MOLDOVEAN, VLAH SAU ROMÂN?

La iniţiativa şi în organizarea Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria „Ave” a avut loc la Vidin (Bulgaria), între 9-11 noiembrie 2007, simpozionul internaţional dedicat românilor din Balcani. Este, de fapt, un răspuns concret şi necesar pe care medicul (cu studii în România) Ivo Filipov Gheorghiev, preşedintele acestei organizaţii, care are în titulatură cuvîntul „român” şi nu „vlah”, l-a dat primei ediţii a simpozionului internaţional de la Craiova (11-12 mai 2007) cu tema Românitate şi latinitate în Uniunea Europeană, organizat de Fundaţia „Scrisul Românesc”, în colaborare cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” Craiova al Academiei Române, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dolj, TVR Craiova şi Radio Oltenia Craiova. Atunci, la Craiova, s-a semnat un protocol de înfiinţare a Centrului de Studii şi Cercetări pentru Comunităţile de Români din Balcani, care-şi propune să promoveze drepturile minorităţilor româneşti (vlahe) din Valea Timocului, în sensul respectării riguroase a dispoziţiilor constituţionale din ţările de care aparţin şi a celor preluate din Convenţia Cadru a Uniunii Europene privind Protecţia Minorităţilor Naţionale şi să colaboreze în domeniul cultural, publicistic şi de organizare în comun a unor manifestări dedicate istoriei, culturii şi tradiţiei româneşti.

În acest sens, Fundaţia „Scrisul Românesc” din Craiova, care a editat în colecţia „Români uitaţi” cărţi despre românii din jurul României şi pe care le-a distribuit gratuit acestora, se angajează să iniţieze o serie de programe de recuperare a identităţii culturale a românilor timoceni (din Bulgaria şi Serbia, despărţiţi de „Milcovul” lor, Timocul) şi să ofere consultanţă asociaţiilor româneşti din Balcani prin intermediul acestui centru. În acest scop, Fundaţia „Scrisul Românesc” a deschis un site dedicat românilor din Peninsula Balcanică (www.romaniuitati.eu) şi deja a purces la formarea colectivului de autori pentru elaborarea unei monografii ştiinţifice (cuprinzînd capitole despre arheologie, istorie, etnografie, folclor, lingvistică, mentalităţi, biserică, cultură etc.) privind românii timoceni.

Au semnat acest protocol, în speranţa realizării acestor deziderate îndreptăţite, organizaţii şi asociaţii din ţară, din Bulgaria şi Serbia: Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „Ave” (preşedinte Ivo Filipov Gheorghiev), Federaţia Rumânilor din Serbia „FRS” (director Duşan Prvulovici), Asociaţia Vlahilor din Bulgaria „AVB” (preşedinte Plamka Liubomirova), Consiliul Naţional al Minorităţii Rumâneşti din Serbia (preşedinte Zivoslav Lazici), Asociaţia pentru Cultura Românilor Creştini Ortodocşi din Serbia (preşedinte Boian Alexandrovici), Societatea Românilor şi Vlahilor „Traian” din Serbia (preşedinte Draghişa Traian Constandinovici), Asociaţia „Valea Timocului” (preşedinte Draghi Dimitrievici Cârcioabă – trecut, de curînd, la cele veşnice), Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte Victor Crăciun, care are realizări notabile în acest sens), Societatea de Cultură Macedo-Română (preşedinte Ion Caramitru, prim-vicepreşedinte Gheorghe Zbuchea), Asociaţia Culturală Pro Europa „Lamura” (preşedinte Dan Lupescu).După întîlnirea de la Craiova a reprezentanţilor comunităţilor româneşti din Bulgaria şi Serbia (alături de personalităţi din ţară: Gh. Zbuchea, Gh. Buzatu, Eugen Tomac, Traian Bărbulescu, Ovidiu Ghidirmic, Dan Lupescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Dinică Ciobotea, Cristian Căpinaru, Diana Cotescu-Nedelcea etc.), la Cladova (Serbia), în organizarea Departamentului pentru Cultură şi a Biroului teritorial din Cladovo al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, a avut loc primul tîrg de carte şi presă românească din Valea Timocului, iar la Vidin, între 11-12 august 2007, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria a organizat a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional folcloric de cîntece şi dansuri vlaho-române, finalizat cu o masă rotundă dedicată celor 15 ani de existenţă ai asociaţiei.

Cîteva consideraţii despre aceste manifestări sud-dunărene se impun a fi cunoscute publicului din ţară. La tîrgul de carte şi presă românească de la Cladova, Draghişa Constandinovici a reuşit să reunească edituri şi reviste din ţară şi din Serbia, personalităţi din cele două ţări. S-au spus cuvinte frumoase, emoţionante, cu speranţa că doar limba română îi poate uni pe toţi românii sud-dunăreni. Dar a fost şi o mare dezamăgire: anunţat ca invitat special, scriitorul Adam Puslojici, membru de onoare al Academiei Române, traducător în limba sîrbă al marilor scriitori români (Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Eugen Simion, Adrian Păunescu etc.), a lipsit, spre dezamăgirea tuturor. Amintim că Fundaţia „Scrisul Românesc” i-a tipărit volumul de versuri Trimitor la vise şi a fost invitat (a şi participat) la două ediţii ale „Zilelor Marin Sorescu”, organizate de Primăria Craiovei. Am dori, totuşi, ca Adam Puslojici, dată fiind notorietatea sa, să se implice în viaţa românilor timoceni.
La masa rotundă organizată de Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, unii vorbitori au sesizat fapte grave anti-româneşti, strecurate cu subtilitate la diverse manifestări. Astfel, poetul Milan Anghelov Coşoveanu, redactorul şef al revistei bilingve româno-bulgare „Timpul”, a confirmat faptul că unii coregrafi bulgari au modificat horele româneşti, după ce, în regimul comunist bulgar, folclorul românesc a fost interzis, profesîndu-se un folclor „mut”. Ceilalţi vorbitori (Svetan Marinov, Liubomir Nechitov, parţial Ivan Alexandrov, Plamka Liubomirova) au remarcat nu doar absenţa sprijinului guvernului bulgar pentru minoritatea română (vlahă), ci chiar o ofensivă anti-românească, prin schimbarea numelor unor localităţi româneşti, prin nerecunoaşterea contribuţiei armatei române la eliberarea Bulgariei de sub Imperiul Otoman în 1877-1878 etc.

Organizat de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „Ave”, simpozionul de la Vidin a dezbătut probleme stringente ale românilor sud-dunăreni, în general, şi drepturile minorităţilor etnice, în special, cea română din Bulgaria, şi respectarea lor din perspectiva Convenţiei Cadru pentru Apărarea Drepturilor Minorităţilor, ratificată de ţările membre ale U.E. Am remarcat cîţiva români care au expus corect, ştiinţific, istoria românilor din Bulgaria şi Serbia: farmacistul Nicolae din Vidin, prof. Nicolae Pacev din Koslodui, prof. Leda Videnova, prof. Simeon Vasiliev, Saşa Ivanovici din Timocul sîrbesc.

Trebuie remarcată activitatea lui Ivo Filipov Gheorghiev de a convinge autorităţile bulgare să recunoască minoritatea română din Bulgaria ca minoritate naţională şi nu „grup etnic”, avînd în vedere că în Bulgaria etnicii români se cifrează la peste 150.000, fiind, numeric, a doua minoritate naţională după cea turcească.

Cu prilejul simpozionului de la Vidin consacrat drepturilor românilor din Balcani, din iniţiativa preşedintelui Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, Ivo Filipov Gheorghiev, şi prin acordul tuturor participanţilor (din Bulgaria, Serbia, România) s-a elaborat un Memorandum privind drepturile românilor din Bulgaria. S-a cerut „în regim de urgenţă”: oficializarea limbii române ca limbă nativă în şcoli şi biserică, în comunităţile preponderent româneşti, un liceu cu predare în limba română şi engleză la Vidin, o filială a Universităţii din Craiova la Vidin (un prim pas s-a făcut prin predarea, de către două cadre didactice universitare craiovene, a limbii române pentru viitorii studenţi în România), asigurarea unui imobil în Vidin care să reunească, sub genericul „Casa Românească”, o revistă şi o editură în limbile română, bulgară şi engleză, un post de Radio-TV cu timpi de emisie în spaţiul radioului şi televiziunii naţionale, o bibliotecă, un muzeu, un ansamblu folcloric, o agenţie de turism cultural, un centru de informare comunitară, un consulat român, o unitate de învăţămînt preuniversitar şi universitar.

În domeniul respectării drepturilor minorităţii române (vlahe) din Bulgaria, participanţii la simpozion au solicitat înfiinţarea la Vidin a unei comisii paritare formată din reprezentanţi ai minorităţilor locale şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care să gestioneze şi să rezolve problemele minorităţilor etnice, înfiinţarea în cadrul ministerelor a unor posturi de experţi din rîndul acestor minorităţi, după model european şi românesc, elaborarea unei legi privind minorităţile etnice şi crearea unui minister al acestor minorităţi, evidenţierea în formularele oficiale pentru recensămîntul populaţiei a rubricii „români (vlahi)”. Sînt cerinţele minimale, la care are dreptul, la început de mileniu trei şi într-o Europă unită pe baza respectării democraţiei şi a minorităţilor etnice şi religioase, orice minoritar european, cu atît mai mult cu cît românii din statele din jurul României sînt cetăţeni loiali acestora, şi, aşa cum argumenta Eminescu, „nu unirea cu România o vrea cineva, ci concordia deplină”, dar, în acelaşi timp, în mozaicul acestor popoare, „credem că e loc şi pentru români”. Este un principiu de drept constituţional, de o actualitate stringentă.

Dar, din păcate, acelaşi mare vizionar, gînditor politic şi economist M. Eminescu, sesiza lipsa de unitate a românilor de pretutindeni, coroborată cu scăderea rolului catalizator al statului român în detrimentul asimilării conaţionalilor noştri din statele vecine. Teoretician al românismului, autorul studiului Românii Peninsulei Balcanice, publicat în „Timpul” la 26 septembrie 1878, M. Eminescu nu putea trece cu vederea anumite carenţe („departe de a ne ocupa cu fondul lucrurilor, credem că e de ajuns să avem numai forma lor”, „nestatornicia noastră, iubirea de schimbări, deasa răsturnare a tuturor temeliilor statului”), exclamînd dureros: „Dacă fiii tăi ar fi uniţi totdeauna, atunci şi pămîntul tău strămoşesc rămîne unul şi nedespărţit”.

Este o constatare tristă, din păcate actuală. Lipsa de unitate a românilor din Bulgaria şi Serbia este evidentă. Este evidentă, în primul rînd, prin puzderia de asociaţii, organizaţii sau chiar partide, care în loc să-i unească, îi despart pe români. Principiul machiavelic Divide et impera nu şi-a pierdut actualitatea, fiind mai eficient ca oricînd. Dacă cei peste 35.000 de români din Voivodina sînt recunoscuţi şi se bucură de drepturi (inclusiv financiare) din partea statului sîrb, cei din Timoc nu numai că nu-s recunoscuţi, dar sînt blamaţi şi hărţuiţi administrativ. Cei din Bulgaria, aşijderea. Spunem, în glumă (o glumă amară, dar reală), că tocmai lipsa de unitate, dezbinarea, cearta şi acuzaţiile reciproce dovedesc că sînt români.

Motivul dezbinării, întreţinut cu viclenie de autorităţi, este legat de etnonimul român sau vlah (vlaşi). Strict legal putem acuza, mai întîi, autorităţile statale din Bulgaria şi Serbia, de faptul că o parte din etnicii români se declară public sau la recensăminte (cum e cazul celor din Timocul sîrbesc) nu numai români, ci vlahi, valahi sau vlaşi? Are Adrian Păunescu o poezie, Capul de la Turda, al cărei mesaj poate fi aplicat şi românilor din jurul României.

Este un adevăr indiscutabil, dovedit ştiinţific nu numai de renumita şi recunoscuta şcoală lingvistică românească, dar şi de savanţi europeni de talia lui Gustav Weigand, că limba română are patru dialecte: daco-român, macedoromân sau aromân, meglenoromân şi istroromân, că dialectul daco-român are, la rîndul său, mai multe graiuri (moldovenesc, muntenesc, maramureşean, oltenesc ş.a.). Atunci de unde limba moldovenească, limba aromână, limba valahă?!
Se ştie că I.V. Stalin, unul din marii criminali ai omenirii, a scris şi o carte de lingvistică, în care stabilea existenţa limbii moldoveneşti. Se pare că oamenii din anturajul marelui dictator de la Kremlin au confiscat teza de doctorat a prof. Gh. Ivănescu (devenit ulterior membru de onoare al Academiei Române) privitoare la bazele limbii române, au denaturat-o în sensul menţionării „limbii moldoveneşti”, lucrarea lui Gh. Ivănescu fiind interzisă publicării. (Informaţia o deţin de la istoricul Ion Donat). Efectul nociv al promulgării „limbii moldoveneşti” se vede şi astăzi.

Tudor Nedelcea

Alegeri fraudate in Serbia. Politica antiminoritati, politica de stat a Serbiei

Timoc Press 7.6.2010.
Bor, Timoc, Serbia/Romanian Global News/luni, 07 iunie 2010/ – Ieri, 6 iunie, la orele 20, ora Serbiei, s-a incheiat unul dintre cele mai scandaloase episoade ale vietii politice ale statului sarb, care demonstreaza ca in loc sa iasa din epoca „Milosevici”, se afunda si mai mult in negarea democratiei si valorilor europene.

Alegerile pentru Consiliile Nationale ale minoritatilor din Serbia au demonstrat ca statul sarb a ramas unul al arbitrariului si al abuzurilor, clasa politica sarba este una profund antidemocratica, iar reflexele totalitare se regasesc si la cei mai „democrati” politicieni ai sai, incepand cu presedintele democrat Boris Tadici si terminand cu ministrul socialist de interne, Ivita Dacici.

Dupa o campanie agresiva si mincinoasa in presa locala, cu anchete in masa si intimidari ale politiei si procuraturii sarbe, cu unitati ale securitatii sarbe dislocate in zona Timocului, pentru ca nu mai aveau incredere in securitatea locala, dupa presiuni fara precedent asupra liderilor romanilor/vlahilor din zona si dupa o incununare a acestei campanii – frauda electorala de proportii la alegerile de ieri, 6 iunie, statul sarb a reusit sa demonstreze cat de departe este de principiile democratice si de normele europene, dar a mai demonstrat si altceva.

A demonstrat cat de mult isi uraste minoritatile si cat de putin ii pasa de gesturile de prietenie pe care Romania le-a facut pentru Serbia.
Nicicand si niciunde aparatul statului sarb nu a demonstrat atata determinare de a distruge o minoritate, pe timp de pace. A demonstrat-o pe timp de razboi, dar asta este alta poveste si nu putem spera decat ca nu se va repeta.
Alegerile fraudate masiv de stat, este de retinut acest lucru – de stat, au facut ca o mare parte a consiliilor nationale ale minoritatilor din Serbia sa fie preluate de partidele sarbesti de guvernamant. Adica Partidul Democrat al lui Boris Tadici si Partidul Socialist (fostii comunisti). Incepand cu rutenii, bulgarii, slovacii, tiganii, ucrainienii si terminand cu romanii din Voivodina, toti au acum consilii nationale conduse de cele doua partide de guvernamant.

Statul sarb a esuat in preluarea controlului asupra ungurilor si bosniacilor, minoritati puternice financiar si institutional, cu scoli, televiziuni si ziare proprii si cu ajutoare financiare puternice venite din Ungaria si din tarile arabe.
Si ungurii si bosniacii au reusit ca listele reprezentand cu adevarat interesele lor, sa castige peste 50% din electori si astfel sa pastreze controlul asupra consiliilor nationale. Insa reprezentantii ambelor minoritati au acuzat Serbia de frauda electorala si de incercarea de preluare a consiliilor nationale, chiar in cursul zilei de ieri, adica in timpul alegerilor.
Dar in afara ungurilor si bosniecilor, statul sarb si-a mai rupt dintii pe jumatate intr-o nuca tare. Aceasta nuca sunt romanii/vlahii din Timoc, circa 300.000, impotriva carora partidele sarbesti de guvernamant ajutate de securitatea sarba, de politie si procuratura au dus una dintre cele mai murdare si agresive campanii intalnite in Serbia.

Interesele acestor romani/vlahi, fara institutii, fara scoala, fara televiziuni si ziare proprii, fara sustinerea finaciara, in comparatie cu ungurii si bosniecii, au fost reprezentate de lista „Comunitatea Rumanilor din Serbia dr. Pedrag Balasevic”.
Oamenii care au lucrat pentru aceasta lista si pentru romanii/vlahii din Timoc, au fost anchetati de politia si procuratura sarba, familiile le-au fost amenintate, au fost facuti tradatori ai Serbiei si criminali, de catre televiziunile din zona, li s-a propus sa se vanda si au fost obiectul celor mai murdare campanii de dezinformare.

Acestei liste, pentru a fi sigur statul sarb ca vor fi zdobiti, Comisia Electorala de la Belgrad nu le-a acceptat reprezentantii care ar fi urmat sa faca parte din comisiile din sectiile de votare, astfel ca in mare parte, in Timoc, in comisii, au fost doar reprezentantii socialistilor si democratilor. Ca sa poata fura in liniste si netulburati. Si au furat. Si la Jagobita si la Kucevo si la Sige si in Negotin. Adica peste tot acolo unde au fost doar ei.
Ei bine, oamenii listei lui Pedrag Balasevic, care au umblat in niste harburi de masini, din casa in casa, din sat in sat, au reusit totusi, in pofida furaciunilor statului sarb, sa bata celelalte liste. Nu cu mult. Nu au majoritate, asa cum au ungurii si bosniecii, si nu pot controla consilul national. Vor negocia si vom vedea ce se va intampla, insa au iesit primii.
Impotriva tututor si impotriva masinariei diabolice a statului care a incercat sa-i sugrume si odata cu ei sa sugrume limba romana din zona. Asa cum incearca de 200 de ani.

Lista „Comunitatea Rumanilor din Serbia dr. Pedrag Balasevic” a obtinut 29,21%, lista socialistilor 27,65, lista Partidului Democrat al lui Tadici 12, 97, lista democratilor lui Kostunita 12,4, lista Partidului Sarb Progresist 9, 29, iar lista primarului din Zaicear 4,89.
In acest moment se poarta deja negocieri pentru formarea majoritatii care va fi sau nu va fi romaneasca.

Obiectivul statului sarb este preluarea acestui consiliu national si anularea directivei prin care limba romana este limba a romanilor/vlahilor din Timoc.
Prin ce a facut in aceasta campanie, Serbia si-a aratat fatarnicia fata de Romania, care a sprijinit-o permanent atat in problema Kosovo cat si in demersurile de integrare euro-atlantica. Nu este exclus ca urmarile gesturilor neprietenoase ale Serbiei sa se vada in catva timp.

In excusivitate pentru Romanian Global News, dr. Pedrag Balasevic a declarat ca: „Avand in vedere tot ce s-a intamplat in campania electorala, tot ce s-a facut impotriva noastra in campanie dar si in timpul alegerilor, cand reprezentantii nostri nu au fost admisi in comisiile de votare, avand in vedere resursele pe care noi le-am avut, fata de ce au avut cei care au fost impotriva noastra, eu apreciez ca rezultatul a fost bun. Au fost fraude masive si daca nu eram furati rezultatele ar fi fost mult mai bune. Vedeti numai ce s-a intamplat la ruteni, ucrainieni, slovaci, rromi, bulgari sau la fratii nostri romani din Banat. La toti partidele sarbesti le vor controla consiliile nationale. Aici vom vedea ce va fi”, a incheiat liderul roman din Timoc.

Simona Motoroiu, Recenzie asupra “Românii Peninsulei Balcanice”, Mihai Eminescu, Opere complete, X, p. 123-125

Pentru a înţelege semnificaţiile articolului Românii Peninsulei Balcanice este necesar să-l plasăm în contextul istoric în care a fost scris. În vara anului 1878, în acelaşi timp cu desfăşurarea Congresului de la Berlin, lui Eminescu îi este încredinţată traducerea din limba germană a primului volum, din cele cinci, ale tratatului lui Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente din istoria românilor. Interesul deja existent pentru situaţia românităţii de la sudul Dunării se amplifică mai ales datorită faptului că în cadrul Congresului de la Berlin nu se aduce în discuţie situaţia românilor transdanubieni. Iată ce spune Eminescu: „Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles. “Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor. […] Numai noi, cu maniera noastră de a vedea, sântem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar şi pentru cei de un neam cu noi…” (p. 123).
Lipsa legăturilor dintre românii din jurul graniţelor şi românii din interiorul graniţelor statutui devine o problemă de interes major pentru Eminescu, care îi va dedica o parte din articolele sale. Marele poet se va angaja în timp într-o amplă campanie de presă în scopul de a prezenta soarta conaţionalilor noştri atât opiniei publice, cât şi conducătorilor statului român, care neglijează, intenţionat sau nu, preocuparea pentru soarta acestora. Oprindu-se asupra cazului românilor de la sud de Dunăre (cărora le va mai dedica un articol în 1880 intitulat La 4/6 iunie… în care va trasa mult mai clar coordonatele entopolitice ale acestora) Eminescu le face în primul rând o portretizare concisă şi elocventă din punct de vedere etnografic, geopolitic şi istoric. Conform reperelor de identificare geografico-istorice – spune el – „nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odessa şi de Kiev.” (p. 123)
Pentru a creiona portretul entografic al românilor sud Dunăreni, Eminescu apelează la descrierea lui Fallmerayer din Fragmente asupra Orientului: „Vlahii Tesaliei se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui […] Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în contact cu conaţionalii lor de pe malul stîng al Dunării. […] se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile…, încât, prin bogăţia turmelor de oi, sânt vestiţi în Rumelia toată… Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii le sînt în privinţa acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte.” (p. 124).
Articolul lui Mihai Eminescu oferă detalii importante despre românii de la sudul Dunării, care aflându-se în afara statutui român nu se pot manifesta în cadre etnopolitice proprii şi sunt nevoiţi să se lupte cu stăpânirile străine pentru a-şi câştiga drepturile care le pot asigura continuitatea (religie şi învăţământ în limba maternă, etc.). În ciuda nenumăratelor obstacole ridicate de administraţia locală şi lipsei de ajutor din partea statului român, aceste comunităţi româneşti au reuşit să-şi menţină specificul şi organicitatea. Pe lângă aceste semnificaţii, articolul reprezintă pentru cercetătorii din zilele noastre un text cu valoare inestimabilă (având în vedere multitudinea de informaţii care ne este oferită într-un text de 2 pagini) ce nu trebuie să lipsească din bibliografia lucrărilor de specialitate pe această temă.

Mihail Eminescu (1876), Despre românii din Timoc-Serbia, din N.A. Constantinescu, Chestiunea Timoceană, 1941, p77-78

La 1876, Eminescu scria:
“Lor nu le e permis a avea şcoale, ba nici în biserică nu e eprmisă liturghia în romîneşte.” “Loialitatea lor faţă de statul sârb va fi răsplătită cu cea mai laşă cruzime, chiar atunci când ei îşi dau sângele pentru apărarea ţării, ca în 1976 când fură învinşi de turci.”
“În armata a III-a care e condusă de generalul Leşainin şi care-şi are reazimul său în întăriturile de la Zaicear, se află cei mai mulţi români, care par a exista numai ca să poarte vina bătăilor pe care le mănâncă vitejii sârbi. A da vina pe români la pierderi şi a pune învingerile numai pe seama sârbilor, ni se pare nedemn din partea onorabililor turcofagi de peste Dunăre. Patru ostaşi români sunt împuşcaţi ca pedeapsă. Bătaia ce o capătă renumitul Cernaieff la Niš are acelaşi rezultat: decimarea unui regiment românesc. Întradevăr, multă cauză de a se însufleţi pentru gloria sârbească n-ar fi având românul”.

Intrebare : Cine a fost Sfantul Valah protector al cetatii Ragusa(Dubrovnik-ul de azi) ,care in dialectul italienilor de sud este numit Biagio, in al celor de nord este Baggio, la romani este Bagiu si in dialectul aroman este Abagiu, nume de la care provine si Abagia, adica Abazia-(vezi si localitate in Istria)-nume de proprietate monahala?

Pot sa afirm ca neamul romanesc este norocos pentru ca interesul meu pentru originea numelui familiei mele mi-a dat sansa sa gasesc in Italia ca, la origine toti acestia au avut numele BAGULUM, care este numele de familie al lui Constantin cel Mare fondatorul Constantinopolului si semnatarul Edictului Crestin de la Milano! Cunoastem ca viitorul imparat Constantin s-a nascut la Naissus (azi localitatea Niš din Serbia).

Proprietatile familiei lui se numeau Terrae Bagulum, iar dupa ce Constantin a devenit imparat, domeniul sau a devenit Terra Bagulum, acesta fiind confirmat in cronicile medievale de mai tarziu care scriu despre Terra Blachorum in anul 1222 prin care se indica inclusiv Transilvania, in perioada de maxima expansiune teritoriala a statului dinastiei Asanestilor.
De aici avem doua lucruri importante: Sfantul Valah (sau Blasie) nu este altul decat Sf. Constantin cel Mare, nascut la Niš, iar imparatia lui, Terra Bagulum(sau Blachorum)era cea care includea si Ragusa! Mult mai tarziu in 1776, parte a Terrei Blachorum devenita Republica Ragusa redusa in teritoriu si despartita de restul romanitatii balcanice(vezi foto sus) ,a fost primul stat valah din lume ce a recunoscut independenta SUA, o realizare a acelor timpuri de un curaj de exceptie, prin care s-a dat cale libera spre libertate si afirmare a ceea ce a devenit prima putere politico-economica a lumii moderne!
Sursa: site TERRA VALACHORUM

Cine se roagă la Sf. Vlasie nu rămâne fără para în pungă
În care tămăduia oamenii şi animalele prin punerea mâinilor sale cele sfinte

Sântul Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.
Obiceiuri:
* Ziua Sf. Vlasie se ţine ca protecţie de pagube, găsirea lucrurilor pierdute, pentru a nu orbi.
* În calendarul popular, Sfântul Mucenic Vlasie este protector al păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. Se crede că, începând cu ziua lui, s-ar întoarce păsările migratoare, li s-ar deschide ciocul şi ar începe a cânta.
* Sărbătoarea este ţinută în special de către agricultori – pentru a preveni stricăciunile aduse recoltelor de păsările pădurii, şi de către femeile gravide, pentru a naşte copii sănătoşi.
* Cine se roagă la Sf. Vlasie nu rămâne fără para în pungă

La Dubrovnik, pe urmele Sf.Vlasie

Atât în Evul Mediu cât şi azi, Dubrovnikul este perla Adriaticii. O lunga perioadă, cetatea Ragusei a fost rivala Serenissimei Republici. Atunci ca şi azi, simbolul religios al regiunii este Sveti Vlaho, Blasius, Blaise…. Pe româneşte Sf.Vlasie, cel pe care ni-l aminteşte azi Sinaxarul (11 februarie).
Sf.Vlasie, episcopul Sevastiei (Armenia), a fost martirizat în sec. IV, dar croaţii din Dubrovnik îl cinstesc pentru că în sec. X i-a avertizat în chip miraculos asupra unui atac. Statuete ale sale se află şi azi amplasate în diverse locuri din cetate (ca protector), îi este dedicată o biserică, iar în Catedrală îi sunt păstrate, la relicvariu, părticele din moaşte.

“Mi-a purtat Dumnezeu pasii de doua ori in cetatea Dubrovnikului si pomenirea Sf.Vlasie a fost ca un plonjon in cutiuta cu amintiri”
Alex Rădescu – Nesfârşita Luptă

Potpuriu de citate din cultura universală despre românii şi românitate

“Timpul n-a avut puterea sa stirbeasca forta, nici sa slabeasca speranta daco-romanilor. Ramasese aceeasi rasa, rezistenta, rabdatoare, întrucat se considera nemuritoare: Romanul nu piere, suna un dicton popular în toate regiunile Romaniei. Mai e si-un altul, aproape la fel de raspandit: Apa trece, pietrele raman. Apa era navalirea barbara, romanii erau pietrele.”
(Abdolonyme Honoré Ubicini, Les origines de l’histoire Roumaine)

“Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina ca voi ungurii ne-ati apasat pe noi într-atat si ne-ati aruncat pe cap si jugul iobagiei, cand noi suntem si am fost totdeauna mai multi decat ungurii si, ce e mai mult, suntem si mai vechi decat voi în aceasta tara, caci suntem ramasite înca a vechilor daci.”
(Un grup de tarani ardeleni, cca.1770)

“Limba română arată caracterele romanice, ba încă le arată în unele privinţe mai curate decât celelalte limbi romanice. Limba poporului român prezintă în chipul cel mai netulburat dezvoltarea de la graiul latin spre cel romanic.”
(W. Meyer-Lübke, Rumänische und Romanisch)

“Cand primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat ca este dusmanul numelui de roman si ca vrea sa schimbe titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Caci aproape toti însotitorii din suita sa erau din neamul acelora… Avand în jurul lui astfel de însotitori si aparatori, el si-a batut joc de tot Orientul.”
(Lactantiu, De mortibus persecutorum)

“Ce stranie este tenacitatea cu care oamenii acestia [aromanii] adera la limba si obiceiurile rasei din care fac parte! Desi s-au scurs multe secole de cand acesti oameni îndura sclavia numerosilor tirani, totusi sunt în stare sa se întretina cu un strain în temerara si pitoreasca limba a Romei antice.”
(Edmund Spencer, Travels in European Turkey…)
“Acest sentiment puternic de a trai si de a muri pentru nationalitatea lor l-au exteriorizat si l-au consfintit cu numele de român; si unde este puterea care sa le poata lua aceasta nationalitate, unde se afla dreptul care ar putea sa le-o conteste ?”
(Stefan Ludwig Roth, 1848)

“Astfel astazi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epirotii se numesc pe sine cu totii cu un nume cuprinzator nu «valahi» ci «români», iar limbii lor neaoşe îi spun «română».”
(Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica)

“Românii, ce se întindeau aproape de marginea Constantinopolului pana la Byza si mai departe, în multime fara numar, neam de oameni care se simteau foarte bine în locuri greu de umblat si care se ocupau cu pastoritul dar erau obisnuiti si cu luptele”
(Georgios Pachymeres, Istorii compuse, even.-1285)

“Transilvania si Ungaria nu s-au confundat niciodata, ele au format totdeauna doua tari diferite.”
(Szilágyi Sándor, Erdélyország története)

“Noi consideram ca romanii nu sunt numai cei mai numerosi, ci si cei mai vechi locuitori de azi ai Transilvaniei. Imigrarea lor, din sudul Dunarii în Transilvania, nu poate fi adeverita cu nici o dovada istorica.”
(E. A. Bielz, Handbuch der Landeskunde Siebenbürgens)

“Împaratul Diocleţian iubea mult ţara Dalmaţiei; de aceea a adus din Roma popor împreună cu familiile lor şi i-a aşezat în ţara Dalmaţiei: aceştia se numesc şi români, pentru că au venit din Roma, şi poartă acest nume până în ziua de astăzi.”
(Constantin Porphyrogenetul, De administrando imperio)

“Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romanii, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.”
(Mircea Eliade – “Teroarea istoriei” si destinul Romaniei)

“În fond, ideea romanităţii românilor în viziunea ei evolutivă ni se prezintă… ca un arbore gigantic al cărui trunchi îl constituie tradiţia autohtonă a romanităţii, conştiinţa poporului român despre romanitate. Ramurile sale reprezintă, desigur, tradiţiile înfăţişate mai sus, rămurelele şi frunzele fiind diferitele mărturii asupra romanităţii românilor. Din arborele romanităţii românilor cunoaştem cel mai bine trunchiul; nu este exclus ca cercetări viitoare să descopere existenţa unor noi ramuri; cu siguranţă putem afirma că numeroase frunze ale acestui arbore ne-au ramas necunoscute.”
(Adolf Armbruster – Romanitatea romanilor)

“Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi.”
(Daniel Ruzo-savant peruvian)

”Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: “Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ”, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova”

“Sa va purtati numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos… fara sa va înfricosati întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mantuire, si aceasta este de la Dumnezeu. Caci voua vi s-a daruit, pentru Hristos, nu numai sa credeti în El, ci sa si patimiti pentru El…”
(Sf. Ap. Pavel, Epistola catre Filipeni)

Apostolul Pavel a sosit pentru prima dată în Filipi prin preajma anului 52 d.Cr. In capitolul 16 din Faptele Apostolilor, Luca povestete ca Pavel a avut o vedenie în care un om din Macedonia i-a spus: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” (Fapte 16:9). Ca răspuns la vedenie, apostolul a luat corabia catre Neapolis („oraşul nou”) din Grecia (care este de fapt orasul Kavala de astazi) şi s-a îndreptat repede spre cetatea Filipi. Se spune chiar ca a poposit si pe insula Thassos.

Cetatea Filipi a fost fondată de regele Macedoniei, Filip al II-lea, în 356 î.Hr., pe locul coloniei Thasian de Crenides (Κρηνἱδες, „fantana”), aproape de capul Marea Egee de la poalele Mt. Orbelos (Mt modern Lekani.), La aproximativ 12 km nord-vest de Kavalla, mărginită la nord de mlaştină care în antichitate a acoperit întreaga câmpie, separând-o de dealurile Pangaion la sud.

Ruinele cetatii Filipi care pastreaza pana in ziua de azi sugestia bogatiei cetatii din acea epoca, si amintesc de inceputurile crestinismului in Macedonia.

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, au alfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o oferă alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanică avem nevoie de un alfabet latin, haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine romană sau latină.
Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:
ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

27.06.2011 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: