Cine sunt aromânii?


Grup de aromâni

Fireşte că sunt români, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristică a acestui dialect, evident românesc. Ei rostesc cu un asemenea a înaintea cuvintelor ce încep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum şi cu vocala u: aroş, alas, asparg, afiresc, aumbră, agru (ogor – «ager, agrum» în lat.) etc. Probabil pentru o pronunţie mai eufonică şi mai comodă, sprijinită pe această vocală-respiro. Zici mai uşor aspun, decat spun, aroş, aumbră, etc., decât abrupt: roşu, umbră. Această caracteristică fonetică a determinat şi numele lor de aromâni armâni, deşi cei mai numeroşi dintre ei, fârşeroţii din Albania şi Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde trăiesc şi azi mulţi aromâni, locul unde în anul 48 î.H. Cezar l-a învins pe Pompei – aceştia, deci, fârşeroţii işi zic pur şi simplu, rămâñi, adica români. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aromân însă, după ce a tipărit la Leipzig, în 1895, un studiu amplu, fundamental, în două volume, Die Aromunen/ ”Aromânii”. Eminescu, însă, în numeroase articole din Timpul, le-a zis numai macedoromâni, deşi aromânii nu trăiesc numai în Macedonia ci şi in Epir, Tesalia, Bulgaria etc. Marele poet a vrut, se vede, să evite confuzia armâni-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, români, în cea dintâi carte românească ce le era consacrată lor, în 1858, Călătorie la Românii din Macedonia. Şi chiar este un miracol că îşi zic aşa, după o despărţire de 14 secole de românitatea nord-dunăreană din veacul al VII-lea, când sub fluviu s-au aşezat bulgarii şi slavii de miazăzi. Un miracol că vorbesc şi acum o limbă ce nu e nici italiană, nici franceză, spaniolă, portugheză, ci limba română, fireşte că locală, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, România de azi, care i-a şi adoptat moral, ajutându-i să se menţină ca români încă de pe vremea lui Bolintineanu şi a paşoptiştilor noştri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Bălcescu etc.
Ce limbă vorbesc aromânii?
Un aromân, chiar din locurile lor de baştină din Balcani, va răspunde la această întrebare: Noi, armânlai/ rămâñilai zburim limba armănească/rămânească! Din această propoziţie doar vocabula “zburim” (“vorbim”, de la sl. suboru, rămas în dacoromană doar în sobor (adunare, consfătuire sinodală) n-ar fi înţeleasă în România: Noi aromânii/ românii vorbim limba aromânească/ românească. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Române scrie în acest sens: “Limba aromânilor este aromâna”, in sensul că limba lor este dialectul lor local, pe care ei îl folosesc spre a comunica între dânşii, deci în chip de limbă. De altfel, dialectele pot fi privite şi ca limbi, cum şi fac adesea lingviştii, orice dialect putând deveni limbă în anumite condiţii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneană de expresie bulgaro-slavă în Macedonia, Skoplje); sau putând dispărea, topit în limbile majoritare înconjurătoare. Apropo de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de aceştia drept limbă, marele nostru filolog Eugeniu Coşeriu, de la Universitatea din Tübingen, face următoarele consideraţii. El spune, într-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, că vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromâne din Balcani), atunci când nu ştiu că limba lor se vorbeşte şi în alte regiuni, că există deci şi alte varietăţi ale graiului lor local, şi-l numesc pur şi simplu limbă. Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limbă, ca la nord de Dunăre.
Atunci de unde această confuzie la unii aromâni, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor: limbă sau dialect, şi la apartenenţa lor etnică: sunt români sau un alt popor neolatin? Şi de ce era nevoie să li se ofere din afară până şi un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, după care Şaguna se scrie “Shaguna” iar aromânii trebuie să se scrie “armanjilji”, şi… “njic”? în loc de armañilai, şi ñic (aromânii şi mic). Ceea ce i-a înveninat şi i-a învrăjbit pe unii dintre dânşii!
Răspunsul la aceste întrebari ţine de informaţia subiecţilor, mai precis de lipsa lor de informaţie sau de intenţia politică a acestora, declarată sau nu. Să le luăm pe rând. Masa aromânilor, ba chiar a daco-romanilor din Ţară, neinformată în ultimele 5-6 decenii cu privire la românii de dincolo de hotarele actuale ale României, fiindcă în anii dictaturii comuniste nu s-a întreprins mai nimic în acest sens, ba se vorbea despre aceşti români aproape conspirativ, bineînţeles că se ştie prea puţin despre ei, iar adesea mai nimic corect.
Cu atât mai mult continuă să nu cunoască esenţialul despre ei înşişi o bună parte dintre aromâni, lipsiţi în acest lung răstimp, de şcolile lor româneşti, deschise pentru ei în Balcani începând din 1864, închise însă brutal de comuniştii instalaţi la putere la Bucureşti după 1944, odată cu transformarea României într-un fel de paşalâc turcesc sau gubernie ruso-sovietică. Iar fără şcoli româneşti de mai bine de o jumătate de secol, aceşti fraţi ai noştri au putut crede, mai cred şi azi dintre ei că nu sunt români, de vreme ce România i-a uitat atâta amar de ani, probabil nemaisocotindu-i români! Unii, cu care m-am tot întâlnit în Albania, în Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit în acest sens, cu îndurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Că greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?” Şi, de aici până la ideea tot mai înrădăcinată că ei, aromânii, nu sunt români, n-a mai fost decât un pas. Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformaţi, cărora de generaţii, şcoala în limbile statelor balcanice le-a tot spălat creierul! Ca să nu mai vorbim de greci, după care aromânii (“kuţo-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizaţi pe vremea ocupaţiei romane. Aşa a scris într-un studiu al său, Ce sunt Cuţo-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, în 1939, fără a roşi! Ceea ce e chiar ridicol, fiindcă tocmai romanii au fost adesea grecizaţi: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a înflorit în Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisă…). Dar macar Keramopulos (combătut zdrobitor de Th. Capidan şi nu numai de el), servea, fie şi necinstit, politica şovină a statului grec. Pe cine sevesc însă keramopolioţii, aromâni de astăzi, oameni cu carte, totuşi… dar cu interese egoiste, personale?
Din păcate, acest curent – că aromânii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – în răspăr cu istoria şi filologia română şi străină, este susţinut în deceniul din urmă tot mai mult de nu puţini asemenea “fundamentalişti” aromâni ce au făcut studii în limba română, chiar studii universitare! Din generaţia vârstnică, instruiţi în şcolile româneşti din ţările balcanice, unde, cum spun foşti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarată efervescenţă românească în toate privinţele, cu sentimentul că acolo, în Grecia, Albania, Macedonia se trăia ca într-o altă Românie până în primul război mondial. Numai ei, “fundamentaliştii” vizaţi, se vor un alt popor în Balcani, ba chiar şi aici în Ţară, unde s-ar dori o… “minoritate”, ca toate minoritaţile!
Oare, să nu ştie aceştia din urmă că sunt români? Ca oameni cu studii înalte, să nu fi auzit ei măcar de George Murnu, inegalabilul traducător al lui Homer în limba română, dar şi istoric al aromânilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densuşianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, după tată el însuşi originar din Sudul românesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanţi. Sau de atîţia mari învăţaţi străini, care au scris elocvent despre unitatea de limbă şi de neam a tuturor românilor, inclusiv aromânii! Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer şi W. Thomascheck şi C. Recatas, St. Romanski, Duşan Popovici, Johann Thunmann, până la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre. Care i-au socotit, fireşte, români pe aromâni. Până şi vechii cronicari bizantini au menţionat în scrierile lor că vlahii din Grecia vorbeau aceeaşi limbă cu valahii de peste Dunăre. Deci, stupida “interpretare” a originii şi limbii aromânilor nu este decat un discurs politic, ce foloseşte oricui, numai aromânilor, poporului român nu!
Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fără a cădea în ridicol susţinând teorii aberante, rămâne argumentul nu mai puţin convingător al limbii înseşi pe care o vorbesc aromânii. Limba esenţial românească din unghi gramatical, ca şi al fondului principal de cuvinte, pe bună dreptate subliniat de B.P. Haşdeu. În acest sens, Th. Capidan analizează la un moment dat, în Macedoromânii, p. 172, carte apărută în 1942, un cântec popular şi stabileşte că aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba româna: “Citez în privinţa aceasta – subliniază marele lingvist – câteva versuri populare dintr-o carte franceză, publicată de C. Récatas, «Floara»: Floară gălbinioară,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ină se-ñi me alumbă/ Dumineca dimneaţă/ şi luni de cătră seară;/ Cu roauă se-ñi me-adună/ s-pre avra se-ñi-me poartă;/ Pre iapa nefitată,/ Pre feata nemărtată,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necălcată”. Iar Matilda Caragiu Marioteanu la rândul sau, analizând “Dimăndarea Părintească” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromâni) de asemenea lexical, observa acelaşi lucru: că nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a înţelege textul, aproape identic românesc: “Blăstem mare se-aibă-n casă,/ Cari di limba lui se-alasă…” şi: “Cari şi-lasa limba lui,/ S-lu-ardă para focului…” etc. Între dialectele săsesc şi şvăbesc şi limba germană standard, distanţa este mult mai marcată, şi totuşi nimănui nu-i trece prin minte să vadă în saşi şi şvabi altceva decât germani şi nu alt popor!
Aromânii, prin urmare, sunt români şi vorbesc un dialect românesc. Dincolo de acest adevăr nu există decât discursuri politice de neluat în seamă, sau neştiinţă, confuzie regretabilă din lipsă de informare ştiinţifică, în cel mai bun caz.
Hristu Candroveanu

Motto: “Aromânii şi daco-romanii sunt un singur neam. A pretinde că românii din Oltenia sau Moldova, Timoc, Macedonia, Basarabia sau orice alt pământ unde se vorbeşte româneşte sunt “altceva” decât români, nu este altceva decât obscurantism şi politicianism…”
Un aromân.

În loc de introducere:
“Scopul şi intenţia mea nu era/este să supăr pe cineva. Pe cine ar putea supăra adevarul? Aşa incomod cum e. Iar dincolo de tot ce ne separă stă, cred în asta cu tărie, ceva mult mai profund, care ne uneşte, ne omogenizează, înspre câştigul tuturor. Cunoaşterea prin împărtăşirea adevărului este spre beneficiul întregii comunităţi.“
Autorul.

Populaţiile slave le spun vlahi sau vlassi, grecii le spun cuţo-vlahi, albanezii le spun tschoban, serbii le spun tsintsari, iar noi românii, impropriu de fapt, le spunem machidoni. O facem de multe ori fără să gândim, în virtutea unei uşurinţe de condamnat. Aromânii sunt români şi vorbesc un grai al limbii române şi simt româneşte! Aromânii – sunt românii de la sud de Dunare şi atestă istoric dovada unei continuităţi româneşti milenare în peninsula balcanică, în ciuda slavizării, grecizării şi prigonirilor sociale de-a lungul secolelor.
Însuşi numele de “aromân” – nota bene, confirmă originea latină şi românismul lor. Denumirea în general dată aromânilor de către celelalte popoare în Balcani, cea de vlahi – atestă faptul că daco-romanii şi aromânii au la bază în fapt un nume comun, căci şi românii de la nord de Dunăre au fost numiţi de către vecini secole la rând: “valahi”, sunt ca şi daco-romanii descendenţii direcţi ai foştilor traci sud-dunăreni romanizaţi odată cu cucerirea romană. Geto-dacii erau la rândul lor tot traci – (nord-dunăreni – I.C.Drăgan) . Romanizarea populaţiilor trace respectiv a grupei tracilor geto-daci şi a celor sud-dunăreni (moesici) a avut loc în perioade diferite, tracii sud-dunăreni fiind deja sub stăpânire romană înainte de războaiele daco-romane din secolul I şi II.e.n.
Graiul românesc al aromânilor (armânesc), s-a format în forma actuală la sud de Dunăre, ca dialect a vechii limbi a Romaniei orientale. Privind harta limbii române în estul european, deci implicit şi graiurilor româneşti în Balcani sau la nord de Dunăre vom constata cel mult separarea geografică a graiurilor româneşti la sud de Dunăre în raport cu graiurile româneşti la nord de Dunăre. Astăzi mai putem vorbi sigur de circa 500-700.000 de mii de vorbitori ai dialectelor aromâneşti la sud de Dunăre. Acestea se împart în trei subgrupe distincte: macedo-român (cel mai mare de altfel), megleno-român (numai în Bulgaria, circa 15-20.000 de vorbitori) şi dialectul istro-român în Peninsula Istria (azi Croaţia, circa 2000 de vorbitori). Cât de adevarate sunt aceste cifre este greu de spus, deoarece din motive diferite decât cele demografice în unele publicaţii apar alte informaţii. Personal înclin să cred că sunt cel puţin un milion de aromâni la sud de Dunăre, poate chiar mai mulţi. Cea mai mare grupare dialectală aromânească, cea macedo-română include graiurile sale în diviziuni reciproc intelegibile: fârşerot, gramostean, moscopolean, pindean, muzachear, gopeştean-maloviştean, olimpian etc.

Aromânii trăiesc azi mai mult sau mai puţin omogen în Grecia, Albania, Macedonia, Iugoslavia, Croaţia, Bulgaria dar şi în vechea şi noua patrie – România (în special în Dobrogea), precum şi izolat în alte ţări europene, în Canada, SUA, America Latină, Australia. De secole se revarsă în patria de la nord de Dunăre, iar existenţa ei, a patriei – acasă ca români între români a fost întotdeauna prezentă în educaţia şi viaţa culturală la sud de Dunăre.
Ştiri sigure despre existenţa românilor sud-dunăreni avem deja din anul 976, de la cronicarul bizantin Kedrenos. În secolul al 11-lea cronicarul bizantin Kekaumenos afirma că vlahii din Pind provin din vecinătatea Dunării. Se pare aşadar că aşezarea slavilor la sud de Dunăre a împins populaţiile romanice (vlahii) spre Pind. Se afirma încă din secolul al 15-lea înrudirea etnică şi lingvistică a aromânilor cu daco-romanii. „Aromânii şi daco-romanii sunt un singur neam, iar a pretinde ca românii din Oltenia sau Moldova, Timoc, Macedonia, Basarabia sau orice alt pământ unde se vorbeşte româneşte sunt altceva decât români, nu este altceva decât obscurantism şi politicianism.“

De altfel şi toate cercetările ştiinţifice serioase, inclusiv cele făcute de cercetătorii aromâni, dovedesc acelaşi lucru. Un fapt istoric – şi la nord şi la sud de Dunăre limba română şi-a continuat dezvoltarea din proto-româna dunăreană, graiurile au evoluat, dar diferenţele şi influenţele diferite nu au dus la o delimitarea linvgvistică substanţială. Astfel dialectele aromâneşti sunt până şi azi într-adevăr uşor intelegibile cu cele daco-romane, chiar dacă prezintă varietăţi tipice dialectale datorate împrăştierii geografice. Cuvintelor şi sensurilor specifice moştenite în comun din latină li s-au adăugat pe alocuri influenţe albaneze, împrumuturi macedonene vechi de tip slav sau bulgăreşti mai recente si multe elemente greceşti precum şi neologisme romanice din limbile balcanice. Pentru mulţi cercetători care nu sprijină cauza românismului, ci crează o noua istorie în virtutea politicianismului, “limba aromână” este o punte de trecere între romanitatea occidentală şi cea orientală, iar configuraţia dialectala aromână se vrea chipurile complexă şi controversată. Dacă însă am compara graiurile româneşti la nord şi la sud de Dunăre prin apropierea şi înrudirea lor , cu farimitarea dialectală într-un spaţiu chiar restrâns de limbă anglo-saxon, vom constata cât de exagerate sunt afirmaţiile care presupun existenţa a două limbi – cea română şi cea aromână.

Graiurile româneşti de la sud-dunăre sunt considerate de unii cercetători ca fiind dialectul cel mai arhaic al limbii române. Oricum ar fi interpretaţi sau rastălmăciţi – aromânii s-au considerat întotdeauna români. Vorbind “aromâneşte” nu înseamnă nimic altceva, decât a folosi un dialect sud-dunărean al limbii române.

Prima menţionare istorică în Balcani are loc după Theophanes şi Theophylact Simocatta în anul 579, “vlahii” acompaniind o armată bizantină care mărşăluia împotriva avarilor pe teritoriul actualei Bulgarii. A doua menţiune sigură urmează la anul 976 cand Kedrenos, vorbeşte despre asasinarea lui David, fratele lui Samuel, ţarul bulgarilor de către nişte “vlahi”(la Frumoşii Stejari) nomazi. În această perioadă, vlahii erau încă numeroşi. În 1186 vlahii se revoltă împotriva taxelor bizantine. Conducătorii lor au fost doi români: Petru şi Asan, iar ţelul lor era crearea unui regat vlah independent în sudul Bulgariei şi în jurul actualului Salonic / Săruna pe aromână. Aceştia se apără cu succes împotriva armatelor bizantine. Următoarele şase sute de ani îi regăsesc pe vlahi sub cruda stăpânire otomană, o perioada de stagnare sociala şi economică proprie acelor vremi, în fapt existentă în toată peninsula balcanică.

E bine să precizăm că la 1760 oraşul românesc Moscopole, din sudul Epirului, avea cca. 12.000 de case (min. 60.000 locuitori), în Săruna (Salonic) românii formau aproape toată populaţia creştină – cu excepţia câtorva familii de macedo-slavi şi a clericilor greci trimişi de Istambul – iar Atena avea 9.000 de locuitori, din care 7000 erau musulmani albanizaţi, turci, cca. 1400 români şi cca. 600 greci (de altfel era şi o vorbă în sec. XIX, după izgonirea musulmanilor care spunea “Dacă pleacă armânii din Atena grecii rămân cu Acropolea” ca raport numeric al celor două populaţii). Aceste date şi multe altele – şocante pentru ce se ştie astăzi în general – se pot găsi la o serie de savanţi armâni şi mucani (daco-romani, adică), aşa cum sunt Caragiani, Capidan, Iorga, Silviu Dragomir etc.

Tot aşa, ca informaţie interesantă, de la Silviu Dragomir citire, amintesc de faptul că vechea capitală a Muntenegrului, Cetine (sau Cetinie), are ca cea mai veche clădire Vlasha Crcva, adică Biserica Românească, al cărei ctitor este Radule Vlah – cel care, împreună cu fraţii săi, a şi întemeiat acest oraş.

Sub stăpânirea otomană, populaţiile aromâneşti nu primesc recunoaşterea ca naţiune decât foarte târziu (1905), recunoscându-se astfel în final dreptul la şcoli româneşti şi la propria biserică. Destinul tragic al aromânilor în această trecută mie de ani îl explică azi nu numai împrăştierea regională, dar şi asimilarea şi deznaţionalizarea prin mediile de informare moderne, precum şi dezavantajele sociale ca minoritate nedorită, lipsită de şcoală, biserică sau publicaţii (prima Biblie aromânească e tiparită de abia în secolul XIX).

Conştientizarea romanităţii noastre comune a dat culturii româneşti însemnate nume deosebite ale unor români sud-dunăreni: Mihai Nicolescu, Tascu Iliescu, Constantin Belimace, Nusi Tulliu, Nicolae Batzaria, P.Papahagi, Emanoil Gojdu, Victor Eftimiu, Gheorghe C. Roja, ca să menţionam doar o mică parte dintre aceştia. Multe dintre personalităţile culturale româneşti au originea la sud de Dunăre, sufixul “Cara” şi terminaţia “hagi” atestând originea lor geografică în Balcani, numărul vorbitorilor nativi aromâni din Romania fiind estimat între 150-200.000 de vorbitori .

Care este situaţia în Balcani? Cei mai mulţi aromâni în Grecia de azi sînt bilingvi. Multe persoane în vârstă, trecute de 50 de ani vorbesc limba maternă curent, dar mulţi dintre cei între 25 şi 50 de ani sunt însă doar vorbitori pasivi, cu vocabular limitat şi cu cunoştinţe de gramatică sumare. Mi-a fost dat să întâlnesc în restaurante greceşti în Germania aromâni, care se prezentau drept greci. Asimilarea în Grecia este complexă şi destul de rapidă, iar unii dintre tinerii aromâni nu mai vorbesc limba strămoşească şi se declară la recensăminte ca fiind greci. Aromânii nu au un statut clar definit în Balcani, în ciuda unor încercări întreprinse de către statul român în decursul ultimilor zeci de ani. Singura universitate în Grecia unde aromânii pot vorbi limba strămoşească se afla la Salonic şi acolo însă într-un cadru cu caracter limitat. În Grecia se foloseşte alternativ alfabetul român sau grecesc. În Albania şi Macedonia, limba română nu este limbă de predare în şcoli nici măcar în variantă dialectală, în ciuda unui numar de vorbitori apreciat ca până la 300 – 400.000. În Albania, de exemplu o singură biserică în Korçë oficiază slujbe religioase în limba maternă.
Lucian Hetco
Germania

Părinteasca Dimândare

Nã sprigiurã cu foc mare
Frats di mumã shi di-un tatã,
Noi, Armãnj di eta toatã.
Di sum plocile di murmintsã
Strigã-a noshtri bunj pãrintsã:
“Blãstem mari s-aibã-n casã
Cari di limba-a lui s-alasã.

Cari-sh lasã limba-a lui
S-lu-ardã pira-a focului,
Si s-dirinã yiu pri loc,
Sã-lj si frigã limba-n foc.
El ãn vatra-lj pãrinteascã
Fumealja s-nu-sh hãriseascã;
Di fumelj curunj s-nu bashe
Njic ãn leagãn si nu-nfashe.

Cari fudze di-a lui mumã
Shi di pãrinteasca-lj numã,
Fugã-lj doara-a Domnului
Shi dultseamea-a somnului!”

Scrisoarea Mareșalului Ion Antonescu către Wilhelm Filderman, Președintele Comunităţii Evreiești din România
Posted in Crimele comunismului,Evreii în România,Holocaust,Personalităţi române despre jidani,Trădare by destainuit on March 3, 2011

DOMNULE FILDERMAN
În două petiţii succesive îmi scriţi ,,de tragedia zguduitoare,, şi mă ,,imploraţi,, în cuvinte impresionante, reamintind de ,,conştiinţă,, şi de ,,omenie,, şi subliniind că sânteţi ,,dator,, să apelaţi ,,la mine,, şi ,,numai,, la mine, pentru evreii din România, care sânt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură ,,este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decât aceea de a fi evrei,,.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţele celor umili şi fără apărare. Înţelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam întreg.
Vă gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa și pe meleagurile Mării de Azov?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinele care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi.
Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au aduns şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate.
Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sânt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar şi-au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
Te întrebi, de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă face şi Dvs atâta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinal şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.

Cu ce drept ne ţineţi în robie?

Îi rog pe reprezentanţii vlahilor sau cărturarii ori guvernanţii de la Belgrad şi Sofia să ne comunice o carte mai importantă publicată în limba „vlahă”, indiferent cât ar fi de veche. Este important să ne indicaţi autorul, titlul anul şi editura pentru că, sincer vorbind, numai eu am scris vreo 5 cărţi de folclor de la românovlahii din Serbia şi Bulgaria şi n-am dat până acum de vreo carte sau abecedar sau măcar un cuvânt vlăhesc. Ar fi interesant să ne spuneţi prin ce găuri aţi descoperit această nouă limbă despre care au scris zeci sau chiar sute de învăţaţi străini, români, sârbi, bulgari, greci sau alţii. Şi toţi ştiu că vorba „vlah” este o poreclă. Noi, românii, avem o singură poreclă: cea de „vlahi”, pe când sârbii au mai multe porecle: unii le zic „servieni”,de la cuvântul „slugă” la avari şi apoi la creştini; alţii le zic „cal verde şi sârb cuminte”. Dacă omenirea va scrie vreodată o enciclopedie despre sârbi să nu uite că ei au izbutit să descopere în secolul XXI limba vlahă care de fapt a ajuns până în zilele noastre să n-aibă o carte publicată pe placul sârbilor. Ne aflăm în faţa unei minunăţii ca şi când acum, aici, la Jagubiţa şi la Zlot s-ar fi descoperit o altă naţie care vorbeşte limba vlahă în toată Peninsula Balcanică, din Carpaţi până la Dunăre şi de la Dunăre până la Marea Egee. Puteţi să daţi publicităţii un răspuns valabil, studiat şi de cărturari lingvişti ca să afle şi ţările din Europa pentru că văd că noi cei care am scris zeci de cărţi nu ştim nimic, în timp ce cărturarii „adevăraţi”, care nu şi-au vândut pe bani sufletul, sunt ascunşi pe la târlele şi stânele ciobanilor din părţile amintite. Eu, care cunosc problema şi pe care am studiat-o cel puţin 70 de ani, încă n-am auzit că pe faţa pământului ar exista o limbă vlahă pe care numai sârbii o cunosc şi de aceea am vrea să ne înveţe şi pe noi vlahii din stânga şi dreapta Dunării asemenea minunăţii. De aceea insistăm să studiaţi problema şi să ne deschideţi şi nouă capetele, că ale dvs. sunt prea mari şi cu greu poartă atâta prostie. Oare să n-aveţi o leacă de respect faţă de poporul sârb, să nu fiţi obraznici şi să vă duceţi la tratament că poate dă cineva de vindecă cea mai mare prostie din lume.
Ce recunoştinţă avem noi de la „prietenii” noştri sârbi? Ei nu şi-au dat sângele şi nici sufletul pentru vreun câştig românesc în vreun război cu turcii sau alte popoare deşi aveau pretenţia ca România să-i apere şi să-i ocrotească ca pe un neam ales de Dumnezeu şi aşezat chiar în inima Balcanilor, încât să fie prezenţi în toate războaiele şi scandalurile din mijlocul Balcanilor. Ne întrebăm dacă românii din sudul Dunării dintre Morava-Timoc din Serbia şi cei dintre Timoc, Dunăre şi Marea Neagră au avut mai multe pagube ori foloase de la sârbi sau de la turci? De la turci avem dovezi că s-au purtat mai omeneşte cu ginta vlahilor sau rumânilor din sudul Dunării pentru că le-a permis să aibă o provincie autonomă numită Margina, în partea de Miazăzi a Dunării. Această provincie autonomă este legată de o legendă. Se spune că Prima Soţie din haremul Sultanului, în jurul anilor 1536, s-ar fi îmbolnăvit foarte grav şi se părea că nu mai are scăpare. Atunci Sultanul a dat de ştire în imperiu că dintre toate popoarele din Împărăţia Turcească, dacă se va găsi un lecuitor, care s-o vindece pe iubita lui soţie, poporul aceluia va fi liber, scutit de biruri şi cu autonomie teritorială, condusă de principi sau cneji de-ai locului; încât atunci s-a înfiinţat, dincolo de Turnu-Severin, peste Dunăre, provincia Margina cu vlahi care vorbeau româneşte că pe atunci limba „vlahă” nu exista. (Abia acuma o inventează sârbii) Prin urmare, vindecătorul a fost un rumânovlah, ca atare, în fruntea provinciei s-au întărit, de către Sultan prin „Kanun name” principi sau cneji de sânge românesc din dinastia Karapancea şi Crăciun.
Deci, în jur de 300 de ani românii din Timoc, partea stângă, s-au bucurat de toate drepturile posibile, ultimii principi fiind Mişu Karapancea şi soţia lui Sara, la curtea cărora, de la Negotin, (casele se văd şi astăzi) venea din Bosnia şi Vuk Ştefan Karagici (din acelaşi neam cu Mişu Karapancea) care era când vameş, când judecător.
Un cărturar care vrea să cunoască adevărul trebuie să se întrebe: cum de s-a desfiinţat Provincia Autonomă Margina şi cine a desfiinţat-o? Esenţialul problemei este acela că Serbia nu exista ca stat în anul 1804, doar Rusia o recunoştea. Iar Karagheorghe – căpetenia sârbilor(care, desigur, după nume se vede că se trăgea din neam de aromâni) i-a propus lui Karapancea să intre în comitetul sârbesc de război care, astfel era alcătuit din 3 persoane: Karagheorghe, Mişu Karapancea şi Milenko Stoicovici. În răscoală, principele românilor, Karapancea, a intrat cu o armata şi 6 tunuri împotriva turcilor, în timp ce Karagheorghe avea doar 3 tunuri. Aproape toate bătăliile cu turcii au avut loc pe pământul românesc pe care locuiau rumânii porecliţi de sârbi, bulgari, ruşi, unguri şi alţii –„vlahi” sau „olahi”. Şi la toate bătăliile au participat Tudor Vladimirescu şi fratele lui Pavel. Pavel care conducea o armată de 5000 de cavalerişti-panduri olteni a participat la bătălia de la Mălainiţa iar Tudor Vladimirescu în bătălia de la Cladova împreună cu sârbul Petar Dobrneaţ.
Sârbii, nu se ştie din ce motive, au fost înfrânţi de către turci şi văzându-se hăituiţi de aceştia, s-au gândit să se mute cu toţii în Rusia (1813), de aceea Karagheorghe a dat o fugă până la Praga la Ţarul Alexandru al III-lea ca să-i ceară sprijin la Împăratul Austriei să poată să se mute cu toţi sârbii pe Volga de unde au venit. Împăratul Austriei n-a admis mutarea, însă sârbii, în grupuri, grupuri s-au mutat, în parte, în zona lacurilor din apropierea Volgăi unde s-a născut o nouă ţară numită şi azi Novaia Srbia (Serbia Nouă). Îniţiativa lui Karagheorghe de a-i muta pe sârbi în Rusia se presupune că ar fi putut să fie una din învinuirile venite de la Miloş Obrenovici – un răsculat bogat al sârbilor care era negustor de porci şi sare pe care le cumpăra din Moldo-Vlahia şi le vindea în Serbia. De aceea Karagheorghe a căzut în dizgraţia sârbilor, a lui Miloş Obrenovici, care a plătit unui fin de-al acestuia o crimă oribilă rămasă nepedepsită, anume aceea că la întoarcerea din Cehia a lui Karagheorghe, care a venit la rudele sale şi s-a culcat sub un nuc, finul său i-a tăiat capul cu toporul în timp ce dormea. Unii cred că sârbilor nu le-a convenit să aibă căpetenie în răscoală un aromân. Nu avem probe decât în poezia populară sârbească că liderul sârbilor purta nume aromânesc(Karagheorghe). Avem o singură probă într-o poezie populară din colecţia lui Vuk Ştefan Karagici(şi el aromân după nume). În poezie se vorbeşte despre un incendiu pe care Karagheorghe l-a provocat unui turc, unde era paznic l-a turma de porci. Despre acest eveniment îmi amintesc:
„Ovo je delo/ ono vlaşe, cod Fazli Başe.” „Aceasta este isprava acelui vlah(român) de la Fazli Başa”.
Am fost robi la goţi, la ostrogoţi, la ruşi, la turci şi la austrieci, dar nici una dintre aceste naţiuni nu s-a coborât până acolo, în neruşinare şi nesimţire umană ca să tăgăduiască originea noastră etnică, cum au făcut-o sârbii care, pentru a justifica prigoana împotriva românilor din Timoc, precum şi a aromânilor din Macedonia au născocit teoria că suntem venetici pe acest pământ, iar ei sunt proprietarii de drept. Asta o să vedem noi când o veni ziua să-i întrebăm cu ce drept au venit şi ne-au ocupat pământul şi ne-au prigonit ca să ne uitam limba, strămoşii, credinţa în Dumnezeu.
Cristea Sandu Timoc

Oferte pentru românii din Timoc-Serbia şi Timoc-Bulgaria

Donăm:
– Cărţi pentru bibliotecă.
– Haine second-hand pentru copii, femei, bărbaţi inclusiv încălţăminte ( 9 saci).
– Două calculatoare folosite.
– 5 suluri de hârtie tipografică învechită (aprox. 2500 kg, hârtia de lăţimea 1 m). Rolele se pot dona la diferite organizaţii care le pot folosi la tipărituri de ziare sau alte publicaţii.
– „România Liberă” – colecţie ziar din perioada comunistă.
– Revista „Magazinul Istoric”-colecţie din perioada comunistă.
– Mobilier din stejar masiv nefolosit, în valoare de aprox. 3000 lei: colţar-canapea, 6 scaune mari tapiţate cu pluş, masă 2/1 m, bibliotecă două corpuri (corpul de jos cu 4 uşi şi 4 sertare, corp suprapus cu uşi de sticlă şi rafturi).
Cererile se vor adresa Astrei Române din Timişoara România, care se vor rezolva de către un comitet, astfel că nimeni nu va putea să profite personal în locul fraţilor români din Timocul Sârbesc şi Bulgăresc aflaţi în nevoie şi fără sprijin din partea Ţării Mume, ceea ce este o ruşine pentru un neam maturizat şi demn.

NU SUNTEM UN POPOR FĂRĂ INIMĂ, NEMATURIZAT ŞI FĂRĂ DEMNITATE!!!

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, au alfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o oferă alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanică avem nevoie de un alfabet latin, haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine romană sau latină.
Limba română are 27 de semne sau litere(slove).
Iată alfabetul limbii române:
ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

07.07.2011 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: