i impunea o anumită atitudine de bucurie, saluta măgarul şi intra fericit la internat.

Nici lui Tiberie nu i-a mers figura asta prea mult pentru că directorul internatului, profesorul de matematici, Silagy a observat batjocora şi i-a dat o păruială să o ţină minte, că aici se află în cetatea Drubeta a împăratului Traian şi că nu este cu oile pe la satul Căscaţi.

 

Cristea Sandu Timoc

 

 

 

 

Cum să scriem şi să citim româneşte

 

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusă, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, au alfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o oferă alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanică avem nevoie de un alfabet latin, haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine romană sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL                                       

Română     sârbă  – Exemple

A, a         A, a  – Ana, alb, avion

B, b         B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c         K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d        D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e        E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f         F, f  – Florin, farmec, floare

G, g        G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h        H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i           I, i   –  Ion, inima,inel, iaurt

J, j          Z, z  – Jana, joc, jena, jos

K, k         K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l          L, l  – Laura, lalea, lene, leu

M,m        M, m– Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n         N, n  – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o         O, o  – Oana, oală, oaie, oameni

P, p         P, p  – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r         R, r   – Radu, râu, raţă

S, s         S, s  – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş         S, s  – Şibenic,, şal, şarpe

T, t         T, t  – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ         C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u         U, u– Ungaria, urs, urmă

V, v         V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x                   – Xenia, xenofob, xerox

Z, z          Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

 

Alte semne româneşti:

Ă, ă  –  casă, masă, mireasă, grasă

Â, â  –  mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î    –  învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ   –  ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q  –  status-quo

W, w–  Walter, Washington

Y, y  –  Yugoslavia, York

 

Grupări de litere:

Ge, ge  –  Gelu, ger, geam

Gi, gi  –   Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe– Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce  –  Cezar, ceas, cetate

Ci, ci   –  cina, cineva, cireşe

Che, che– cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

 

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

 

01.02.2013                                           

Colegiu de redacţie: Florin Băran,Maria Sandu, Sergiu Dema, Georgevici Dan

ASTRA ROMÂNĂ, Bulevardul C.D. Loga Nr. 7 · Timişoara · 300021 · jud. Timiş,

astra_romana_timisoara@yahoo.com

Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România 

 

Dumnezeu să vă dea sănătate!