AUTORITĂŢILE DIN SERBIA MONITORIZATE CU PRIVIRE LA APLICAREA NORMELOR EUROPENE

În baza unui acord de parteneriat, Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova şi Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin au luat decizia monitorizării modului de aplicare de către autorităţile din Serbia a Rezoluţiei 1632/2008 şi a Recomandării 1845/2008 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la situaţia minorităţii româneşti din zonele istorice Timoc, Morava, sudul Dunării şi Voievodina.
Preşedintele Asociaţiei „Răsăritul Românesc”, Vlad Cubreacov, a declarat că se impune acest demers pentru sprijinirea eforturilor comunitare locale de reactivare, organizare şi afirmare, mai ales în Serbia de nord-est, a vieţii religioase în parohiile ortodoxe româneşti, a învăţământului în limba maternă, a introducerii acesteia în administraţie şi mass-media.

„Dorim să determinăm administraţiile centrale şi locale de stat din Serbia şi nu numai să-şi revizuiască politicile faţă de revendicările românilor, să renunţe la procesul de deznaţionalizare prin asimilare şi indiferenţă faţă de identitatea celei mai compacte minorităţi româneşti din Balcani şi, astfel, să contribuim la formarea unei atitudini constructive faţă de problemele lor identitare”, a precizat Cubreacov.
Acesta fiind membru cu drepturi depline în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a promovat proiectele Rezoluţiei 1632/2008 şi Recomandării 1845/2008 în problema românilor din Serbia, solicitând prin textul lor respectarea diversităţii culturale, blocarea oricărei tentative de violenţă interetnică şi promovarea spiritului de toleranţă şi a combaterii discriminării.
În context, Vlad Cubreacov a subliniat că în dezbaterea Parlamentului European s-a pus exact semnificaţia etnonimelor vlah şi român, utilizate în Serbia de nord-est, dar, din păcate, „s-a menţinut opţiunea observatorilor sârbi prin care în acest spaţiu există minorităţile române şi vlahe”.
„Această eroare istorică nu poate fi îndreptată decât prin punerea pe ordinea de zi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a unui nou Raport cu privire la identitatea populaţiei din Timoc, Morava şi sudul Dunării. Rezoluţia însă are caracter consultativ şi de informare, pe când Recomandarea 1845/2008 este cu titlu executoriu pentru Belgrad, ea definind precis minoritatea etnică română/vlahă”, a afirmat Cubreacov.

La rândul său, preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Duşan Pârvulovici, a arătat că ambele entităţi ale societăţii civile din Serbia şi Republica Moldova vor acţiona atât pentru respectarea drepturilor legitime ale minorităţii române din Timoc, Morava şi sudul Dunării, cât şi pentru păstrarea unităţii ei.
În legătură „cu aberanta, regretabila dihotomie terminologică român-vlah”, Pârvulovici a spus că ambele ONG-uri vor veghea ca aceasta să nu aibă efecte nocive asupra intereselor strategice ale minorităţii naţionale române din Serbia, în scopul garantării dreptului de a acţiona pe plan lingvistic, cultural, în învăţământ, culte şi crearea mediului european civilizator al minorităţii române, „în eliminarea exclusivismului naţional şi a oricărei forme de asimilare, a oricărei limitări de egalitate de şanse, a excluderii oricărei forme de manifestare a discriminărilor şi instigărilor extremiste.”
Potrivit sursei citate, drepturile elementare ale minoriţii naţionale române din Serbia formează patrimoniul comun al întregii comunităţi etnice, iar exercitarea acestora nu poate fi posibilă decât în condiţiile unei reale democraţii, prin unitate, şi renunţarea definitivă la standardizarea aşa numitei limbi vlahe, inventată anume pentru divizarea minorităţii române din Serbia de nord-est.
Florian Copcea, VORBA NOASTRĂ NR:31 Mai 2011

MDRS SE DECLARĂ ÎMPOTRIVA OFICIALIZĂRII ARTIFICIALEI MINORITĂŢI VLAHE ÎN SERBIA DE NORD-EST
Preşedintele Mişcării Democrate a Românilor din Serbia (MDRS), Dimitrie Crăciunovici, a solicitat sprijinul Parlamentului European pentru determinarea autorităţilor sârbe să renunţe la procesul agresiv de asimilare a românilor din zonele istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării. În declaraţia făcută pentru AGERPRES acesta şi-a arătat dezacordul faţă de prigoana românilor de către unele instituţii ale statului sârb care, prin inventarea minorităţii vlahe, duce la divizarea elementului românesc în regiune.
„Românii din Serbia de nord-est sunt o realitate etnică de necontestat. Promovarea de către cercurile anti-româneşti a unor teze false potrivit cărora populaţia vlahă nu are origine latină, vlahii fiind o minoritate fără vreo legătură cu cea românească, consider că trebuie condamnată”, a precizat Crăciunovici.

De asemenea, el a arătat că Parlamentul European are obligaţia de a îndrepta eroarea din Rezoluţia 1632/2008 prin care termenul de „minoritate vlahă/română” a fost înlocuit cu sintagma „minoritate română şi vlahă” fapt care a dus la oficializarea a două minorităţi şi le-a permis guvernanţilor să favorizeze apariţia limbii artificiale – limba vlahă. Potrivit sursei citate, „această anomalie istorică va genera falsificarea rezultatelor ce vor fi obţinute la Recensământul populaţiei din 2011, unde românii, abuziv, vor fi separaţi de cei care îşi zic vlahi, etnonim care de fapt înseamnă tot român şi va duce, inevitabil, la deznaţionalizarea lor”.
„În urmă cu aproape două luni am mai făcut un demers identic. Am adresat un memoriu europarlamentarului Cristian Buşoi. Am cerut acolo să ne fie nouă, celor peste 300.000 de români din Timoc, Morava şi sudul Dunării care trăim în 154 de localităţi cu populaţie majoritar românească, garantate drepturile de acţionare pe plan lingvistic, cultural, în învăţământ şi culte în spiritul societăţii care militează pentru democraţie, valori civice şi integrare europeană”, a afirmat Crăciunovici.
El a mai arătat că Belgradul manifestă dezinteres pentru românii din Serbia de nord-est, o dovadă în acest sens fiind decizia prin care aşa numiţii vlahi au fost susţinuţi să-şi creeze şi un consiliu – Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe, care este finanţat de la bugetul statului cu sume uriaşe pentru a apăra şi proteja etnicii vlahi, în timp ce românii sunt pe nedrept abandonaţi. „Românii nu trebuie scoşi din istorie. Nimeni nu are acest drept. De aceea am solicitat intervenţia Parlamentului European”, a concluzionat Crăciunovici. El a fost de părere că prin încetarea de către autorităţile sârbe a oricăror ostilităţi împotriva minorităţii românilor din Serbia, aceştia vor avea posibilitatea să-şi conserve, dezvolte şi exprime identitatea etnică, culturală şi religioasă.
Florian Copcea VORBA NOASTRĂ NR.31, Mai 2011

Cum a încercat Antonescu să alipească Timocul României
Timocul iugoslav este zona cuprinsa între râul Morava (la vest), Dunare (la nord) si frontiera bulgara, locuit fiind de o numeroasa populatie româneasca, care ocupa teritoriul celor patru judete: Craina, Pojarevat, Timoc (doua plase: Zaicear si Bollievat) si Morava (plasele Parachin, Despotovat si Resava). Suprafata regiunii locuite în majoritate de români era de circa 13.000 km2.Românii/vlahii din Estul Serbiei traiesc în 328 de sate si 20 de orase de-a lungul vaii Dunarii, de la Veliko Gradiste la muntii râului Timok, în valea Morava (majoritatea la est de Velika Morava, dar si în unele zone de pe malul vestic), în Homolje (pe o suprafata întinsa) si Timok Krajina.

Hitler ocupa Iugoslavia
Problema românilor timoceni, a relatiilor lor cu România, a unui eventual ajutor dat de autoritatile de la Bucuresti, a constituit o preocupare a forurilor românesti de decizie doar în masura în care nu erau potentiale puncte de divergenta majora cu aliatul traditional de la vest si oricum nu sub forma unei alipiri a regiunii la România. Problema Banatului era prioritara, înca de la Conferinta de pace de la Paris!
Din primavara anului 1941, în conditiile desfasurarii foarte rapide a evenimentelor din Balcani, problema a intrat din nou în atentia forurilor – de aceasta data militare – de decizie.
La 6 aprilie 1941, Wehrmachtul a intervenit pe frontul din Balcani, Hitler ordonând ocuparea Iugoslaviei, ca urmare a modificarilor politice produse la Belgrad: la 27 martie 1941, în urma unei lovituri de stat, regentul Paul, care, cu doua zile înainte aderase la Pactul Tripartit, a fost înlaturat de la conducere. Noul guvern, condus de Duşan Simovič, a refuzat sa ratifice aderarea la Pact si a semnat, la 5 aprilie 1941, un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica.

România îsi reafirma libertatea
Hitler a hotarât sa „zdrobeasca Iugoslavia din punct de vedere militar si statal, ordonând comandamentului armatei de uscat si celui al aviatiei militare sa faca pregatirile militare corespunzatoare.
În seara zilei de 5 aprilie 1941, Legatia germana din Bucuresti a primit indicatia sa-l informeze oficial pe Conducatorul Statului român, generalul Ion Antonescu, de ofensiva împotriva Iugoslaviei, ce urma sa înceapa în ziua urmatoare.
Antonescu a declarat ca România nu ridica nici un fel de pretentii teritoriale fata de Iugoslavia, cu care a întretinut totdeauna relatii de prietenie, desi Mussolini îi ceruse acestuia, prin ministrul plenipotentiar la Bucuresti, Ghigi, sa ridice pretentii cu ocazia apropiatei împartiri a Iugoslaviei.
La 8 aprilie 1941, România si-a reafirmat neutralitatea, în ciuda faptului ca avioane iugoslave bombardasera Orsova, ca raspuns la atacul aerian german asupra Belgradului, atac efectuat cu avioane care decolasera de pe aeroporturi românesti.
Pozitia autoritatilor române afirmata în acest fel s-a modificat, la aflarea vestii cu privire la hotarârile, luate de Ribbentrop si Ciano, la Conferinta de la Viena, din 20-22 aprilie 1941, privitoare la împartirea Iugoslaviei.

Antonescu face o încercare slaba de revendicare a Timocului
La 23 aprilie 1941, Ion Antonescu a adresat un memorandum guvernului german si celui italian în care se preciza ca, desi România nu a urmarit pâna în prezent o expansiune teritoriala pe seama Iugoslaviei, considerabilele concesii facute Ungariei si Bulgariei au creat o situatie noua. Mai exact, el solicita, în afara de o revizuire generala a frontierelor Europei de sud-est, alipirea la România a Banatului iugoslav si crearea unei Macedonii libere, cu administratie autonoma a regiunilor locuite de românii din Valea Timocului si Vardarului.
Dar Hitler avea alte planuri cu regiunile respective. În timp ce Banatul de vest fusese deja promis Ungariei, în regiunea Portilor de Fier, la propunerea lui Neubacher urma sa se construiasca o hidrocentrala în vederea aprovizionarii satelor dunarene cu electricitate, zona aflata sub „garantia colectiva” a statelor ce aveau interese în aceasta zona.

Doar ajutoare materiale
Preocuparea autoritatilor românesti, mai cu seama militare, fata de românii din Valea Timocului iugoslav s-a materializat fie în acordarea de ajutoare materiale, fie în demersul facut catre forurile militare germane pentru eliberarea acestor români din afara României din lagarele de prizonieri din Germania.
Ca dragostea si politica nu prea au nimic în comun, se vede din scrisorile trimise de timocenii aflati în lagarele românesti conducatorului statului român – anexate – si din atitudinea perfect logica, din punct de vedere politic, a generalului Antonescu, pentru care totdeauna a prevalat, dincolo de orice fel de sentimente, interesul national. Si interesul national îi dicta sa nu irite în acel moment cu ridicarea unei probleme care era minora în raport cu altele mult mai grave: Basarabia si Ardealul de Nord.
Dana Honciuc
Un articol de pe WWW.historia.ro

PACTUL MOLOTOV – RIBBENTROP

Semnarea pactului MOLOTOV-RIBBENTROP

La 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania, urmărindu-şi propriile scopuri şi aparent căzând de acord, au parafat nefericitul tratat, cunoscut sub numele „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Consecinţele acestuia au fost dezastruoase pentru România, iar unele mai dăinuie şi astăzi. Urmare a prevederilor pactului, Uniunea Sovietică a prezentat României ultimatumul prin care aceasta din urmă era obligată să părăsească pământurile strămoşeşti ale Basarabiei şi ale nordului Bucovinei, într-un interval imposibil de realizat şi pe care chiar sovieticii l-au călcat în picioare.
Sub conducerea Regelui Carol al II-lea Consiliul de Coroană a hotărât abandonarea cetăţenilor români şi a teritoriilor amintite, fără opunerea unei minime rezistenţe, hotărâre condamnată de întreaga populaţia românească. Dintre puţinii care au avut demnitatea de a se împotrivi acestei decizii voi aminti pe marele savant Nicolae Iorga şi pe generalul Ion Antonescu.
La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau românilor să părăsească teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat Romaniei o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea

Basarabiei şi a nordului Bucovinei, de către autoritaţile române să fie realizată în patru zile.
Populaţia din teritoriile menţionate a fost anunţată abia în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Cernăuţi, Chişinău, Tighina şi Cetatea Albă. Nu fusese luată nici o măsură prealabilă, deşi cu luni de zile înainte, factorii de răspundere ştiau, că Uniunea Sovietică avea în vedere reanexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru. Nerespectând termenul pe care l-au impus în a doua nota ultimativă, sovieticii au ocupat oraşele Cernăuţi şi Chişinău încă din data de 29 iunie 1940.
Mulţi români nevinovaţi au căzut victime abuzurilor Armatei Roşii, comise asupra celor care încercau să se refugieze dincoace de Prut, una din dureroasele amintiri fiind măcelul românilor seceraţi fără milă de gloanţele grănicerilor sovietici, la Fântâna Albă, în Bucovina. Purtau în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină). Erau neînarmaţi şi aveau asupra lor doar merinde pentru drum. Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi este puţin probabil să se afle vreodată, dar puţinii supravieţuitori amintesc de un număr cuprins între 3.000 şi 5.000 de săteni. După masacru răniţii au fost târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind încă în viaţă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var. După câteva zile, mii de familii au fost urcate în trenuri şi deportate în Siberia, numai pentru „vina” de a fi români.

Nu după mult timp în ziarul „Universul” a apărut impresionantul articol al marelui savant Nicolae Iorga (foto stânga jos ), sub titlul „DE CE ATÂTA URĂ?” pe care îl redau:
„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” N. Iorga
„Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România – declaraţie din anul 1946)
Apreciez deosebit de relevant şi comentariul lui Paul Goma din lucrarea sa, „BASARABIA ŞI „PROBLEMA”:
„Nu am auzit să fi existat vreun singur evreu, atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina „Săptămânii roşii” (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat verbal – necum să se opună – coreligionarilor beţi de ură (de rasă, nu de clasă) care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniţi în refugiu… (…) Fireşte, „nu toţi Evreii”, scriind despre cauza masacrării Evreilor de către Români, între anii 1941 şi 1943, „ignoră” adevărul cronologic, istoric, acela care spune:
– întâi a avut loc cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, evacuarea tragică (pentru Români şi numai pentru ei), între 28 iunie şi 2 iulie 1940;
– abia apoi, la 29 iunie 1941 a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros – victime : Evreii din România
Adevărul spune: „evacuarea” armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Evreilor, nu a Ruşilor ocupanţi – o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină; şi încă mai spune: agresiunea EVREILOR în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat „Ochiul-prim”, iar ce s-a întâmplat după un an de zile – inadmisibil, reprobabil – „Ochiul-scos”. „Ochiul-scos” a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”
Referitor la pogromul de la Iaşi, Mihai Pelin combate cu documente afirmaţiile nefondate şi nereale, făcute în presa vremii de publicistul Curzio Malaparte: „Fapt dovedit, principala răspundere a masacrului de la Iaşi revine elementelor din Organizaţiile TODT şi SS, existente în oraş, chiar dacă generalul german Eugen Ritter von Schöbert nu părea a fi un nazist înfocat…” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986, documente,p.576).

DIKTATUL DE LA VIENA
Între 28 iunie şi 7 septembrie 1940, România a pierdut 99.926 kmp cu 6.829.288 locuitori. Prin acordul de la Craiova, a retrocedat Bulgariei Cadrilaterul, iar la 30 august 1940 României i-a fost impus Diktatul de la Viena, prin care a fost silită să cedeze 43.492 km² din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei.
S-a abătut o avalanşă de crime, torturi şi violuri comise de trupele şi organizaţiile horthyste împotriva locuitorilor români din localităţile ocupate: în noaptea de 13/14 septembrie 1940, „Comuna Ip a fost teatrul unui sălbatic act de violenţă. La începutul nopţii echipe de ostaşi unguri, însoţite de iredentişti şi membri ai Gărzii Naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi, fără a ţine seamă de sex şi vârstă, i-au împuşcat cu focuri de armă şi de mitralieră. Femeile au fost batjocorite, iar copii spintecaţi (…) după măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate cu căruţele – unii încă mai respirau – şi îngropate într-o groapă comună, de 35/25 m, peste care s-a turnat var şi apoi pământ. ” Au căzut victime 157 de români, copii, femei, bătrâni şi bărbaţi. (Arhiva MAI, fond documentar, dosar nr. 10, vol. 16, p.217)
Au urmat atrocităţi comise de armata horthystă, de Poliţia Regală Maghiară şi de diverse organizaţii ungureşti, maltratarea şi expulzarea preoţilor şi a intelectualilor români.
Iată ce scria publicistul american, Milton G. Lehrer, martor al unor astfel de atrocităţi, în lucrarea sa LES ASSASINATS: „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungureşti, la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade. După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele”.
Un martor ocular descrie scenele de groază care au urmat: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi îi aruncau, de vii, în văpaia focului (casele care ardeau n.a.), arzând de vii în chinuri groaznice şi mare jale răsuna în tot locul de plânsetele lor” Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni). (Arhiva MAI fond documentar, dosar 541, vol.122)

22 IUNIE 1941
Franţa şi Anglia, aliaţii tradiţionali ai României erau mult prea preocupaţi de propria situaţie, iar în condiţiile amintite, alinierea României la Reich devenise singura opţiune rămasă disponibilă pentru recuperarea teritoriilor pierdute.
Având girul tuturor românilor, la 22 iunie 1941 Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu, a dat celebrul ordin de zi: „OSTAŞI, VĂ ORDON TRECEŢI PRUTUL! ” luptând alături de trupele germane împotriva URSS. Armata Română a fost întâmpinată cu multă bucurie şi recunoştinţă de populaţia românească din Basarabia şi Bucovina.
Cunoscutul scriitor Constantin Virgil Gheorghiu, a cărui probitate morală nu poate fi pusă la îndoială, a fost puternic marcat de realităţile din Basarabia, care stătuse doar un an în raiul comunist sovietic. În volumul-document ARD MALURILE NISTRULUI , cu subtitlul: „Reportaj de război din teritoriile dezrobite” autorul descrie, fără a le îndulci, o multitudine de aspecte ale tratamentului la care au fost supuşi românii de dincolo de Prut până în iunie 1941. Biserici pângărite, crime, maltratări, abuzuri, supunerea la umilinţe greu de descris, din partea bolşevicilor năvălitori şi mai cu seamă din partea localnicilor evrei. Dar veţi afla mai multe decât v-aş putea relata eu din lectura fragmentului următor, extras din paginile cărţii sale,: „Aflu că dincolo de Nistru sunt mii de basarabeni tineri care muncesc făcând şosele pentru retragerea ruşilor. Supraveghetorii sunt evrei din Basarabia. Cea mai mică greşeală, cel mai nevinovat cuvânt spus de vreunul din aceşti români basarabeni dezlănţuie furia evreului care-i comandă.
Cu câteva zile înainte de a se retrage armatele bolşevice, evreii din Căuşani au strâns din sate câteva sute de căruţe în care au încărcat averile şi le-au trecut Nistrul. Ţăranii care le-au condus căruţele nu s-au mai întors. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Evreii le spuseseră că or să-i împuşte. Nici la Căuşani, nici la Ursoaica, nici în satele de pe întinderea Bugeacului şi pe malul Nistrului nu am mai întâlnit decât câteva vite. Fuseseră luaţi toţi caii, toţi boii, toate oile şi căruţele, cirezi de mii de vite (…) Un ţăran tânăr, Oltu Boris îl chema, a fost luat de evrei pentru a lucra la şosele, dincolo de Nistru. Cu o noapte înainte fugise trecând Nistrul înnot, în pielea goală, împreună cu alţi doi prieteni.
– (…) Da, am venit în pielea goală, numai noi şi sufletele noastre…
– În sectorul în care lucram eu era comandant unul Herşcu, care fusese negustor aici, la Ermoclia. În fiecare zi împuşca Herşcu câte unul de-ai noştri. Acolo, în taberele de muncă silnică nu exista altă pedeapsă decât împuşcarea. Evreul comandant era mai puternic decât orice dictator. Ne spunea că după ce vom termina şoseaua, are să ne împuşte pe toţi, fiindcă suntem basarabeni trădători.
– Dar de mâncare vă dădeau?
– O sută de grame de pâine pe zi. Asta era hrana pe care trebuiau să ne-o dea, dar nu ne-o dădeau nici pe-asta. Trăiam din mila românilor de dincolo de Nistru. Ne făceau câte o mămăligă pe care o mâncam goală, pe furiş.” (Constantin Virgil Gheorghiu. ARD MALURILE NISTRULUI. Bucureşti, ed. GEEA, 1993, p.185)
Prin forţa împrejurărilor, România s-a aflat, fără voia ei, în hăţişurile marii conflagraţii a celui de-al doilea război mondial. Trecerea Prutului de către Armata Română a avut sprijinul întregii populaţii şi al partidelor politice. Mai târziu s-au auzit voci care au contestat trecerea armatelor române peste Nistru.
Era oare posibilă oprirea la Nistru ? Din ce se ştie astăzi şi după cum afirmă chiar autorii tratatului de ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX, apărut la Editura Enciclopedica, sub egida Academiei Române, în 2008, răspunsul este negativ. Legile aspre ale războiului nu permit jumătăţile de măsură.
Era posibilă oprirea Armatei Române la graniţa de vest a ţării? Ce-au căutat militarii români în Ungaria, dar în Cehoslovacia? Răspunsul este acelaşi ca şi în primul caz. Diferenţa constă în faptul că la începutul războiului am fost aliaţi cu Germania, iar în al doilea, „aliaţi”, cu de-a sila, cu Uniunea Sovietică.
„Toate sacrificiile făcute în luptele pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei (aproape 200.000 de militari români) au fost inutile. Victoriile româneşti nu au fost recunoscute, ci atribuite numai trupelor sovietice”. (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986).
Nu trebuie ignorat nici faptul, aparent nesemnificativ, că trupelor româneşti le-a fost blocată intrarea pe teritoriul Germaniei, un motiv în plus de a nu-i fi recunoscut României, statul de ţară cobeligerantă, cu consecinţele cunoscute astăzi.
S-au consumat cisterne de cerneală pentru a fi „descrise” „crimele” românilor pe frontul de est, exagerându-se voit „chestiunea evreiască” şi numărul victimelor. Se impune să ştim că cele mai multe „dovezi” prezentate pentru a susţine aceste acuzaţii s-au materializat prin „mărturii” subiective ale unor „martori”, mai mult sau mai puţin oculari, sau prin relatări indirecte.
În mod deliberat sunt ignorate sau ocultate, afirmaţiile unor mari personalităţi evreieşti, din acele vremuri tulburi ale războiului, cum este şi cazul declaraţiei ce urmează:
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda (…) declar următoarele: „ (…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei… Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:

– Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
– El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
– Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”
Este inuman şi regretabil că un singur om a murit, pentru „vina” de a fi român, german, ungur, evreu sau rus. Este evident şi incontestabil faptul că s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor dovezi, deseori aflate sub semnul incertitudinii al subiectivismului şi chiar al falsului.

Ion Măldărescu – PAGINI CENZURATE, PAGINI OCULTATE

DE CE ATATA URA?
Scrisoare din New York 28 iunie 2011
Pe data de 12 ianuarie 2006 se nastea fiica noastra, Maria Bianca Carlan, in New York City, mai precis, in spitalul Elmhurst. Nu am pararsit acest spital, pana cand certificatul de nastere american n-a fost alcatuit si legalizat. Ei, bine, totusi, fetita este copilul a doi romani. Cum s-o lasam fara certificat de nastere romanesc, adica fara cetatenia romana? Si am sunat la Consulatul Romaniei din New York pentru a cere lamuriri in legatura cu problema noastra. Marea ne-a fost mirarea sa aflam ca suntem printre primele cazuri cand procedura devine mult mai complicata, mai anevoioasa. Inainte vreme, se aducea certificatul de nastere american si pe baza lui se elibera certificatul de nastere romanesc. Cineva, cu ganduri mari si tari, a hotarat ca-i prea simplu asa si nu strica sa-i punem pe romani la treaba. Au intervenit apostile, aprobari noi de la diverse departamente si, bineinteles, mai multi bani de cheltuit. Cu toate impedimentele am hotarat sa n-o lasam pe fetita fara certificat romanesc, implicit cetatenie romana. Ne-am apucat serios de treaba, completand documente si fixand programari intru rezolvarea problemei. Banuiala mea este ca s-a trecut la acest sistem complicat, tocmai pentru a descuraja lumea de a obtine si al doilea certificat de nastere, destinat noilor locuitori ai planetei noastre. Oricum, ne aflam aproape de vacanta de vara cand aveam planificat sa venim la Chisinau pentru a o boteza pe fetita, ca o demonstratie de virtuozitate fata de declaratiile lui Vladimir Voronin ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane n-are ce cauta in Basarabia. Cu Patriarhul Rusiei facuse un adevarat spectacol artistic, insa Patriarhul Romaniei avea, chipurile, interdictie de a pasi dincolo de Prut.
Cand dosarul copilului pentru cerificat romanesc a fost gata, ne-am prezentat la consulat ca sa lasam acolo dosarul si a ridica documentul in toamna, la intoarcerea de la Chisinau. Mare ne-a fost mirarea s-o vedem pe domnisoara consul zambind, spunand ca dosarul este alcatuit perfect si, pe acel motiv, daca mai asteptam cinci minute, vom avea documentul eliberat pe loc. Evident ca ne-am bucurat si, intra-adevar, dupa cateva minute cerificatul de nastere romanesc se afla in mainile noastre. N-am stiut cum sa-i mutumim domnisoarei consul Roxana pentru amabilitatea si operativitatea dumneaei. Cum este si firesc, am parcurs de sus in jos, cuvant cu cuvant, continutul certificatului. La urma am facut ochii mari si am exclamat cat am putut de tare; UITATI-VA CU CE DATA A DEVENIT MARIUCA CETATEAN ROMAN – 28 IUNIE 2006!!!!! N-a mai miscat nimeni un deget in incapere si imediat am vazut numai capete plecate si, evident, triste. Mi s-au jilavit ochii si am promis domnisoarei consul ca o vom vizita, in toamna, cand ne intoarcem de la Chisinau. Paralel cu calculele ceresti ce ne-au adus la acea simbolica, trista data, absolut fara ca noi sa programam ceva, de ce oare s-a instalat tacere si amaraciune pe fata celor prezenti? De „fericirea” ocuparii Basarabiei, nordului Bucovinei si Hertei de catre trupele sovietice? De ura care s-a dezlantuit cu acest prilej, fata de tot ce-i romanesc? De deportarile in Siberii de gheata, ce au urmat, acestei invazii? De inchiderea bisericilor si prigonirea elitei intelectuale? Reluand titlul, intreb, ma intreb, va, cu respect, intreb; DE CE ATATA URA? Si, daca invadatorul este recunoscut in istorie pentru cruzime, ma intreb, DE UNDE ATATA URA DIN PARTEA CELOR CE-AU CONVIETUIT CU NOI, PARCA, DINTOTDEAUNA SI, DINTR-O DATA, S-AU TRANSFORMAT IN FIARE? Nu cunosc nici un alt popor mai inclusiv, mai primitor, mai ingaduitor decat poporul nostru, in toata Europa, si nu cred ca gresesc, afirmand acest lucru despre mai toata lumea civilizata.
ASTAZI, IN CASA NOASTRA SE PLANGE CANTAND SI SE CANTA PLANGAND! MARIUCA A DEVENIT, OFICIAL ROMANCA, PE 28 IUNIE 2006, IAR MARE PARTE DIN TRUPUL TARII A FOST FRANT DE MISEII ACESTEI PLANETE, LA DATA DE 28 IUNIE 1940.
Am urmarit cu sufletul la gura ce s-a intamplat,astazi, cu acest prilej, in lumea noastra, romaneasca, de la un cap la altul al globului. Si mi-a venit imediat in minte discursul maresalului cu prilejul condamnarii sale la moarte de catre asa-zisul „Tribunal al Poporului”, maresalul fiind cel ce a indraznit, primul, sa faca dreptate, pentru noi, nedreptatitii soartei. Dar, iata ce spune dansul;
„PREVAD UN AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, CARE VA PUNE OMENIREA PE ADEVARATELE EI TEMELII SOCIALE. CA ATARE, DUMNEAVOASTRA SI URMASII DUMNEAVOASTRA, VETI FACE MAINE CE EU AM INCERCAT SA FAC ASTAZI, DAR AM FOST INFRANT! DACA AS FI FOST INVINGATOR, AS FI AVUT STATUI IN FIECARE ORAS AL ROMANIEI. CER SA FIU CONDAMNAT LA MOARTE SI REFUZ, DINAINTE, ORICE GRATIERE. IN FELUL ACESTA VOI MURI PE PAMANTUL PATRIEI, IN SCHIMB VOI, CEILALTI, NU VETI FI SIGURI DACA VETI MAI FI AICI, CAND VETI FI MORTI.”
Hai, sa nu uitam, totusi, ca „Ion far’ de mormant” a trecut, luptand, prin doua razboaie mondiale! Pentru asta se cuvine sa meditam un pic asupra spuselor dansului si sa nu uitam ca, pentru noi, indiferent ce-ar urma, singura solutie viabila este regasirea in spatiul Daciei istorice, ce ne-a asigurat, in ciuda tuturor vicisitudinilor, continuitatea si propasirea Neamului.


Ion Caramitru – recital New York 2011


Aurelian-Octavian Popa – recital New York 2011

Inca sunt sub influenta extraordinarului recital „EMINESCU”, sustinut de Ion Caramitru si Aurelian-Octavian Popa la New York. Textul de inceput a fost scris de Mihai Eminescu la varsta de saisprezece ani, adica in 1866, si se refera la TEORIA RELATIVITATII! Nu lipseste de aici decat celebra formula matematica ce concluzioneaza respectiva teorie. In rest, suntem, de-a dreptul, in fata unei realitati; MIHAI EMINESCU A EXPRIMAT TEORIA RELATIVITATII CU MULT INAINTEA DOMNULUI ALBERT E. IN CONDITIILE IN CARE PRIMUL A FACUT-O LA DOAR SAISPREZECE ANI, IAR AL DOILEA LA BATRANETE. Nu avem, oare, motive sa speram ca, trebuie sa fie un viitor demn si pentru noi, cu asa oameni de valoare, cu asa istorie si…mai ales, cu atata credinta in Dumnezeu? Viitorul nu va fi al celor cu mai multe arme nucleare, ci al celor cu mai mult Dumnezeu, cu mai multa credinta!
In speranta ca la ora 14:00, astazi, macar ne-am imaginat tancurile si avioanele, venind peste noi, dinspre Kremlin, inchei, dorind fiecaruia gandurile cele mai fratesti, cele mai sincere si pline de speranta „de e pace, de-i razboi”, vorba Luceafarului nostru.

La ceas plin de tristete,
28 iunie 2011,
din New York,
acelasi Florin Carlan

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, au alfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o oferă alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanică avem nevoie de un alfabet latin, haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine romană sau latină.
Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:
ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

30.06.2011 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: