CARACTERELE ŞI EFECTELE DOMNIEI FANARIOŢILOR

Partea I

I. INVASIUNEA GRECILOR ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE

A început pe la anul 1400, odată cu întemeierea stăpânirii otomane în Europa. După căderea Constanti-
nopolului sub Mahomet al II-lea, 1453, această naţiune plină de intrigi şi certe, devenite proverbiale, prin care şi-a întunecat gloria strămoşilor, şi-a pierdut ţara, ne mai având unde să-şi plece capul;pribe-
girea ei fu şi mai mare prin ţările Europei, dar mai ales în România, Italia, Austria. Încuibarea grecilor la noi fu favorisată şi de certele religioase: poprul susţinea ritul greco-ortodox, iar unii capi începuseră a
pleca urechia către propaganda catolică-latină, care era atunci mai aprigă(înverşunată) de cât oricând.
Mitropolitul Moldovei, Grigore Zamblic, la 1440, ca să curme oarecum cearta, şi voind să susţină şi mai bine ritul ortodox, arse toate cărţile latine din biserici şi traduse biblia şi cele alte cărţi bisericeşti în limba slavonă, scrisă cu lutere cirilice; o limbă, pe care nici poporul, nici chiar preoţii nu o înţelegeau. Această faptă anti-naţională dete lovitură mortală limbiişi culturii româneşti, pregătind domnia grecilor fanarioţi, cari năpădind acum în ţară, ocupară deocamdată, – după cum s-a văzut în Muntenia, sub Radu V., care a-
dusese în ţară pe Patriarchul Nifon , exilat de turci la Adrianopol, ca să reguleze clerul-, toate funcţiunile din ierarhia bisericească.
Aceştia, sub masca religiunii, voind să desnaţionalizeze pe Români, îi îndemnau să dispreţuiască şi să considere de spurcat tot ce e latin. Această învăţătură funestă de mai păstrează încă la poporul nostru:
„Ce mănânci carne în post, că n”ei fi letin?” Turcii se folosiră de minune, din desbinările şi scăderea simţului nostru naţional: Baiazet urcase tributul la 10.000 de galbeni , iar pe la 1557, păe timpul lui Mihail Găleată şi Petre Şchiopul, se plătia 260.000.
De pe atunci, moliciunea orientală adusă de greci: luxul şi corupţiunea, cu care aceştia otrăviră pe cei maulţi domni Români, îi făcură să-şi iute sânta lor datorie, de apărători ai patriei, şi să devină nişte paşale supuse orbeşte stăpânirii din Constantinopol, trăind într”o trândăvie şi într”un lux desmaţat care făce acontrastul cel mai frapant cu sărăcia şi ticăloşia la care ajunsese poprul. La 1705, jafurile turcilor şi ale lui Brâncoveanu îl sărăciseră atât de mult , în cât satrapii fură siliţi să micşoreze tributul Munteniei, lăsân-du-l la 168.000 lei. Ruşii se împuterniciseră şi coprinzând Ucraina şi Podolia, şi întinsseră stăpânirea până la Nistru. Domnii Principatelor, Demetriu Cantemir al Moldovei, un bărbat foarte învăţat, de origine tătarăşi Constantin Brâncoveanu al Munteniei, se plecară a intra la înţelegere cu Petru-Cel- Mare, puind ţările sub protecţia lui. Dar când intrară cinstiţii protectori în Moldova, spre a începe rebelul cu Turcii,- după un banchet în palatul lui Cantemir, unde oficerii Ruşi şi boierii Români se ameţiseră cu toţii , cei dintâi furară cu dibăcia lor naţională cismele boierilor Moldoveni, lucrate pe margine cu găitane de fir,şi le duseseră în tabără de se împodobiră cu ele. Chiar din prima zi se văzu cam ce fel de protectori câştigaserăm aceste nefericite ţări, etern condamnate jafului .
.
II. FANARIOŢII-

Grecii din Constantinopol fiind urgisiţi, dispreţuiţi şi umiliţi de Turci, se afleu tot în aceeşi stare de degradaţie morala şi politică ca şi jidanii din acea vreme, pe cari îi concurau în viclenii şi negoţuri mârşave, ca să-şi agonisească stări însemnate, prin care numai se puteu ridica la oarecare grad de influenţă
Şi-şi răsbunau de dispreţul osmanlâilor. De acum aceşti greci fără patrie , bastarzi, lepădături ale Constantinopolului, care-şi împrumutară numele de la o mahala din Constantinopole numită Fanar, toţi
Plăcintarii, selepgii, etc. ajung domni în Principate. Moaşele din Constantinopol,- la naşterea vreunui Fanariot îi urau să ajungă plăcintar, salepciu sau domn în Principate. Aceste fiinţe degradate, care în Constantinopole nu aveau permisiune de a încăleca decât pe măgari,- ca nişte stoluri de păsări rapace se răspândesc în Principate, capătă favoruri şi funcţii însemnate, în puterea cărora pradă şi jefuiesc îngrozitor.
Mihai Viteazul face o lege prin care îi depărta de la funcţiunile ţării; dar nu mult după aceea Radu XII
din Muntenia şi Ştefan Tomşa din Moldova umplură toate funcţiunile statului numai de aceste jivini. Jafurile lor sleiră răbdarea poprului, care se revoltă: nouă boieri complotară pentru răsturnarea lui Radu, dar fiind descoperiţi, pierdură capetele, căzând în rasbunarea grecilor. Plângerile poporului ajunseră la Poartă , care depuse pe Radu şi numi pe Iliaş I. Acesta aduse cu sine o droaie şi mai mare de greci, cari apucară toate funcţiunile şi privilegiile. După o nouă încercare, tot fără isbândă, în anul 1617, o seamă de
boieri fugiţi în Transilvania, având în cap pe paharnicul Lupul Mehedinţeanul, se întorc înarmaţi, alungă pe Iliaş şi ucid pe toţi grecii din Târgovişte. În urmă, după esemplul boierilor, poprul sugrumă şi el mai pe toţi cei rătăciţi prin ţară.
Dar această aspră lecţiune n”a folosit nimic parasitelor, căci pe la 1650, sub Matei Basarab, visternicul său cel mai mare anume Ghinea, un olar grec din Rumelia, stoarse visteria ţării şi, în unire cu Radu Vărzaru, un blestemat de grădinar ajuns mare vornic, atinseră culmea nelegiuirilor. Un istoric zice:”Stra-
Dele şi pieţele erau pline de oameni, cărora acesşti blestemaţi le tăiară nasul şi urechile.” La 1654, Ghinea micşoră şi lefile dorobanţilor; dar acesştia revoltându-se, pătrund chiar în camerile lui Matei, strigând:
„Moarte olarului! Moarte zarzavagiului! Jos Matei ! Să se ducă la călugărie !” Batjocoresc pe Domn, scot afară de urechi pe cele două jivini, ce se ascunseseră sub patul Său, îi desbracă şi-i biciuiesc în faţa lui Matei, apoi scoţându-i afară din oraş îi tae bucăţi, înaintea armatei.
Pe timpul acesta, la Constantinopole, un medic grec, Panaiotache Nicozia , căpătase mare favoare pe lângă vizirul Chioproli, care mijloci dr-l făcu mare dragoman al Porţii. Grecul capătă cameră în palat şi voe să umble călare pe cal. După acesta se numi alt grec anume Alexandru Mavrocordat, fecorul bocci-
Agiului şi ginere al măcelarului Porţii. Acesta, învăţând medicina, scriu a intra în favoarea Sulatanului,
care-l însărcină şi cu redactarea tractatului de pace de la Carlovitz, între Turcia şi Austria la 1699; o în-
sărcinare de care se descărcă cu multă laudă şi cinstire. De aici înainte numai el stăpânea în Constantino-
pol.

III. BEILICUL FANARIOŢILOR

În urma bătăliei de la Stălineşti în 1711, fugind Cantemir, Poarta trămise domn în Moldova pe Nicolae Mavrocordat, fiul dragomanului Alexandru; iar după decapitarea lui Ştefan Cantacuzenu, la 1716, se trămiseră în Muntenia Nicolae Mavrocordat şi în Moldova Mihail Rahoviţă, o altă creatură fanariotă. Aceştia intrară în principate, fiecare cu câte o haită mare de fiare lichnite, care năvăliră cu lăcomie la funcţiunule publice. Nicolae Mavrocordat, ca să se înavuţească şi să-şi bată joc de instrucţiunile şi de boierii ţării, prefăcu toate slujbele din palatul său în ranguri de boierie: caraghioşii şi baclavagiii de prin stradele Constantinopolului ajunseseră devictari, adică îngrijitori ai cancelariei, caftangii-başi, ciohondari-başi (căpeteniile păzitorilor hainelor şi ai papucilor), ciubuccii-başi cafegii-başi, etc. Şi spre culmea înjosirii, pe boierii pământeni încă îi corupse aducându-i în stare de linguşitori, dându-le titluri ruşinoase de valeţi sau de o nobleţă deşartă, cu care îi despuia de averi, – şi-i împărţi în trei clase: boieri, boieri ar-
honda şi boieri arhonda- protipendada. Boierii arhonda-protipendada erau cei mai bogaţi şi cel mai mult jupuiţi, desmoşteniţi de averi şi apoi alungaţi peste hotare.
Mulţi boieri emigrează, iar cei rămaşi de înjosesc până la starea de sclaviai acestor gospodari, imit-
tează pe greci în costume în obiceiuri şi în toate ticăloşiile lor. Se îmbracă în haine lungi turceşti, pusertă mestii şi işlice pe capşi-şi petrec zilele tolăniţi pe sofale şi ameţiţi de narcoticul fum al nerghelelor, of-
tând din când în când că nu-şi pot căptuşii mestii cu postav roşu, căci acest privilegiu era oprit numai pe seama beiului; dar se mai mângăiau privindu-şi işlicele cele mari de forma baloanelor, cu fundul roşu, ca semn de distincţiune şi cu o circumferinţă a cărei rază sta în raport direct cu clasa din care făcea parte boierul. Iată moliciunea şi destrăbălarea ruşinoasă la care ajunseseră urmaşii lui Ştefan şi Mihai. Ţăranii,
feriţi însă de acest aer otrăvit al corupţiunei, blestemă şi pe greci, blestemă şi pe boieri şi aşteptă, ca evreii pe Mesia, vreo invasiune streină ca să-i mântuiască.
În anul 1716, Austria declară resbel Turciei. Românii trec de partea celei d”ântâi, şi Mavrocordat abia scăpă numai în halat, cu doi veri şi consilieri ai săi, dar ţăranii descoperindu-i, îi tae în bucăţi, afară de Mavrocordatu, care fu prins de Austriaci. Racoviţă din Moldova, încă fu şi el alungat. Dar Austria încheie, îndată după aceea, cu Turcia, pacea la Pasarovici, în 1718, şi ia în stăpânire Banatul Timişoarei şi al Olte-
niei, pe care-l ţinu 21 de ani, până la 1739; iar Mavrocordat se întoarse pe tron , rugind ca un tigru setos de răsbunare. Şcoalele naţionale fură închise şi înlocuite cu cele greceşti, limba română proscrisă ca o limbă înjositoare din aurorităţi, din saloane şi chiar din prăvăliile negustorilor. Dulcea limbă a strămoşilor noştri nu mai găsea acum asil de cât în câmpia cea udată de lacrimile, sudoarea şi sângele lor. Tiranul desfiinţă şi orice urmă de miliţie românească şi se înconjură de o gardie de turci şi arnăuţi.
În Moldova se trimesese în locul lui Racoviţă, Grigore Ghica, un alt dragoman al Porţii. Racoviţă, aflând de moartea lui Nicolae Mavrocordat, alergă la Constantinopole şi făgădui un tribut îndoit, ca să capete beilicul Munteniei; însă Constantin Mavrocordat, care moştenise de la tatăsău o avere de un milion de galbeni, dete şi mai mult şi intră el în huzmet. Astfel tot adăugi mereu acest nelegiuit tributul ţărilor , plimbându-se de la Bucureşti la Iaşi şi de aci înapoi; şi astfel stoarse Muntenia în 6 şi Moldova în 4 rân-
duri. Mai pe urmă ajungând la sărăcie,- ca să se înavuţească din nou şi ca să slăbească şi mai mult boierimea, ce cuteza a i se opune, promulgă, în 5 August 1746, o lege prin care desfiinţă legatul lui Mi-
hai Viteazul, adică desrobirea ţăranilor, şi înfiinţă scutelnicii, al căroro număr se ridica la 60.000.
Scutelnicii nu erau robi, dar nişte maşine, cu corpul liber, însă cu braţele robite. Fiecare boier avea, după rangul său, la dispoziţiune un număr mai mare sau mai mic de scutelnici: de la zece, pentru boieri, şi până la cincizeci sau chiar mai mulţi pentru protipendade.Alţii mai linguşitori aveau nenumăraţi. Aceşti
scutelnici plăteau boierului câte 80 de lei de capul de familie şi erau scutiţi de orice dare către stat. Dar pentru apune la loc golul lăsat de scutelnici în visterie, beiul măreşte capitaţia. Mulţi ţărani fug, alţii se fac haiduci şi populaţia descreşte în mod îngrozitor: după această reformă abia s-au aflat în Muntenia , din 147 numai 70, iar în Moldova , din 112 numai 50 mii familii de contribuabili. Văzând însă cumplita sărăcie la care ajunsese populaţia , Fanarioţii înfiinţară ludele, adică nişte cete de câte zece familii solidar responsabile de plata contribuţiunei. Această măsură mai aspră de cât toate tiraniile slei până în fund răbdarea poporului: Bucureştenii, înarmându-se cu orice unealtă găseau mai la îndemână , trag clopotele la biserici, sfărâmă închisorile, liberează pe arestaţii pentru dăjdii şi strigă în turbare: „Jos Fanarioţii !” În-
să Racoviţă porunceşte arnăuţilor să tragă cu sâneţele asupra poporului. Revolta e înăbuşită, dar şi el fu mazilit, şi mai apoi omorât prin ştreang la Constantinopol, în 1763.
(Ioan G. Sfinţescu – Slatina 1885)
– Va urma –

Constantin Mavrocordat

Biserica Stavropoleos construită în Bucureşti
de Nicolae Mavrocordat, într-o litografie din 1868

Documente

Extras din cartea” Zbornik priloga za poznavanje Timocke Krajine” – urednik Marinko Stanojevic – Zajecar, 1937

Vlasi ili Rumuni
Rumunsko stanovnistvo Timocke Krajine se deli na Ungurjane i Carane. Ungurjani su doseljenici iz Erdelja, Carani iz Rumunije. Granicna je linija medu njimalinija koja ide od Miroca na Deli-Jovan i Sto. Ali su se oni, raznim migracijama s istoka na zapad, jako umesali.
Izmedu Ungureana i Carana ima razlike u jeziku , nosnji, pa i u fizickoj razvijenosti. Ungurjani , na primer , jako umeksavaju zubne suglasnike (d,t, z i s) ispred mekih vokala (e, i).
Prema svojim osmatranjima i proucavanjima rumunskih naselja, zakljucujem da medu nasim Rumunima- Vlasima- nema ni malo starinskog stanovnistva. Sve su to doseljenici. Pada u oci jaka pokretljivost rumunskog stanovnistva. Za njega Dunav nije nikakva smetnja u komuniciranju izmedu Vlaske i Krajine. Na svojim lakim camcima i ladicama, t. zv.oranicama, pa i prostim plivanjem, vrlo su cesto prelazili s jedne strane na drugu.
……………..
Locuitorii români din Timocka Krajina se împart în Ungureni şi Ţărani. Ungurenii au emigrat din Ardeal, Ţăranii din România. Linia marginală dintre ei este linia care merge de la Miroc la Deli-Jovan şi Sto. Insă, prin diferite migraţii de la est la vest, s-au amestecat foarte tare.
Între Ungureni şi Ţărani există diferenţe în limbă, port,şi în dezvoltarea fizică. De exemplu, Ungurenii înmoaie consoanele d,t, z şi s în faţa vocalelor moi e şi i.
Prin studierea localităţilor româneşti, am ajuns la concluzia că între Românii-Vlahii noştri, vechii locuitori nu exista deloc. Toţi sunt emigranţi. Îţi sare în ochi mobilitatea locuitorilor români. Pentru ei, Dunărea nu reprezintă nici un obstacol în comunicarea dintre Vlaşca şi Krajina. Ei au trecut des de pe o parte pe alta cu bărcile lor uşoare şi cu vaporaşe, aşanumitele oraniţe , sau chiar înot.

Români din Timoc

Români din regiunea de munte a Zaicearului

Note critice

Erata: Mai întăi ne cerem scuze pentru greşelile din revista anterioară, mai mult tehnice decât de fond.
La dialogul dintre Dr. Nicolae Lupu, fost deputat ţărănist şi preşedinte al Asociaţiei Româno- americane şi prof. Nicolae Iorga ,s-au inversat persoanele. Legenda este următoarea:
Profesorul universitar N. Iorga urca scările ca să ţină cursurile de istorie şi se întâlneşte cu Dr. N. Lupu, care cobora. Dr. Lupu îi zise:
– Ce mai faci, d-le Iorga?
– Eu urc, d-le Deputat, dar d-ta cobori, pentru că ai portofelul plin.
– Am portofel, dar nu am decât doi poli în el. Uite-l.
– Bine, dar şi pamântul are doi poli, dar se învârte, răspunse N.Iorga

O alta eroare este fraza finală din notele critice, varianta corectă fiind : Deus dixit!
……………………………………………………………………………………………………………………….

Se observă din cele citate că şi în acea epocă a monarhiei exista o oarecare invidie împotriva parlamentarilor, despre care opinia publică avea o imagine inversă, că sunt „putrezi de bogaţi”. Aceasta era imaginea de atunci, când deputaţii erau invidiaţi nu pentru faptele lor legislative, ci pentru că erau bine plătiţi. Totuşi era o mare diferenţă între Parlamentul de atunci şi Parlamentul din prezent. Şi atunci, până prin 1933, a ţinut criza economică mondială, poporul român a suportat-o, Iuliu Maniu, care era preşedintele Guvernului, a tras ponoasele, dar nimeni n-a putut trage foloasele.Învăţătorii nu-şi luau salariile şi furau mălai. Lucrurile au revenit la normal şi naţiunea română nu afost dezbinată ca astăzi, când fiecare se gândeşte la foloase, în loc să se unească pentru ca, împreună, să depăşim marele impas. Lipseşte cu desăvârşire maturitatea politică , solidaritatea naţională şi simţul civic pentru interesul public, lucru care ne compromite imaginea ţării şi caracterul poporului. Nu putem nici închiria şi nici împrumuta politicieni maturizaţi şi mai puţin lacomi din alte ţări, când avem şi noi destui buni, dar care nu doresc să se implice. Ar trebui să ne gândim la acest moment şi să-l rezolvăm împreună fără să ne facem ţara de râs.
Trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de politicienii de astăzi, cei interbelici erau continuatori ai solidarităţii, având un ideal comun al reconstrucţiei fiinţei naţional statale, moştenite de la înaintaşi. Pe atunci românii erau adevăraţi români, ei se solidarizau în jurul acestui ideal, din care nu lipseau nici românii de peste hotare, rămaşi orfani sub alte stăpâniri.
Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial erau totuna românii din ţară cu cei de peste hotare. Se ajutau reciproc şi se înţelegeau reciproc. După venirea comuniştilor, politIca lor eminamente antinaţională, a dus la abandonarea de către statul român a intereselor şi mijloacelor de susţinere firească, proprie lumii civilizate , cu adevărat democrate, a acelor comunităţi româneşti din alte state, încurajând dezbinarea naţională. Astfel s-a ajuns la sfâşierea internă, încât românii şi-au îngropat elitele intelectuale şi au distrus vechile fundamente naţional statale, dispărând şi alienându-se conştiinţa de român.

În legătură cu tema „Fanarioţii”: Este o temă binevenită, ca să vadă tineretul nostru ce am avut de pătimit de la „grecotei cu nas subţire, bulgăroi cu ceafa groasă” şi sârbotei ignoranţi, imorali şi obraznici.
Cu toate acestea , în întreaga istorie nu avem un exemplu din care să rezulte că sârbii, bulgarii, grecii, în vremuri bune sau grele pentru neamul românesc, ne-au sărit în ajutor şi ne-au făcut vreun bine. În schimb, am putea cita zeci de exemple din care rezultă că am făcut războaie cu turcii pentru ei, iar când am ajuns independenţi, ei au avut grijă să arunce în aer până şi monumentele noastre istorice de la Plevna şi Smârdan, de lângă Vidin, ca şi când miile de soldaţi români care şi-au dat viaţa şi pentru eliberarea Bulgariei şi Serbiei, ar fi vinovaţi pentru că au trecut Dunărea să-i elibereze din lanţurile robiei turceşti.
Cu toare că fanarioţii şi-au cumpărat domniile şi au despuiat ţările în care au domnit, unii dintre ei au făcut şi fapte bune, de exemplu, Constantin Ipsilanti.” Redobîndindu-şi cu ajutorul armatei ruse domnia atât a Ţării Româneşti, cât şi a Moldovei, C. Ipsilanti aspira să-şi realizeze, după cum raporta consulul englez la Bucureşti Fr. Summerers – “visul măreţ” de a uni sub sceptrul său unic şi ereditar întreaga Moldovă (inclusiv raialele basarabene), Ţara Românească şi Serbia, [21] alcătuind şi planul unui regat al Daciei, considerînd că “moldovenii şi valahii vor forma (uniţi) o naţiune foarte respectată” [22]. Documentele epocii atestă că C. Ipsilanti a emis un şir de documente în calitate de “domn (al) amândorora ţărilor Moldovei şi Valahiei”, [23] încercând, nu fără succes, până la o anumită etapă, să-şi organizeze şi atributele suveranului unui stat “scăpat” de vasalitatea otomană.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
„Ulterior, planurile politico-diplomatice ale ruşilor au suferit mari schimbări, deoarece Rusia înclina tot mai mult spre un partaj al posesiunilor europene ale Imperiului Otoman. Noua situaţie politică, creată după Pacea de la Tilsit şi armistiţiul de la Slobozia (12/24 august 1807) între Rusia şi Turcia, l-au pus pe C. Ipsilanti în faţa spulberării planurilor sale orgolioase. Consemnăm că, după ocuparea principatelor de către armata rusă domnii au fost practic înlăturaţi de la putere. C. Ipsilanti a domnit mai mult nominal, din decembrie 1806 până în august 1807, iar pentru moment, din martie 1807 puterea lui asupra ambelor principate „a devenit oficială”. [27] Semnînd acte ca “domn al Moldovei şi Ţării Româneşti”, [28] el a continuat, după cum susţine G.F. Jewsbury – „să ducă o politică fanariotă” [29]. În acest context vom aminti că ministrul de externe al Rusiei A.Budberg i-a explicat destul de clar şi răspicat lui I.Michelson, la 1/13 februarie 1807, că ţarul „l-a restabilit” pe C. Ipsilanti doar оn drepturile cîrmuirii vremelnice sub tutela Rusiei, fără a-i extinde aceste drepturi – „lăsînd totul în ordinea veche”[30].
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. „ La 28 august 1807, C. Ipsilanti a fost nevoit să părăsească pentru totdeauna Bucureştiul şi la 15 septembrie a sosit la Iaşi, ca peste două zile să plece şi din capitala Moldovei, luând calea pribegiei în Rusia [31].”
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
(Text preluat de pe site-ul „ISTORIA.MD”/ Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei, domn al Munteniei (an incert – 1816) )
În alte izvoare istorice găsim noutatea că ruşii , descoperind maşinaţiile lui Constantin Ipsilanti de a întemeia împreună cu sârbii ,cu moldovenii şi cu românii un regat al Daciei, l-au destituit la 28 august 1807.

De la fanarioţi ne-a rămas zicala în popor: „ Oi, ciocoi, coicoi, ciocoi
Îmi lăsaşi copii goi ”
( CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendaşilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi )

În limbajul comun al românilor, denumirea de ciocoi era atribuită grecoteilor, care stăpâneu moşii şi bogaţiile mănăstireşti.
La 1862, când fanarioţii au fost alungaţi din ţară de Cuza Vodă, o şesime din bogăţiile mănăstireşti erau în mâinile ciocoilor, de aceea a rămas până azi ura grecilor care s-a revărsat mai ales peste fraţii noştri aromâni.
Ţăranii din judeţul Mehedinţi, dela Ostrovul Mare, ademeniţi de sârbi să treacă Dunărea, că vor primi moşii şi vor fi scutiţi de dări, trec Dunărea şi în 2 zile se conving că este mai rău de trăit sub sârbi, decât sub fanarioţi. Unii izbutesc să-şi adune vitele şi acareturile şi să se întoarcă la vetrele lor, dar cea mai mare parte cade în mâna sârbilor, care-i încarcă în căruţe şi-i duc cam 200 de kilometrii pe Morava, lângă Ciupria, şi formează satul Batinaţ, ca să nu se uite chinurile şi bătaia ce au suportat-o de la sârbi, când erau siliţi să se aşeze în dreapta Dunării.
De la înscăunarea sârbilor, după eliberarea lor de la 1833, a rămas la timoceni următoare zicală:
„Rău picat-am robi sârbului !”
………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Relativ la părerea lui Marinko Stanojevici din revista Zbornic- Zăiceri 1937, arătăm că acele migraţiuni din Oltenia şi Banat au fost fortuite, pentru că teritoriile din Nordul Dunării sunt mai mănoase decât cele din Timoc, şi nu ar fi existat interes ca „românovlahii” din aceste părţi să treacă Dunărea pentru a ocupa locuri mai sărace.
E adevărat că au trecut Dunărea mulţi mineri ungureni, deoarece erau minele de la Bor, Majdanpek, Rudna Glava şi altele. Nu are de unde să ştie autorul dacă au fost sau nu au fost pe acele locuri români autohtoni. Pe scurt am arătat că este o părere hazardată, deoarece întrega toponimie cu munţi , cu ape, este românească. Sârbii au toponime mai recente pentru râuleţe sau pâraie.
De asemeni, nu ştim cum se explică faptul că şi astăzi se păstrează obiceiul de Anul nou în satele din Homole, de pe râul Pecus, ca atunci când dau noroc să-şi ureze ani mulţi, umplu paharele şi când le golesc zic: „Să trăiască Ţara românescă!”
De asemeni, în lingvistică lipseşte cu desăvârşire pronumele de reverenţă: Dumneata, Dumneavoastră, etc. Pentru scroafă este alt nume : poarcă. Apoi sunt o serie de plante care au alt nume în Timoc, însă numele nu este nici sârbesc, nici bulgaresc, ci pur românesc. Avem în faţă probleme pe care trebuie să le dezlege lingviştii. Astăzi important este că existăm pe scest teritoriu, ca descendenţi ai gintei dace sau romane, ceea ce este altceva decât sârbii sau bulgarii, care au venit pe aceste teritorii abia în sec. al XVIII-lea. Rău este că nici o robie sub care au trăit strămoşii noştri în Dacia Aureliană, sau Timoc, nu a fost mai crudă şi mai lipsită de suflet, decât cea sârbesă, bulgărească sau grecească.
Ei cred că sunt autorii unei inovaţii lingvistice, dându-le numele de prin 1950 încoace, de Vlahi, cuvânt nefolosit până atunci în lexicul acestei populaţii, cuvânt care s-a politizat spre a-i ţine în loc pe fraţii noştri de la înflorirea şi dezvoltarea culturii şi limbii româneşti.
Până şi Marinko Stanojevic, în articolul prezentat vorbeşte despre românii din Timoc, iar când aminteşte de vlahi, aminteşte sub formă de poreclă. El zice :Nasi Rumuni( Românii noştri). Totuşi zeci de cercetători străini,sârbi, bulgari, le spun români , dar ştiu că au porecla de vlahi, ceea ce este altceva. Este un abuz de stat pe care îl răspândeşte cu intenţie statul Serbiei, comiţând crima de etnocid. Suntem convinşi că dl. Tadici, preşedintele Serbiei, dl. Ieremici, ministrul de externe, cunosc aceste lucruri, dar se fac ori că nu aud, ori că nu ştiu pe ce lume trăiesc.
Răsfoind trecutul istoric şi relaţiile dintre români şi sârbi, prin români înţelegând şi vlahi, cercecetătorul neavizat va putea constata cu părere de rău că aceste relaţii, în loc să fie sincere, transparente şi în folosul celor două popoare, dimpotrivă, ele arată un traseu din ce în ce mai spinos şi mai riscant pentru viitorul istoric , nu numai al românilor din Timoc Serbia, ci şi al ambelor popoare. Dacă Serbia va continua cu naţionalismul, s-a văzut că, atunci când a murit Miloşevici, în ţara lui mare nu s-a găsit un loc în care să fie îngropat, în afară de Timoc, unde generalii lui înfumuraţi de glorii inexistente, au găsit un singur loc pentru odihna veşnică, în curtea unui cetăţean sârb din Pozarevac. Aceasta constituie o ruşine pentru naţiune, care are astfel de căpetenii, încăt, până la urmă, să-i repudieze proprii lor colaboratori şi să nu aibe unde să fie înmormântaţi. O soartă mai bună nu a vut nici Tito, al cărui mormânt a fost la început un pantheon sacru pentru Jugoslavija, iar astăzi stă uitat şi părăsit, numai pentru că era croat şi ni sârb. Oare or mai fi trandafirii aceia frumoşi de la Dedine, pe care el îi mirosea în zilele lui de glorie, împreună cu frumoasa româno-vlahă din Timoc, numită Davoriana Paunovici, despre care vreun lider român sau sârb din aceste ţinuturi, nu a fost curios până în prezent să identifice locul ei de naştere, să scrie despre ea sau înaintaşii ei?( Tito şi Davoriana au avut şi o fetiţă împreună, iar ea a fost înmormântată- 1946- în gradina Trandafirilor, la Dedine, lângă palat. Davoriana obişnuia să-l tutuiască pe Tito şi să-i zică „moşule”. Era studentă la franceză.)
Nu putem pretinde ca sârbii să fie democraţi, pentru că democraţia este un dar pedagogic înnăscut, dar nu făcut.
Cristea Sandu Timoc

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).
Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL
Română sârbă – Exemple
A, a A, a – Ana, alb, avion
B, b B, b – Barbu, bani, bucuros
C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru
D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor
E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant
F, f F, f – Florin, farmec, floare
G, g G, g – Galaţi, glas, gaină
H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie
I, i I, i – Ion, inima,inel, iaurt
J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos
K, k K, k – Kenya, kilogram, karate
L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu
M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ
N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun
O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni
P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă
R, r R, r – Radu, râu, raţă
S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale
Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe
T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc
Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine
U, u U, u- Ungaria, urs, urmă
V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv
X, x – Xenia, xenofob, xerox
Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:
Ă, ă – casă, masă, mireasă, grasă
Â, â – mâncare, câine, râs, român, sârb
Î, î – învăţător, înţelept, îngheţata
Ţ. ţ – ţară, ţăran, ţânţar, ţeava
Q, q – status-quo
W, w- Walter, Washington
Y, y – Yugoslavia, York

Grupări de litere:
Ge, ge – Gelu, ger, geam
Gi, gi – Gina, ginere, girofar
Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete
Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei
Ce, ce – Cezar, ceas, cetate
Ci, ci – cina, cineva, cireşe
Che, che- cheltuială, cheie, chef
Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

ANUNŢ IMPORTANT!

I. Anunţăm a doua oară că s-a suspendat ţinerea Congresului , ediţia a XIX-a , programată la 8-10 octombrie 2010, din motive fortuite.
În concluzie rugăm pe distinşii noştrii cititori să nu se deplaseze în mod inutil şi să-i anunţe şi pe alţii. Cei care se deplasează o fac pe propria răspundere.

II. Invităm pe liderii organizaţiilor româneşti şi aromâneşti de orice fel, precum şi pe profesorii, învăţătorii sau preoţii români sau aromâni, precum şi pe fruntaşii românilor din ţările de lângă noi, care vor să participe la Simpozion, ediţia a XIX-a, în locul Congresului suspendat, la data de 1-3 decembrie 2010.
Vă sfătuim să veniţi cu propriile autoturisme şi să vă anunţaţi participarea până la 1 noiembrie 2010 şi tema pentru Simpozion. În cazul în care nu aveţi un subiect ales în care să dezbateţi problemele din organizaţie, atunci anunţaţi atât: „Cer înscrierea pe program cu subiect rezervat.”
Precizăm că în câteva zile vom da publicităţii şi Programul Simpozionului. Rugăm participanţii care vor fi invitaţi de Ambasada Română de la Belgrad, cei din Banat şi Timoc, ca după întâlnirea de la Ambasada Rpmâniei să vină direct la Timişoara şi să se anunţe la Liceul Emanuil Ungureanu, unde vor fi cazaţi miercuri şi joi noaptea.
Precizăm că din lipsă de fonduri s-a amânat Congresul şi nici pentru Simpozion nu vom putea plăti transportul, prin urmare fiecare călătoreşte pe propria răspundere. Cei care nu se vor anunţa cu tema până la 1 noiembrie 2010, nu vor fi cuprinşi în program.
Cerem să trataţi chestiunea cu maximă răspundere, fiincă facem Simpozionul ca să nu întrerupem tradiţia, continuitatea şi solidaritatea dintre noi, fără de care nu vom putea exista.

24.09.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: