Prima mea închisoare Partea întâi

În timp ce comisarul rotofei cu nasul borcănat ca un ardei roşu tuna şi fulgera în biroul său, noi ne înghesuirăm într-un colţ, aşteptându-ne osânda cu seninătate, tremurând de spaimă.
– Am să vă arăt eu vouă cine este aici „nacialnic”, şi îşi rosti numele pe care l-am uitat. N-o să scăpaţi de mine nici în gaură de şarpe.
– Domnule comisar, vă rugăm să ne iertaţi, suntem încă nişte copii şi nu ne-am dat seama ce am făcut atunci…
– Nu mă priveşte, eu sunt omul regelui, omul statului, pe ei îi servesc pentru că ei mă plătesc. De aia îmi fac datoria după regulament, nu mă învăţaţi voi, nişte puşti, carte. Să nu mai crâcniţi, că vă sting în bătăi.
Chemă un plutonier de jandarmi, îi întinsă un plic şi dădu nişte ordine pe care noi nu le auzeam. Apoi îi porunci să ne ia, să ne lege şi să ne urce în trenul ce pleca spre Negotin-Zăiceri-Niş-Belgrad.
Jandarmul era pe lângă noi un elefant burtos cu barbă brumărie sleită de unsoare, într-o uniformă cenuşie ponosită, care mirosea de la o poştă. Ce mă înfiora era puşca şi chipiul de forma unei cratiţe săine cu borurile de sus roşii. Ei bine culoarea asta nu ştiu de ce m-a speriat de mic. Ne privi fix, ţinând într-o mână arma, pentru a o folosi în caz de evadare. Însă noi nu ne gândeam să fugim.
Plutonierul („narednik”) ne adună lângă el şi, cu o blândeţe de patriarh, ne zise:
– Măi, copii, ce-aţi făcut de vă trimite la închisoare?
– Nimic, domnule…
– Eu cred că e vorba de o neînţelegere, ce rău pot face nişte copii ca voi? Aşa clienţi mici încă n-am avut. Sper să n-o luaţi razna să mă faceţi să trag.
– Nu, domnule plutonier, n-o să fugim, pentru că nu ne simţim vinovaţi şi de-o fi să ne duceţi la închisoare şi de-o fi să ne bage în găuri şi în gropi adânci pe sub pământ, noi o să ne rugăm lui Dumnezeu şi tot o să ne scape.
– Fiţi cuminţi copii, nu vă temeţi, că nu e dracu aşa de rău precum îl credeţi. N-au ce să vă facă, ascultaţi de vorba moşului; şi atunci îşi răsuci mustaţa în furculiţă, care-i ajungea la urechi.
Ne porunci să ne aşezăm pe o bancă într-un vagon de clasa a III-a şi să rămânem nemişcaţi dacă vrem să nu ne lege.
– Nu ne legaţi, domnule, că nu facem un pas de aici, vă ascultăm ca pe un părinte al nostru.
– Aşa, măi copii, văd că aţi înţeles lecţia, ce să faci, în grădina lui Dumnezeu fel de fel de oameni sunt…
– Domnule plutonier, daţi-ne voie să cumpărăm o carte poştală să scriem acasă, să-i anunţăm pe ai noştri că suntem la închisoare.
– Bine, du-te şi cumpără, uite acolo este tutungeria, şi-mi arătă direcţia, el rămânând pe peron. Cumpărai cartea poştală şi urcai în vagonul în care eram într-un fel încarceraţi.
Făcurăm socoteala că este bine să-i scriem lui tata Florea lui Săvăstranchină, pentru că el îmi inspira mai multă încredere; tata Ioncea a lui Boriz şi tata mi se păreau oameni de cancelarie, obişnuiţi cu ordinea şi disciplina, care nu iertau pe nimeni. Cred că am cerut tocul rezervor de la domnul plutonier şi Boriz, astăzi doctor în Călăraşi, a scris cartea poştală, pentru că avea un scris de o frumuseţe uimitoare, iar eu cu Sava nu aveam.
Eram singurul care aveam oarecare experienţă din puşcărie pentru că tata fusese la puşcărie, întrucât îl bătuse pe primar pentru abuzurile făcute bunicului meu Dinu dinspre mamă, care fusese la puşcărie pentru că-i omorâse un porc primarului, pe care-l lăsase în porumbii săi de la deal de casă în mod repetat. Mai fusese la zdup şi soru-mea Călina pentru că se măritase după un bărbat cu două femei şi era condamnată cu soţ cu tot pentru bigamie.
Ziua aceea era într-o joi, ştiam că joi dimineaţa, odată pe săptămână, muma Stana pleca pe la cântatul cocoşilor cu un mălai mare, cu brânză, ceapă, cartofi şi o oală respectabilă cu făsui sleit, la turmă la tata, la Negotin; poate că un an şi mai bine a făcut sărmana de ea drumul ăsta cu mâncare la Negotin pe jos, 30 de kilometri dus. Prin urmare eram un copil experimentat în ale închisorii, de aceea eu i-am dictat scrisoarea lui Boriz cam aşa:

Joi, 9 iulie 1933, în tren la Prahova

Tată Floreo,
Să ne iertaţi că am trecut de dorul vostru în Sîrbie şi uite acum
ne-au închis. Suntem legaţi şi duşi la pârnaie, ni se pare la Negotin.
N-am mai putut răbda de dorul vostru, de patru ani nu v-am văzut, vă rugăm să-i spuneţi şi lui tata Pătru şi lui tata Ioncea că ne topeam de dor de sat şi de voi şi n-am mai putut răbda; acum ne dăm seama că am greşit, dar ce mai putem face? Vă rugăm ca joia viitoare să veniţi cu ulcelele de făsui şi nişte brânză la închisoare, că poate până atunci ne-or da ei ceva de ale gurii. Încolo era bine, o duceam bine cu învăţătura la Liceul Traian, dar acum am încurcat-o şi ne pare rău. Să ne iertaţi toţi şi vă pupăm mâna,
Boriz, Cristea, Săvăstache

Dintre toţi trei eu eram singurul în costum de elev, în uniformă. Pe mâna stângă purtam numărul 225 din fir de aur, iar sus, la şapcă, L.T., încât atrâgeam atenţia oricărui trecător care nu mai văzuse asemenea uniformă în viaţă. Boriz purta o uniformă de doc cam ponosită, iar Săvăstache nişte haine găsite pe la pod, aruncate de cine ştie când şi de cine, nişte haine civile, dintre care pantalonii gri erau dintr-o ştofă clasa-ntâi, numai că în genunchi erau rupţi. Ei nu purtau nici numere, nici L.T. Ajunşi cam după 8 kilometri la Negotin, jandarmul ne-a coborât şi ne-a dat în primire unui impegat de mişcare din gară, care a sunat la puşcărie să vină un gardian să ne înhaţe. L-am văzut şi pe domnul nacealnic, ce ne urmărea şi aici ca o umbră, veşnic agitat şi înfuriat.
Cam pe la orele 18 a sosit un temnicer înarmat şi ne-a luat în primire, ne-a aşezat în rând indian, Săvăstache în faţă, eu după el şi Boriz mai la urmă, de fapt după mărimea cuferelor din pânză maronie; al lui Tache mai mic, al meu mijlociu, al lui Păpuşică mai mare, de fapt el era şi aşa cel mai mare pentru că era într-a V-a, cu un an mai mare.
Eu şi Boriz eram trişti, însă Tache, ca de obicei, era vesel şi nu dădea două parale pe închisoare. Lui i se părea că merge la nuntă şi de aceea rostea şi câteva versuri potrivite situaţiei deosebit de grave în care ne aflam: „Vai de noi, vai de noi / Cum ne mână ca pe boi…!” Ne sileam să zâmbim, dar zâmbetul se răcea pe buze, eram tare trişti, încât abia acum ni se părea ce greşeală de neiertat am făcut apelând la bunăvoinţa domnului comisar Pîrvulescu.
Drumul de la gară până în centrul Negotinului este lung şi prost, se dă în gropi, se calcă drept, se calcă strâmb, tot prin găuri treceai pe atunci. Ajunşi în faţa primăriei din Negotinul de azi dăm de un bragagiu care, aruncând o privire spre noi, ni se adresează cam aşa:
– Cei, măi copii, cu voi pe-aici? Văd că sunteţi de la Liceul Traian din Severin. Pentru ce vă duce temnicerul?
– Da, domnule, de acolo suntem, numai că, apucându-ne dorul de părinţi, am făcut greşeala să trecem să-i vedem şi, uite, ne-au prins şi ne duc la închisoare…
– Cum se poate, bre, pe nişte copii?
– Dacă vrei dumneata noi ne facem că lăsăm cartea poştală jos, s-o luaţi şi s-o puneţi la cutia poştală, să ştie ai noştri unde suntem închişi. Să ne faci acest bine…
Găsind un moment favorabil, las cartea poştală jos, temnicerul nu observă nimic, iar tânărul bragagiu, care ne povestise că trăise în Severin, la Osman, unde a vândut bragă şi dulce-rece (limonadă), apucă binişor cartea poştală; chiar l-am zărit când a vârât-o în cutie. Am respirat uşuraţi; ceva realizasem: să ştie părinţii că am ajuns la închisoare cu bine.
– Măi copii, ne strigă, să ştiţi că turcu se ţine de cuvânt, apor flutură cu mâna în vânt, ca şi când ar agita un steag după o biruinţă.
Am ajuns la puşcărie

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.
Limba română are 27 de semne sau litere(slove).
Iată alfabetul limbii române:
ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

08.04.2011 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: