TRIBALIA ŞI DACIILE SUD-DUNĂRENE – LEAGĂN AL ROMÂNISMULUI

Harta Tribaliei

               Prin regiunea Timocului este desemnat teritoriul din dreapta Dunării din nord-estul Serbiei şi nord-vestul Bulgariei cuprinzând din Serbia ţinutul de la Muntele Rătan (despre care o legendă a românilor timoceni spune că este “buricul pământului”)     la Dunăre, de la valea Moravei la valea Timocului, iar din Bulgaria zona Vidinului până la Lom. Nicolae Iorga spunea că “atât în Serbia cât şi în Bulgaria sunt sute de mii de români care trăiesc dincolo de apă tocmai cum trăiesc oltenii şi ţăranii munteni pe malul cel stâng”, iar George Vâlsan că avem aici “o adevărată Bucovină de Sud”.

           Regiunea este cunoscută şi sub numele de Tribalia de la tribali- populaţie de neam tracic (după Strabo, Diodor etc) sau Iliric (după Ştefan din Bizanţ) atestată aici încă din sec. VII-III î. Hr .Tribalii aveau o organizare statală proprie şi s-au remarcat în bătălia contra lui Filip al II–lea al Macedoniei, pe care l-au înfrânt şi l-au rănit.

             Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre, romanii începând în ultimele decenii ale erei trecute şi terminând în anul 15 d. Hr. întemeierea provinciei Moesia, împărţită în anul 86 în Moesia Inferior şi Superior. Moesia Superior a servit ca bază de plecare în războaiele împotriva dacilor în timpul lui Domiţian şi Traian, iar după retragerea aureliană, în 285 Diocletian împarte teritoriul în 4 provincii: Dacia Ripensis lângă Dunăre, Dacia Mediteranea cu centrul la Niş, Moesia Prima în nord-vest şi Dardania în sud. Apropo de Moesia, cronicarul grec Niceta Choniates afirmă despre locuitori că “înainte se numeau Mizi, iar acum Vlahi”. Această organizare a dăinuit până în timpul lui Iustinian.

             La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor. În a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul secolului al V-lea la Remesiana (Bela Palanka de astăzi, aflată la 30 de km est de Niş), capitala Daciei Mediteranea, a activat episcopul Niceta de Remesiana, “apostolul dacilor de pe ambele maluri ale Dunării” după cum îl numeşte Vasile Pârvan. Timocul a fost numit de daco-moesi Timakus, iar Morava va fi Margus, provincia numindu-se Margensis (sârbii îi spun Craina care înseamnă margine). Împăratul Caius Galerius Valerius Maximus s-a născut într-o familie din Timoc dintr-o dacă refugiată de la nord de Dunăre.

             Legăturile dintre nordul şi sudul Dunării sunt evidente şi prin strămutările de populaţie. În anii 10- 12 î.Hr., consulul Sextus Aelius Catus transferă 50 000 daci la sud de Dunăre, la 57-67 î.Hr. guvernatorul Moesiei strămutase 100 000 suflete în dreapta fluviului. Dintre cei 80 de împăraţi romani 40 au fost de origine traco-iliro-dacă. Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în “Istoria românilor”. În 328 Constantin cel Mare a făcut pod de piatră peste Dunăre. Importanţa excepţională în destinele imperiului roman a zonei între sec III-VI l-a făcut pe V. Beşevliev să vadă în statul roman de atunci un “imperiu roman de neam tracic”.

Piciorul podului lui Constantin de la Celei-Sucidava

            Iată că la sud de Dunăre procesul de formare a poporului şi limbii române prin durata mult mai mare a stăpânirii romane s-a putut desfăşura chiar mai temeinic decât în Dacia (al cărei nume va fi chiar împrumutat pentru parte din Moesia). După mulţi istorici (Puşcariu, Dragomir, Gamilscheg etc) Timocul, Banatul şi Oltenia sunt leagănul formării limbii române . Sârbii cu greu au slavizat mai apoi şi numai în parte rămăşiţele coloniilor romane şi populaţia tracă romanizată. Populaţia românească s-a păstrat mai curată în văile înalte şi pădurile dese ale acestui ţinut muntos al Timocului. I.F. Dobrescu, în revista Geopolitica nr 1/2005 afirmă că “nu avem nici o dovadă de-a lungul a o mie de ani de istorie că regiunea timoceană ar fi fost la origine sârbească şi că ulterior, la o dată neştiută ea s-a transformat într-una românească, aşa cum se prezenta ea la sfârşitul secolului al XIX-lea, când de la est de râul Morava şi până la graniţa cu Bulgaria nu se vorbea decât româneşte”. Aria de formare a poporului român de la sud de Dunăre a fost mult mai mare, ea întinzându-se de la Dunăre şi până în Tessalia.

             Urme ale acestei romanităţi mai întâlnim şi astăzi în Serbia, unde localităţi precum Grădişte, Surduliţa, Ursule, Surdul, Corbul, Cătun, Clisura, Clisuriţa, Surliţa, Vlasina, Izvor, Gumerişte, Târgovişte precum şi altele, aflate în sudul Serbiei de astăzi, în districtul Pcinia, amintesc de populaţia românească care le-a numit astfel şi care în prezent a fost asimilată de către sârbi. În secolele X – XIV a existat şi o episcopie a “vlahilor”, supusă canonic arhiepiscopiei de Ohrida, care în secolul al XIII-lea îşi avea sediul la Vreanoti, localitate identificată cu Vranje, în sudul Serbiei. Astfel, Nicolae Iorga consemna că “pe la 1200 Ştefan Nemania dă Hilandarului 170 de familii de vlahi, cu juzii lor. Sub Ştefan Uroş I se adaugă alte 30 de familii la Drin. Donaţii se mai fac, cu sutele de familii de Ştefan Nemania pentru mănăstirea Jicea, de Ştefan Uroş II pentru o altă mănăstire şi pentru Gracianiţa, de Duşan pentru o mănăstire lângă Prizern. Vlahii sunt pe atunci şi lângă Marea Adriatică, şi în Zeta şi pe la Priştina”. Istoricul ceh Jirecek, marele specialist în istoria Balcanilor, consemnează nume romanice în toată regiunea Nişeva, Struma de Sus şi Ischer precum: Herul, Bănişor, Creţul, Borbulovici, Viturcii.

             Românii de aici precum şi cei din Croaţia, Bosnia, Muntenegru poartă numele de vlaşi sau vlahi. Pe la 1348 în Croaţia exista o Valahia Mică, în Serbia evului mediu regiunea Raşca se numea Staro-Vlaska (Vlachia Veche), Valaşka era o parte din Moravia. În Cronica slavilor din Diocleea (1160-1170) se arată asimilarea vlahilor de către slavi, provincia era o Valahie şi era locuită de valahi .

             În timpul migraţiilor şi atacurilor avaro-slave de după sec. VII populaţia sud-dunăreană romanizată a fost parte slavizată, parte s-a retras în munţii din Peninsula Balcanică, dând populaţia aromână, parte s-a retras înspre apus între coasta dalmată, Drava şi Morava dând pe acei maurovlahi (morlaci sau vlahii negri) , iar o parte a rămas în munţii Timocului numeroase izvoare amintind vlahii timoceni. La 818 “ducis Timocianorum” trimit soli la franci spre a solicita ajutor împotriva bulgarilor. Stoian Marokovici în “Les problemes serbes” se referă la Constantin Porfirogenitul care menţiona că pe Morava, Mlava, Pecus nu erau sârbi, ci o altă “populaţie de o altă formaţie etnică” .

             Kekaumenos din sec. XI vorbind despre vechii locuitori de la sud de Dunăre şi lângă Sava spune că “îi numim daci şi besoi”. Ţinutul ajunge de pe la anul 1000 iar în stapânire bizantină vreme de două secole. După cum relatează clericul Ansbert, participanţii la cruciada a treia au fost atacaţi de vlahii dintre Timoc şi Morava. Niketas Choniates şi Kekaumenos amintesc de o traditie a rezistenţei valahe în faţa bizantinilor.

             Primele mănăstiri din zonă datează din sec. XIII şi cărţile istorice sârbeşti spun că sunt făcute de Radul I Voivoda Vlaşci. La sfârşitul sec. XIII în această parte a Serbiei a fost o evidentă ridicare a elementului românesc, regii sârbii au dat privilegii românilor şi cnejilor lor. Iorga amintea o teză conform căreia în sec. X chiar era o formaţiune politică în zona Vidinului ce şi-ar fi extins autoritatea şi asupra malului stâng al Dunării.

Radul I Voivoda Vlaşci

              În 1210, voievodul Mihail al Transilvaniei vine cu o armată din saxoni, români, secui şi pecenegi în ajutorul ţarului Asan Burul din Vidin. Împăratul Iustinian recunoscuse de la începutul sec. VIII titlul de Caesar (ţar) bulgarilor ce îl ajutaseră să recucerească tronul după ce tot el i-a învins şi strămutat pe mulţi în Asia Mică. Statul Asăneştilor este prezentat în izvoare ca “ţara valahilor”, arhiepiscopul Ioan de Sultanyeh face speculaţii privind latinitatea bulgarei şi a delimitării geografice a “Volaquiei”. Paisie, egumenul mănăstirii Hilandar în “Istoria slavo-bulgară” în 1762 spune despre vremea lui Asan cel Bătrân că “luaseră vlahii erezia romană, citeau vlahii latineşte că aceia sunt cu latinii de un neam şi o limbă” şi că mai apoi au oprit acestea cu pedeapsa că “li se va tăia limba” şi “aşa vlahii s-au întors la credinţa pravoslavnică şi citesc slavoneşte acum” .

             Asan II stăpânea şi Cetatea Severin pe care o pierde la 1236 pentru a păstra ţinutul timocean Branicevo. După 1240 ungurii vor ocupa Maciva şi Braniceva. Există aici un Greborius ban de Cucevo şi Branicevo. O parte a zonei (fără să atingă Timocul) va fi dăruită de regele Ungariei ginerelui său sârb Dragutin. Va fi restituită însă lui Carol Robert. Vidinul era al despotului Şişman şi urmaşului său Mihail. Statul Timocean de la Dunăre dintre râurile Pek şi Lom (1280-1397) avea o populaţie majoritar românească şi o dinastie în mare parte de origine română (Sracimir era fiu de domniţă româncă şi soţ al unei românce.

             Ungurii sub Ludovic I au pătruns în Bulgaria, unde cuceresc Vidinul în 1365 şi desfăşoară încercări de consolidare a ocupaţiei concomitent cu acţiuni de convertire la catolicism. Acestea nu au făcut decât să alimenteze revolta localnicilor bulgari şi români timoceni de credinţă ortodoxă. În 1363 şi 1369 domnul muntean Vlaicu Vodă trece Dunărea pentru a elibera Vidinul. Succesul românesc făcut “şi cu voia unor locuitori ai săi” a înlăturat stăpânirea ungurească din banatul Vidinului şi a avut un mare răsunet, Vlaicu Vodă fiind apelat cu titlul de rege. Făcuse ceea ce va face Mihai Viteazul în Ardeal. El a mai cucerit şi Severinul şi Nicopolul. Ungurii luaseră Vidinul de la Straşimir ce era cumnat cu Vlaicu. Voievodul român până la încheierea păcii i-a dus pe locuitori la nord de Dunăre şi urmau să se întoarcă. Ungurii vor uni politic şi administrativ Timocul şi Banatul sub conducerea unui ban din Vidin. Vlaicu vodă a primit o compensaţie în Făgăraş şi Severin şi a rămas apoi garant al ţaratului de Vidin recucerit de la unguri.

              În 1388 Şişman se închină sultanului care în 1397 după bătălia de la Nicopole îl va transforma în sangeacul, apoi paşalâcul de Vidin. În sec. XIV urmele vlahilor timoceni se întâlnesc în mai multe acte oficiale ale ţărilor sârbe. Peste prima alcătuire etnică s-au adăugat şi elemente macedo-române de la Pind şi din Balcani. Balcanistul Sanfeld arată că între sârbi şi bulgari s-au interpus vlahii din zona Moravei pomenind şi de Vlaşka Planina (Munţii Româneşti).

             Radu I Basarab (1377-1384) a fost şi el protector al ţaratului de la Vidin, acest lucru fiind consemnat de inscripţia voievodului Radu în biserica domnească de la Curtea de Argeş “domn singur stăpânitor al UngroVlahiei, al Vidinului şi al Oblastiei”. A ridicat mănăstirea Mănăstiriţa din ţinutul Cheia în dreapta Dunării. Mircea cel Bătrân şi-a impus şi el voinţa în Balcani în repetate rânduri. Ruinele bisericii ridicate de Radu cel Mare la 1501 se văd azi în localitatea Lopuşnia la poalele muntelui Rtan.

Cetatea Baba Vida - Vidin

             Sfântul Nicodim de la Tismana era se pare fiul unui cnez român din Serbia şi a unei domniţe înrudite cu familia cneazului sârb Lazăr (1371 – 1389), şi şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, după care s-a stabilit la Şaina, lângă Cladova, întemeind aici mănăstirea cu hramul Sfânta Treime. I se mai atribuie întemeierea mănăstirilor Vratna şi Manastiriţa, aflate în apropiere. Sfântul Nicodim a întemeiat şi condus mănăstiri aflate pe ambele maluri ale Dunării, fiind protejat şi sprijinit în opera sa de construire de mănăstiri şi de întărire a monahismului de către familia Basarabilor şi de către cneazul sârb Lazăr, care au dăruit ctitoriilor sale mai multe sate şi alte importante donaţii. Ajutor bisericilor din sudul Dunării vor da şi Matei Basarab, Grigore I Ghica, Ştefan Cantacuzino.

 

                                                                                                 Viorel Dolha

                                                                                            Sursa http://ro.altermedia.info

O limbă care nu există şi un atac la adresa integrităţii statului naţional român

 O iniţiativă. Organismul, numit Consiliul Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia, a luat iniţiativa de a standardiza limba vlahă şi a folosi alfabetul chirilic.

Patru întrebări. Se pun patru întrebări:

1. Pe cine reprezintă Consiliul Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia?

2. Există o limbă vlahă?

3. Din ce cauză s-a avansat ideea existenţei unei limbi vlahe?

4. De ce se încearcă a se găsi minorităţi acolo unde nu este cazul?

Răspuns la prima întrebare. Teoretic, Consiliul Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia îi reprezintă pe românii de pe Valea Timocului. Aflăm însă că, în concepţia unui parlamentar sârb, ,,Consiliul Minorităţii Naţionale Vlahe din Serbia are o orientare pro-românească şi scopul principal al activităţii sale este ca, în timp, să-i transforme pe vlahii din Serbia în români!”

Această părere aparţine lui Miletic Mihailovic, care la data de 8 mai 2010, când a făcut acea declaraţie, era preşedinte al Consiliului pentru Relaţiile între Naţionalităţi în Parlamentul sârb. Acest domn este membru al Partidului Socialist, de guvernământ.

 Domnia sa consideră că ţara de origine a românilor de pe Valea Timocului nu este România, ci Serbia, iar limba vlahă este diferită de limba română. Aşadar, trebuia să se facă ceva în privinţa acelui Consiliu al Minorităţii Naţionale Rumâneşti/Vlahe; în consecinţă, prin fraudă, Belgradul şi-a impus simpatizanţii în fruntea acestuia, lucru denunţat de organizaţiile românilor timoceni: „În cadrul unei întâlniri la Bucureşti, delegatia românilor din Timoc a invocat modul fraudulos în care autorităţile sârbe, prin partidele sârbeşti şi prin presiuni ale poliţiei şi procuraturii, au preluat Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia, consiliu reprezentând pe românii/vlahii din Timoc.” Interesant este că numele în sârbă al Consiliului este Nacionalni Savet Vlaha. În concluzie, Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia nu mai apără interesele românilor timoceni.

Răspuns la a doua întrebare. Comentăm părerea domnului Miletic Mihailovic din 8 mai 2010. Este nevoie să divizăm întrebarea a doua în alte două întrebări:

a. Ţara de origine a românilor timoceni este România? Nu, ţara de origine a românilor timoceni nu este România (paradoxal, aici îi dăm, parţial, dreptate domnului Miletic Mihailovic), pentru că, în cea mai mare parte, românii timoceni sunt autohtoni, ţara lor făcând parte din aria etnogenezei româneşti. Aşadar, ei nu sunt veniţi de aiurea, ci aparţin locurilor natale de un mileniu şi jumătate, de când izvoarele istorice îi atestă pe vechii români (străromâni), cei care au contribuit la formarea majorităţii popoarelor din Balcani, inclusiv la etnogeneza sârbilor.

Aceştia din urmă au ajuns pe Valea Timocului foarte târziu, după 1833, când, din cauza intereselor Rusiei, această zonă a fost anexată de Serbia.

b. Limba vlahă este diferită de limba română? Nu, este una şi aceeaşi limbă. Poporul român s-a format pe un spaţiu imens, cuprinzând romanitatea orientală, cuprinsă între Marea Adriatică şi Marea Neagră, pe ambele maluri ale Dunării.

 Limba vorbită în acest spaţiu a fost limba română. Şi astăzi mai există zone în care se vorbeşte limba română, de exemplu, Valea Timocului, teritoriu care aparţine statului sârb. Prin urmare, limba română este una şi aceeaşi cu limba vorbită de românii timoceni, aşadar nu există o limbă vlahă.

Mai trebuie subliniat un fapt: cuvintele „vlah”, „valah”, „vlas”, „voloh” etc fac parte din patrimoniul istoric şi cultural românesc!!! „Este democraţie! Nu îi obligă să fie români cu forţa, chiar dacă dovezile şi bunul simţ spun asta! Dacă nu sunt români sau nu recunosc apartenenţa la filonul românesc nu pot lua oficial numele de valah, vlah, vlas, voloh.

Pot să-şi spună negotineni, petrovaţeni etc. Valahii, vlahii, vlasii sunt români şi românii sunt cei ai căror strămoşi au fost numiţi de străini valahi, vlahi, vlasi, volohi, olahi . Dacă nu afirmă oficial că noua limbă standardizată este un nume al unui grai românesc, nu pot folosi oficial numele de limbă valahă, vlahă etc pentru o limbă care ar fi altceva decât o limbă românească sau un grai al limbii române.”

Răspuns la a treia întrebare. Dacă nu există o limbă vlahă, care este motivul pentru care este susţinută o astfel de idee? Este evident că se urmăreşte dezbinarea românilor. Se încearcă realizarea unui proces de alienare a românilor timoceni, după modelul din Macedonia (macedonenii vorbesc limba bulgară, dar se spune acum că vorbesc „macedoneană”; acum, macedonenii nu recunosc că ar exista vreo legătură etnică între ei şi bulgari).

Mai există un motiv pentru care se susţine ideea existenţei unui „popor vlah” şi a unei „limbi vlahe”: în perspectiva recensământului populaţiei din luna octombrie 2011 se urmăreşte debusolarea românilor din Timoc, pentru a scădea numărul de cetăţeni care se declară români şi a creşte pe al acelora care se declară vlahi şi/sau sârbi.Straniu este că, în acelaşi timp, „Universitatea de Stat de Studii Umanistice din Federaţia Rusă pregăteşte pentru tipar un manual de limba moldovenească…”.reia un efort început în perioada stalinistă de a impune existenţa unei „limbi moldoveneşti” scrisă, de asemenea, cu caractere chirilice. Toate studiile serioase demonstrează că nu există o limbă moldovenească, diferită de limba română.

 Un mare filolog italian concluzionează că „m-am convins din ce în ce mai mult de ceea ce am afirmat la Congresul de Romanistică de la Florenţa din 1956: pretinsa limbă moldovenească nu este de fapt decât româna literară, scrisă cu un alfabet rusesc uşor modificat (adică în chirilice moderne, diferite de chirilicele vechi din paleoslava, folosite timp de mai multe secole de toţi românii), cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldoveneşti, cunoscute de altfel şi în interiorul graniţelor României I…]” Este evident vorba de o altă încercare de divizare a românilor, din motive politice (statutul Republicii Moldova, constituită pe teritoriul pământului românesc dintre Prut şi Nistru şi interesele ruseşti în această zonă).

Utilizarea literelor chirilice pentru aşa zisă limbă „vlahă” reprezintă un alt fapt menit să adâncească procesul de asimiliare a românilor timoceni, din cel puţin două motive:

1. Negarea originii latine a timocenilor, în direcţia nerecunoaşterii echivalenţei român = vlah.

2. Interzicerea sau îngreunarea accesului la literatura apărută în statul naţional român, întrucât aceasta este scrisă utilizându-se alfabetul latin. Citind cărţi scrise la nord de Dunăre, românul din Estul Serbiei şi-ar da seama că vorbeşte aceeaşi limbă cu locuitorii statului naţional român şi şi-ar pune întrebări legate de originea sa etnică. Există, de asemenea, cărţi care transmit adevărul istoric referitor la populaţia românească din răsăritul Serbiei, editate pe teritoriul statului naţional român.

Trebuie spus că, în Evul Mediu, limba română se scria, într-adevăr, cu caractere chirilice. Motivul era acela că limba slavonă era limba de cultură (aşa cum limba latină era limbă de cultură în Occident), fiind împrumutate literele acesteia în redactarea primelor documente şi cărţi în limba română. Românii au folosit caracterele chirilice până în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea. Ceea ce este absurd este faptul că sârbii înşişi, care vorbesc o limbă slavă (nimeni nu neagă acest lucru), scriu din ce în ce mai mult cu litere latine, ca o modalitate de a uşura legăturile cu Europa, în timp ce românilor timoceni le interzic acest drept.

Răspuns la a patra întrebare. Am arătat că s-a încercat să se acrediteze existenţa unui popor moldovenesc, a unei limbi moldoveneşti şi a unei limbi vlahe vorbită în răsăritul Serbiei. Mai mult, în 2006, s-a cerut constituirea Asociaţiei „Comunităţii Moldovenilor din România”. Fostul preşedinte Voronin vorbea despre minoritatea moldovenească din România, numărând 10 milioane de persoane (!) şi care ar fi discriminată…

În final „Partidul politic „Patrioţii Moldovei” a lansat… un apel către comunitatea mondială, solicitînd înapoierea Patriei-mamă – Moldovei – a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României.” De pe la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut un curent foarte zgomotos acreditează ideea existenţei unei minorităţi aromâneşti în România, distinctă de poporul român şi care vorbeşte o limbă diferită de cea română.

Nu are rostul să demonstrăm aici ideea că există un dialect aromân al limbii române, alături de dialectul daco-român (vorbit şi de românii timoceni), cel megleno-român şi cel istro-român. Însă toate aceste elemente ne îndreaptă către o concluzie: Dezbinarea românilor prin inventarea de noi naţiuni (precum cea moldovenească) sau noi minorităţi (aromânii în România, vlahii în Serbia, diferiţi de români) are drept consecinţă nu numai distrugerea identităţii unui mare număr de români, dar înseamnă şi un atac la adresa integrităţii statului naţional român…

Prof. Valentin Băluţoiu

Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

                                                                   Articol preluat de pe Revista AGERO, Stuttgart

Afirmarea identității culturale si religioase a românilor din Valea Timocului

          Satul Jitcoviţa de lângă oraşul Golubaţ, a cărui cetate medievală stă de strajă la intrarea în defileul Porţilor de Fier ale Dunării, a fost recent, capitala spirituală a românităţii din Balcani căci, la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Folclor ,,JOC ROMÂNESC“ a  participat un număr impozant de amatori culturali, membri a 28 de ansambluri folclorice din Serbia, Bulgaria şi România, precum şi iubitori ai folclorului românesc care au venit aci şi de pe alte continente.

Ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Folclor a fost unul dintre cele mai importante evenimente pentru afirmarea identităţii culturale şi religioase a românilor din Valea Timocului. La fraţii lor români de la sud de Dunăre, respectiv din Valea Dunării şi din regiunea Zvižd, respectiv conaţionalii timoceni din Serbia şi Bulgaria, la măreaţa festivitate a romanităţii au venit şi sute de români din Banatul istoric pentru a aduce un elogiu cântecului, dansului şi tradiţiilor strămoşeşti.

Primarul Zoran Pajkic a primit organizatorii festivalului şi reprezentantii Parlamentului si Guvernului Romaniei

            Mai precis, în localitatea Jâtcoviţa din comuna Golubaţ din Serbia de Răsărit, un sat mic în care, acum, acasă se găsesc doar 200 de locuitori în timp ce alţi 400 de buni gospodari se găsesc la muncă provizorie în Austria şi Elveţia, s-au întrunit în voie bună circa 2.000 de amatori culturali din trei ţări şi un număr mare de iubitori ai cântecului şi jocului românesc, al tradiţiilor păstrate cu sfinţenie din moşi-strămoşi. Cu ocazia măreţei sărbători au venit acasă şi mulţi locuitori care se găsesc în străinătate, dar şi oaspeţi din ţară şi de peste hotare, precum familia Petrovici care a venit din Australia, special pentru Festival. Onoarea de a inaugura măreaţa sărbătoare a cântecului şi jocului românilor de la nord şi sud de Dunăre, adică din Serbia, Bulgaria şi România, a revenit domnului Eugen Tomac, secretar de stat Departamentul Guvernului României pentru românii de pretutindeni care, a participat la reuniune împreună cu domnul senator Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru românii din diasporă.

Domnii Eugen Tomac,Viorel Badea,Dragan Furunovici,Raul Drutescu, Stevan Mihailov, Predrag Balasevici

            La începutul manifestării, tuturor participanţilor şi oaspeţilor, care au reprezentat Parlamentul şi Guvernul României, dar şi oficialităţilor locale, li s-au adresat Iviţa Glişici, directorul Festivalului şi preşedintele Societăţii de Limba Română din Voivodina, principalul coorganizator al Festivalului. La festivitatea de inaugurare,  directorul  Festivalului a acordat plachete pentru  preşedinţii  Serbiei  şi României, Boris Tadić şi Traian Băsescu, secretarului de stat, Eugen Tomac şi senatorului Viorel Badea. Placheta de onoare a festivalului a fost acordată şi lui Lucian Marina, directorul artistic al festivalului, precum şi lui Zoran Pajkić, preşedintele comunei Golubaţ, respective celor mai merituoşi   pentru reuşita manifestări.

             Preşedintele Societăţii de Limba Română, la rândul  său a acordat secretarului de stat Eugen Tomac  Premiul ,,RADU FLORA“ , care poartă numele fondatorului prestigioasei instituţii cultural-ştiinţifice care timp de jumătate de secol acţionează ca o Academie de Ştiinţe şi Arte a Românilor din Serbia iar senatorului Viorel Badea a decernat Premiu ,,Nichita Stănescu“ în numele Filialei din Novi Sad a Societăţii de Limba Română care în Atena sârbească a pus temeliile Bibliotecii Româneşti ,,Nichita Stănescu“ a cărui patron este marele demnitar român Alexandru Ioan Cuza.

Membrii ansamblului Lugojana

              Membrii celor 30 de ansambluri folclorice, grupuri vocale, solişti vocali şi instrumentişti, rapsozi populari, etnologi şi folclorişti, sosiţi la Festival într-un număr deosebit de mare şi din Răchitniţa din Bulgaria, precum şi din Lugoj, Reşiţa, Drobeta-Turnu Severin, Baia de Aramă, Moldova Veche şi Sviniţa, România, împreună cu ansamblurile folcorice din Serbia de Răsărit şi oaspeţii sosiţi de la Nord de Dunăre, din Voivodina, timp de două zile au cântat şi jucat cu mic cu mare, spre marea satisfacţie a publicului numeros care, de dragul folclorului a răbdat şi temperaturile caniculare. Nici temperaturile de peste 40 de grade nu i-au împiedicat pe spectatori să asiste la minunatele spectacole şi să aplaude frenetic evoluarea cu brio a ansamblurilor folclorice, grupurilor vocale, soliştilor vocali şi instrumentişti. Măiestria intrpretării cântecelor româneşti au demonstrat atât vestiţii rapsozii populari Staniša Paunović şi Svetlana Arsić din Kučevo, respectiv   solista Cica Blagojević, solistul Dule Zajček şi renumitul rapsod  popular Ion Bosioc din Banatul Montan, apoi acordeoniştii Velizar Matušić, Oliver Paunović, Miloš şi Victor Djordjević sau tânărul cărăbaş Boban Trailović, interpretând piese nostalgice la cimpoi, la fel ca şi Ivan Tomić care a evoluat cu fluierele sale, care de care mai deosebite, executate şi dintr-o simplă crenguţă.

       Publicul a aplaudat frenetic şi evoluarea tinerilor timoceni care chiar dacă nu au şcoală în limba română au recitat pe de rost ,,Mioriţa“ sau au cântat doine duioase, au interpretat la vioară, acordeon sau cimpoi, la fel de simpatic ca şi micuţa Elena Molea din Caransebeş în vârstă de 6 ani şi care chiar dacă este încă la grădiniţă a recitat impecabil ,,Bumb de cap“ de Sorin Olariu şi a cântat de parcă este o vedetă. Incontestabil o minunată descoperire a poetului, redactor şi animator cultural verificat, Dan Liuţ care şi anul acesta a fost ,,toboşarul“ Festivalului şi împreună cu umoristul şi poetul    Ionel Stoiţ din Novi Sad, a creat publicului şi clipe de revelaţie, stârnind însă şi lacrimi nu doar la cei mai în vârstă.

            O surpriză plăcută au fost  amatorii culturali din satul Svinica din Clisură, care au sosit în frunte cu primarul Nicolae Kurić şi au demonstrat cum joacă deopotrivă cu măiestrie şi jocuri româneşti şi sârbeşti la fel ca şi amatorii participanţi la festival din Moldova veche. O impresie deosebită au lăsat şi membrii ansamblurilor folclorice ,,Lugojana“ din Lugoj, ,,Ponoare“ din zona de interferenţă Baia de Aramă, la fel ca şi entuziaştii şi fermecătorii ovceni care cu suitele interpretate impecabil pur şi simplu au fermecat publicul care a aplaudat frenetic şi îndelungat atât evoluarea acestor amatori conduşi de Dorel Cina cât şi ingenioasa evoluare a ospeţilor sosiţi din Timocul bulgăresc.  Amatorii din Răchitniţa–Bulgaria au evoluat şi cu un impresionant montaj folcloric şi cu un minunat grup vocal, precum şi cu dansuri specifice regiunii interpretate şi de amatorii din localităţile din Timocul Sârbesc: Ranovac, Crnajka, Brestovac-Bor, Zlot, Luka-Bor, Bradarac, Rašanac, Golubac, Lubnica, Melnica, Kaona, Krivelj, Bogovina, Osanica şi Porodin de unde a venit şi Miss Festivalului. Marele premiu al Festivalului a fost acordat Ansamblului folcloric din Starčevo, cu cea mai reuşită reprezentaţie, a fost decernat Marele Premiu al Festivalului ,,JOC ROMÂNESC“.

                Amatorii culturali din satul Starčevo, comuna Petrovaţ na Mlavi, sunt membrii Societăţii Cultural-Artistice ,,Brača Trajić“ înfiinţată imediat după cel de al Doile Război Mondial. Aceşti amatori din localitatea Starčevo, veche localitate medievală amintită încă în Defterul din anul 1467 al regiunii Braničevo, au mai cucerit locul întâi şi la alte manifestări culturale precum Întâlnirile satelor din anul 1994, victorie care le-a asigurat participarea la Festivalul ,,Homoljski motivi“ unde, formaţia de dansuri, de asemenea, s-a plasat pe primul loc.

            Organizatorii manifestării internaţionale nu au uitat nici de data aceasta să organizeze şi un parastas la Monumentul eroilor români din sat care şi-au pierdut viaţa pentru libertate. Slujba a fost oficiată de preotul iconom stavrofor Iel Buobu Lui, paroh al parohiei B.O.R. de Horreum Margi şi Isacova din Dacia Ripensis.

            De altfel, la Festivalul de la Jitcoviţa, publicul a admirat şi participanţii numeroaselor manifestări adiacente prin care organizatorii au contribuit ca marea întâlnire a românilor din trei ţări să fie una memorabilă. Menţionăm astfel jocul ciobănesc ,,Poarca“, competiţiile ,,Cea mai gustoasă mămăligă”, ,,Cea mai bună brânză“ şi ,,Cea mai dulce varză“, precum şi expoziţia de mâncăruri organice, pur ecologice. La Festival a avut loc o paradă a porturilor naţionale şi o revistă de modă cu îmbrăcăminte modern confecţionate cu elemente de pe costumurile naţionale, respectiv a fost organizat şi un recital al poeţilor în grai, cu lansări de carte sârbo-române (,,Tăierea lemnului“ – ,,Seča drva“ a Aurorei Planjanin) a cât şi publicaţii multilingve precum revista ,,Most“, apoi Concursul ,,Românca-Miss Serbia“ şi alegerea Miss Publicului, respectiv Miss Farmec şi Miss Festivalului, proclamarea celor mai buni solişti vocali şi a ansamblului folcloric care a lăsat cea mai frumoasă impresie. Aşadar, au avut de  lucru şi membrii numeroaselor jurii de specialitate.

              Învingători sunt: echipa din Kudreš care a cucerit cupa la întrecerea internaţională  ,,Poarca – Jitcoviţa 2011“. Activul femeilor ,,Şoimana“ din Luka-Bor învingător la competiţia ,,Cea mai bună brânză“. Dragi Musić din Snegotin a cucerit cupa pentru ,,Cea mai gustoasă mămăligă“ iar, Žika Pavlović a dovedit că este bun bucătar preparând ,,Cea mai dulce varză“. Sofia Nikić este învingătoarea competiţiei tinerilor solişti vocali talentaţi, Ivana Popović a fost proclamată deţinătoarea celui mai frumos port naţional, iar Oana Casapu din Drobeta-Turnu Severin, România a fost aleasă de public Miss Farmec, în timp ce ,,Românca – Miss Serbia“, în competiţia a 30 de candidate frumoase, a fost proclamată Maja Petrović din localitatea Rašanac, însoţitoare fiind Nevenka Lekić din Ranovac şi Suzana Mitrović din Kučevo. Concursul ,,Românca – Miss Serbia“ a fost organizat în mod tradiţional de Societatea de Limba Română din Voivodina şi sponzorizat anul acesta de domnul Dănuţ Cioloca, directorul întreprinderii ,,Žitobanat“ din Vârşeţ iar, tânăra Maja Petrović, pe lângă premiile primite de la organizatori, şi-a asigurat dreptul să participe la competiţia de la Roma (Italia), unde se alege cea mai frumoasă româncă din lume.

                                                                                                                           www.kalos.ro

Iulie 17th, 2011 Lucian Marina

Doina Timocului

Ţin minte mic când eram

Pe bunica ascultam.
Când în poală ea m-a pus
Şi vorbe dulci mi-a spus.
Mi-a cântat cântec de dor
Doina timocenilor:
Măi nepoate, floar’ de crin,
Cât pe lume vei trăi
Să te bată crucea mea
Dacă vei uita cândva
Limba noastră din bătrâni
Limba noastră de Români.

                             Autor popular

Preot român, prigonit de sârbi

Preotul Boian Alexandrovici, primul preot român din Valea Timocului (Serbia) care a avut curajul să construiască o biserică ortodoxă română şi să slujească în limba sa maternă, este prigonit de autorităţile bisericeşti din ţara vecină. Tribunalul bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc de la Zăiceri a formulat pe numele lui, pe 26 august 2008, cinci capete de acuzare pe baza cărora a cerut Bisericii Ortodoxe Sârbe caterisirea lui din treapta preoţiei. Potrivit actului, sentinţa de excomunicare a preotului român respectă „sfintele canoane, precum şi art. 17 din regulile penale ale Bisericii Ortodoxe Sârbe“.

Pr. Boian Alexandrovici

 „Caterisirea din treapta preoţiei“, după cum se arată în sentinţă, vine, după cum susţine procurorul bisericesc al Eparhiei de Timoc, protoiereu stavrofor Borivoie Radoicici, ca urmare a faptului că preotul declarat român Boian Alexandrovici ar fi săvârşit cinci „infracţiuni“, între care aceea de fi oficiat slujbe în limba sa maternă.

„Este evident că numitul bagă discordie şi confuzie la populaţia vlahă şi la oamenii de bună-credinţă“, se arată în document. „Când am văzut sentinţa de condamnare a preotului Boian, sincer, am început să râd. Am crezut că este o glumă. Pur şi simplu, Tribunalul Bisericii Ortodoxe Sârbe nu poate să-l caterisească, atâta vreme cât Boian Alexandrovici a fost hirotonit de Biserica Română, el e preot român“, ne-a declarat Duşan Pârvulovici, directorul Federaţiei Românilor din Serbia, preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului Negotin şi coordonator al Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului Serbia.

 El este cel care a tradus sentinţa în limba română. Pârvulovici susţine că acţiunea B.O.S. continuă lungul şir de şicane la care e supus preotul român din Malainiţa. „Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin această hârtie, vor să le spună românilor că Boian Alexandrovici nu mai este preot, iar motivaţia e că încearcă astfel să-i determine pe oameni să nu se mai ducă la el la slujbe şi să nu se mai roage în limba lor maternă, limba română“, susţine Pârvulovici.

Două biserici româneşti

Biserica din Mălainiţa

Preotul Boian Alexandrovici a construit în anul 2004, în satul Malainiţa, prima biserică în limba română din Valea Timocului. Lăcaşul a fost ridicat pe propriul pământ, din banii familiei sale şi din ce a mai adunat de la credincioşi. Preotul Boian ne spunea atunci că aceasta este „o cale sigură spre împământenirea originilor româneşti în zonă şi spre conservarea adevăratelor datini strămoşeşti“.

De două ori, biserica a fost ameninţată cu demolarea, iar preotul a fost condamnat de autorităţile sârbe la un an de puşcărie cu suspendare, pentru că ar fi construit-o fără autorizaţie. În luna martie a acestui an a pus piatra de temelie pentru o a doua. De data aceasta, Biserica românească „Sfânta Niceta“, situată tot în satul Malainiţa, are toate actele în regulă. În satele din Valea Timocului trăiesc 250.000 de români, dintre care, la ultimul recensământ, mai puţin de un sfert s-au declarat astfel, de frica unor represalii din partea sârbilor, iar alţii, tot puţini la număr, au spus că sunt „vlahi“ sau „vlasi“ – denumire arhaică, folosită şi la noi pentru „români“.

În anul 2008, pentru eforturile sale de păstrare a spiritului românesc într-o ţară slavă, Boian a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, medalia fiindu-i decernată de ambasadorul nostru la Belgrad, în cadrul unui ceremonial plin de fast.

Preotul Boian Alexandrovici ne-a declarat că, prin această sentinţă, Episcopia Sârbă din Timoc şi-a arătat „adevărata faţă, împotriva românilor şi a limbii române“. „Niciodată nu vom fi de acord să intrăm sub jurisdicţia B.O.S. Ceea ce vrea Episcopia de Timoc este să facă confuzie în rândul credincioşilor, pentru că nici până acum nu ne-au recunoscut.

Prin urmare, am decis să nu bag în seamă actul prin care ei mă caterisesc, dar voi înştiinţa acest fapt la Patriarhia Română, la Bucureşti, pentru a se şti şi acolo care e părerea Biserica Ortodoxă Sârbă despre limba română, în ciuda faptului că prin Constituţia Serbiei există scris dreptul la libertate religioasă. Nu au cum să vină cu poliţia şi să le interzică oamenilor să intre în biserică, voi sluji ca mai înainte“, a declarat preotul Boian Alexandrovici. Singura teamă pe care o are este ca acest act să nu-i strice relaţiile cu alţi preoţi sârbi.

ACUZAŢIILE

Sentinţa 22/26 august 2008

Tribunalul Bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc de la Zăiceri l-a acuzat pe preotul Boian Alexandrovici de următoarele „infracţiuni“:

1. Fiind cleric al Bisericii Ortodoxe Sârbe a fost hirotonit de către Episcopul Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Daniil, fără acord.

2. A oficiat slujbe religioase ca preotul B.O.R., fără binecuvântarea episcopilor competenţi pe teritoriul episcopiilor de Timoc şi Branicevo.

3. A oficiat slujbe religioase şi dacă a fost oprit.

4. A înmormântat pe cel nebotezat.

5. A organizat parasinagoga pe baza etnofilatismului.

DRAMA ROMÅNILOR

Biserica şi parastasele sunt interzise

La sud de Dunăre trăiesc, conform recensământului din 2002, peste 45.000 de români, deci, oficial, cu 50% mai mulţi decât în Voivodina. Analişti sârbi recunosc însă că, în realitate, sunt de 10 ori mai mulţi şi că în niciun caz românii nu pot fi mai puţini de 240.000. După 1991 au început să apară şi în Timoc asociaţii politice şi culturale ale românilor. Înregistrarea lor oficială nu a avut niciun efect. Abecedare româneşti sunt confiscate de poliţie, iar pe uşa sediului asociaţiei culturale Ariadnae Filum din Bor a fost scris, în două rânduri, „Marş din Serbia“ şi au fost desenate obscenităţi, iar pe 6 iunie 2005 ferestrele au fost sparte de „persoane necunoscute“, aşa cum îi place poliţiei să repete de fiecare dată.
Publicaţia din Kladovo din aprilie 2005 a Partidului Radical al lui Seseli l-a ameninţat pe Mihailo Vasilievici, neputând concepe că un român poate să lucreze în administraţie! Sătui de atâtea persecuţii, românii timoceni au reacţionat. La cererea sa personală şi a sutelor de credincioşi ortodocşi români din Valea Timocului, ipodiaconul Boian Alexandrovici din Negotin a fost hirotonit întru diacon în ziua de sâmbătă, 4 iunie 2005, la Sfânta Mănăstire Prislop din judeţul Hunedoara şi întru preot în ziua de duminică, 5 iunie 2005, la Schitul „Schimbarea la Faţă“ din Munţii Retezat, de către Prea Sfinţia Sa Dr. Danil Stoenescu, Episcop-locţiitor de Vârşet, pentru românii din Serbia, pe seama Bisericii Ortodoxe Române „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Malainiţa, ctitorită de părintele Boian.

Sârbii au cerut intervenţia armatei!

Tânărul preot român din satul Malainiţa, raionul Negotin, a ridicat cu sprijinul credincioşilor în grădina sa o biserică ortodoxă în care slujeşte în limba română. Ridicarea bisericii a isterizat autorităţile sârbe. Poliţia din Negotin a obţinut o autorizaţie de demolare, iar oficialităţi locale sârbe au cerut intervenţia armatei împotriva satelor valahe!

Pe 31 ianuarie 2005, primarul comunei (raionului) Bor din Timoc, Serbia, în cadrul unei conferinţe de presă incendiare, i-a cerut şefului său pe linie de partid Vojislav Kostunica, în calitatea sa de premier al Serbiei, trimiterea de trupe în Timoc, comparând această regiune cu zona comunelor locuite de albanezi aflate la limita dintre Kosovo şi restul Serbiei. Necesitatea trimiterii de trupe s-ar motiva, în opinia primarului Dragan Velickovic, prin activităţile unor „grupări naţionaliste proromâneşti“ care ar urmări destabilizarea şi distrugerea statului sârb!

Vor demolarea bisericii

În ciuda faptului că nicio clădire din Malainiţa nu are autorizaţie de construcţie, neexistând un plan de urbanism, Inspectoratul pentru construcţii al comunei Negotin îi transmite periodic părintelui Alexandrovici decizii de demolare a bisericii româneşti! Preotul este intimidat zi de zi şi chemat des la poliţie pe această temă. La un parastas ţinut la Kolograsi (mănăstire ridicată de Mircea cel Bătrân) pe 21 mai 2005 în memoria morţilor de la Rovine, poliţia a interzis oficierea acestuia, iar un grup de sârbi a strigat obscenităţi şi s-a dedat la violenţe fizice.

Patriarhia Română a catalogat ieri gestul episcopului sârb Justin al Timokului drept unul de intimidare. Biserica Ortodoxă Sârbă a considerat ilegală, încă de la înfiinţarea din 2001, Episcopia de Vârşet, pentru românii din Serbia. În aprilie 2006, ca urmare a dialogului dintre cele două biserici, episcopia şi-a schimbat titulatura în Dacia Felix, urmând să aibă sediul la Deta şi cancelaria la Vârşeţ. În urma protocolului, episcopia românească urma să asigure asistenţa spirituală pentru românii din Voivodina, în timp ce Biserica Ortodoxă Sârbă urma să asigure preoţi vorbitori de limbă română pentru cei din Valea Timocului.

Patriarhia Română a ţinut ieri să precizeze că partea română şi-a respectat întru totul angajamentele, în timp ce sârbii deloc.

 

                                                                                          Preluat de pe www.evz.ro

                                                                            Autor:  Florian Bichir,  Georgeta Petrovici

Etnocid sârbesc contra românilor

Fraţilor,

De sute de ani, de când ne duceam viaţa nemângâiata alăturea de fraţii noştri Sârbi – nici odată n’a venit cineva la noi cu vre-o vorbă de mângâiere, care să trezească în sufletele noastre nădejdea de un traiu, mai bun şi mai omenesc.

Iată acum, aducând Dumnezeu vremuri mai bune, noi cei mai jos iscăliţi, care suntem ca şi voi Român din Valea Timocului, ne întoarcem către voi în aceste ceasuri istorice, pentru a vă spune câteva lucruri însemnate, asupra cărora să vă gândiţi şi să hotărâţi: ce e de făcut?

Aţi văzut cu toţii răsboiul grozav care ţine de peste patru ani de zile şi care a pornit tocmai din ţara noastră, din Serbia.

Pentru-ce a isbucnit oare acel răsboi? Ştim cu toţii: Serbia voia să adune pe toţi Sârbii cari erau răsfiraţi sub mai multe stăpâniri, la un loc, ca să fie o ţară mare şi puternică.

După suferinţe îndelungate vedem să astăzi acest ţel l-a şi ajuns. Deşi zdrobită, Serbia, a ieşit biruitoare şi a câştigat Bosnia, Herţegovina, Croaţia şi Slavonia, după care se sbate de sute de ani. Aceeaşi dreptate le-a făcut-o răsboiul de acum şi Polonilor şi Românilor. România a intrat în răsboiu pentru a desrobi şi alipi la sine Transilvania, Banatul şi Bucovina.

Ea a ieşit biruitoare şi pe lângă aceste trei ţărişoare şi-a mai alipit şi Basarabia.

Răsboiul acesta nu s’a dat pentru putere ci pentru dreptate. Ce e drept Nemţii credeau că ei o să biruiască cu puterea, dar Aliaţii i-au biruit cu Dreptatea. Ei au statorit că nu e bine ca asupra vieţii unui popor să hotărească un alt popor, străin, ci fiecare popor să-şi hotăraşcă singur soarta, după cum va voi el.

Astfel vedem că mai multe popoare şi-au şi hotărît soarta, şi anume Sârbii din Bosnia şi Herţegovina şi Croaţii din Croaţia şi Slavonia au hotărît că se rup de Austria şi se unesc cu Serbia, Cehii s’au rupt de Austria şi şi’au făcut ţara lor, Polonii de asemenea. Nemţii din Austria s’au unit cu Germania,

Ungurii s’au desfăcut de Austria, Bucovina, Basarabia şi Transilvania s’au alipit de România.
Toţi Românii alcătuiesc acum o singură ţară de vre-o 14 milioane de suflete. Numai chiar noi Românii locuitori în Serbia am rămas pe dinafară. Noi n’am înţeles cuvântul preşedintelui Statelor Unite americane, Wilson, că fiecare popor e slobod să-şi hotărească singur soarta.
Cu toate că suntem de două ori mai mulţi la număr decât Românii din Bucovina, noi nu ne-am bătut capul cu soarta noastră. Dar dacă nu ni-l vom bate noi, alţii de bună seamă că nu şi-l vor bate !

Ori nu vrem noi nimic în aceste vremuri mari, când se aşează din nou temeliile lumii şi când fiecare popor îşi cere dreptul său la viaţă?

Ar fi un păcat faţă de copiii şi nepoţii noştri, ca în astfel de clipe hotărîtoare noi să stăm nepăsători.
Dar fraţilor, a sosit ceasul să ne spunem cuvântul! Şi noi credem că nu putem zice altceva, decât că, fiind Români, dorim să fim la un loc cu ceilalţi fraţi ai noştri, cu Românii, care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina. Noi nu suntem sârbi, întocmai precum românii din Ungaria nu sunt unguri şi cei din Rusia ruşi. Noi suntem în Serbia o jumătate de milion de români şi acum nu mai vrem să rămânem sub Sârbi, de la care am avut de suferit atâta. Ei nu ne lăsau să învăţăm în şcoli limba noastră, nu ne lăsau nici să ne facem biserici româneşti şi alte de acestea.

Fiind şi noi Români de sânge din moşi strămoşii noştri şi avându-ne moşiile noatre moştenite de la ei, noi avem aceiaşi dorinţă: să rămânem ce suntem, adecă Români; să fim gospodari pe pământul nostru şi să fim laolaltă cu toţi fraţii noştri români.

Astăzi toată lumea, care a fost robită de alte neamuri a căpătat dreptate şi se întoarce la ţara mamă. Românii din Basarabia, din Bucovina, din Ardeal şi din Banat s’au alipit de mama lor, România

Numai noi Românii din Serbia am rămas pe din afară.

Până acuma nouă nu ne-a fost îngăduit cel mai sfânt lucru pentru un om, adică să ne cunoaştem neamul şi să trăim pentru el. Doar numai gospodari puteam să fim; dar asta nu ne mulţumeşte în sufletul nostru, căci şi noi suntem oameni şi trebuie să ştim pentru ce trăim.De aceea, fiindcă am fost, suntem şi vom fi stăpâni pe pământul nostru românesc din Serbia, vrem ca să ni se lărgească şi drepturile noastre, pentru ca să trăim în toate privinţele ca Români. Toată averea care se află în judeţele (ocruzi) româneşti să fie proclamate ca averea a poporului român. Toată puterea executivă (vlasti) să treacă în mâinile noastre. Numai al Românilor să fie împuterniciţi (punomocinic) ai poporului român, şi ei să-şi aleagă funcţionari (cinovnici) dintre români. Prefecţii (nacelniţi) să fie români cari să îngrijească de popor, dându-i sfaturi bune şi împărţindu-i dreptate în limba rimânească.

Judecătoriile (sudovi) să fie româneşti şi judecata să se facă numai în limba românească.
Noi aveam vre-o 250 sate. Orice sat să aibă primar (cnez) şi dascăli români. Învăţătura să se facă în româneşte.Până acuma vre-o 40-50 ani noi ne aveam bisericile noastre în care se făcea slujba în limba românească. Acuma cerem să se întoarcă iarăşi limba română în biserică.

Orice sat să aibă biserică. Popii şi dascălii români să rămână la locul lor şi în scurt timp să înveţe româneşte să citească şi să slujească. Pentru acesta mama noastră România ne va da tot sprijinul.
Aşa dar, fraţilor, la lucru !

Să ne adunăm prin sate, prin oraşe, să alegem un Comitet naţional care să se pună în legătura cu fraţii noştri din România, Ardeal, Bucovina şi Basarabia, pentru ca să ne unim cu ei, făcând şi noi dimpreună parte din România Mare.

Acum e timpul să ne folosim libertatea (sloboda) care stăpâneşte toate neamurile şi să ne spunem cuvântul nostru. Nimic nu ne mai împiedică să intrăm în graniţele României întregului neam românesc.

Bucureşti, 1 Decembrie 1918
Sfârşind aceste cuvinte frăţeşti, rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute ca să vedem împlinit visul de fericire al neamului nostru.
Ura! Trăiască Românii din Serbia uniţi cu România! Trăiască România Mare a tuturor Românilor!

Chişinău 1 Noemvrie 1918

Sever Coteţ                                  Atanasie Popovici
Plutonier-Major                           Dr. în Filosofie,
Ion Niţă, plutonier major           Prof. L. Bogdan, funcţionar

 

www. casanoastra-romania-dacia.blogspot.com

Posted on decembrie 19, 2010 by Ilija

 

 

Oferte pentru românii din Timoc-Serbia şi Timoc-Bulgaria

Donăm:

–         Cărţi pentru bibliotecă.

–         Haine second-hand pentru copii, femei, bărbaţi inclusiv încălţăminte ( 9 saci).

–         Două calculatoare folosite.

–         5 suluri de hârtie tipografică învechită (aprox. 2500 kg, hârtia de lăţimea 1 m). Rolele se pot dona la diferite organizaţii care le pot folosi la tipărituri de ziare sau alte publicaţii.

–         „România Liberă” – colecţie ziar din perioada comunistă.

–         Revista „Magazinul Istoric”-colecţie  din perioada comunistă.

–         Mobilier din stejar masiv nefolosit, în valoare de aprox. 3000 lei: colţar-canapea, 6 scaune mari tapiţate cu pluş, masă 2/1 m, bibliotecă două corpuri (corpul de jos cu 4 uşi şi 4 sertare, corp suprapus cu uşi de sticlă şi rafturi).

Cererile se vor adresa Astrei Române din Timişoara România, care se vor rezolva de către un comitet, astfel că nimeni nu va putea să profite personal în locul fraţilor români din Timocul Sârbesc şi Bulgăresc aflaţi în nevoie şi fără sprijin din partea Ţării Mume, ceea ce este o ruşine pentru un neam maturizat şi demn.

 

NU SUNTEM UN POPOR FĂRĂ INIMĂ, NEMATURIZAT ŞI FĂRĂ DEMNITATE!!!

 

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, au alfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o oferă alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanică avem nevoie de un alfabet latin, haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine romană sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL                                     

Română     sârbă  – Exemple

A, a         A, a  – Ana, alb, avion

B, b         B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c         K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d        D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e        E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f         F, f  – Florin, farmec, floare

G, g        G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h        H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i           I, i   –  Ion, inima,inel, iaurt

J, j          Z, z  – Jana, joc, jena, jos

K, k         K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l          L, l  – Laura, lalea, lene, leu

M,m        M, m– Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n         N, n  – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o         O, o  – Oana, oală, oaie, oameni

P, p         P, p  – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r         R, r   – Radu, râu, raţă

S, s         S, s  – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş         S, s  – Şibenic,, şal, şarpe

T, t         T, t  – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ         C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u         U, u– Ungaria, urs, urmă

V, v         V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x                   – Xenia, xenofob, xerox

Z, z          Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:

Ă, ă  –  casă, masă, mireasă, grasă

Â, â  –  mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î    –  învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ   –  ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q  –  status-quo

W, w–  Walter, Washington

Y, y  –  Yugoslavia, York

Grupări de litere:

Ge, ge  –  Gelu, ger, geam

Gi, gi  –   Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe– Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce  –  Cezar, ceas, cetate

Ci, ci   –  cina, cineva, cireşe

Che, che– cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

 

 

22.07.2011                                                                         CRISTEA SANDU TIMOC

 

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II,  ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România 

 

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: