ROMÂNII DIN TIMOC VOL. 1,2,3, De C. Constante şi A. Golopenţa Ed. Statistică, 1943, pp. 193-212 – Stoian Romanski, Sofia

Partea I

«La fel cu celelalte mari fluvii europene, Dunărea luată în general nu înfăţişează o frontieră strictă între popoarele care locuesc pe două maluri ale ei. În cursul superior vedem Germanii, pe cel mijlociu Unguri, iar mai departe Sârbo Croaţi. Abia în cursul ei inferior apare ca un fluviu de frontieră între Bulgari la Sud şi Românii din Nord. Adevărat că în cele din urmă două veacuri, mai cu seamă pe timpul „Cârjialiilor” (organizaţie bulgară teroristă n.n.) şi a războaielor turco-ruse, coloniştii bulgari s’au aşezat în locuri răzleţe şi în mase mai compacte la Nord de Dunăre, mai cu seamă în Basarabia şi în România. Pe de altă parte, Românii din Valahia şi Moldova, treptat şi neobservaţi, treceau marele fluviu şi se aşezau pe malul drept, în deosebi în regiunea Vidinului şi către Dobrogea. Dar aceasta nu schimbă aici însemnătatea acestui fluviu ca frontieră etnică între Bulgari şi Români.

Harta Serbiei Cu Voivodina şi Timoc

La Sud de Dunăre, în ţinutul dintre râurile Timoc şi Morava, elementul românesc apare mai puternic. În cea mai mare parte acest element provine din Banat şi numai în partea cea mai răsăriteană, pe Timoc, s’a înfiinţat Valahia.
De existenţa acestui element românesc, în colţul estic al fostului regat sârb se ştie şi de la câţiva învăţaţi sâri, Milicevici îi semnalează în cartea sa :”Cnejevina” Sârbia – Belgrad 1876, la descrierea judeţelor nord-estice; după aceea Carici în scrierea sa „Sârbia”: (descrierea pământului, poporului, statului şi a ţării – Belgrad 1887, pagina 92-95) şi alţii. Nu-l trec cu vederea nici statisticile oficiale sârbeşti dela 1884, de când la recensământul populaţiei în Serbia a început să menţioneze limba „maternă” a populaţiei. Pe baza rezultatelor recensământului din 1884 a fost lucrată o mică : „Hartă a naţionalităţilor din Serbia Nord-Estică”, care se găseşte în numita scriere a lui Carici (pag.94) şi de unde se vede că populaţia română din acest colţ al Serbiei alcătuieşte o masă compactă. Despre aceşi Români vorbeşte amănunţit . Tih. Georgevici, în notele sale de călătorie: „Printre Românii Noştri” – Belgrad 1906. Tot aşa doi cercetători Români, G. Giulea şi G Vâlsan, prin vara anilor 1910-11 au călătorit printre românii din Serbia şi au publicat o colecţie de cântece populare româneşti: „Dela Românii din Serbie” – Paris. Din Harta anexată la colecţia celor doi români se vede că caracterul etnic al acestei regiuni în harta etnografică a profesorului sârb Ţviici, reprodusă în revista germană Petermann’s Mitteilungen Jahr. 59 – 1913”, după care ea ar fi locuită de o populaţie mixtă sârbă şi română şi că numai la Răsărit de Timoc, în regiunea Vidinului, adică în Bulgaria, populaţia română ar alcătui o masă compactă. Profesorul german Weigand, în vara anului 1898, a călătorit în scop ştiinţific printre Românii din Serbia; el a plecat din Cladova către Bârza Palanca, de acolo a mers spre Apus până la Doni-Milanovaţ şi Maidan-Pec, de unde s-a întors iar la Răsărit către Negotin, el s’a mişcat peste tot în regiunea etnică română şi numai la Negotin, la Apus de acest oraş a călcat într’o insulă de câteva sate sârbeşti. La Apus el n’a mers mai departe de Midan-Pec, unde dela Românii din satele din împrejurimi şi dela funcţionarii sârbi, a adunat informaţii despre răspândirea mai departe a elementului românesc. De aceea, profesorul Weigand n’a putut avea o idee deplină despre răspândirea acestui element spre Apus ca şi spre Sud. Din aceste două cauze el îl socoteşte mărginit cu liniile Golubaţ – Petrovaţ şi Petrovaţ-Zaicear. De fapt în regiunea dintre aceste două linii – Dunăre şi Timoc – se mărgineşte, până la un punct, numai elementul compact Român între care sunt uneori câteva sate de altă limbă. De altfel sate româneşti, nu numai răzleţe, dar şi grupări întregi de sate, a căror populaţie îşi păstrează bine limba ca şi portul ei, se întind departe spre Apus şi spre Sud. Satul Dobra la Răsărit de Golubaţ nu este cel din urmă sat apusean românesc de pe malul drept al Dunării, cum afirmă Weigand, întrucât este românesc şi satul Bârniţa aşezat mai la Apus de el, iar încă mai spre Apus, tot pe lângă Dunăre, sunt şi alte sate româneşti. Curat româneşti sunt şi satele Ram şi Reciţa de Apus de Velico Gradişte, între râurile Pec şi Mlava, iar amestecat cu sârbi este satul Petca la Miază Noapte de Pojarevaţ, care de fapt este satul românesc cel mai apusean de lângă Dunăre. În interior satele curat româneşti ajung la Apus chiar până la ţărmul Moravei, dela gura ei până la oraşul Ciupria. Munţii Homolie care despart apele dinspre Mlava de Sus şi Pec, deasemenea nu sunt frontiere ale elementului românesc spre Sud- vest. În spatele lor, în valea râului Mlava, Weigand ştie şi pomeneşte „numai unul singur” sat românesc – Lazniţa – lângă Jagubiţa. De fapt, sate curat româneşti, cu populaţie bine-păstrată, găsim chiar şi până la Ciupria, anume: satul Batinaţ, un ceas la Sud-Est de acest oraş, fiind cel mai de Sud sat românesc în această regiune. Asemenea şi mai la Răsărit, satele româneşti ajung destul de departe la Sud până la muntele Rătan şi mai încolo până după Zaicear (De pildă satul Pârlita, la poalele muntelul Vrâşca Ciuca) şi încă sate tot cu caracter românesc păstrat.
Prin urmare, nu sunt conforme cu adevărul informaţiile lui Weigand, cum că elementul românesc, înafară de frontierele arătate de el, în ultimii 50 de ani s-ar fi pierdut. Chiar statisticile oficiale sârbeşti, care în treacăt fie zis, sunt aproape cu totul inexacte la menţionarea populaţiei române şi adesea se contrazic, vorbesc şi despre existenţa unor sate româneşti şi despre un procent de element românesc în regiunea Ciupriei, natural şi în judeţul Zaicear. Toate satele româneşti curate şi mixte, împreună cu oraşele cu populaţie română, în Serbia Nord-Estică, nu sunt deci numai 83, câte le enumeră Weigand, cu mult mai multe şi anume: 193 din care 151 aşezări curat româneşti şi 42 mixte, după cum vom vedea mai la vale:

În vara anului 1916 am avut putinţa să traversez în scop ştiinţific timp de 5 săptămâni – dela 14 iulie la 21 August – regiunea dintre Timoc şi Morava. În timpul acestei călătorii am putut urmări amănunţit întinderea elementului românesc, în acest unghi al Balcanilor, între Bulgari şi Sârbi. Înainte de a călca în regiunea judeţului Negotin la Pojarevaţ, locuită de o masă românească compactă, am trecut de-a curmezişul regiunei dintre Tomoc şi Morava la Sud de aşezarea elementului românesc. În chipul acesta am putut deci să studiez indirect acel element slav, în locul căruia s’au aşezat Românii la venirea lor în acest ţinut. Căci, nu există nici o îndoială, actuala regiune locuită de Români între Timoc, Dunăre şi Morava până nu demult era locuită de o populaţie slavă la fel cu cea pe care o găsim astăzi la Sud de acestă regiune. Acest lucru este atestat, mai bine ca orice, şi de frânturi de limbă ale acestei populaţii, păstrată în toponimia slavă – nume de munţi râuri şi aşezări – din chiar actualele colţuri curat româneşti ale regiunii. Toate aceste numiri indică particularităţi bulgăreşti iar nu sârbeşti, care sunt de asemena proporţii vorbirii populaţiei din Timoc. Un sat românesc în bazinul râului Pec, în plasa Cucevo, care în hărţi şi în controalele oficiale este scris pe sârbeşte: Duboca este numit de locuitorii lui după cum am controlat la faţa locului, cu numa bulgăresc, Dâlboaca; nume pe care fără îndoială l-au adoptat dela populaţia locală pe care au întâlnit-o când s’au aşezat aici. Un alt sat românesc, în plasa Sălaşca, din Negotin, este scris, în harta Statului Major Austriac şi în publicaţiile oficiale sâreşti: Duboceane, pe câtă vreme de locuitorii lui este numit: Dâlboceani. Un vârf de munte, dintre râurile Ţârna şi Bela şi a bazinului râului Poreci, poartă numele bulgăresc Stol, aşa după cum este scris şi în harta Statului Major Austriac, ca şi în unele hărţi sârbeşti mai vechi, cu toate că hărţile sârbeşti mai noi îl scriu cu nume sârbesc: Sto. Un sat românesc de pe râul Poreci, în plasa Dolni-Milanovaţ, este numit de populaţiunea lui Topolniţa ( pe câtă vreme în hărţi ca şi în publicaţiile oficiale sârbeşti, îl găsim sub forma lui sârbizată: Topolniţa). Tot aşa în hărţile şi publicaţiile oficiale sârbeşti numele unui sat depe râul Pec, mai jos de Cucevo, este scris în limba sârbă: Caone, pe câtă vreme populaţiunea lui, care este românească, îl numeşte: Camna (în loc de Calna). Tot aşa numele altor câteva sate din această regiune, în limba română au astăzi forme ceva mai schimbate decât acelea întrebuinţate în mod oficial: Şarbanovţi în locul oficialului Şarbanovaţ; Sumracovţi în loc de Sumracovaţ – din plasa Bollievaţ; Brestovţi în loc de Brestovaţ – din plasa Zaicear etc.. În genere în tot ţinutul dintre Timoc şi Morava, în timpurile mai vechi erau întrebuninţate primele forme.

Provincia autonomă Margina sub turci din 1565 până în 1883, cu principi rumânovlahi recunoscuţi de sultani dar nu şi de sârbi şi bulgari

Călătoria în această parte mi-am început-o dela Niş şi Alexinaţ, de unde prin Soco-Bania am trecut la Cniajevaţ, iar de acolo peste Timoc la Zaicear, în împrejurimea căruia încep a se arăta sate româneşti. Sate româneşti întâlnim şi mai departe, pe drumul care duce dela Zaicear, prin Bollievaţ, la Parachin şi Ciupria. De aceia, prin Despotovaţ şi Sfilianeţ – am ajuns în judeţul Pojarevaţ, a cărui populaţie este în majoritate românească.
Cu privire la sentimentul naţional al populaţiei slave din această regiune se observă o oarecare nehotărâre, cu toată existenţa unui stat politiceşte neatârnat de 100 de ani. Populaţia aşezată dealungul râului Morava, ea însăşi ţine să se deosebească bine de sârbii curaţi din Şumadia, înainte de toate prin limba pe care o vorbeşte, numind „Bulgari” (Bugari) pe cei din regiunea Timocului, care într’adevăr vorbesc un dialect ceva mai deosebit de acela pe care îl întâlnim pe râul Morava. Prin această poreclă se cunosc îndată acei locuitori de pe Morava care în vremurile de restrişte ale ultimului şi penultimului secol au emigrat din părţile Timocului spre râul Morava. La această emigrare a populaţiei din Morava, înspre părţile Timocului, a contribuit mult tradiţia istorică a trecutului nu tocmai îndepărtat. Se ştie că regiunea Moravei inferioare şi mai ales vechea regiune Braniceo, care se învecina aproximativ cu cele două judeţe actuale, limitrofe cu Morava şi anume Pojarevac şi Ciupria, până la finele veacului al 13-lea, făcea parte din statul bulgar, fiind numai un anumit timp sub dominaţiunea Bizaninilor sau a Ungurilor. Abia atunci această regiune a fost pentru prima dată cucerită de Sârbi şi alipită statului lui Dragutin. În timpul căderii ei sub dominaţia turcească se găsea sub stăpânirea lui Straţimir de la Vidin, ale cărui posesiuni se întindeau la Apus până la cursul râului Pec.
Tradiţia nu dispare uşor. Generaţia nouă în aceste ţinuturi este într-adevăr alimentată în spiritul sârbismului, dar cu toate acestea, de pildă la Alexinaţ, se aude spunându-se: – nu din ipocrizie, că şi ei nu sunt „Bulgari”, ca acei dela Niş. Acolo îşi amintesc că până acum vreo 40 de ani graniţa Bulgariei era numai la „trei km” departe de oraş şi după limbă şi tradiţii această graniţă îi separa de graniţa soră din părţile Nişului.
Pe lângă aceasta este de remrcat şi un al doilea moment. În regiunea dintre Timoc şi Morava se găsesc destui colonişti din interiorul Bulgariei, refugiaţi şi aşezaţi acolo de pe vremea Turcilor, care s’au adunat în sate sau mahalale aparte, numindu-le totdeauna cu numele bulgăresc („bulgar-maala”= mahalaua bulgară) dar mai ales răspândite ca familii răzleţe sau ca familii înrudite cu populaţia locală. Cu cât înaintezi spre Nord, aceşti Colonişti se întâlnesc tot mai des. Din toţi aceştia cei care şi-au păstrat mai bine caracterul lor naţional sunt aşa numiţii: „tetenefţii” originari din ramificaţiile nordice ale Balcanului, din Teteven, situat la Răsărit de Malchi –Iscăr, Cele mai mari şi mai bogate aşezări bulgăreşti de acest fel sunt pe lângă Timocul de Mijloc, în împrejurimile oraşului Zaicear, a cărui populaţie deasemenea este exclusiv bulgărească. Bulgarii din Zaicear vorbesc dialectul bulgăresc dela Răsărit.
Această populaţie de colonizatori stă în legătură cu coloniştii de dincoace de Timoc, din Cula şi Vidin, de unde există colonişti mai vechi şi în Timocul mijlociu, în târguleţul Cralievo Selo (Novihan), centru al plăşii din regiunea dintre Zaicear şi Cneajevo, înfiinţat, spune tradiţia, de către locuitorii refugiaţi în satul acum dispărut. Asemenea Bulgari (şi Români) mai există şi în satul Ţârnice de pe Mlava.
În general Bulgarii ca popor agricol se stabilesc prin emigrare mai ales la şes şi prin văi. Valea râului Morava este deosebit de atrăgătoate pentru asemenea colonişti, pentru că ea şi în general cea mai mare parte a judeţului Pojarevaţ, care este udat de râurile Mlava şi Pec, este renumită prin fertilitatea ei; ea hrăneşte populaţia muntoaseă din interiorul ţării. Pe la sfârşitul lunei Iulie şi începutul lunei August, pe când la Sud, câmpia fusese vejtejită de secetă, în aceste locuri era o verdeaţă bogată şi abundentă şi porumbul, mai ales în şesul din cursul inferior al Mlavei, cunoscut sub denumirea de „Stig”, întrecuse înălţimea unui om. Tocmai atunci şi recolta anului precedent era dusă la târg. În călătoria mea pe şoseaua care duce peste râurile Resava şi Morava spre Pojarevaţ, trecând mereu prin sate mari şi bogate, aproape lipite unul de altul, am întâlnit o mulţime de căruţe trase de boi, încărcate cu saci de grâu şi porumb, duse de femei la Ciupria şi Parachin, unde erau vândute pe nişte preţuri ridicol de ieftine: grâul 0,30 bani kg şi porumbul 0,50 bani!
La 1 August eu mi-am continuat călătoria în judeţul Pojarevaţ, prin urmare în plăşile: Velico-Gradişte, Golubăţ Cucevo, Jagubina, Petrovaţ şi înapoi spre Pojarevaţ, de unde cu vaporul am ajuns la Dolni Milanovaţ, în judeţul Negotin. Prin urmare aici am străbătut plăşile: Dolni –Milanovăţ, Bârza Palanca şi Negotin, plasă pe care am părăsit-o la Prahova, în ziua de 21 August. În chipul acesta, în curs de 3 săptămâni, am izbutit să străbat şi aceste două judeţe în diferite direcţiuni şi să-mi fac o idee clară despre caracterul lor etnic, în special despre răspândirea elementului românesc. Românii locuesc de preferinţă, dar nu exclusiv, localităţile muntoase care, aici, în opoziţie cu multe alte colţuri de munte din peninsula Balcanică, sunt acoperite peste tot cu masive păduroase, presărate cu poeni, în care se văd răsfirate casele (sălaşele) satelor româneşti răspândite prin munţi. Asemenea caractere au mai ales satele situate la săsărit de Mlava superioară şi mijlocie şi la Nord de Ţârnareca şi anume în jumătatea nordică a plăşilor Bollievaţ şi Zaicear: ca şi în partea de răsătit a plăşii Jagubina, Petrovaţţ şi Golubaţ şi aproape în toate satele plăşii Cucevo, Dolni Milanovaţ şi Brza Palanca. Urmând drumul de munte Românii şi-au făcut apariţia la Sud-Vest, până şi în plăşile Despotovaţ şi Ciupria, dar ar fi greşit să se conchidă de aici că ei s’au oprit numai pe povârnişurile muntoase. Câmpia depe cursul inferior al Timocului din părţile Negotinului este locuită exclusiv de Români. Românii ocupă deasemnea pe Dunăre şi zăvoiul numit Cliuci, din Plasa Cladova, iar sate curat româneşti găsim de asemenea şi în valea râului Pec, iar la Velico Grădişte şi pe râul Morava, în plăşile Sfilainsca şi Jabarasca (Jud. Morava), ba chiar până în plasa Pojarevaţ. Iar sate sârbeşti alături de cele româneşti vedem pe povârnişurile munţilor Jagubiţa (Homolie) şi în plasa Despotovaţ.»

NOTE CRITIE:

În prezent există o frică a sârbilor, bulgarilor, a grecilor şi chiar a albanezilor de români. Se ocoleşte acest lucru cam de 50 de ani de când au venit comuniştii. Până aci românii erau trecuţi în statisticile oficiale cu limba română, ca rumâni; şi chiar unii sârbi i-au numit pe români «rumunii», cum este Tih. Georgevici, care scrie cartea Croznaşe Rumune 1906. Până aci, sârbii le spuneau românilor ca poreclă «vlasii», cum am zice noi astăzi ovru, neamţ, maghiar, rusenac sau altceva.
Chiar şi călători străini, cărturari, etnografi, lingvişti le-au spus românilor timoceni şi vlahi, dar în textele scrise s-au referit la românii dintre Morava-Timoc, Dunăre şi Ogost (Augusta din Ungaria). Dăm exemplu câteva opere scrise de câţiva cărturari şi anume în volumul III publicat în grija unui aromân C. Constante şi a unui Bănăţean de la Herculane A. Golopenţa; iată autorii şi titlul cărţilor.
G. Lejean – Etnografia Turciei Europene
A. Ubicini – Sârbii din Turcia
V. Jacşici – Despre elemente etnice ale populaţiei în principatul Sârbesc
Szabo Ioszef – Note de călătorie din Serbia, din punct de vedere geografic şi etnografic
Dragoli K. Iovanovici – Ţârnareca
Emile Picot – Cântece populare ale Românilor din Serbia (Timoc)
Prof. G. Weigand – Dialectele româneşti ale Valahiei mici ale Serbiei şi ale Bulgariei
Delatimoc – Românii din Serbia
G. Vâlsan – Roânii din Craina Serbiei
G. Giuglea – Românii din Serbia
T. Boga – Românii din Serbia
Stoian Romanski – Românii dintre Timoc şi Morava
C. Constante – Românii din Valea Timocului şi a Moravei
G. Vâlsan – Românii din Serbia.


Români din Timoc în costum popular la o petrecere

Cercetătorul serios care cunoaşte ceva crâmpeie din istoria acestor români numiţi din vechime «dunărinţi», «munceni», «văleni», «pădureni», «ungureni», «bufeni» şi alţii, care păstrează aceste toponime ca identate a unor români la origine, pentru că se va vedea şi din materialele de mai jos că românii s-au ferit să-şi zică «vlahi», deşi ţara lor s-a numit Vlahia ca nume oficial. Numai străinii în scrierile lor amestecau numele de vlah cu cel de rumân. La mine, în partea sârbească şi bulgărească, cuvântul «vlah» n-a circulat până la venirea comuniştilor decât foarte rar au fost cunoscute numai de intelectuali. Chiar noi copii ne simţeam jugniţi când auzeam pe copii sârbi poreclindu-ne «vlasii, vlasii!». Drept răspuns fixam ziua când avem război cu ei şi ne întâlneam la Piatra Mare în Timoc, luptându-ne cu prăştiile, pentru că se termina culesul viilor şi aveam rafie. În sat, în general, n-am auzit niciodată de când sunt, că suntem vlahi.
Ceea ce este grav din partea sârbilor este că politizează o poreclă abstractă, în fapt românii aceia care se declară vlasi ştiu că sunt rumâni, însă o fac ca să nu se răzbune statul. Deci este evident că sârbii acest lucru l-au folosit până şi în Parlamentul European. De aceea dacă se va trezi vreunul dintre românii din Timoc că sunt jigniţi şi trataţi ca populaţie umilită, înjosită şi înjugată, trebuie statul sârb trimis în judecată la Curtea de Justiţie Internaţională, pentru că foloseşte cuvântul «vlah» cu scop politic ca românii din aceste ţinuturi dintre Morva-Timoc, etc., se ştie că guvernul sârb dă anumite privilegii unor români ca să nu-şi exprime direct originea etnică, adică pe cea rumână, ci să ţină morţiş că timocenii români sunt altă naţie, adică vlahi. Aceasta înseamnă că pe ei nu-i interesează să dea drepturi unei minorităţi care poate ajunge şi la 500 mii, dacă recensămintele n-ar fi falsificate. Nădejdea noastră este că ei i-au intimidat pe români să spună că sunt vlahi. Mişcarea Democrată a Rumânilor din Serbia, ce-l are ca preşedinte de la înfiinţare pe D-l Dimitrie Crăciunovici este singura care se recunoaşte că-i reprezintă pe rumâni. Celelalte organizaţii după câte ştim, dacă nu s-ar fi declarat vlasi, n-ar fi fost recunoscuti
Cu alte cuvinte, scopul vieţii unei minorităţi ca cea a românilor din Timoc, Serbia şi Bulgaria este să nu-i supere pe «stăpânii» care i-au subjugat, nu ca să primească vreun drept.
De aproape 20 de ani, bieţii politruci sârbi se cănunesc să afle ce suntem, ca să ne boteze, că noi suntem naţie venită, venetică, ca să ne ducă la biserică sârbească şi să ne boteze ca sârbi. Deci liderii români, n-au remarcat că sârbii urmăresc altceva cu acest cuvânt vlah, pentru că dacă le-ar fi dat drepturi să aibe şcoală, biserică, radio în limba maternă, ar fi putut să ne dea şi un alt nume chiar sârbi pe toţi la o singură rubrică, dar să avem drepturi şi să progreseze limba română, care este adevărata limbă maternă. Deci pe ei nu i-a interesat să discute subiectul ci să-l ocolească, până vor afla românii cum să nu se lase intimidaţi; în loc să-şi ceară drepturile, românii le cerşesc, iar sârbii găsesc că vlahii nu vorbesc româneşte şi se caută prin toate colţurile unde e pitulată această limbă ca să hotărască că ei, sârbii sunt cei care au puterea şi numai ei ne pot da drepturile. Pe cale de consecinţă, românii nu sunt minoritate încă, pentru că şi vlahii din Serbia au trecut de partea sârbilor.
Am conchide că pe noi nu ne interesează să cerem drepturile noastre legitime, pe care le oferă Constituţia sârbească şi toate legile internaţionale, ci îi interesează să afle ei enigma numelui de «vlah», care dacă n-ar fi existat, astăzi ei ar fi avut aceleaşi drepturi ca şi românii din Banatul Sârbesc.
Despre asta scriu de aproape 70 de ani, în speranţa că ar citi şi ar înţelege cineva câte ceva şi ar face ce trebuie făcut, pentru că e simplu că toţi vlahii, îndiferent că sunt în sudul Dunării ori în Nord, vorbesc româneşte/rumâneşte.
Politrucii sârbi şi guvernanţii ştiu perfect acest lucru, numai fac pe proştii ca să provoace o criză între români şi sârbi.
Păcatul nostru al tuturor este că ne facem complice cu fraţii noştri sârbi. În loc să ne cerem drepturile, ne pierdem vremea studiind şi cercetând enigma cuvântului «vlah», care pune numai piedici, şi care de fapt, n-are nici o legătură cu drepturile românilor din Serbia.
Ce pierd rumânii din Serbia de Răsărit, dacă se declară vlahi? Chiar dacă au fost arestaţi la mijlocul nopţii cam 500 odată şi au fost intimidaţi şi ameninţaţi că-şi vor pierde serviciile, că vor găsi guvernanţii ac de cojocul lor; că ei dau servicii şi pun impozite la oamenii cinstiţi care se numesc vlahi şi nu la rumâni. De aceea, rumânii din Serbia şi Bulgaria să nu se mire că Guvernul Român nu le dă sprijin bănesc. Logica lor este că ei dau bani românilor, nu dau bani unei sintagme care n-are nici o importanţă juridică în lexicul românesc, unde şi populaţia din nordul Dunării este vlahă. Dar acest cuvânt este scos din circulaţie; e ca şi când le-am spune nemţilor saşi sau italienii le-ar spune deteski sau nemţii le-ar spune la italieni vlasi. Numai ca să încurce lumea să treacă timpul, şi sârbii în loc să-şi mărească numărul prin naşterile proprii, îşi măresc numărul prin deznaţionalizarea forţată a vlahilor sau rumânilor.
Prin urmare, românii timoceni trebuie să le comunice guvernanţilor sârbi că pentru ei cuvântul de «vlah » există numai ca poreclă, dar nu ca nume oficial. Pentru ca să obţină drepturile, nu cuvântul vlah este piedica, ci fie ignoranţa, neobrăzarea, ipocrizia şi chiar nesimţirea, guvernanţilor sârbi.

Un stat care-şi asupreşte de 177 de ani o minoritate şi care nu ştie cum să le administreze drepturile, vor trebui să fie decăzuţi din drepturi aşa cum sunt decăzuţi părinţii din tutela legală care o au asupra copiilor, şi aceasta să fie dată unor persoane care le respectă drepturile şi să se comporte ca adevăraţi părinţi. Sârbii n-au făcut dovada că nu-i interesează deznaţionalizarea, şi de aceea, U.E. şi O.N.U., Consiliul de Securitate, vor trebui să hotărască şi să dea tutela, fie naţiei de origine, fie unei alte entităţi statale, care nu este preocupată de hegemonie, expansiune şi persecuţie pentru pierderea identităţii.
Un astfel de popor care caută noduri în papură ca să ţină în loc nerezolvată o problemă de viaţă şi de moarte, sperând că U.E. se face că nu ştie de «chestie», trebuie să-şi schimbe ori atitudinea ori U.E. să dea aceste atribuţii unui popor, care n-are intenţii de a le schimba etnogeneza, ci de a o păstra şi dezvolta. Acest lucru, oricât s-ar feri ei, «strâmbii», tot se va întâmpla, pentru că după proverbul românesc «de ce ţi-e frică, nu scapi.»
Ori suntem minoritate şi vrem drepturile legale, ori cuntem cerşetori şi ne milogim pentru dreptul nostru.

Părintele Bojan Alexandrovici din Malajniţa cu români timoceni

13.08.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

2 Răspunsuri

  1. Impare rau si luptara romanilor timoceanilor trece peste un fel de santaje de facut ceva in scimbarea pentru ceva bani!!!

    Conosteti voi un refugiat cine a facut ceva pentru poporul lui da impotriva dictatura sarbeasca??

  2. […] acești prieteni sunt nemulțumiți de de leii jegăriți: Adele; Metamorfoze; Astra Română; Alexandrescu Daniela; Alioșa; Ana Usca; Bogdan Epureanu; Blogul blondei deștepte; Ioan Usca; […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: