Vlahii: Nume, limbă, arie de răspândire Partea a doua Originea şi trecutul

Originea. S-a pus problema originii vlahilor şi apariţiei lor în Peninsula Balcanică încă din secolul trecut, dar aceasta nu a fost rezolvată nici până în zilele noastre.
Unii cercetători s-au întrecut în ipoteze pentru a dovedi o origine sau alta, de multe ori motivate de anumite interese şi fapte politice şi practice. Nici istoria, nici cercetările etnografice sau lingvistice nu dau o explicaţie şi o interpretare fără echivoc legată de originea vlahilor. Aşa că putem spune despre vlahi că sunt un popor enigmatic.
Unii consideră că aceştia îşi au originea din vechile triburi balcanice romanizate, iar alţii că sunt urmaşii direcţi ai coloniştilor romani. Cercetări mai noi (arheologico-antropologice) indică faptul că formează simbioza paleo-mediteraneană-indo-europeană şi un tip de oameni care se întinde şi în afara graniţelor Peninsulei Balcanice. Cercetările pe care le-au făcut lingviştii despre vlahi sunt printre cele mai bune. Studiile istoricilor au adus contribuţii însemnate; dimpotrivă, aspectele care interesează etnologia (viaţa lor tradiţională) sunt analizate într-o mică măsură. Şi anume, sunt cunoscute caracteristicile generale ale vieţii lor, dar nici pe departe nu există studii care să trateze probleme etnologice speciale.
G. Weigand, de profesie lingvist, a studiat mult timp limba aromânilor. A vizitat drumurile balcanice pentru a studia, pe teren, în mai multe rânduri, aspectele lingvistice. A publicat texte în limba aromână şi a făcut remarci indubitabile şi despre viaţa lor. Observaţiile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost făcute în momentul în care unitatea acestei populaţii nu a fost încă dezvoltată şi când s-a putut observa uşor un număr mare de trăsături caracteristice trecutului.
A trecut mai bine de o sută de ani de când tânărul Irecec a publicat în rapoartele de la întrunirile Societăţii Regale Cehe de Cercetare de la Praga (1879) cunoscuta sa dezbatere „Vlahii şi Morlaţii (mauro-vlahii – n.t.) în monumentele din Dubrovnik” şi astfel a pus problema originii acestor păstori în regiunea Adriaticii. Din acel moment mulţi cercetători de seamă s-au ocupat de această problemă, dar nici unul nu a ajuns la o soluţie satisfăcătoare. Doi călători, Pouqueville şi Lik, timp de câţiva ani au călătorit prin Grecia de Nord în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Au mers pe drumuri apropiate, uneori văzând aceleaşi locuri. Aşa pot fi comparate descrierile lor şi se poate afla cum a decurs călătoria prin Imperiul Otoman din acea vreme alături de caravane, conducători, hanuri, peste poduri suspendate. Omul rămâne uimit de amestecul populaţiei, lipsa de siguranţă de pe drumurile parcurse şi de obiceiurile care au reţinut caracteristicile patriarhale. Ambii au întâlnit adeseori aromâni pe care unii îi numesc vlahi, iar alţii vlahioţi.

Foto: Corturile vlahilor

Este interesant că, din unele amănunte, se poate vedea cât de detaliat, credibil şi cu ce sentimente delicate Pouqueville descrie nomazii vlahi pe care i-a întâlnit în timpul călătoriilor sale prin Grecia. Ei îngrijesc doar de cirezile lor, rătăcesc, funcţie de anotimpuri, prin Munţii Pindului şi la şes, care se întinde în toate direcţiile până pe coastă. Ei poartă sumane negre din postav. Trăiesc în corturi, iar mobilierul este spartan şi au preşuri grosolane şi pături din lână. Călătoresc cu familiile, altarele şi bogăţiile lor. Fac parte din cei care plătesc dări sultanului: dări şi zeciuială pentru vite, iar impozitele se plătesc paşei pe teritoriul căruia se află. Faţa arsă de soare poartă urmele anotimpurilor şi, de obicei, sunt masivi şi puternici. Capul are proporţiile rasei romane. Timpul care slăbeşte tipurile naţionale nu a putut să îi transforme nici în greci, nici în albanezi. Li se spune că sunt zgârciţi, încăpăţânaţi, dar prin obiceiurile lor rustice întâlnim o deschidere minunată pe care nu o întâlnim în caracterul orientalilor. Soţiile lor, dotate prin naştere cu un simţ al coloritului pe care Rubens l-a dat, prin modelele sale, şcolii moderne, au ca frumuseţe doar părul lung şi blond, buzele rumene şi prospeţimea pe care o dă sănătatea. Pânza groasă în care sunt îmbrăcate, ciorapii lungi, coloraţi până sub genunchi şi şorţul din fire toarse din lână roşie reprezintă podoabele lor obişnuite.
Chiar dacă observaţiile lor sunt precise, înţelegerea lor este, uneori, controversată, deoarece despre locuitorii balcanici nu se ştia mare lucru. Aceştia se aflau într-o etapă în care se punea întrebarea dacă albanezii sunt, de fapt, sciţi care au venit din Caucaz, dacă muntenegrenii sunt albanezi, dacă vlahii sunt greci ş.a.m.d. De fapt, Pouqueville şi Lik au acţionat cu bună credinţă în notele lor de călătorie, chiar dacă nu au conoscut limba vlahă, din care cauză nu au putut lega relaţii apropiate cu poporul. De aceea s-a întâmplat că Lic nu a putut afla nici măcar numele locuitorilor aromâni.
Wace şi Thompson, în cartea lor „Nomazii Balcanilor”, cu de-amănuntul şi documentat au descris blahii din nordul Pindului, îndeosebi pe cei din Samarina, acordând o importanţă deosebită vieţii, limbii, obiceiurilor, folclorului şi istoriei lor. Descrierea făcută de cei doi cercetători a luat naştere datorită notiţelor făcute la faţa locului şi observării „pe viu” a multor obiceiuri. Au fost adăugate, de asemenea, amănunte din izvoarele scrise. Ei au dezbătut originea vlahilor, considerând că sunt urmaşii triburilor antice romanizate din Balcani, mai degrabă decât cei ai adevăraţilor colonişti romani, care ar fi absorbit de mult celelalte rase care populează oraşele, îndeosebi grecii. Au emis chiar şi o ipoteză îndrăzneaţă şi anume că vlahii ar putea fi un trib asiatic şi că urmele vieţii lor nomade arată că patria lor a fost un platou asiatic, de pe care au venit în Europa multe popoare nomade de-a lungul timpului. Este puţin important că limba lor este romanică, spun Wace şi Thompson, deoarece bulgarii, un exemplu la îndemână, sunt un popor care şi-a schimbat limba. Însă, ei se delimitează de această ipoteză şi concluzionează că nu este necesar să se caute strămoşii vlahilor doar din cauza nomadismului până în Asia sau în afara Peninsulei Balcanice. Ei pot fi găsiţi în triburile de păstori din dealuri, care au fost nevoiţi ca în fiecare iarnă să coboare pentru păşunat, iar acolo au fost influenţaţi de coloniştii romani şi aşa au fost romanizaţi.
Beurmann consideră că multe aspecte arată că este vorba, totuşi, de urmaşii ilirilor, care au fost romanizaţi sub ocupaţia Imperiului Roman, poate chiar şi urmaşii coloniştilor romani şi ai soldaţilor de pe acel teritoriu.

Foto: Port popular din Tracia împodobit cu cruce şi simboluri ale Lunii

Acest lucru este doar în aparenţă contrazis de faptul că răspândirea în teritoriu a acestui popor, atâta cât istoriografia poate descifra, se întinde în afara Iliriei de astăzi. Însă, nu ar trebui trecut cu vederea faptul că, pe de o parte, zona istorică a răspândirii a fost la nord până la Marea Adriatică, iar, pe de altă parte, întreaga stabilitate naţională, nu numai a limbii, a fost în mare măsură perturbată sub apăsarea ocupaţiei slovene a ţării după anul 600.
Unul din cercetători arată că populaţia romană din provincie a putut supravieţui doar în anumite locuri în interiorul ţării împotriva uzurpării de către sloveni, care au venit în Balcani ca şi agricultori. Cea mai mare parte a populaţiei romane provinciale vechi şi-a părăsit, totuşi, patria sub presiunea slovenilor. Ilirii romanizaţi (o parte din ei traci), conducând turmele, şi-au părăsit în acea perioadă proprietăţile agricole şi s-au refugiat în sud. Retragerea în munţii din vestul Macedoniei şi în zonele mărginaşe din văile Tesaliei a fost cea mai convenabilă opţiune. Chiar dacă originea păstorilor nomazi reprezintă una din marile necunoscute etnice în Balcani, se poate presupune, cu o oarecare siguranţă, afirmă Beurmann, că e vorba despre populaţia iliro-tracă romanizată. În funcţie de condiţiile climatice şi cele legate de vegetaţie, aceştia au practicat în Iliria transhumanţa (semi-nomadă) înainte de a fi izgoniţi de sloveni şi, pierzându-şi pământurile, au putut foarte uşor să treacă la păstoritul nomad.
Kolţida, născut şi crescut vlah, a scris în 1976 o carte interesantă intitulată „Cuţovlahii”. El îi studiază şi localizează în cadrul poporului grec, cu intenţia de a arăta o strânsă legătură etnică şi biologică între cuţovlahi şi greci. Acordă destulă importanţă aspectelor lingvistice, vieţii sociale şi familiale, obiceiurilor, în cadrul cărora cântecul şi dansul ocupă un loc important. Autorul susţine teza că vlahii şi grecii contemporani au aceeaşi origine autohtonă.
Purtătorii economiei paleomediteraneene în Peninsula Balcanică au fost, timp de mii de ani, vlahii, substratul etnic care, conform ultimelor cercetări ale lui Branimir Nusici, a luat naştere din simbioza paleomediteraneană-indoeuropeană şi prin afluxul constant din depresiunile înconjurătoare şi-a păstrat, până în zilele noastre, vigoarea proprie. Dar nu au fost preponderent genele etnice cele care au format acel tip de om vlah, ci, în primul rând, legile economice ale unui astfel de mod de viaţă de păstori. Vlahii, păstori nomazi din Balcani, etnogenetic formează un tip uman unic, independent de limba pe care o folosesc astăzi şi de naţionalitatea pe care o au. Acest tip de oameni se extinde mult după graniţele Peninsulei Balcanice şi pe tot teritoriul perimediteranean, dar din acest punct de vedere prea puţin explorat.
În zilele noastre există presupunerea că triburile nomade, nu în totalitate romanizate, şi-au găsit salvarea în pădurile greu accesibile din dealurile ţinutului balcanic pe perioada anilor de migraţie a popoarelor din calea invaziilor barbare şi au continuat să existe şi să trăiască.

Foto: Fată saracaceană cu o cruce tatuată între sprâncene

Hoardele barbare au invadat, în principal, ţinuturile aflate de-a lungul drumurilor militare şi a căilor principale de comunicare pe care le-au construit romanii. Ar fi aproape imposibil de estimat câte mii de oameni au rămas pe dealuri şi în văile, pădurile şi peşterile ascunse din provinciile balcanice pe care legiunile romane le-au părăsit în Peninsula Balcanică. Nu există nici o îndoială că în Iliria, Tracia, Macedonia şi Epir au locuit, la sfârşitul sec. al IV-lea, grupuri de păstori care au vorbit un fel de limbă latină stricată. Aceştia au trebuit să facă faţă la două tipuri de pericole (dacă au fost conştienţi de acestea), care au venit din două direcţii opuse: expansiunea bizantino-greacă dinspre sud şi invaziile hoardelor barbare dinspre nord. Imperiul Roman s-a destrămat încă din sec. al V-lea, iar primii emigranţi sloveni au venit în Peninsula Balcanică încă din sec. al VII-lea. Societăţile de păstori despre care vorbim aici au fost, cel mai probabil, triburi balcanice străvechi, care au fost, prima dată, romanizaţi de boiernaşii romani, iar, ulterior, au fost ocupaţi de sloveni (nou-veniţi din nord). A fost evident că aceşti păstori balcanici nu au fost romani „puri”, aşa cum unii vor să dovedească în zilele noastre.

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.
Limba română are 27 de semne sau litere(slove).
Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

15.04.2011 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!