CARACTERELE ŞI EFECTELE DOMNIEI FANARIOŢILOR

Partea a 2-a

IV.Dajdiile

Mai înainte d-a face pomelnicul fără sfârşit al al dărilor, birurilor, angaralelor şi a tuturor sataralelor, pe care creerii infernali ai Fanarioţilor le născoceau în fiecare zi, ca să le arunce în spinarea ţării, să schiţăm în câteva cuvinte valoarea monetelor ce circulau pe atunci, şi preţul ce căpăta ţăranul în schimbul muncii şi produselor sale agricole şi industriale:

a) Banii turceşti : Ortul = 10 parale , Zlotul = 30 de parale ; Leul = 40 de parale ; Caragrasii = 2 zloţi ; alţii de 2 lei şi alţii de 2 lei şi jumătate.

b) Banii austriaci erau : Grosiţa de 2 parale ; Petacii de 5 parale ; Mariaşii, 10 parale ; Sfanţii, sfanţuicele numite zeneri, Talerii de 2 lei şi de câte 1 leu; Galbenii împărăteşti de 4 lei şi 8 creiţari ; Olandezii de 4 lei şi 15 creiţari, şi altele. Toate aceste monede însă se ridicau sau se scădeau, ori de câte ori beiul simţea trebuinţă.

Iată şi câteva preţuri : Boul de jug, 10 lei până la 15 ; vaca cu lapte, 6 lei; calul : 8, 10, 20, iar telegarii boiereşti până la 40; oaia cu miel, 1 leu; capra cu ied, 1 zlot; ocaua de carne, 1 para până la 2; vadra de vin, 10 parale; găina 8 parale, gâsca până la 7, iar curcanul până la 15; grâul 4 lei chila; făina, ocaua, până la 1 para şi o leţcaie; mălaiul, 1 para ocaua (…) , zaharul, 2 lei; untul, 6 parale. Postavul gros , 2 zloţi ; vulpea, 1 leu una; iar nefelele, 22 lei ; în fine toate erau pe un preţ mai mult de cât de râs.

Dajdia principală era haraciul, numit mai pe urmă şi capitaţie, câte 3 sau 5 taleri de fiecare raia ( Român liber), după puterea fiecăruia, sau 50, 120 până la 140 taleri de lude şi plătită în diminii ( 2 luni). Dijmăritul şi vinăriciul se da uneori în natură, alteori în bani, după cum se găsea că poate fi mai folositor. Văcăritul, oeritul, fânăritul, pogonăritul, stupăritul, vădrăritul, minzilurile, ce se răspundeau în doua câştiguri, şi răsurile, un fel de zeciuieli, câte 8 parale la leu. Căminăritul, o dare de 5 lei pentru fiecare butie de vin sau rachiu, ce se vindea în oraşe.

Afară de jafurile Grecilor mai adăogau şi Turcii altele : productele ţăranilor erau cumpărate în silnicie pe preţuri de nimic fixate la Constantinopole; iar beiul îndoia câtăţimea şi mărea preţul monedei, pe care avea grijă să-l scadă la strângerea dărilor. Astfel, Fanarioţii găseau diferite mijloace nelegiuite de înavuţire într-un timp cât de scurt ar fi stat în husmet. De aceea la orice numire se vedeau alergând –zice D-nul Vaiant- împrejurul noului bei din Fanar toţi zarafii, bocciagiii, Greci, Turci, Armeni, Jidani, etc., ca să-i ofere fiecare serviciul său: „ Are strălucita sa Mărire trebuinţă de averea sclavului său? zice Jidovul, aceasta e la dispoziţia Sa; şi sclavul Măriei Sale nu-i cere numic altceva decât arenda tutunului şi a coşăritului.- Prea înălţatul nostru Domn- zice bucătarul- va binevoi a primi de la umilitul său compatriot , nevrednicul său servitor, lămâele şi măslinele de Smirna, icrele de Tesalia, săpunul unturos de Stambul, şi să-i dea voe să-l urmeze în staturile sale. – Am şaluri minunate, care ar înveli de minune talia şi capul graţiosului meu stăpân, ceacşiri şi antereee ce i-ar da faţă de Padişah, zice un june Armean, frumos şi ruşinos ca o fecioară; şi dacă înălţimea sa nu e mulţumit de zaraful său , îi jur că nu va avea a se plânge de mine întru nimic.- Efendim, zice un Turc, posomorându-şi sprâncenele de ruşine că curteneşte pe un ghiaur-, am tutun de Adrianopole, de care tu n-ai băut nici odată, iasomie de Brusa, din care ţi-ai putea face un turban, nuci de No, de cari n-ai gustat nici odată, imamele, precum le visai la vârsta de 18 ani; vrei să fiu cămăraşul curţii tale? Şi te voi trata ca pe un frate.

Beiul primeşte şi ia cu sine pe toţi aceşti lingăi, ca să se sature din jafurile ţării. Boierii din ţară nu se lăsau mai pre jos în linguşiri: unii trimit înaintea Beiului diferite  daruri preţioase şi echipajele de cai şi trăsuri elegante , cu care să intre Fanariotul în ţară. Alţii depuneau din timp sume însemnate la bancherii din Constantinopol, ca să le prezinte fericitului ales chiar în ziua numirii ca să-şi poată căpăta favoarea Beiului, oricare ar fi el.

V.Culmea înjosirii

Cei din suita beiului covârşeau cea mai înaltă culme a înjosirii şi scandalului. Ei se înfăţişează înaintea lui căzând cu feţele la pământ, gudurându-se ca şi câinii lângă tălpele stăpânului. Când beiul voeşte să treacă dintr-o cameră într-alta , trei sau patru-l iau de subţiori şi-l poartă pe sus, de abia i-ajung picioarele de pământ; iar alţii îi duc coada giubelei, şi blestematul merge fără să-şi mişte vreun muşchiu, încât oricine l-ar fi văzut ar fi crezut că e damblagiu, dacă în acelaşi timp nu l-ar fi văzut mişcând degetele , ca să numere boabele unor metanii scurte , cu care se distra .

La masă i se puneau toate bucatele mărunţite şi paharnicul sta la spate, ţiind paharul necontenit plin, ca să-l apropie de buzele automatului, la cea mai mică mişcare. La ora unul, prânzul se finea şi un strigăt se aude chemând cafeaua şi pe cafegi-başa; iar ceauşul scoate capul pe fereastră şi striga cu glas mare, ca să înştiinţeze pe popor că strălucitul Stăpânitor bea cafeaua şi îndată se va culca . Toată capitala amorţeşte , nimic nu se mai mişcă , ca să nu turbure augustul repaos. După trei ore de generală letargie, după trei ore de încetarea tiraniei, clopotele bisericilor încep a suna anunţând solemna deşteptare a satrapului , îndemnând pe toţi să-l imiteze. (…)

VI. Nicolae Mavroghene

În anul 1786, Poarta trămise Domn în Muntenia pe Ion Nicolae Petru Mavro-

ghene, un om foarte escentric, de un caracter bisar: când tiran către boieri, când generos; când religios până la bigoterie, când dispreţuitor de cele sfinte. De faţă iubea pe turci până la idolatrie, dar în inimă îi dispreţuia, ba chiar îi ura. El era de fel din insula Lipso, pe lângă insula Paros; fusese mai întâi pirat şi ajunsese pilot  al flotei imperiale, sub protecţiunea vizirului Ghezaerli, care voind să aibă un om credincios al său în România , fiind tocmai în ajun d-a se începe al doilea resbel cu Rusia, mijloci numirea lui ca beiu în Muntenia. El intră cu mare pompă în Bucureşti, având cucă imperială pe cap şi două tuiuri, ca semn al puterii deosebite ce i se încredinţase. După el mergeau doi gealaţi îmbrăcaţi în cămăşi de zale . A patra zi chiar după instalarea sa în domnie, aruncă satara pe Mitropolit, Episcopi, pe boieri, ba chiar şi pe negustori, ca să plătească fiecare , după stare , câte 60, 50,40, 30, 10 sau 5 pungi de bani. Se miră grecul de ce ajunsese şi-şi bătea joc de domnie: poruncise ca atât casele şi curţile cât şi bisericele , să fie deschise ziua şi noaptea. El le visita adesea-ori de faţă sau tiptil , călare sau pe jos, cu câţiva arnăuţi după dânsul;

iar pe cei ce nu mergeau la biserică sărbătoarea, – sau îi bătea cumplit , sau îi punea la jug ca pe dobitoace. Pe la toate bisericele pusese ţepi –nalte ca să înfigă pe furi şi pe cei ce-şi vor bate sau insulta părinţii şi cele sfinte. În fine prejudiţiile cele mai stranii , fantasiile cele mai neauzite  şi neînchipuite şi bigotismul cel mai brut fermentau  în creerii acestei fiare de mare. Chiar în divan se prefăcea că are vedenii (chimere), că visează lucruri extraordinare.

El adusese cu sine în ţară un tovarăş de meserie, după chipul şi asemănarea sa, un grec anume Sava, care în scurt timp deveni celebru, prin chinuri şi jafuri, sub numele de Bimbaşa Sava sau Căminarul . Acest nelegiuit , după ce slei toate izvoarele de pradă, ca să-şi potolească setea de jaf se trezea ca un turbat din somn şi-n mijlocul nopţii, trămitea să-l aducă  pe vreun boier  sau cucoană bogată , pe care-i primea cu toată cinstea , le oferea ciubuc şi cafea, le vorbia cu blândeţe, şi după ce le lăuda toate meritele  şi serviciile ce le-au adus ţării , deodată ca trăsnit începe să se vaete şi să se bată cu pumnii în cap , spuindu-le că în noaptea aceea chiar a visat un vis rău: „ Se făcea văz pe drumul Giurgiului mergând surghiun în ţara turcească şi confiscasem averile!” Abia ajungea bietul creştin în capul scării şi vedea visul Căminarului aidoma , căci îndată l-apucau arnăuţii şi l-aruncau într-un car ; iar când eşa pe poarta palatului . Vodă, făcând haz, scotea capul pe fereastră şi-i striga :”Călătorie bună, boierule!”. A doua zi o şaică se îneca în Dunăre, sau debarca la Rusciuc o familie de esilaţi. Astfel au fost esilaţi fraţii Nicolae şi Emanoil Brâncoveanu, fraţii Constantin şi Scarlat Ghica , D. Racoviţă, Ion Moruz, Enache Văcărescu şi fiul său Alecu, în insula Rodos; Banul Pană Filipescu cu doi fii ai săi la Sântul Munte; Luxandra Câmpineanu şi fiii săi , Cantacuzino, Măgureanu şi alţii, în Bulgaria. O mulţime de boieri tineri fură înrolaţi cu sila în armata turcească şi trimişi să se bată cu Nemţii.(…)

Dimineaţa până în ziuă, Vodă eşa călare pe Tablabaşa sau Talambaşa, un cal arăpesc, pe care, ca să-şi bată joc de instrucţiunile ţării, îl boierise dându-i rangul de mare clucer, cu picioarele goale în iminei roşii , cu mânecile sumese până în subţiori strigând cât îi lua gura , în fuga calului , pe uliţele Bucureştilor:” Iagân vaaru!”(foc) Dacă vreun boier mai curajos cuteza să-i vorbească de nevoile ţării  şi să-i propuie vreun mijloc pentru a-i alina durerile , el îi răspundea în batjocură: „Dacă ar fi voit Dumnezeu cu Ţara asta, nu mă trimitea pe mine Domn”.

În scurt timp secară toate isvoarele de avuţie ale ţării şi Mavrogheni, din Rusciuc, de unde guverna, se arunca ca un cloncan asupra satelor şi oraşelor ori de câte ori putea să se strecoare printre oştirile austriace, care ocupaseră ţara în acel timp , până când dete Dumnezeu de puse Hasan Paşa  din Rusciuc de-i luă capul.Abia atunci s-au eliberat din exil familiile celor surghiunuiţi , ca să se întoarcă în ţară. Mavroghene adunase multă avere , cu scop să se retragă în Italia , după cum făcu mai în urmă Ion Caragea; dar lăcomia lui cea mare îl făcu să amâne acest plan din zi în zi , până căzu în mâinile inamicului său Hasan. După decapitarea lui Mavrogheni la Şiştov, soţia şi copiii săi se refugiară în România , cu puţina avere ce le mai rămăsese neconfiscată de Turci.

În timpul lui Mavroghene se deschise , cum am zis, al doilea resbel între Turcia şi Rusia, în anul 1787; iar în anul următor se uneşte şi Austria cu Rusia asupra Turciei.

Însuşi Împăratul Iosef II se puse în capul espediţiunii. Mavroghene , pe lângă 30.000

de Turci, adună şi voluntari de diferite naţionalităţi şi, formând o armată ca de 100.000, se puse în capul ei ca Serashier sau generalisim. El înfrânse în mai multe rânduri pe Nemţi , oprindu-i de a intra în ţară, pentru care capătă multe daruri şi onoruri de la Sultan, până când Principele de Coburg, cu o armată numeroasă , ocupând-o , Mavrogheni lasă un caimacan şi fugi în tabăra vizirului la Rusciuc. Dar pe când se afla la Şiştov, ocupat a aduna noi oştiri, vizirul Celebi-Hasan-Paşa, având ură asupra-i, fiindcă se opusese la incheierea unui tractat ruşinos pentru Turcia ,- prin mijlocirea unui firman mincinos puse de-i tăie capul, fără nici o judecată. Până nu muri, această fiară, de altfel fidelă stăpânilor săi Turci, zise : „Cine va mai servi pe Turci, cu credinţă ca mine, ca mine păţească.”

VII. Conclusiune

Nici invasiunile hoardelor barbare , nici omorurile şi schingiuirile, nici jafurile, nici tiraniile cele mai crâncene nu aduc pieirea unei naţiuni; dar pierderea simţului dignităţii, a onoarei şi a bărbăţiei naţionale depun în fundul organismului social al unui popor germenile otrăvitor al corupţiunii şi degradaţiunii morale , care-i stinge vitalitatea şi-i atacă şi ucide întregul organism, şi aşa fatalmente ajunge la pieire. Epoca cea neagră a domniei Fanarioţilor a fost pentru Români mai aspră decât toate relele, chiar decât desonoarea şi ruina. Starea de complectă nesimţire şi degradaţiune în care ajunsese să zacă aceşti feciori de eroi îi făcu să îndure , pe lângă jafurile Greci-

lor şi ale Turcilor, apoi ca culme şi invasiunile Ruşilor. Această naţiune , model de barbarie şi tiranie, sub pretext de a libera pe fraţii întru Christos de apăsarea Turcilor păgâni, şi-ndesi invasiile în Principate, unde exercita tiraniile, jafurile şi cruzimile pe care nici chiar Turcii, nici Fanarioţii nu le putuseră concepe: 1769, 1774, 1789, 1808-

1812, 1828-1834, sunt anii de groasnicul supliciu ai acestor nefericite ţări, care în acelaşi timp fură şi sfâşiate de bunii şi bine-voitorii noştri vecini, Ruşi şi Austriaci…

Iată efectele domniei Fanarioţilor: uciderea sentimentului de moralitate şi naţionalitate, invasiile, jafurile şi prădările, plus desmembrarea ţării; iar toate acestea ca efecte ale desbinărilor şi intrigilor de la noi.

Generaţiunea cea nouă, care a vut şi are norocirea d-a creşte şi a se desvolta la lumina cea dulce şi sfântă a soarelui libertăţii şi independenţei, să ia seama şi din esemplele trecutului, să tragă regulele de condiută pentru prezent şi viitor. Cerul ţării noastre e limpede , dar nori groşi sunt la orizontul său; vântul nihilismului bate despre Nord, al socialismului şi anarhismului despre Apus; iar al cosmopolitismului, de toate părţile. Cei ce conduc şi cei ce vor să conducă barca destinului acestei ţări pe întinsul ocean al vieţii popoarelor, trebuie să cugete adânc că înainte de toate să fie buni Ro-

mâni , căci cosmopolitismul ce scormoneşte creerii acestor vânturi va aduce noianul, întunericul şi confusiunea din care nu se ştie cum vom eşi; şi atunci „va fi rătăcirea din urmă mai rea decât cea dintâi”.

Ioan G. Sfinţescu- Slatina 1885

( Extras din revista „Vatra”, iulie-decembrie 1994, nr. 195)

Nicolae Mavrogheni călătorind prin Bucureşti într-o trăsură trasă de cerbi

NOTE CRITICE

Nepăsarea şi ura împotriva românismului exista încă de pe la 1453 încoace, după ce turcii ocupă Grecia devastată de intrigi şi certuri interne, începe prin Fanarioţii care se strecoară în Valahia , după ce Mitropolitul ţării Zambric confiscă şi arde toate cărţile religioase scrise cu alfabet latin şi le înlocui cu graiul şi alfabetul slavon , încât  nici preoţii nu înţelegeu această limbă, cam cum e situaţia de azi la Românii din Timoc Serbia , Bulgaria şi Grecia Ciudat este că Grecii au început să se răspândească prin Europa, o parte în Valahia, Italia şi Austria. Aici, grecii si-au pierdut puterea şi limba, fiind alte neamuri cu etnogeneză puternică, rezistentă la culturile străine, încât grecii din aceste ţări s-au catolicizat, pe când românii au trecut de la catolicism la ortodoxie, pe care nu o înţelegeau şi pe care a trebuit să o accepte cu sila, părându-le că ortodoxia este mai bună decât celelalte credinţe. Aşa se şi explică indiferenţa politică la români , încât le lipseşte solidaritatea naţională, dar să se mai intereseze şi de soarta fraţilor lor din jurul ţării sau de mai departe. De exemplu: Toate naţiunile au deputaţi în Comunitatea europeană şi îşi apără interesele ţării lor şi a minorităţilor proprii risipite în alte regiuni europene. Acest lucru se vede din presă, dar din presă se vede că şi deputaţii români ştiu să vorbească, dar nu îndrăznesc să ridice problema românilor din Basarabia, din Timoc, din Macedonia sau alte ţări apropiate.

Acum  vreo doi ani în urmă, când deputaţii basarabeni şi bucovineni au avut curajul să ridice chestiunea timoceană în Parlamentul european şi s-a discutat per a contrario problema românilor din Timoc, călărindu-se pe ideea că deputaţii români nu vor înţelege în întregime fondul problemei româneşti,  s-a găsit o deputată româncă din judeţul Dâmboviţa,  care a dat votul decisiv în interesul sârbilor, susţinând că românii din Timoc sunt vlahi şi astfel sârbii  au avut temeiul juridic  să le nege identitatea. De aceea, per a contrario, deputaţii români nu au nici o relaţie de etnogeneză cu vlahii, ci cu românii, care în Timoc lipsesc, probă că guvernul Serbiei încă nu le-a recunoscut identitatea de român şi nu le-a dat nici un drept la cultura în limba maternă, nici azi.

Spiritul democratic în Serbia era mai puternic şi mai liberal cândva decât astăzi. Astfel, datorită unui deputat român din Parlamentul Serbiei, Iancu Rumoană Simionovic din Podgorţ, ajutat de încă 6 deputaţi români din Timoc, izbutesc pe vremea comuniştilor, cu ajutorul lui Tito, să facă instalaţie pentru postul de radio în limba română la Zaicear, iar în 6 mai 1946, în ziarul de cultură sârbească „ Prosvetni glasnik” scria că se fac pregătiri pentru ca românii din Timoc Serbia să aibă drepturi ca şi celelalte minorităţi şi că vor avea şcoli primare în toate satele. De asemenea aveau , din 1945- 1948 ziarul românesc „Vorba noastră”. Se folosea în scriere cuvântul „rumuni”, foarte rar sintagma „vlasi”.

Comunişti nici nu se gândeau să schimbe etnogeneza românilor din Serbia, ci dimpotrivă, cu bună credinţă, erau mai toleranţi şi mai civilizaţi. Dacă nu ar fi luat naştere la Bucureşti Biroul Informativ, la 1948, care politiza  şi radicaliza ideea comunismului, altfel ar fi fost astăzi situaţia la românii din Timoc.

Dar ce s-a întâmplat atunci? Comitetul Central al Partidului Comunist de la Belgrad a desfiinţat postul de Radio şi ziarul „Vorba noastră”, transferând aparatura tehnică a postului la Priştina, la albanezi, unde Tito cu Enver Hodja duceau tratative pentru formarea unei alianţe federale între Jugoslavija şi Albania. Reprezentantul albanezilor de la Kosovo era Asem Vlasi şi erau pe punctul de a hotarâ unirea celor două ţări. Tito avusese grijă să transfere 2 divizii în Albania, pentru instruirea armatei Albaneze. Spionajul sovietic, aflând despre această uniune în Balcani a luat măsurile cuvenite. Stalin s-a supărat pe Tito, l-a chemat la Moscova , cu gândul să-l suprime. Însă Tito, prevăzător , l-a trimis pe Milovan Djilas, şi astfel s-a stins conflictul şi s-a renunţat la alianţa dintre cele două ţări vecine. Nimeni din guvernul Albaniei n-a protestat împotriva acestei alianţe false. După câte-mi amintesc, ministrul albanez al economiei ,Spiru Naku ,s-a spânzurat în semn de protest faţă de alianţă, fiind singurul care s-a opus. ( Milovan Djilas- Întâlniri cu Stalin –editura” Europa „Craiova, p 87)

Prin urmare, au fost vremuri favorabile pentru înjghebarea unei alianţe între Albania şi Serbia, respectiv Jugoslavija. Dacă ar fi existat alianţa , s-ar fi evitat dezmembrarea Kosmetului (sau a provinciei Kosovo) de azi.

Aceste amănunte legate de Serbia şi de românii din Timoc am vrut să le scriu pentru a le citi urmaşii noştri, care nu mai au nici timp, nici răbdare, să-şi scrie sau să-şi citească propria istorie. Imaginea noastră despre comunişti trebuie să fie clară, transparentă şi nepolitizată. După cum se vede din fapte, nu din legende , deputaţii români sub Tito, adică sub comunişti, erau în număr de 7 în Timoc, iar unul dintre ei, Tasa Radulovici, a venit la mine, la Ambasada României din Belgrad, rugându-mă să le scriu o carte de gramatică  şi citire, pentru şcolile româneşti.Lucru pe care l-am şi făcut şi cartea a şi apărut in 3000 de exemplare(Abecedar , Gramatică, Citire – Cristea Sandu Timoc). El s-a inspirat din discuţiile asupra ideii timocene din C.C. al Partidului Comunist Jugoslav . Tot atunci apare şi prima carţulie românescă scrisă în Serbia, cu litere chirilice , de către deputatul român ,Iancu Rumoană Simionovici, sub titlul „Câncicătoarea partizănescă” publicată la Zaicear în 1946.

Pentru prima dată el se leagă de unii care descoperiseră că timocenii se mai numesc printr-o veche poreclă „vlasii” şi îşi dorea să ne convingă despre similitudinea cuvântului „român” cu „vlah”. Cuvântul „vlah „ este vechi de peste 1000 de ani şi se foloseşte ca o poreclă de către autohtoni, dar cuvântul „român” este numele nostru adevărat.

Din cele  scrise mai sus se poate vedea că românii din Timoc Serbia  aveau mai multe drepturi sub comunişti decât sub aşa-zişii democraţi de azi la Belgrad, care una zic, alta fac, iar noi zicem că-ntr-o Europă nouă, civilizată, care-şi asupreşte supuşii în sec. XXI nu poate supravieţui mult şi vrând-nevrând asemenea state se vor destrăma şi vor pieri. Pentru că, după zicala bătrânească „Ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracul nu desface”,  guvernul de la Belgrad, de când s-a destrămat Jugoslavija, nu face decât rău neamului românesc, dar, fără să vrea , şi neamului sârbesc. Am zis-o şi o mai zic: sârbii nu-şi dau seama pe ce lume trăiesc şi duc lipsă de politicieni şi guvernanţi capabili. Dacă nu vor împrumuta sau închiria câţiva oameni politici de vârf, care să fie convinşi democraţi, nu vor mai putea fi salvaţi, decât dacă vor intra într-o alianţă politică în care să-i apsoarbă un stat balcanic mai mare şi mai capabil.

Cristea Sandu Timoc

Boris Tadici- Preşedintele SerbieiTraian Băsescu- PreşedinteleRomâniei

Sfanta paine a vlahilor (II)

12 septembrie 2009 –

Pomana in timpul vietii. Origini getodace

Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea. „Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre – credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani – dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor”, observa Ovidiu Drimba, in „Istoria culturii si civilizatiei”.
Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului „vesel”, ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es. Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii.
Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului. „Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna”, scrie Paun Es. Durlic in lucrarea sa.
Raiul din paine
Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.

Capul pomenii albe

Pentru ca sufletul sa poata trece in campul cu flori (de fapt, florile primite de cel mort la fiecare pomana), trebuie ca inainte de Pasti, in primii trei ani de dupa moarte, sa primeasca pomana alba. Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu. Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.

Ranco Vucovic

Foto: Paun Es. Durlic

Publicat de Dr. I. F. Gheorghiev

( Preluat de pe blogul “romanii-din-bulgaria.blogspot.com”)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL

Română     sârbă  – Exemple

A, a         A, a – Ana, alb, avion

B, b         B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c         K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d        D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e        E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f         F, f – Florin, farmec, floare

G, g        G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h        H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i           I, i –  Ion, inima,inel, iaurt

J, j          Z, z – Jana, joc, jena, jos

K, k         K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l          L, l – Laura, lalea, lene, leu

M,m        M, m– Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n         N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o         O, o – Oana, oală, oaie, oameni

P, p         P, p – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r         R, r – Radu, râu, raţă

S, s         S, s – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş         S, s – Şibenic,, şal, şarpe

T, t         T, t – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ         C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u         U, u– Ungaria, urs, urmă

V, v         V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x – Xenia, xenofob, xerox

Z, z          Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:

Ă, ă –  casă, masă, mireasă, grasă

Â, â –  mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î –  învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ –  ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q –  status-quo

W, w–  Walter, Washington

Y, y –  Yugoslavia, York

Grupări de litere:

Ge, ge –  Gelu, ger, geam

Gi, gi –   Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe– Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce –  Cezar, ceas, cetate

Ci, ci –  cina, cineva, cireşe

Che, che– cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

01.10.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II,  ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: