ANDREI BARON DE ŞAGUNA

Relaţiile lui Şaguna cu guvernatorii Ardealului
(Octombrie – Decembrie 2002 Nr.4-5/37-38)

Andrei Baron de Şaguna

Conducătorii Românilor, martori ai jertfelor imense, ce a adus poporul în timpul revoluţiei pentru apărarea tronului, aşteptau acum o dreaptă de rezolvare a cererilor înaintate împăratului şi repetate în atâtea rânduri în petiţiile către ministerul austriac. Şaguna, care avusese ocazia a cunoaşte felul de judecată a cercurilor conducătoare din Viena, presimţea, că dorinţele principale ale Românilor vor rămâne încă multă vreme neîmplinite, iar asupra conducătorilor naţionali aşteaptă dezamăgirile cele mai dureroase. De aceea era de părere că Românii să aibă câţiva deputaţi în Viena, care să dea ministerului în continuu informaţii la pregătirea noii organizări, ce trebuia să se dea monarhiei, în convenţia constituţiei din 4 Martie 1849. Ea prevedea egalitatea a tuturor popoarelor, pusă ca temelie a acestei constituţii din 4 Martie 1849. Ea prevedea egalitatea a tuturor popoarellor, pusă ca temelie a acestei constituţii, însă după potolirea revoluţiei devine o egală lipsră de drepturi pentru cei ce au luptat contra împăratului, ca şi pentru cei ce s-au jertfit pentru el. Ministerul din Viena, convinşi , că constituţia din Martie, făcută în pripă, n-ar fi potrivită pentru împrejurările din monarhie, nici nu se gândea serioas la aplicarea ei ăn faptă, ci mai degrabă la revocarea ei, ceea ce s-a şi întâmplat la sfârşitul anului 1851 cu scop de a se da ăn mâna domnitorului puterea monarhică absolută. De acum urmează zece ani de absolutism, până în 1860.
Astfel în 24 Decembrie 1849, după ce prânzuise la episcopie părăstas pentru odihna sufletelor celor căzuţi în războiul civil, cere voie de la guvernator aprobare pentru a putea ridica la Câmpeni un monument în amintirea celor căzuţi în luptele anilor 1848-49, ca „să se eternizeze măreaţa răsculare a Românilor ardeleni, îndeosebi a celor din munţii apuseni, care dând ascultare glasului împărătesc şi datoriei, impusă de natură , de a-şi apăra naţionalttatea şi limba lor – primiră cu curaj, purtară cu bravură şi terminară cu glorie războiul pentru tron şi naţionala lor independenţă. Guvernatorul Ardealului, Wohlegemuth primi cu laudă ideea, dar insistă, cu executarea să se amâne. Pe Bariţiu îl înlătură în februarie 1850 de la redactarea foilor Braşovene. Ţăranii români erau nemulţumiţi , pentru „rectificatorii” străini însărcinaţi cu conscrierea impozitelor funciare care erau nedrepte pentru achitarea impozitelor, punând pământurile româneşti de pe la margini şi deci de calitate mai slabă în aceeaşi categorie de productivitate cu ale Saşilor, care aveau moşii întinse la şesuri, unde pământul e mai fertil. Piedici li se puneau Românilor din toate părţile nici după atâtea lupte şi jertfe nu sunase încă pentru dânşii ceasul mântuirii.
Mai târziu Şaguna cu sprijunul guvernatorului Schwarzenberg, succesorul lui Wohlgemuth, mijloci a câştiga de la monarh pe seama lui Iancu, Banint şi Axente un ajutor de de 24000 fl.. Ca şi în alte rânduri, tot astfel şi de data aceasta Şaguna prin iscusinţa sa diplomatică reuşi să îndulcească puţin situaţia. – În sfârşit Şaguna fusese învinuit în consiliul episcopilor catolici din Strigoniu, cp ar fi un pericol pentru catolicism şi că ar avea de gând să convertească pe toţi uniţi – şi din cauza acestor acuze miniltri hipercatolici din Viena nu erau tocmai încântaţi cu el, tânărul împărat, convins despre vredniciile lui, ăi dărui totuşi la sfârşitul anului 1850 titlul de baron şi îl decoră cu crucea ordinului LEOPOLDIN, încălecându-l cu laude pentru meritele lui însemnate.


Cu acest prilej Şaguna îşi alese cunoscute lui emblemă de baron, explicând într-o scrisoare către ministrul Bach, că cele 7 coline semnifică şapte virtuţi creştineşti, pe care toată viaţa le-a urmat, iar cocostârcul stând într-un picior şi ţinând în celălalt un ou, simbolizează îngrijirea lui neadormită tot timpul anilor vijelioşi 1848-9. Cu ocazia călătoriei împăratului rpin Ardeal, îl numeşte apoi pe Şaguna reuşind a câştiga într-o măsură mare simpatia şi încrederea lui Schwarzenberg, cu sprijinul căruia a fost în stare a purta între anii 1855-7 cea mai grea dar şi cea mai edificatoare luptă împotriva unui ministru încrezut în omnipotenţa sa, cum era ultre montanul Leo Thun, ministru de culte şi instrucţie publică, sub conducerea căruia, ecleziasmul a zdrobit instrucţia.
Biograful guvernatorului Schwarzenberg, care a cârmuit Ardealul 6 ani (1852-58) insistă şi asupra relaţiilor de intimitate, în care trăia acesta cu Şaguna împreună cu guvernatorul şi cu agiutantul acestuia Bordolo şi contele Beldi, la joc de cărţi sau alte distracţii. La moartea lui în grădina episcopească un frumos monument de bronz, care înfăţişa un leu dormind.
Cu succesorii lui Schwarzenberg, principele Liechtenstein şi Ludovic Folliot de Creuneville de asemenea trăia cu Şaguna în relaţii bune, ceea ce este uşor de înţeles, fiindcă ştiau, de câtă vază se bucură Şaguna în cercurile curţii din Viena, şi ce influenţă hotărâtoare poate sp exercite în toate afacerile publice.

SINODUL DIN 1850

După sosirea sa la Sibiu, în toamna anului 1849, imediat s-a apucat de munca cea mai greaşi însemnatărestaurând şi progresând pe teren bisericesc, desfăşurând – prin memorii şi proiecte către împăratul, prin ordinaţiuni către subalterni, prin sfaturo către popor şi prin colecte făcute cu scopul de a cumpăra proprietăţţi şi de a înfiinţa insituţii culturale, – o activitate atât de zeloasă şi multilaterală, pe cât de multe, variante şi adânc simţite erau trebuinţele poporului nostru, împiedicat de dezvoltarea sa culturală. Pornirea duşmănoasă a ministrului de culte, contele Leo Thun, contra bisericii ortodoxe constituia o formidabilă piedică – adevărat, că n-a permis rezolvarea adecvată a tuturor exigenţelor, dar prin stăruinţele necontenite ale lui Şaguna s-au îndeplinit multe, iar restul problemelor rămase li s-a dat o rezolvare în viitor.
Încă în timpul cât a rămas în vara anului 1848 la la Pesta, Şaguna a intervenit la ministrul de culte Eotvos, cerând din visteria statului o donaţie corespnzătoare şi pentru preoţimea română, care face statului servicii la fel cu preoţii altor confesiuni, şi înaintând o petiţie, pentru a i se da voie să ţină la Sibiu, în luna Septembrie 1848, un sinod la care sp participe 44 clerici şi 56 de mireni. Sinodul se amână din cauza unor evenimente revoluţionare. La începutul anului 1850 se fac pregătiri petntru sinodul dorit. După asemenea pregătiri sinodul urma să se deschidă la 12 Martie calendar vechi, Cu trei zile înainte, i se comunică lui Şaguna prin Ioan Karabetzt, ceea ce ll-a supărat pe Şaguna, atât de mult, încât stătea la îndoială: să mai ţină sinodul sau să-l contramandeze. În sfârşit între auspicii puţin încântătoare, sinodul totuşi se deschide în ziua stabilită, fiind prezenţi la construirea lui 20 deputaţi mireni, ăntre care şi Avram Iancu, şi 24 clerici. În făimosul cuvânt de deschidere, – care este o disertaţie istorică, arătând fazele prin care a trecut biserica ortodoxă-română din această ţară, şi o severă reviziune la adresavechilor guverne ardeleneşti şi a naţiunilor privilegiate, – spune, că Românii ortodocşi au fost „ocară ceor ce sunt întru destulare şi hulă celor mândri”, însă după atâta suferinţă „sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vânătorilot, care s-a sfărâmat”.
După o energică şi argumentată caracterizare a suferinţelorpoporului român, se întreabă, care este cauza sărăciei, umilinţei şi înjosirii noastre? Şi răspunde:
„Auziţi fraţilor! Nici astăzi nu se sfiesc bărbaţiii constituţiei vechi a ne impune dojeni, că preoţimea noastră este incultă, că dascălii noştri sunt neharnici, căp nu avem şcoli. Aşa este; însă au doară a noastră este vina, că suntem astăzi săraci şi înjosiţi în toate? Au dară nu e vina celor bogaţi şi înalţi pentru sărăcia şi înjosirea noastră? Luat-am noi ca fiii bisericii răsăritene ceva cu drept sau cu nedrept de la fiii altor biserici? Din râvna, care am către adevăr, silit sunt a mărturisi, c noi dela nimenea nimic nu am luat nici poe drept, nici pe nedrept, însă de la noi multe s-au luat pe drept, şi nimica după drept!”
În epistola sa sin 17 Martie 1850, Şaguna comunicând lui Ioan Maiorescu toate hotărârile acestui sinod, scrie:
„…aşa în frică şi sub controlă am ţinut bietul acest sobor. Totuţi, deşi peste el atârna mâna cea de fier a stării de asediu, n-am lipsit a face în hotărârile sobotrului pomenire şi depre treburile naţionale, şi anume a declara, cum cp petiţiunea din 25 Ferbr. 1849 cuprinde dreptele dorinţe ale naţiunii române.”

LUPTELE PENTRU EMANCIPAREA
BISERICII ROMÂNE DE SUB IERARHIA
SÂRBEASCĂ

Pentru emanciparea bisericii române de sub ierarhia sârbească începuse lupta din primăvara anului 1849, prin „promemoria” sa, tipărită în Viena, desfăşurând aici dreptul istoric al românilor ardeleni de a avea o mitropolie independentă de cea sârbească. Aceste începuturi de luptă polemică n-au rămas n-au rămas fără răsunet în presă. Patriarhul Rajacici răspunde la 1851 într-o broşură în care nu este lipsită de atacuri personale la adresa lui Şaguna învinuindu-l că numai din ambiţie personaă pornesc tendinţele lui privitoare la înfiinţarea mitropoliei române, că nu se gândeşte la altceva, decât la sporirea venitelor şi la înaintarea sa către cea mai înaltă treaptă ierarhică. De altfel tendinţele lui Şaguna nu pot avea în sprijinul lor nici un drept istoric, se zice în broşura lui Rajacici, căci:
„Mitropolia ardeleană a încetat de sine la sfârşitul secolului XVII, când cu trecerea lui Atanasie la unire, şi e o îndeletnicire oţioasă a se mai provoca cineva la ea pentru înfiinţarea alteia nouă”
Dacă în părţile bănăţene nu se poate împlini întotdeauna dorinţa Românilor de a a vea episcop „din sângele lor”, cauza este, că Românii nu prea sunt îndreptaţi spre călugărie. Iar a introduce separatismul naţional în biserică, e lucru necreştinesc, de aceea şi „ambiţiosul episcop ardelean Şaguna” să-şi aducă aminte de făgăduinţa, făcută în cuvântarea de la Carloviţ şi de jurământul, care îl obligă a apăra drepturile scaunului său episcopesc şi a le transmite urmaşilor, neştirbite. Se mai cuprinde apoi în această broşură şi o mică insinuare perfidă:
„Dacă s-ar restitui mitropolia română aşa cum o vrea Şaguna şi aderenţii săi, cuprinzând într-însa şi episcopia Bucovinei, prin analogie, „ar trebui să stea în perspectivă celui mai apropiat viitor şi un imeriu daco-român” şi „ce ar zice atunci Austria, Rusia şi Turcia?”
Broşura se încheie, făcând apel la Români, să apere unitatea bisericii ortoxe şi să nu asculte de „abiţioşii, care vor să slăbească puterea stăpânirii bisericeşti”. Ministrul Bach a confiscat această broşurp îndată după apariţie şi a chemat pe Şaguna lşa sine, întrebându-l dacă doreşte vreo recompensă de la Rajacici pentru insultele aduse. Şaguna a răspuns, că îşi va trage înusuş seama cu Rajacici, ceea ce a şi făcut înfruntându-l ”ca pe un om nevrednic de poziţia, ce o ocupă în biserica noastră”.
Episcopi ortodocşi din Austria se aflau atunci în Viena, unde fiind chemaţi la sfârşitul anului 1850, la aşa numitele „coferinţe episcopeşti”, care ar fi trebuit să discute şi să stabilească principiile de organizare ale bisericii ortodoxe din întreaga monarhie. Dar s-a vazut chiar de la început, că Rajacici şi episcopii sârbeşti n-au gânduri serioase cu privire la această problemă principală, ci insistau în tot chipul de a pierde tumpul cu lucrări secundare, sau chiar cu unele lipsite de importanţă.
Astfel înţelegerile episcopeşti, care s-au îndelungat din 25. Oct. 1850 până în 2 iulie 1851, au răpmas fără nici un rezultat şi, după părerea lui Şaguna, „fiecare episcop care a a vut conştiinţa trează şi simţ de ruşine s-a întors acasă nemângâiat”

Icon. Stavr. Pr. Konstantin Suru

Monedă reprezentând bustul lui Andrei Şaguna

OBSERVAŢII CRITICE:

Ne-am permite să adăugăm câteva lucruri în legătură cu Andrei Şaguna.
S-a născut la Miscolţ în Ungaria din părinţi aromâni la 20 ianuarie 1809. Părinţii au venit din nordul Albaniei din comuna Grabova, lângă Moscopole, centrul românesc care avea peste 60-70 000 locuitori şi vreo 40 de biserici pe la 1760,pe când Atena avea 10 000 locuitori.
Andrei purta numele, după modelul ortodox, Atanasie, pe care şi l-a schimbat când a trecut la catolicism. La un moment dat el şi-a dat seama că s-a născut între aromâni şi a emigrat între creştini-ortodocşi; de aceea a urmat Teologia de la Vârşeţ, unde a avut ocazia să trăiască între sârbi şi români, cunoscându-le năravurile şi ale unora şi ale altora.
Biserica sârbească l-a luat sub protecţia ei şi au colaborat un timp. Între timp ajunge la Carlovaţ, unde colaborează cu Patriarhul Rajacici al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Însă în scurt timp îşi dă seama că Biserica Ortodoxă Sârbă nu este făcută pentru a răspândi creştinismul şi a-l proteja, ci este o armată nevăzută a sârbilor, inexistentă pe acea vreme, care-şi făcea meseria de sârbizare a românilor din Transilvnia Banat şi din Bucovina prin preoţi şi biserică. De asemeni îşi dădea seama că în Transivania şi Banat nu sunt oameni de talia şi energia lui, morală şi preoţească, care să-i unească pe români.
Drept urmare, rupe legăturile cu Patriarhia de la Sirmium – Sremski Karlovţi şi cu voevodul sârbilor, Şuplikatz (1848 care moare într-un an ’49) din provincia Voivodina recent înfiinţată. De aceea el trece la Sibiu, unde ajunge capul Bisericiii Românilor din Transilvania şi elimină pe toţi episcopii şi preoţii sârbi care puseseră mâna pe posturile cele mai importante din Transilvania şi Banat, înlocuiseră slujba religioasă în limba sârbă eliminând limba poporului român. Astfel că Biserica Română din Transilvania se românizează, ajungând în frunte preoţi şi episcopi români.
Între 23 octombrie – 4 noiembrie 1861 a fost înfiinţată la Sibiu Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), cu rol însemnat în emanciparea culturală şi politică a românilor din Transilvania, având ca prim preşedinte pe Andrei Şaguna.
Andrei Şaguna a avut o viaţă zbuciumată, plină de lupte, înfrângeri şi biruinţe, moare prematur la 64 de ani, în data de 28 iunie 1873 la Sibiu şi e înmormântat la Răşinari.
Deşi purta blazonul de Baron nu l-au interesat lucrurile lumeşti cât l-au interesat lucrurile româneşti. A rămas între români un fel de «Patriarh pe viaţă». După modelul ASTRA Transilvană s-au înfiinţat, mai târziu «ASTRA Bănăţeană» înlocuită de actuala «ASTRA Română» din Timişoara, precum şi «ASTRA Bănăţeană» de la Vârşeţ, astăzi cu ramificaţii la românii din Timoc – Serbia şi Bulgaria şi aromânii din Macedonia şi «ASTRA Iaşi».


ASTRA Iaşi

ASTRA Română Timişoara

ASTRA Română are ca preşedinte pe Mitropolitul Banatului Dr. Nicolae Corneanu, secondat de Secretarul General Cristea Sandu-Timoc, unul dintre întemeietorii ASTRA Româna din Timişoara. Trebuie să-i mai amintim şi pe ceilalţi întemeietori ai Astrei Române, Patriarhul României Daniil Alexe Ciobotea, care pe atunci era episcop la Timişoara, împreună cu Mitropolitul Banatului şi toţi rectorii celor 4 Universităţi. ASTRA Română, continuatoarea fidelă a ASTREI Transilvane, s-a înfiinţat la 12 martie 1990. De două decenii Astra Română propagă ideea românismului la românii din Banatul sârbesc, Timocul sârbesc şi bulgăresc, precum şi la aromânii din Macedonia, de unde îşi trăgea originea Mitropolitul Andrei Şaguna. De asemeni are o tradiţie de 19 ediţii în organizarea Congresului internaţional «Identitatea culturală a tuturor românilor» care anul acesta are loc pe data de 8 până în 11 octombrie (0256/490 774, 10:30-15:15).

Dacă n-ar fi fost ASTRA Transilvană să-i ilumineze pe românii din Transilvania şi din Banat, astăzi aceste provincii nu se ştie ce fel de viitor ar fi avut. De aceea noi, românii şi aromânii, descendenţi a lui Andrei Şaguna, să nu uităm că numai uniţi în această idee a românismului ne vom asigura unitatea şi continuitatea.


Harta Banatului cuprinzând partea sârbească şi cea românească

Veşti dureroase ne vin din Serbia. În timp ce Europa, cu zona de influenţă financiară euro se află în criză economică şi morală şi fierbe ca un cazan de smoală, Serbia se poate lăuda că stă cel mai bine din Europa şi că la ei Criza n-a ajuns. Criza la ei este triumful naţionalismului sârbesc şi asuprirea minorităţilor, mai ales a celor din Timoc, Serbia de răsărit.
Până la 6 iunie 2010 avem pregătiri pentru alegerile consiliilor naţionale, pentru românii din Timoc, apărând ca lideri noi persoane anonime, nu alese de românovlahi ci alese de poliţia şi guvernul de la Belgrad. Nu se mai aude nimic despre liderii vechi ai confraţilor noştri care au înfiinţat primele organizaţii prin 1991 în frunte cu ex-colonel în Armata lui Tito, Dimitrie Crăciunovici din Zaicear, Borivoje Geambrici din Geanova, sau de liderul cunoscut de toţi al Consiliului Naţional al «românovlahilor» din Serbia fost Preşedinte Lazici şi Dr. Predrag Balaşevici, actualul Preşedinte. De asemeni nu se mai aude nimic de existenţa lui Duşan Prvulovici şi altora.
Aceştia sunt trataţi ca nişte corifei care au stat în fruntea populaţiei româneşti din Serbia, aproape 2 decenii. Acum toţi au fost măturaţi de către nişte domnişoare care au intrat în vizorul guvernanţilor de la Belgrad ca oameni de încredere în executivul sârbesc şi au fost notaţi şi daţi executivului ca viitori lefegii.
Împotriva acestei acţiuni imorale şi iresponsabile a U.E., zilele trecute s-a alcătuit o delegaţie care a plecat la Belgrad să stea de vorbă cu ministrul minorităţilor.
Ei obiectează că statul n-are pentru ce să-şi infiltreze indivizi suspecţi care vin să-i dezbine pe români şi pe sârbi că în esenţă n-ar fi rău, dacă statul nu s-ar amesteca, întrucât ei nu sunt o instituţie particulară care să-i intereseze de problemele guvernului sau naţiunii sârbe ci de interesele culturale, şcolare, bisericeşti, de mass-media ale românilor dintre Morava-Timoc din Serbia. Prin urmare alegerile nu se fac pentru că este statul disperat şi trebuie, ci se fac pentru sutele de mii de români, şi alţii din Serbia.
Ceea ce se întâmplă azi în Serbia face dovada că ţara aceasta face ce vrea şi se organizează cum vrea, iar Europa să-şi vadă de trabă.
Mai recent, guvernanţii sârbi sunt interesaţi să-i ajute pe români, încât au hotărât să reducă secţiile, ca oamenii să vină la votare de la zeci de km ca să-şi aleagă consiliul; nu s-a pomenit una ca asta, ca statul să organizeze alegeri şi să se amestece în electorat, pentru că asta nu este în interesul statului ci în interesul minorităţilor, care nu şi-au pierdut independenţa potrivit legilor interne sau externe. Aceasta face ca alegerile să fie declarate nule şi neavenite. Altfel, dacă s-ar continua să se inflameze acest electorat s-ar putea ca să se ajungă la destabilizarea şi pierderea echilibrului politic al Serbiei, chiar în aceste momente critice şi imorale.
Liderii politici sârbi n-au cele mai elementare cunoştinţe despre Dreptul Civil şi Drepturile Omului. Ei confundă organizaţiile «românovlahilor» dintre Morava-Timoc cu nişte sindicate sau întreprinderi tutelate de stat, fără să-şi dea seama că au în faţă nişte O.N.G.-uri (Organizaţii Non-Guvernamentale).
Alegerile sunt o chestiune independentă de politică, de stat şi de poliţie şi nicăieri nu este admis amestecul statului în chestiunile minorităţilor; deoarece minorităţile sunt un organism independent, liber, nu suportă amestecul statului, aşa cum e la sârbi.
Se vede că ministerul minorităţilor din Serbia este făcut în interesul apărării drepturilor statului şi nu ale minoritarilor. Viitorul va arăta că Serbia are nevoie de conducători, nu bine intenţionaţi ci bine educaţi şi cu bun simţ.


Bustul lui Mişa Anastasievici

În Clejani este înmormântat Mişa Anastasievici născut în Poreci zis Portiţa (Tabula Traiana) de origine român, în data de 24 02 1803 decedat în 27 01 1885, întemeietorul flotei sârbeşti moderne. La bătrâneţe s-a mutat în România, a cumpărat lângă Bucureşti moşia Clejani şi a zidit o biserică impunătoare unde a fost înmormântat.

În general, neştiutorii îl dau ca sârb, însă faptul că s-a mutat în România, a zidit o biserică şi a fost primit de regele României, Carol I, noi credem că el se simţea că e român şi îşi dădea seama unde e născut şi cine sunt strămoşii lui, care au scris Tabula Traiana, aproape de locul lui de naştere. Însă chiar dacă ar fi sârb curat, ar trebui băgat în seamă şi amintit ca om renumit care aparţine naţiei vecine, cu care am fost prieteni până ce ei au devenit naţionalişti fanatici şi s-au pus să ne ducă la pierzanie.

Prin aceastea arătăm că renumitul muzicolog şi compozitor Goran Bregovici din Sarajevo Bosnia, va organiza la Bucureşti la Arene un concert în 20 mai 2010 în colaborare cu taraful reprezentat de Viorica şi Ioniţă din Clejani.

Dorim pe calea aceasta să-i salutăm prezenţa d-lui Goran Bregovici şi să ne amintim de maiorul de vapoare Mişa Anastasievici, pământean din Timoc-Serbia.

Cu această ocazie aşteptăm un semn ca să îi putem invita la Congresul internaţional «Identitatea culturală a tuturor românilor», organizat de asociaţia ASTRA Română din Timişoara la Universitatea de Vest în ziua de 9 octombrie 2010 pe Viorica şi Ioniţă din Clejani precum şi pe Goran Bregovici cu orchestra sa.

Această invitaţie e valabilă dacă Departamentul Românilor de Peste Hotare sau Primăria municipiului Timişoara, or subvenţiona cheltuielile. În caz contrar, oferta rămâne valabilă pentru alte ocazii mai favorabile.

Scopul nostru este să avem o punte de legătură cu Bosnia şi Herţegovina, unde după recensământul austriac din 1880 se găsesc în Bosnia cca. 298 000 vlahi, care-şi mai zic şi români. Nicolae Olahus se intitula rege al Bosniei; s-a născut la Sibiu 10 ianuarie 1493 — d. 15 ianuarie 1568, Pojon, astăzi Bratislava, şi era nepotul lui Iancu de Hunedoara,

Publicăm începând cu acest număr CXXXI un model de alfabet, care să stea la îndemâna acelora care învaţă singuri să scrie şi să citească, atâta timp cât circulaţia cărţii, culturii, şcolii, bisericii creştino ortodoxe este interzisă în limba maternă la românii din Timoc-Serbia, Bulgaria, ş.a.m.d.. Caz unic pe globul pământesc, despre care Europa se face că nu ştie.

ALFABETUL PENTRU ROMÂNOVLAHII DIN TIMOC-SERBIA

Realizat de Cristea Sandu-Timoc


Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

14.05.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: