MEMORIUL ROMÂNILOR DIN SERBIA

La Conferinţa de Pace de la Paris 1919

(Traducere din limba franceză de C. Constante)

Conferinţa pentru Pace , întrunindu-se la Paris, cu scopul de a aşeza în Europa o noua alcătuire, întemeiată pe justiţie şi pe principiul naţionalităţilor, Comitetul Naţional al Românilor din Serbia, al cărui preşedinte este subscrisul, m-a însărcinat să aduc membrilor conferinţei plângerile şi năzuinţele legitime ale acestei populaţii.

Întemeiat pe aceasta, am onoarea de a înfăţişa cele ce urmează:

Valea inferioară a Timocului şi a Moravei, din Nord-Estul Serbiei şi platoul care desparte aceste doua râuri, sunt locuite de o însemnată masă de populaţie românească. Ea ocupă teritoriul celor 4 judeţe: Craina, Pojarevaţ, Timoc şi Morava. În această privinţă iată şi mărturia  care nu poate fi înlăturată, a unui profesor sârb, care a studiat problema Românilor din Serbia şi a publicat asupra lor o broşură, scrisă într-un spirit ştiinţific şi nepărtinitor:

„Pe o suprafaţă de 12.240 km p., adică o treime din Regatul Serbiei (la 1912), se întind cele 4 judeţe ale Serbiei de Nord-Est: Craina, Morava, Pojarevaţ şi Timoc. Din aceste 4 judeţe, doua: -Craina şi Pojarevaţ- sunt locuite de o populaţie în întregime românească, pe câtă vreme în celelalte două judeţe- Morava şi Timoc- locuiesc şi Sârbi, mai cu seamă în plăşile Zaglavaci şi Timoc (Judeţul Timoc)

Obârşia populaţiei române din Serbia este foarte bine cunoscută, ea fiind alcătuită din rămăşiţele coloniilor romane şi trace romanizate care se aflau în această ţară, atunci când Sârbii s-au revărsat în aceste locuri, care n-au putut fi slavizate  decât cu greu şi numai în parte. Populaţia românescă s-a păstrat mai curată în văile înalte şi pădurile dese ale acestui ţinut muntos. În sec. XIV-lea, urmele lor se întâlnesc în mai multe acte oficiale ale ţarilor sârbi. Dar peste această primă alcătuire etnică, au venit să se adaoge elemente macedo-române de la Pind şi din Balcani. În cursul sec. XVII – XVIII şi XIX-lea, noi pături au venit să se suprapună peste primele aşezări  şi de astădată ele au venit din mica Valahie (Oltenia) şi din Banatul Timişoarei. Şi astăzi încă se deosebesc diferitele straturi ale acestei populaţii, după unele trăsături caracteristice –port şi moravuri- pe care

le-au păstrat şi care se găsesc în grupul de unde-şi trag obârşia.

Însemnătatea numerică a populaţiei româneşti din Serbia nu este deloc de lepădat. Ea numără astăzi mai bine de 340.000 suflete, pornirea ei fiind aceea de a se întinde şi de a se înmulţi.

Chiar la 1859, geograful francez, G. Lejean, care a cunoscut această populaţie şi a studiat-o de aproape, a spus că Românii din Serbia sunt „oameni destoinici, muncitori şi mai prolifici decât Sârbii şi că numărul lor creşte mereu”.

Primele date statistice asupra Românilor din Serbia sunt de la 1846. Numărul Românilor, pe vremea aceea , atingea cifra de 97.215.

Zece ani mai târziu, geograful francez pomenit mai sus, dădea 104.343 Români care locuiau în Serbia.

În acelaşi timp , populaţia Serbiei nu depăşea numărul de 900.000 suflete: aşa dar Românii alcătuiau ceva mai mult decât a noua parte din totalul populaţiei statului sârb. Această proporţie s-a păstrat de atunci, dacă n-a fost chiar întrecută cu toate sforţările statisticelor oficiale sârbeşti de a o ascunde. Astfel, la 1890, după 30 de ani , aceste statistici nu dădeau decât un număr de 149.713 Români, iar la 1895, 159.510, pentru ca la 1900 să ne dea 122.429 , arătând astfel o însemnată descreştere, fără ca nimic să îndreptăţească această grabnică dare înapoi. Nici emigraţiuni, nici epidemii nu au fost care să ducă la o descreştere mai ales a populaţiei româneşti din aceste ţinuturi, pe când populaţia sârbească a urmat să crească,- după aceleaşi statistici- într-o proporţie cu totul exagerată şi arbitrară.

În adevăr, populaţia celor 4 judeţe sârbeşti, care la 1859 era de 282.398 suflete, la 1900, a juns să aibă însemnata cifră de 635.286 suflete.

Ţinând însă seama de faptul ştiut că Românii sunt mai prolifici decât Sârbii, este cu neputinţă ca la 1900 numărul Românilor să fi rămas aproape acelaşi ca la 1859, pe câtă vreme , în acelaşi răstimp, numărul Sârbilor să crească de 4 ori şi de la 159.785 suflete să ajungă la cifra de 513.386 suflete.

Dacă ţinem seama de caracterul foarte păstrător, bine cunoscut, mai cu seamă al populaţiei româneşti din Serbia , ca şi al întregului popor românesc, argumentul că populaţia românească s-ar fi „sârbizat”, nu poate fi folosit.

Dacă am socoti că numărul Românilor, de la 1859 şi până acum a crescut  tot atâta cât şi acela al Sârbilor, noi ar trebui să avem, astăzi faţă de cei 700.000 de locuitori , câţi locuiesc în cele 4 judeţe sârbeşti, ceva mai mult de 300.000 Români şi aproape 400.000 de Sârbi. Iar dacă la cifra Românilor din judeţele Pojarevaţ şi Craina (261.588) a căror populaţie este în mare majoritate românească (80%), adăugăm şi pe aceea a celorlalte două judeţe (81.871), unde populaţia românească este de cel puţin 20-30%, se ajunge chiar până la cifra de 340.000 Români.

Dar pe când statistica oficială se străduia să ascundă numărul adevărat al Românilor, ocârmuirea s-a ocupat şi ea să lucreze la „sârbizarea” lor. Limba românească a fost gonită din biserică şi cărţile sfinte româneşti au fost arse. Întrebuinţarea limbei româneşti în şcoli, pentru copiii Români a fost oprită. Şi pe când în judeţele sârbeşti , numărul şcolilor primare era mai puţin decât îndestulător, şcolile primare sârbeşti din satele şi cătunele judeţelor româneşti erau înmulţite mai mult decât s-ar fi cuvenit.

Ocârmuirea de asemenea şi-a dat osteneală de a tăia orice legătură dintre Românii din Serbia şi fraţii lor din România. Ea, în primul rând, nu îngăduia lucrătorilor agricoli români din Serbia să treacă în România, decât cu foarte mare greutate, ceea ce nu făcea pentru muncitorii sârbi; apoi, acei care cu toate aceste piedici isbuteau să treacă graniţa , nu aveau voie, cu nici un preţ să aducă cu ei, în Serbia, ziare, reviste şi cărţi româneşti.

Mitropolitul din Belgrad nu dă voie preoţilor de a da, la botez copiilor Români, noi născuţi, nume româneşti.

O listă cuprinzând nume sârbeşti este atârnată în fiecare biserică: acestea fiind singurele nume îngăduite. Autorităţile sârbeşti merg cu lipsa lor de îngăduinţă (toleranţă) până acolo în cât au înlocuit pe profesorul de obârşie românească, Nicolici de la liceul din Negotin, numai pentru că vorbea cu părinţii, cu prietenii şi cu cunoştinţele lui , româneşte. La 1909, un preot de obârşie românească, într-un sat curat românesc , a fost dat în judecată , acuzat de a fi propagat românismul prin grai şi prin împărţirea de almanahuri şi cărţi româneşti. Acest proces s-a judecat la Tribunalul de la Negotin.

Şi cu toate acestea , populaţia românească din Serbia n-a încetat de a se întinde, de a se înmulţi şi de a se înstări. Nu voiu da ca dovadă decât următoarele rânduri , scoase dintr-un articol publicat de ziarul „Pravda”, în numărul său 375, din 1909 : „Însoţit de câţiva prieteni, am pus la cale, zice autorul articolului, o excursie pe jos –dus şi întors- de la Belgrad la Negotin. La plecarea noastră am simţit o mare bucurie, ca omul care călătoreşte de plăcere în ţara sa. Dar pe drum am avut simţământul de a călători într-o ţară străină,: ne-am simţit străini.”

„De la Petrovaţ, prin trecătoarea Gorniac şi de acolo până Zaicear şi Negotin, trecând prin munţii Omole, nu dai decât peste o mare masă de Români.”

„Limba lor în aceste judeţe este aşa de răspândită, încât cu greu te poţi sluji de limba sârbă. Dovadă , negustorii cari vin în legătură cu aceşti sălbateci sunt nevoiţi să înveţe limba lor.”

„Este grozav lucru să te gândeşti că un negustor, un preot, un învăţător, sau chiar primarul , trebuie să vorbească cu concetăţenii lui limba românească. Dar este şi mai grozav să auzi una ca asta”.

„ Ca să-şi facă cineva o idee până la ce punct Româno-Sârbii au împins lucrurile, este de ajuns să vă arăt ordinele sau regulamentele administrative din multe plăşi care trebuie să fie tipărite şi afişate în româneşte(De p:la Bârza-Palanca, la Techia,etc).”

Atanasie Popovici



Împotriva acestei politici de înăbuşire şi „sârbizare, Românii din Serbia n-au putut să opună decât o împotrivire îndârjită şi mută. N-au dat înapoi din nici un punct de vedere. Dacă n-au mers cu împotrivirea până la rascoală este  că , întotdeauna, au fost îndemnaţi să nu o facă de către fraţii lor din regat, ori de câte ori s-au dus la Bucureşti pentru a le cere sprijinul lor prietenesc, pe lângă conducătorii de la Belgrad. În două rânduri, la 1904 şi 1906, Românii din judeţul Pojarevaţ au trimis la Bucureşti un împuternicit cu un memoriu semnat de toţi fruntaşii Românilor din judeţ , prin care rugau guvernul român fierbinte să intervină pe lângă cel sârb spre ale îngădui dreptul de a avea şcoală şi biserică naţională. La 1913 , locuitorii din judeţul Craina au făcut la Bucureşti o cerere asemănătoare. Guvernul din Bucureşti însă, cu inimă uşoară , n-a ţinut seama de dorinţele întemeiate ale celor peste 300.000 Români din Serbia, numai pentru a păstra prietenia ei.

De altfel, intoleranţa sârbească despre care noi am dat numai câteva pilde, n-ar fi îngăduit nici o mişcare naţionalistă, religioasă, şcolară etc.

În Serbia sunt socotiţi ca trădători toţi aceia care scot la iveală pe Românii din Serbia. „Ei (Românii) trebuie să fie nebăgaţi în seamă sau trecuţi sub tăcere. Căci tot ce ar putea să atragă privirile asupra lor ar putea să dea naştere unei probleme româneşti în Serbia, care, după părerea multora, ar fi foarte primejdioasă.”(v. T.R. Georgevici, „Kroz nase Rumune”)(1906)

Un guvern care nu îngăduie cea mai elementară libertate şcolară şi bisericească supuşilor săi – Români – este neîndoios că nu ar putea decât să înăbuşe şi să împiedice cu cea din urmă asprime, orice mişcare iredentă, orice împotrivire mai dârză, care ar putea să aibe un răsunet în străinătate.

Dar Românii din Serbia speră că de acum înainte obiceiurile trecutului vor înceta.

W. WILSON

Principiile wilsoniene care au fost primite de

toată lumea şi mai ales de către poporul sârb –

aceste principii în numele cărora Iugoslavii, toţi-

atâţia câţi sunt- cer să fie alipiţi la regatul sârb,-

trebuie să fie duse la împlinire şi în ceea ce ne

priveşte.

Nu Sârbii sunt aceia care ar putea să ne

oprească de a cere acest lucru. De aceea, noi ce-

rem de la Conferinţa de Pace, pe temeiul                                            principiilor wilsoniene                 principiilor wilsoniene,dreptul de a fi alipiţi la fraţii

noştri din regat. Acesta este pentru noi singurul

mijloc de a ne asigura libera noastră desvoltare ca

şi aceea a culturii noastre intelectuale, în limba

noastră naţională şi singura noastră chezăşie că nu se vor mai pune piedici libertăţii noastre şcolare, religioase şi politice. Noi vrem şi cerem să ni se dea ceea ce s-a dat şi altor ramuri ale poporului Iugoslav.

Noi locuim pe însăşi frontiera care desparte Serbia de România  şi teritoriul pe care îl ocupăm alcătuieşte un fel de eşind în mijlocul teritoriilor româneşti. Acest fapt îndreptăţeşte năzuinţele noastre şi dă o mare tărie dreptului nostru care se trage din principiul wilsonian.

Noi ne-am vărsat sângele fără precupeţire pentru Serbia în cele două rasboaie balcanice, de la 1914. Divizia românească din Timoc a fost citată printre cele mai brave, în lupta disperată împotriva inamicului comun. La rândul său , poporul sârb ne datorează libertatea şi neatârnarea, pe care le-am câştigat prin sforţările comune, la care au luat parte fraţii noştri care au murit şi cei care au supravieţuit: acei care au luptat în Serbia, în România ca şi în Austro-Ungaria. Ei prin grelele lor sacrificii, ne-au răscumpărat dreptul la libertate.

În acest răsboi a curs prea multă sânge şi prea multe milioane de oameni au murit luptând împotriva împilării, pentru ca odată pacea încheiată, să mai rămână, fără principii întemeiate, popoare sau părţi de popoare, subjugate, ca noi.

Dacă mai este dreptate la fel pentru toată lumea, noi, pe temeiul ei, cerem de la Conferinţa de Pace să ni se facă dreptate şi avem convingerea că cererea noastră nu poate fi înlăturată.

Dr. ATANASIE POPOVICI

Preşedintele Comitetului Naţional

al Românilor din Serbia

 

Tratatul de Pace de la Versaille, Paris 1919

Semnarea tratatului de pace la Versaille, 1919

 

Publicăm în continuare prima parte dintr-o culegere de texte publicate de dr. Atanasie Popovici de-a lungul timpului în diferite reviste, cuprinzând memorii şi cuvântări pentru drepturile Românilor din Timoc Serbia. Preşedintele dr. Atanasie Popovici şi-a făcut studiile teologice la Belgrad, Universitatea la Tilingen, în Germania, unde a făcut cunoştinţă cu Români din Arad şi alte părţi. Cel mai bun prieten al lui  fost Onisifor Ghibu, care în anii războiului a finanţat întreaga activitate purtată de dr. Popovici.

––––––––––––––––––––––––––––––––––

PRETENŢIUNILE ROMÂNILOR DIN SERBIA

 

 

Românii din Serbia refugiaţi în România, au desbătut problema lor în legătură cu starea internaţională creată în ultimele zile. De acord cu comitetul care are sarcina de a se ocupa mai de aproape de soarta lor în legătură cu organele competente, s-a hotărât adresarea unui memoriu , împreună cu Românii din Macedonia şi Bulgaria.

Dată fiind graniţa comună Românilor din Serbia cu România pe o întindere de aproape 100 de km, de la Gruia până la Orşova, tendinţa lor trebuie să fie mai pronunţată. În acest sens se exprimă şi moţiunea votată.

Fiindcă am fost, suntem şi vom fi stăpâni pe pământul nostru românesc din Serbia, vrem ca să ni se lărgească şi drepturile noastre, pentru ca să trăim în toate privinţele ca Români.

Toată averea care se află în judeţele româneşti să fie proclamată ca averea poporului român.

Toată puterea executivă să treacă în mâinile noastre. Numai fii de-ai Românilor să fie împuterniciţi de-ai poporului român şi ei să-şi aleagă funcţionarii dintre Români.

Prefecţii să fie Români care să îngrijească de popor, dându-i sfaturi bune şi împărţindu-i dreptate în limba românească.

Noi avem 224 de sate. Orice sat să aibă primar şi învăţători români. Învăţătura să se facă în limba românească. Orice sat să aibe biserică românească. Preoţii şi învăţătorii români să ramână la locul lor şi în scurt timp să înveţe româneşte  să citească şi să slujească. Pentru îndrumarea vieţii culturale naţionale sperăm că mama noastră România ne va da tot sprijinul.

Să ne adunăm prin sate , prin oraşe, să alegem un comitet naţional, care să se pună în legătură cu fraţii noştri din România , Ardeal, Bucovina şi Basarabia, pentru ca să ne unim cu ei în cuget şi în suflet, făcând şi noi dimpreună parte din România mare.

Nimic nu ne mai poate împiedica să intrăm în graniţele României întregului neam românesc.

Dr. Atanasie Popovici

(    „România nouă”, anul 11 Nr. 212 , 10 XI 1918)

Departe este satul meu

 

Departe este satul meu, în zarea necuprinsă

În dezmierdat de porumbei , cu aripa destinsă

Departe este fruntea lui , rănită de o cometă

Se odihneşte-n orizont, în liniştea discretă.

Visează drumul argintat pe prunduri de izvoară,

Cu soarele-n priviri de cerbi la margine de ţară.

Şi arborii tresar de dor, la cântul de lăută

Aproape este satul meu, de-nstrăinare mută.

Iar visu-i curge în câmpii şi moare în secară,

De când se-ngroapă grai valah în sufletul de seară.

Va să rămâie satul meu, departe peste vale,

Şi răul sfânt mă va jeli, cu sălciile sale.

Solstiţiu-n văi se mistuie de-o lină-ngemănare,

Mă-ndeamnă gândul uneori, să mă reîntorc prin ani;

Firavii fluturi gălbui, cirezi în alinare,

La vatra mea de amintiri, pe caii năzdrăvani.

Dar cingătoarea mea-i aici , departe de baladă

În cerul gândului pierdut, pe asfaltul de pe stradă;

Departe este satul meu şi-o ciumă îl devoră,

Că se-nţărănă doina lui şi nu mai are horă.

Cristea Sandu -Timoc, Timişoara

Casă din Timoc

Românii din vecinătatea imediată

În anul 1833, Serbia reapare ca stat autonom şi îsi stabileşte pe râul Timoc graniţa răsăriteană. Românii trec sub stăpânire sârbească, dar regiunea păstrează vechea denumire Marginea ( Kraina / Craina în lb. sârbă ). De acum înainte, slujba religioasă şi învăţământul în limba româna sunt interzise de noii veniţi. Preoţii români sunt alungaţi la nordul Dunării, în locul lor oficiind preoţi sârbi; numele româneşti – localităţi sau persoane – sunt sârbizate (aşezarea Geana devine Geanova, iar românul Sandu devine, dintr-un condei, “sârbul” Sandulovici).

Printr-o circulară din anul 1899, episcopul sârb al Timocului stabileşte chiar un tabel cu nume “curat sârbeşti” pentru a fi date românilor la botez…După primul război mondial, Atanasie Popovici-Furnica a solicitat Congresului de pace de la Paris, în numele românilor timoceni, alipirea la Regatul României a străvechii vetre româneşti. ” Fiind români, dorim să fim la un loc cu ceilalti fraţi ai noştri, cu românii care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina. Noi nu suntem sârbi…” (1 noiembrie 1918).Timocul a rămas Serbiei şi politica sârbească de deznaţionalizare a continuat. Negustorii de ziare şi cărţi româneşti sunt sancţionaţi, statisticile oficiale sunt sistematic “corectate” pentru a evidenţia “absenţa” românilor. Acum apare segregarea elementului românesc în rumâni/români şi vlahi/vlaşi/valahi, aceştia din urmă consideraţi fie “sârbi românizaţi”, fie…populaţie cu origine necunoscută. Nu-i de mirare că în anul 1941 Societatea Culturală Timoc îi solicită mareşalului Ion Antonescu ” alipirea la trupul României iubite, pe care o vom cinsti prin muncă şi virtute ostăşească”.Actualii lideri timoceni depun eforturi remarcabile pentru a obţine dreptul la folosirea limbii române în scoală şi biserică, dreptul de a participa, în cadrul constituţional oferit de Serbia, la conducerea regiunilor în care locuiesc.

Deschiderea bisericii de la Mălainiţa ( lângă Negotin ) de către părintele Boian a făcut posibilă – pentru prima dată dupa 1833 – săvârşirea liturghiei în limba română. ( O a doua biserică a fost sfinţită în Isacova pe Valea Moravei şi o a treia este în construcţie în localitatea Busur.) O implicare mai mare a guvernului român, ca şi interesul Uniunii Europene pentru situaţia minorităţilor din Serbia ar putea aduce necesarele schimbări în statutul românilor timoceni.Ar fi la fel de firesc ca litera o în cuvântul rumân…Autorul fotografiilor, DUŞAN PÂRVULOVICI, locuieşte în Negotin, unde activează, în spiritul valorilor europene, pentru redefinirea identităţii româneşti în Timoc. Director al ” Federaţiei Românilor din Serbia “, coordonatorul ” Agentiei de ştiri TimocPress” ( http://www.timocpress.info ), dl. Pârvulovici conduce , de asemenea, Asociaţia CHRIS – Committees for Human Rights în Serbia. Un veritabil “purtător de cuvânt” al timocenilor, vocea sa se face auzită constant în dialogul cu România, autorităţile Serbiei şi organismele Uniunii Europene. “Românii din Timoc şi-au păstrat, cu îndârjire, uneori în condiţii ostile, identitatea şi limba maternă. S-au simţit totdeauna aproape de neam, privind Dunărea mai mult ca o punte, decât ca un hotar de netrecut. Îmi doresc ca această expoziţie să contribuie la cunoaşterea regiunii noastre, a oamenilor şi să încurajeze românii din ţară să ne cunoască problemele, bucuriile şi viaţa de zi cu zi “.

 

Publicat de Lucia Gheorghe – 13 iulie 2010

(Text preluat de pe blogul „ romanii-din-bulgaria.blogspot.com”)

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Cum să scriem şi să citim româneşte

 

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL

Română     sârbă  – Exemple

A, a         A, a – Ana, alb, avion

B, b         B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c         K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d        D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e         E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f          F, f – Florin, farmec, floare

G, g         G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h         H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i           I, i –  Ion, inima,inel, iaurt

J, j          Z, z – Jana, joc, jena, jos

K, k         K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l          L, l – Laura, lalea, lene, leu

M,m        M, m– Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n         N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o         O, o – Oana, oală, oaie, oameni

P, p          P, p – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r          R, r – Radu, râu, raţă

S, s          S, s – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş          S, s – Şibenic,, şal, şarpe

T, t          T, t – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ          C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u          U, u– Ungaria, urs, urmă

V, v          V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x – Xenia, xenofob, xerox

Z, z          Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

 

Alte semne româneşti:

Ă, ă –  casă, masă, mireasă, grasă

Â, â –  mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î –  învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ –  ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q –  status-quo

W, w–  Walter, Washington

Y, y –  Yugoslavia, York

 

Grupări de litere:

Ge, ge –  Gelu, ger, geam

Gi, gi –   Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe– Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce –  Cezar, ceas, cetate

Ci, ci –  cina, cineva, cireşe

Che, che– cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

 

 

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

 

08.10.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II,  ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: