Al XX-lea Congres al Valahimii de la Timişoara (28 – 31 octombrie 2011)

Prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu,

membru al Uniunii Scriitorilor din România (din anul 1980), al Societăţii Române de Haiku (din 1990), al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni (din 1992), al Société des Poètes et Artistes de France (din 1999) etc.; este membru de onoare al Societăţii Literare „Tristan Tzara Moineşti-România) – Zürich-Elveţia (din 2005) şi membru Honoris Causa al Cercului „Lumina“ din Panciova-Serbia (din 11 august 2006), calitate în care i se acordă (în 15 decembrie 2007, la Novi Sad / Panciova) şi Medalia de Aur „Lumina“-60.300182-Timişoara, str. Intrarea Lungă, nr. 1, bl. G, sc. B, ap. 1.

Tel. 0256 / 292976. E-mail : ionpachia@gmail.com 

Sub auspiciile Mitropoliei Banatului, Primăriei Municipiului Timişoara, Universităţii de Vest din Timişoara, Universităţii Politehnice „Traian Vuia“ din Timişoara, Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni etc. şi în organizarea directă a Astrei pentru Banat, Porţile-de-Fier şi a Valahilor de Pretutindeni, graţie inimosului preşedinte nonagenar al acesteia, Cristea Sandu-Timoc (n. 8 septembrie 1916), s-a desfăşurat la Timişoara, între 28 şi 31 octombrie 2011, a XX-a ediţie a Congresului Internaţional Identitatea Culturală a Tuturor Românilor.

Şi la cel de-al XX-lea Congres al Valahimii s-a înregistrat o participare notabilă, desigur, nu atât de numeroasă / fastuoasă ca la ediţiile anterioare, din motive obiective (organizatorice – sponsorizări „de criză“, schimbarea datei tradiţionale etc., dar şi legate de sănătatea Preşedintelui Astrei pentru Banat şi Porţile-de-Fier, Cristea Sandu Timoc – ce a păşit din 8 răpciune încoace în cea de-a 96 toamnă a Domniei Sale –, pe care-l rugăm să nu uite a ne invita şi la împlinirea celor o sută de toamne, în 2016, şi căruia-i urăm cu emoţie cogaionică şi pe-această cale-media: La cei mai mulţi ani, cu  sănătate / fericire…!), participare de marcă, atât dintre hotarele Daciei lui Burebista / Regalian – din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria etc. –, cât şi din diaspora: Franţa, Belgia etc.

Din programul zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2011, s-a remarcat (între h. 10 – 11), sub genericul Românii de la sudul Dunării, «expoziţia de carte, pictură, presă şi fotografii-color de la românii din Timoc şi [din] celelalte zone geografice…», din holul Aulei Magna (et. I) – Universitatea de Vest (din Timişoara); între altele, au fost prezentate sărbătoreşte, desigur, de către secretarii, ori de către redactorii-şefi – Vasile Barbu, Gh. Lungu, Mioara Moise, Radu Păiuşan, Traian Trifu-Căta ş. a. – următoarele reviste de cultură / literatură şi de istorie: Clio (Timişoara), anul XI, nr. 1 – 4 / 2011; Dacia Aureliană (Timişoara), nr. CXXIV / 2011, săptămânal al Astrei pentru Banat, Porţile-de-Fier; Familia (Petrovasâla-Vladimirovaţ / Serbia), fondată în anul 1910 –, nr. 1 – 2 (102 – 103), ianuarie – aprilie, 2011; Foaia săcoşană (Sacoşu Mare), anul I, nr. 1 / 2011; Tibiscus (Uzdin / Serbia), anul XXII, numerele 3 – 7 (230 – 234), martie – iulie, 2011; etc.

Lucrările «în plen» ale Congresului Valahimii, având ca moderator pe prof. univ. dr. Radu Păiuşan, au început la ora 11, în Aula Magna a Universităţii de Vest. Mai întâi, după un Cuvânt de întâmpinare adus de la rectorul vestitei instituţii-gazdă, prof. univ. dr. Ioan Talpoş, a fost rostită o Binecuvântare a Înalt Preasfinţiei Sale, dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, preşedintele Astrei pentru Banat, Porţile-de-Fier. Au strălucit prin absenţă (potrivit programului tipărit şi înmânat participanţilor la al XX-lea Congres al Valahimii): senatorii Titus Corlăţean – preşedintele Comisiei pentru Politică Externă – şi Viorel Badea – preşedintele Comisiei pentru Românii / Valahii de Pretutindeni – angajaţi să aducă în faţa participanţilor la Congres, în Aula Magna, salutul Parlamentului României; tot prin absenţă au mai strălucit (ca şi în alţi ani): dr. Predrag Balaşevici – preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, col. rez. Dimitrie Crăciunovici – preşedintele Mişcării Democratice a Românilor din Serbia, dr. Ivo Gheorghiev – preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, Alexandru Florin Ţene – membru corespondent al Academiei Americano-Române, preşedintele Ligii Scriitorilor Români ş. a.

După «salutul invitaţilor din ţară şi din străinătate» (Boian Barbutici – din Brestovăţ / Serbia, Miroslav Năstasu – din Subotiţa-Timoc / Serbia, Vasile Barbu – preşedintele Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus“, din Uzdin / Serbia, redactor-şef al mensualului Tibiscus, secretarul Ligii Scriitorilor Români – Filiala Voivodina / Serbia, ing. Mioara Moise – din partea Astrei pentru Banat, Porţile-de-Fier şi a Valahilor de Pretutindeni, din Timişoara, prof. Viorel Dolha – preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România, ing. Traian Trifu-Căta – redactor-şef al revistei Familia, din Petrovosâla – Vladimirovăţ / Serbia, Anta Jurconu – din Svilainaţ-Voivodina, Mircea Todorovici Angheli – din Iasenovo-Voivodina, Miodrag Srecico – născut în Serbia, rezident în Franţa, Vladimir Băniaşu – din satul Dobriţa, comuna Alibunar-Voivodina – ş. a.), d-l prof. univ. dr., Radu Păiuşan, preşedintele / moderatorul din Prezidiul Congresului Valahimii – „ediţia a XX-a“, a dat glas Declaraţiei comune, supunând-o dezbaterii şi aprobării celor prezenţi în Aula Magna.

Cele trei puncte ale „Declaraţiei comune“ (I – III) se adresează, în primul rând, parlamentelor României şi Serbiei / Bulgariei.

(I) «Parlamentul României să facă demersurile» diplomatice către Parlamentul Serbiei şi către Parlamentul Bulgariei, încât comisii bilaterale – una românească şi una sârbească / bulgărească – specializate în drept internaţional pe problemele minorităţilor etnice să stabileacă pentru totdeauna drepturile românilor din regiunea Timoc-Serbia şi din regiunea Timoc-Bulgaria, urmărindu-se respectarea acestor drepturi sacre «ale românilor din Timoc porecliţi „vlahi“…» (s. n.); este vorba despre: 1) dreptul de a avea şcoală în limba maternă: limba română, adică în limba valahă (deziderat exprimat de majoritatea celor ce au luat cuvântul „în plen“: Vasile Barbu, Boian Barbutici, Viorel Dolha, Tamara Iscuban-Birdean, Mioara Moise, Miroslav Năstasu, Miodrag Srecico, Mircea Todorovici-Angheli, Traian Trifu-Căta ş. a.); 2) dreptul de a avea biserică românească / valahă şi preot care să facă slujbele pe înţelesul valahilor timoceni, în limba valahă / română, nu în limba sârbă, ori bulgară (şi acest deziderat a fost exprimat în majoritatea aserţiunilor din Aula Magna, chiar clamat ca vital pentru comunitate, îndeosebi, de către Vladimir Băniaşu, din satul Dobriţa, comuna Alibunar, Voivodina / Serbia – «noi avutără şi biserică; acum n-avem biserică românească; mergem la biserică sârbească; avem pământ de la biserica românească; să cumpărăm o casă; să servim biserica română, şcoala» –, sau de către Mircea Todorovici-Angheli, din Iasenovo-Voivodina / Serbia – «cum suflă lumea, cum simte lumea; limba nu-i cultivată, nu-i învăţată în şcoală; vocabularu-i [a]mestecat, sârbo-român şi în asimilare – statul sârb lucră; mergem un pas înainte, doi înapoi» –, ori de către ing. Traian Trifu-Căta – «…în anul 1910, la Satu Nou exista o şcoală cu 600 de elevi români, iar azi mai sunt 88; la Alibunar este azi doar 1 elev român; se crede că vor fi asimilaţi, că vor dispărea românii din Voivodina în anul 2050, deşi există în prezent 25.000 de români în Voivodina, potrivit celui mai recent recensământ»); 3) dreptul de a avea mass-media (radio, televiziune, presă pe suport de hârtie, edituri etc.) în limba valahă, adică în limba română (Vasile Barbu, Traian Trifu-Căta, Radu Păiuşan – «…în Voivodina [spre deosebire de Timoc], deşi românii sunt mai puţini, ei au în schimb o intelectualitate dezvoltată, au edituri, publicaţii / reviste valoroase ca Libertatea, Lumina etc., radio, televiziune…»); 4) când se face recensământul populaţiei din Serbia, ori din Bulgaria (cum, de altfel, şi din celelate ţări ce şi-au aflat ogor de întemiere, prin voinţa imperiilor, în spaţiul Daciei) să nu mai cultive (în rubricile lui, spre a nu se cunoaşte numărul exact de minoritari valahi / români, autohtoni de fapt în spaţiul lor încă din vremea Daciei Sud-Dunărene / Aureliene, ori prin aparat propagandistic), amendabila confuzie că valahii ar fi altceva decât românii / dacoromânii şi frica de a te declara altceva decât sârb, ori bulgar (Traian Trifu-Căta, antrenat – alături de sârbi – în efectuarea recensământului din Serbia: «am întâlnit şi consăteni [din Ptrovosâla-Vladimirovăţ] ce au refuzat să-şi declare apartenenţa etnic-valahă, din lipsă de educaţie, din rea-credinţă etc.»; Tamara Iscuban-Birdean: «în călătoriile pe care le-am făcut […], am constatat că istroromânilor, ori valahilor din partea bulgărească a Vidinului, nu ştiu de ce le e frică să vorbească româneşte…»; Anta Jurconu – din Svilainaţ-Voivodina / Serbia: «…la recensământ, am auzit destui spunând:  „Mă, nu spune că eşti român, spune că eşti valah…!“»; Mircea Todorovici-Angheli, din Iasenovo-Voivodina / Serbia: «…asta cu valahi sau români este o chestie […]; valah e [considerat] un cuvânt peiorativ, [însemnând] cioban…»); 5) istoria valahilor / românilor, istoria religiei timocenilor, să nu mai fie falsificate de sârbi / bulgari, să fie respectate în litera lor veridică («de la Dacia lui Burebista / Regalian, ori de la împăraţii / regii valahi evmezici din Dinastia Asăneştilor, încoace» şi, respectiv, «de la sfinţii valahi / dacoromâni, Constantin cel Mare, Niceta Remesianu, Ioan Cassian ş. a.»).

În intervenţia sa, prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu – membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, al Uniunii Scriitorilor din România, al Société des Poètes et Artistes de France, membru Honoris Causa al Cercului „Lumina“ din Panciova-Serbia, calitate în care i se acordă Medalia de Aur „Lumina“-60 etc. – solicită eliminarea din textul «Declaraţiei comune» a nefericitei îmbinări lexicale («din cel de-al treilea rând de sus în jos»): «ale românilor din Timoc porecliţi „vlahi“…» (s. n.), deoarece: a) se dovedeşte a fi imperios-cunoscută Europei sinonimia totală, de nobleţe, pelasg / pelasgi > valah / valahi (sau vlah / vlahi, bolohovean / bolohoveni, olah / olahi, vlas / vlasi, bănăţean / bănăţeni, maramureşean / maramureşeni, ardelean / ardeleni, moldovean / moldoveni etc.) – români (dacoromâni); b) evidenţiata sinonimie de nobleţe de mai sus se datorează unei impresionante realităţi lingvistice şi istorice din tot spaţiul Pelasgo-Daciei îngemănat (după Reforma Zalmoxianismului din orizontul anului 1600 î. H.) cu spaţiul Pelasgo-Thraciei, întrucât, valahii contemporani (atât cei nord-dunăreni cât şi cei sud-dunăreni) sunt urmaşii pelasgilor; etnonimul pelasg / pelasgi, în lucrarea multimilenară a legilor lingvistice, a devenit contemporanul valah (vlah) / valahi (vlahi), fapt demonstrat în studiile / lucrările sale din ultimele decenii, astfel: «În etnonimul Pelasg – care a evoluat în contemporanul Valah / Vlah, desemnând: „cei mai vechi şi cei mai înţelepţi oameni albi ai pământului (Europei)“ – se evidenţiază, în petrecerea mileniilor, următoarea lucrare a legilor fonetice: oclusiva explozivă, bilabială, surdă, p-, din Pelasg, cu atestare mai întâi la Carianul Herodot, în Istorii  (I, 57, II, 50 / 52, 56, IV, 145, V, 26, VI, 136 / 140, VIII, 44 etc.), în orizontul anului 432 î. H., cunoaşte „sonorizarea“ în b-; grupul consonantic -sg-, „pierzând“ constrictiva / fricativa dentală surdă (s), se reduce la oclusiva postpalatală sonoră, -g-, etnonimul înfăţişându-se către orizontul anului 551 d. H., în semnificantul Belag, permiţând la rostire, în perechea consonantică postpalatală, c / k – g, „surdizarea“ sonorei, Belac, şi – la formarea pluralului – palatalizarea: Belagi > Belaghi > Belachi. Prin istoricul dacoromâno-moesiano-got, Iordanes (aprox. 531 – 592), prin celebra sa lucrare din anul 551, Getica  (69), se certifică şi derivatul belagin / belagine < Belag- + suf. -in (pentru feminin: belagine) – „ceea ce este al Belagilor“: «Nam ethicam eos erudiens barbaricos mores compescuit; fysicam tradens naturaliter propriis legibus vivere fecit, quas usque nunc conscriptas belagines nuncupant…» / «El (Deceneu) i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască după legile naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagine…».

Înainte de orizontul anului 1199, etnonimul Belac deja cunoscuse sincopa lui -e- (Blac), ori redeschiderea-i sub influenţa accentuatei vocale din silaba secundă (Balac), „fricativizarea“ / „labiodentalizarea“ oclusivei iniţiale  (p- / b- > v-) şi „fricativizarea“ / „laringalizarea“ dinspre plural a consoanei finale: Vlac > Vlachi > Vlah; în unele documente redactate în latina medievală mai apare şi nesincopat, cu -e- > -a-: Ioan / Ioniţă Asan «ilustri Blacorum / Valachorum regi […] Blaciae provinciis constituti…»; din Blac / Balac, prin sufixare cu -an şi apoi cu -ic / -ică, a rezultat: Balcan / Balcanică, însemnând „ceea ce este pelasgo-daco-thrac / valahic, sau dacoromânesc / românesc“.

Din Istoriile lui Herodot (supra), se relevă faptul că Pelasgii / Vlahii (Valahii) – adică Dacoromânii / Românii – sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, de dinaintea Elenilor / Grecilor, că sunt Thracii Peninsulei Balcanice, Italice etc.

Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele evmezice: La Grande Blaquie – Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conquète de Constantinopole: «Blachie la Grant») > Valahia  înseamnă „ţara Pelasgilor > Belagilor / Belachilor > Valahilor / Vlahilor“, adică ţara Dacoromânilor / Românilor, cea mai veche ţară a Europei, întinsă de la Alpi la Don şi Marea Getică / Neagră, şi de dincolo de Carpaţii Nordici până la Marea Mediterană (Marea Thracică / Egee).

Toponimul Peninsula Balacanică îşi lămureşte semnificatul dintâi în „peninsula Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică a Dacoromânilor / Românilor“; oronimul Munţii Balcani, desemnează, fireşte, „munţii Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică ai Dacoromânilor / Românilor“».

În finalul intervenţiei sale, prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu a mai subliniat că până către mijlocul secolului al XX-lea a existat o conştiinţă naţională a Valahimii (Dacoromânităţii), atât la nordul cât şi la sudul Dunării – sacrul fluviu ce brăzda Dacia lui Burebista / Regalian; apoi, aceasta a fost dinamitată sistematic de cercuri internaţionale cu meschine interese. Privitor la existenţa acestei conştiinţe naţionale valahice, doar două exemple: în 1780, doi reprezentanţi ai iluministei Şcoli Ardelene, Gh. Şincai şi Samuil Micu, elaborează şi tipăresc Elementa linguae daco-romanae sive valachicae / Elemente de limbă dacoromână sau valahică, titlu din care se vede clar sinonimia Valah – Dacoromân / Român (la nordul Dunării, în Transilvania, nu numai la sudul Dunării, cum zic, în 1958, lexicologii stalinişti / proletcultişti, în Dicţionarul limbii române moderne); în ianuarie 1840, spre a pregăti re-Unirea valahilor din Moldova şi Muntenia sub numele antic al ţării, cel de Dacia, Mihail Kogălniceanu editează revista Dacia literară. Dar imperiile acelui anotimp n-au permis aşa-ceva. N-au permis nici denumirea statului nostru cu sintagma Principatele Unite ale Valahilor, ci numai pe cel de România, nume ce, în ultimele trei decenii (prin prescurtările „internaţionale“, ori prin „derivatele“, „compusele“ sale), are – pe nenumărate căi mass-media – semantismul „deturnat“ sistematic, spre a se crea „confuzia“ între ţigani / rromi şi români. Azi, mai mult decât oricând se constată necesitatea revenirii la numele antic al statului nostru, Dacia, renunţându-se la numele de România, impus de imperiile moderne / contemporane… (cf. Ion Pachia-Tatomirescu, Istoria religiilor, I, Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică – sau valahică / dacoromână, Timişoara, Editura Aethicus, 2001, p. 122 sq. / Etnonimul Pelasg > Belag / Belac – Balac – > Blac / Vlah – Valah –, imensa ţară Pelasgia > Valahia, divizarea Pelasgilor >Valahilor, a Pelasgiei / Valahiei Mari, după Reforma Zalmoxianismului – din orizontul anului 1600 î. H. – în Dacia / Pelasgo-Dacia şi Thracia / Pelasgo-Thracia, problema Conştiinţei Naţionale a Pelasgimii / Valahimii, de la Imperiul Roman, la Imperiile moderne – Otoman / Turc, Habsburgic / Austro-Ungar, Ţarist / Rus – şi contemporane – Imperiul Sovietic – sau U. R. S. S., în Anuarul de martie – Timişoara –, anul IV, nr. 4, primăvara, 2009, pp. 357 – 364).

(II) Ministerele Afacerilor Externe din România, Serbia şi Bulgaria «să trateze Chestiunea Timoceană cu maximum de interes» deoarece valahii (vlahii) / românii din Timoc nu cer ca sârbii / bulgarii «să le facă istoria, ei având istoria făcută înainte de Iisus Hristos şi de venirea populaţiilor barbare din Asia; ei cer să li se respecte drepturile naturale / normale»; politicienii să realizeze cu promptitudine pentru toţi valahii / românii din Timoc «rezolvarea practică a problemei culturale şi şcolare, inclusiv acces la Serviciul Divin, în toate bisericile», în limba valahă / română.

(III) «Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului [din România] să ia iniţiativa» ca editurile cu profil didactic din ţară «să introducă [în manualele şcolare] din învăţământul de toate gradele lecţii […] despre grupele etnice» valahe / româneşti şi devenirea lor istorică în ţările din afara României (nucleul Daciei), ţări vecine ce şi-au aflat (prin dictatura imperiilor antice, evmezice, ori contemporane) temeiurile în spaţiul nostru strămoşesc din antica Dacie a lui Burebista / Regalian: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania, Grecia, Turcia etc.

Duminică, 30 octombrie 2011, s-au derulat «lucrările pe secţiuni ale celui de-al XX-lea Congres al Valahimii. Din cele 17 lucrări de la secţiunea I, cea de Istorie, s-au bucurat de o deosebită atenţie – pentru ineditul problematicii, ori al abordării – lucrările: Spaţiul etnogenezei româneşti, de dr. Afrodita Carmen Cionchin şi prof. I. Cionchin; Limba pelasgă (> valahă) în listele de nume de plante medicinale dacice / cogaionic-sarmizegetusane transmise din orizonturile anilor 50 şi 400, de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu; Lumea românească sud-dunăreană în veacurile X – XII, de prof. Mirela Ozunu; Elemente de limbă pelasgă în engleza arhaică, de prof. Gabriela Pachia; Din istoria Imperiului Româno-Bulgar, de prof. Al. Rădulescu; Momente semnificative din istoria României de Târnovo – Statul Asăneştilor, de drd. Laurenţiu Nistorescu; etc. / ş. a. De la secţiunea a II-a, Literatură, lingvistică, folclor, etnologie, distingem lucrarea 20 de ani în slujba păstrării şi afirmării identităţii naţionale, de Vasile Barbu; „lansarea de carte“ din cadrul acestei secţiuni s-a situat – atât prin recenzenţi cât şi prin cărţile recenzate – în perimetrul unei amendabile mediocrităţi. La secţiunea a III-a, Conştiinţa unităţii de neam, politologie, s-au remarcat lucrările: Legăturile economice dintre provinciile romane Dacia şi Moesia Superior, de dr. Marinela Ţundrea; Slavi şi bizantini în preajma anului 1000, de prof. Marieta Rubaneţ. Şi în cadrul celei de-a IV-a secţiuni, Drept, învăţământ, cultură, rostirea unor lucrări interesante au încordat distinsul timpan al receptorului: Bibliotecile din Vladimirovaţ şi Petrovosâla, de Traian Trifu-Căta; Bibliotecile mănăstireşti de la Muntele Atos…, de conf. univ. dr. Dumitru Vlăduţ; etc.

Ion PACHIA-TATOMIRESCU / Ioan CÂRSSIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: