CONSTANTIN CEL MARE


Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 şi 337.
Născut la Naissus, în provincia Moesia Superior (astăzi, oraşul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul împărat Constanţiu I) şi al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în Est, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmaţiei. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
Constantin a primit o educaţie formală, la insistenţa lui Diocleţian, unde a învatat literatura latină, greacă şi filosofia. Mediul cultural din Nicomidia a fost deschis, fluid şi social mobil, precum şi Constantin, care se putea amesteca cu intelectualii, atât păgâni cât şi creştini. El a participat la cursurile lui Lactantius, un savant latine şi creştin. Deoarece Diocleţian nu avea încredere completă în Constantius-niciunul din tetrarhie nu avea încredere deplină în colegii lui, astfel Constantin a avut un fel de instrument de asigura cel mai bun comportament din partea lui Diocleţian. Constantin a fost totuşi un membru proeminent al instanţei: a luptat pentru Diocleţian şi Galeriu în Asia, şi a servit intr-o varietate de acţiuni; el a militat împotriva barbarilor pe Dunăre în 296, şi a luptat cu perşii sub Diocleţian în Siria (297) şi cu Galerius în Mesopotamia (298-99). Până la sfârşitul anului 305, el a primit ordinis tribunus primi.
La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Diocleţian şi Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanţiu I, la Eburacum (astăzi, York), în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului şi îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea şi a treia tetrarhie nu avea să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condiţiile destrămării tetrarhiei, la conferinţa de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. În înţelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forţele lui Maxentius la Turin, Verona şi în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius îşi găseşte moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt persecuţilor creştinilor în teritoriile sale, impunând nu numai toleranţa, ci şi restituirea bunurilor creştinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină creştin. Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoţiunea sa faţă de Marte, apoi din ce în ce mai mult faţă de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina şi proconsulului Africii nişte scrisori din care reieşea faptul că el susţine religia creştină, subvenţiona Biserica creştină din fonduri publice, scutea clerul de obligaţii publice şi se considera slujitorul lui Dumnezeu.
În 312, Constantin „a trecut la credinţa creştină” şi a continuat să deţină funcţia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasă, pe care o aveau toţi cei cărora li se atribuia „Caesar” adică un conducător al statului şi al religiei bineînteles păgâne funcţie deţinută de toţi Caesar-ii inclusiv înainte de Christos .
În urma întrevederii dintre Constantin şi Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanţiu în latină şi de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuţie asupra creştinilor, iar proprietăţile confiscate să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfinţea creştinismul ca religie de stat şi nici nu-l angaja personal pe Licinius în credinţa creştină.
Relaţiile dintre cei doi împăraţi au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanşează un prim război civil. Constantin obţine o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înţelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu excepţia Traciei, păstrându-şi însă poziţia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunţat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni şi fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an şi 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, iniţiază o politică anticreştină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de poziţiile bisericii creştine. În noul război civil care izbucneşte în 324, Licinius este infrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) şi Chrysopolis în Asia Mica (26 septembrie), este capturat şi executat anul următor la Tesalonic.
Imperiul este reunificat şi supus autorităţii unui unic împărat, situaţie nemai întâlnită din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pământ al divinităţii unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creştin. Principiul adopţiunii este înlocuit cu cel al eredităţii dinastice. Constantin a continuat şi a desăvârşit toate reformele iniţiate de împăratul Diocleţian. Numărul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze şi 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia şi Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului – care era bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniţă (limitanei) şi trupe de campanie (comitatenses). Din iniţiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava şi Oescus, un pod peste Dunare, care reflectă importanţa dobândită de regiunile Nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin şi-a adăugat şi titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creştine, care pune bazele dogmatice şi canonice ale noii religii.

Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul şi de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraş, mutându-le cu circa 4 km în afară şi mărind cam de 4 ori suprafaţa sa. Noul oraş a devenit un centru al creştinismului, reşedinţa unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moştenit instituţiile politice ale vechii Rome, dar şi tradiţii culturale ale Răsăritului grec. Construirea şi popularea noului oraş s-au desfăşurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca şi Roma, oraşul e construit pe 7 coline şi împărţit în 14 districte administrative. Există şi aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) şi nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început şi construcţia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înţelepciune) şi Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunţau lumii evenimentul.

Monezile de aur introduse de Constantin cel Mare în locul celor de argint.

În septembrie 307, la Trier, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunţând la iubita sa Minervina, care îi dăruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constanţiu, Constant, Constantina şi Helena. Reşedinţa lui Constantin era oraşul Trier, aşa cum fusese şi pentru tatăl său, Constanţiu şi, înaintea acestuia, pentru împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o şi pe mama sa, Helena. La sfârşitul anului 311 sau începutul lui 312, sora sa vitregă, Constanţia se căsătoreşte cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin şi-a numit fiul Constanţiu în functia de caesar şi se pare că în aceeaşi zi a oferit rangul de augusta soţiei sale Fausta şi mamei sale, Helena. În anul 326, Constantin a ordonat execuţia fiului său mai mare, Crispus. Ordinul a fost îndeplinit de Pola, în Istria. În acelaşi an, la scurt timp după moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o şi pe soţia sa, Fausta, după o căsnicie de 19 ani. Atât Crispus cât şi Fausta au primit damnatio memoriae, adică numele lor au fost şterse din inscripţiile şi înscrisurile publice.

Pictură simbolizând Botezul lzi Constantin cel Mare

Între 325 şi 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica şi să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creştinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creştinism, iar regatul său a devenit oficial creştin la începutul secolului al IV-lea.
La scurt timp după Paştele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu de Cezareea iar după botez a purtat numai veşminte albe precum ale unui neofit creştin în locul veşmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol şi expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.
Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanţiu II şi Constant şi-au luat titlul de augustus, împărţind imperiul.

Reşedinţă de lux din timpul lui Constantin cel Mare-Mediana Naissus

A pus bazele creştinismului aici, iar în apropiere s-au ridicat primele 3 episcopii creştino-romane numite Remesiana lângă Niş, iar la Dunăre, la Decebalum (Prahova de azi) a fost prima episcopie creştină menţionată în istorie Aquae, iar nu departe de gura Timocului, cam la 100 km spre Calafat, se află a II-a episcopie creştină din vremea sa numită Ratiaria. Recent, părintele Bojan Alexandrovici a descoperit încă o biserică veche din timpul romanilor cu mozaic în locul Rovine II, unde a avut loc bătălia dintre români şi turci la 1395; acolo cade în luptă Kralevici Marco, unul din personajele cele mai importante din istoria sârbilor şi bulgarilor, pe atunci colaborator sau aliat cu turcii.
Deşi era cel mai important personaj din istoria sârbilor şi bulgarilor, a fost în grad de rudenie cu Mircea cel Bătrân, care se zice că acolo l-a omorât el, cu mâna lui, pe nepotul său, pentru că era aliat cu turcii.
Biserica românească şi cele ortodoxe şi catolice îi prăznuiesc pe Sf. Constantin şi Elena la 21 mai.



Modele icoane reprezentând pe Sfinţii Constantin şi Elena (mama sa)

La noi în Timoc – Serbia, Bulgaria se sărbătoarea primăvara, iar la Pristol în România, românii timoceni obişnuiau să vină la rudele lor, printre care era şi familia Sănduleştilor din Zlocutea pe Timoc, cam la 30 km de Dunăre. Aceştia din Mehedinţi obişnuiau să vină la Zlocutea, a II-a zi de Paşti, de ziua Frâsânelului când era rugă pe platoul de la Poeniţi. Dincolo, de pădurea basarabă spre Vidin se află Albotina cu unul dintre cele mai vechi centre creştine unde se mai păstrează o mănăstire săpată în dealul de cretă. Şi aici a II-a zi de Paşti există o rugă la care vin români din 3 ţări (ca şi la Zlocutea) Bugăria, Serbia şi România. La această rugă, cea de la Zlocutea este interzisă, locuitorii din împrejurimi veneau cu carele încărcate de mâncare şi copii; o fucie plină cu vin, o damigeană plină cu ţuică (rachiu), brânzeturi, cârnaţi şi altele. Masa se întindea pe un covor şi se veseleau până seara târziu. La masă participau cunoscuţi şi necunoscuţi; oamenii se bucurau, dacă veneau cât mai mulţi oaspeţi din cele 3 ţări de la Gura Timocului.
Constantin era împărat într-o Tetrarhie, iar în Asia Mică, în Siria era împărat Licinius, care milita pentru credinţa păgână. Aici, la Sevasta avea episcopia unul dintre primii episcopi creştini, care îi atrăsese pe mulţi la creştinism, fapt pentru care împăratul Licinius se supără, îl arestă pe Sf- Vlahu şi 40 de creştini pe care i-a executat la anul 316 şi le-a rămas numele de cei 40 de mucenici în calendarul creştin. În toate calendarele creştine de atunci, se sărbătoreşte ziua celor 40 de mucenici la 9 mai, însă mai rar se pomeneşte despre capul bisericii de atunci, care se numea Sf. Vlahu. Creştinii au păstrat osemintele Sf. Vlahu într-o lădiţă, pe care au ascuns-o în felurite locuri. Unele din aceste locuri sunt prin Muntenegru, unde apar primii creştini care ţin lădiţa cu osemintele, până târziu, când ajunge la catolicii din Raguza şi îl aşează într-o raclă în catedrala catolică din Dubrovnic, fosta Raguza, unde se mai păstrează o parte din mâna Sf. Vlahu. Nu ştim ce are biserica ortodoxă de îl ocoleşte fără să ştie că el era unul dintre primii creştini, care atunci nu erau nici catolici nici ortodocşi.

Cei 40 de mucenici, chinuiţi în cetatea Sevastei.

Este ciudat că în zona Naissului sau Nişului nu s-a dezvoltat creştinismul, ca şi când nu s-ar fi născut acolo primul împărat creştin. Există o oarecare asemănare a vieţii împăratului cu cea a lui Iisus Christos. Christos n-are o biserică creştină în locul său de naştere, cu excepţia celor străine, construite mult mai târziu şi care astăzi ţin loc de pelerinaj, în timp ce evreii şi palestinienii n-au fost atraşi de credinţa creştină.
Trebuie arătat că acum 100 şi ceva de ani existau în jurul Nişului sate româneşti printre care pomenim pe unul, Grămada; prin urmare nu există o prea mare atracţie pentru creştinism în această zonă. La Belgrad când s-a construit prima biserică creştină Patriarhală s-a zidit abia în anul 1745. O explicaţie ar fi, că în peninsula Balcanică, a existat o mai mare atracţie pentru catolicism. Ultimul domnitor sârb catolic a fost Stevan Prvovencianin pe la anul 1225. Lucrul acesta se vede şi astăzi la românii dintre Morava-Timoc, care sunt prigoniţi să nu se roage în limba maternă, ci în limba slavă veche.
S-ar putea ca răspândirea creştinismului în această parte a continentului să se fi făcut mai curând decât la alte popoare, astfel, la 1450 se pomeneşte un principe «românovlah» cu numele voevodul Radule Vlah, care construieşte prima biserică în această parte la Cetine în Muntenegru numită şi azi Biserica Vlaşka Ţârcva (adică Biserica Românească). Pe creştinii aceştia la anul 1450 i-au asasinat sârbii şi le-au luat locul la conducerea Muntenegrului. Sârbii nu prea sunt mulţumiţi de existenţa vetrelor istorice antice pentru că ei socot că sunt primii băştinaşi în regiunile în care se află.
Despre Constantin cel Mare nu avem ceva rămas în popor cum este cazul cu împăratul Traian despre care circulă o legendă la românii timoceni şi la sârbi, apărută chiar în cărţile de şcoală, anume “Împăratul Traian cu urechi de capră”. Însă la Constantin cel Mare se spune că mergând în primul său război, în fruntea armatei, aşa cum era obiceiul vremii s-a arătat pe cer semnul crucii, ei l-au văzut şi împăratul a zis:
«Prin acest semn vom învinge!
Şi de atunci a rămas ca simbol al creştinismului, pe care îl proclamă legalizat la anul 312.

Constantin cel Mare înfăţişat cum înalţă Sfânta Cruce în faţa preoţilor, după botez.

Despre Sf. Vlahu, în biserica noastră nu se ştie aproape nimic, deşi se crede că de la numele lui “Vlahu” sau “Valahu” se trage numele nostru al vlahilor, iar secole de-a rândul, vlahii erau numiţi doar cu numele de creştini – albanezii confundă numele nostru de vlah cu cel de creştin; alteori sunt pomeniţi sub denumirea de oameni buni. De aceea propunem ca biserica noastră ortodoxă să-i facă loc printre primii sfinţi din sec. al IV-lea, Sf. Vlahu (Valahu) de la care se crede că ne tragem porecla.
Să facem din acest sfânt mucenic o călăuză spirituală şi creştinească. Este al nostru şi trebuie să-l revendicăm. Cine nu crede să meargă în catedrala catolică din Dubrovnic (Raguza) şi să atingă moaştele Sf. Vlahu. Să dăm exemplu imitându-l pe Iisus, când i-a spus lui Toma:
„Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20,27)
Trebuie să ne trezim şi să ne apărăm demnitatea şi nu leafa, astfel ca oamenii politici să întindă mâna pe rănile din sufletul românilor din dreapta Dunării, din Timoc-Serbia şi Bulgaria şi să nu-i uite nici pe fraţii noştri din cele 4 Macedonii, adică aromânii, care sunt de asemenea uitaţi şi tăinuiţi, ca şi când n-ar fi sângele şi sufletul nostru.

Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

21.05.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Un răspuns

  1. In icoana cu Inaltarea Sfintei Cruci nu Constantin este figurat inaltand crucea ci un ierarh. Este vorba de Episcopul Ierusalimului Macarie, în ziua de 14 septembrie 326, asa cum spune traditia bisericii rasaritene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: