Camera Deputaţilor încurajează Serbia în arestarea, anchetarea şi asimilarea românilor din Timoc. O trădare a intereselor româneşti care va rămâne în Istorie

În pofida declaraţiilor sforăitoare ale oficialilor români legat de faptul că Parlamentul României nu îşi va da avizul pentru Acordul de asociere al Serbiei la UE, ca urmare a prigoanei pe care Serbia o duce împotriva celor 300.000 de români /vlahi din Timoc, Camera Deputaţilor a adoptat  ieri 18 octombrie, cu 272 de voturi pentru, 2 abţineri şi 2 voturi împotriva, dintre care unul al deputatului Tudor Panţâru, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, transmite Romanian Global News.

Adică puterea şi opoziţia şi-au dat mâna invitând Serbia să continue politica de represiune şi de asimilare a românilor/vlahilor din Timoc. Votul Camerei Deputaţilor este un vot direct dat împotriva românilor din Timoc şi prin care Camera Deputaţilor se descalifică, rămânând în Istoria Românilor ca una din instituţiile care a contribuit la dispariţia populaţiei româneşti din Serbia.

Cei  peste 300.000 de români/vlahi din Serbia nu contează pentru statul român, care astfel devine aproape un stat schizofrenic.  Ajută la devorarea  neamului pe care ar trebui să-l apere.

Dacă veţi studia expunerea de motive făcută de guvernul României şi semnată de Primul Ministru Emil Boc, veţi constata aceeaşi schizofrenie. Nici-un cuvânt despre românii din Serbia! Unde este instituţia gardian a apărării drepturilor  românilor din afara frontierelor, adică Departamentul pentru Românii de Pretutindeni? Unde sunt deputaţii şi senatorii aleşi în Circumscripţia 43 de românii de pretutindeni? Ei bine pe unii dintre ei îi veţi găsi că au votat pentru încurajarea politicilor represive ale Belgradului.

Mai rămâne totuşi o speranţă: Camera decizională la acest proiect de lege este Senatul României, unde atât Preşedintele Comisiei pentru Românii de pretutindeni, senatorul Viorel Badea, cât şi Preşedintele Comisiei pentru Politica Externă, senatorul Titus Corlăţean, au declarat că respectivul acord nu va fi ratificat în lipsa unei acţiuni clare a Serbiei de acordare de drepturi pentru românii/vlahii din Timoc.

Adică preluarea Consiliului Naţional al Românilor din Timoc de către cei care au câştigat alegerile, încetarea imediată a anchetelor împotriva românilor/vlahilor din Timoc, acordarea imediată de autorizaţii de construcţie pentru satele româneşti care vor să-şi construiască biserici sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, introducerea prin lege a orelor de limba română în şcolile din cele 154 de localităţi româneşti şi în cele 20 de localităţi mixte, afişarea bilingvă a denumirii localităţilor în care sunt români/vlahi, acordarea de spaţii în mass-media pentru emisiuni în limba română.
Şi senatorul Badea şi senatorul Corlăţean au condus Departamentul pentru Românii de pretutindeni şi cunosc foarte bine situaţia dramatică a românilor din Serbia. Cunosc faptul că Serbia a anchetat peste 300 de români timoceni numai în ultimul an, că Serbia încearca standardizarea unei aşa zise limbi vlahe, că Serbia a fraudat alegerile pentru Consiliile naţionale ale minorităţilor, că Serbia pune zilnic piedici Biserici Ortodoxe Române în Timoc, că Serbia refuză introducerea de ore de limba română în şcolile din Timoc, ca procuratura şi securitatea sârbă anchetează pe toţi liderii români/vlahi din Timoc ducând o campanie permanentă de intimidare a populaţiei, că Serbia şi-a bătut joc de recensământul românilor/vlahilor din Timoc, făcând presiuni inimaginabile asupra acestora pentru a nu-şi declara identitatea, că Serbia aplică românilor/vlahilor din Timoc un regim asimilaţionist demn de evul mediu. Toate acestea, cei doi le ştiu şi poate le spun şi celorlalţi senatori. Şi poate astfel Senatul României va spăla ruşinea făcută de Camera Deputaţilor, Parlamentului României.

Toate acestea le ştie şi Preşedintele Băsescu, sau ar trebui să le ştie, în cazul în care băieţii cu ochi albaştrii care făceau afaceri cu securiştii sârbi nu controlează în continuare fluxul informaţional legat de Serbia şi adresat demnitarilor statului român. După rezultatul votului din Camera Deputaţilor se pare că aceşti băieţi, transformaţi în agenţi de influenţă ai Serbiei controlează mult mai mult.
Vom vedea în scurt timp dacă tot ei controlează şi Senatul României!

Ratificarea Acordului de Asociere al Serbiei la UE este singurul instrument coercitiv pe care România îl are faţă de Serbia. Este singurul element care poate schimba viaţa celor 300.000 de români/vlahi din Timoc pe care de 200 de ani Serbia încearcă să-i asimileze. Dacă din interese economice sau politice, dacă din complicităţi ascunse între baieţii cu ochi albaştrii de pe cele două maluri ale Dunării, statul român va trăda pe românii timoceni, atunci aceşti români nu vor mai avea altă şansă decât cea oferită de exemplul altor comunităţi din Serbia.  Abia atunci statul român va avea cu adevărat o problemă!

Romanian Global News

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: