Belgradul Partea III


Pe harata aceasta apare Provincia autonomă Margina singura recunoscută în Imperiul Otoman între 1560-1833, cu principi români – Mişu Karapancea cu soţia Sara

Semnalăm cititorului că autorul acestui studiu unic despre punctele importante de pe Dunăre Mih. D. din 1943, de la pagina 41 la 54 sunt citate evenimentele militare fără ca să se pomenească de cuvintele «sârb» şi «Serbia». De fapt, veţi observa că sârbii ajung la Belgrad ca să o numească capitală, abia în anul 1849, acum 161 de ani. Vom continua, însă, partea a III-a a acestui articol, oprindu-ne la pătrunderea spre Belgrad a revoluţionarilor sârbi în frunte cu Karagheorghe; o baladă populară sârbească, vorbind despre un atac asupra unor spahii (latifundiari turci) spune că aceasta este opera «Ono vlase cod Fazlibase» (Acelui valah al lui Fazlibaşa) la care fusese slugă.


Karagheorghe

De fapt Karagheorghe era un vlah/român din Muntenegru, după o variantă, mama lui numindu-se Stanca din familia Catana; după alte variante ar fi urmaşul unei familii din provincia Şumadija, satul Vişevac. La anul 1787 este pomenit că se refugiase cu familia la Sirmium pe râul Sava, întrucât pe acele vremuri turcii urmăreau pe sârbi şi uneori îi omorau, expunându-le capetele în faţa palatului imperial de la Constantinopol.

După nume, ar fi aromân şi din această familie se trage şi familia regelui Alexandru I, soţul principesei Mărioara, fiica regelui Ferdinand I al României. Aceasta este părerea noastră, pentru că nimeni nu a cercetat cu de-amănuntul biografia acestui mare personaj. Mai precizăm că Serbia de la 1389, Câmpia Mierlei, până la anul 1833 n-a existat ca stat; deci sârbii pot apărea ca luptători izolaţi, haiduci, răsculaţi, revoluţionari sub comanda lui Karagheorghe, iar la 1817 i s-a tăiat capul cu toporul de către finul său.
Prin urmare, de la pagina 41 la 54, are loc descrierea războaielor între imperialii Austrieci, care vroiau să reocupe Belgradul de la Turci. Deci trecem de la pagina 41 la pagina 54 şi continuăm Partea a III-a.

Istoricul Principalelor Puncte pe Dunăre
Dela Gura Tisei Până la Mare
Pe Coastele Mării
Dela Varna la Odesa
(Bucureşti 1943, pp. 41- 54)
de
LT. – CL. IONEL MIH. DRĂGHICESCU


Hartă conţinând legenda românilor în ţările din Europa, din perioada actuală

La 1804 Gheorghe Czerni (Cara Gheorghe) sau Gheorghe cel Negru, un sârb care îşi făcuse o reputaţie de soldat, în armata austriacă, fu desemnat ca şef al insurgenţilor.
La 12 Septemvrie 1806 Sârbii pun mâna pe oraşul Belgrad, apoi pe cetate, în care turcii aveau o mică garnizoană, o turnătorie de tunuri şi o fabrică de alte ustensile de războiu.
De astădată, deşi cel puţi parţial, sentimentul naţional – „ce se păstrase până atunci în fundul pădurilor, în mănăstiri şi în acele bande de haiduci, pe care cruzimile enicerilor, unite cu prădările stăpânilor ţărei, contribuiau a le mări şi întreţine” – triumfă. Lupta a fost crudă şi desperată. Ani întregi sângele curse şiroaie; în fine Turcii au fost alungaţi.
Dar dacă patriotismul era înflăcărat, totuşi Sârbii pătară, într-un mod nedemn, succesul lor. Când intrară în Belgrad „orice turc care refuza botezul, murea în cele mai crude torturi”, copiii erau tăiaţi în bucăţi, iar femeile, se spintecau sau erau duse sclave.
Dumnezeu a făcut pe omul incult, spre a justifica ferocitatea fiarelor sălbatice…
La 1807 a doua campanie contra Turcilor sub comanda lui Kara-Gheorghe.
În Ianuarie, Austriecii crezând că Belgradul va cădea în mâinile Sârbilor şi ca nu prin ei, să cadă şi în mâinile Ruşilor, oferiră Turcilor să-l ocupe ei …
Acesta era numai un pretext, devreme ce Ruşii separaţi de Sârbi, prin o mare armată turcească, era imposibil, de a pune, cu uşurinţă mâna pe el.
La 29 Ianuarie (10 Februarie) 1811 Sârbii, cu ajutorul Ruşilor iau Belgradul.
În anul următor, 1812 însă, Turcii având avantaj asupra Ruşilor, reiau oraşul. După reintrarea Turcilor, excesele nu mai cunoscuseră nici o margine.
În 1813 are loc a patra campanie, a Sârbilor contra Turcilor, sub Kara-Gheorghe.
În acest an (1813) Kara-Gheorghe, abandonat de Rusia şi de proprii săi companioni de arme, este silit să fugă în Basarabia, unde este închis. Turcii ocupă din nou Serbia. Reintrând, câţiva ani în urmă în ţara căreia el Kara-Gheorghe, îi fusese primul liberator, fu asasinat la Semndria.
La 1815 Miloş Obrenovici excită din nou pe Sârbi, la Tacova, la o nouă răscoală şi ia comanda insurgenţilor, cu succes. În acest timp, Turcii acopăr foburgurile Belgradului cu edificii şi restaurară cetatea, care, către 1820 deveni formidabilă.

Miloş Obrenovici

La 1817 Miloş este recunoscut de Poartă ca prinţ ereditar al Serbiei. Principatul rămâne vasal Turciei, căreia avea a-i plăti un tribut anual.
Energica impulsiune a lui Miloş şi sprijinul Rusiei, susţinu 15 ani lupta şi negocierile. Ca rezultat al tratatului din 1829, dintre Rusia şi Turcia, la 3 August 1830, Turcia recunoscu autonomia completă a Serbiei şi Miloş obţinu de la Poartă un firman care-i acordă titlul de principe (Kneaz) ereditar, pe care adunarea naţională (Scupcina) îl conferise.
La 1839 prinţul Miloş abdică în favoarea fiului său Milan. Acesta moare, după ce domneşte trei săptămâni. Al doilea fiu a lui Miloş, Mihail urmează la domnie.
La 1839 oraşul Belgrad devine capitala Serbiei, iar citadela rămâne ocupată de o garnizoană turcească, tare de 4 000 oameni, în virtutea Hatişerifului din 1834.
Către finele deceniei a III-a, paşalâcul Belgradului era dat acestui Yusuf care subscrisese ruşinoasa capitulare pe Varna, în războiul din 1828-29. Altădată Padişahul i-ar fi trimis fatalul cordon, dar acum pentru a plăcea învingătorilor, el trebuie să păstreze bunele sale graţii pentru omul care îl trădase!
Gonit de o insurecţiune, la 2/14 Septemvrie 1842, Mihail fuge, latatăl său, la Viena. Alexandru al II-lea fiu (alţii zic nepot) a lui Kara-Gheorghe care fusese asasinat şa Semendria, este chemat şa tron, în etate de 18 ani. Între altele, el constui o fabrică de arme la Kragujevatz.
La 1853 Ruşii susţin pe faţă propaganda călugărilor slavi contra acestui principe. În acest timp, sunt de însemnat disputele de domnie, ale descendenţilor celor două familii: Obrenovici, – pusă mai direct sub influenţa panslavismului – şi acea a lui Kara-Gheorghe (independentă de orice influenţă străină).
La 1856 tratatul de la Paris, prin art. 28, declară imunităţile şi privilegiile acordate Serbiei, puse în viitor sub garanţia colectivă a puterilor şi prin art. 29, oprea orice intervenţie militară străină, fără vreo înţelegere prealabilă între puterile garantate.
La 10/22 Decemvrie 1858 Scupcina voeşte abdicarea lui Alexandru Kara-Gheorghe; acesta fuge noaptea în cetatea Belgradului şi se pune sub protecţia armatei turceşti. Scupcina ridică din nou pe Miloş la demnitatea de Principe-suveran şi ereditar al Serbiei, care – deşi era de 78 ani, deşi era incult şi violent, deşi nu ştia nici scrie nici ceti, deşi în conversaţie intimă Sârbii îl numeau principele ţăran, dar – corespundea momentan dorinţelor ţării.
În anul 1859 Alexandru fiind declarat depus de adunarea naţională , renunţă la tron şi căută un refugiu pe teritoriul austriac. Aproape 80 ani, Principele Miloş se urcă din nou pe tron.

Mihail Obrenovici, fiul
lui Miloş Obrenovici

În 1860 Miloş moare, fără a putea reuşi să-şi execute planul său, de a da semnalul unei insurecţii generale a tuturor rajalelor (supuşi creştini ai Turciei) contra dominaţiei otomane. Fiul său Mihail pune mâna a doua oară pe putere. El este fondatorul miliţiei sârbeşti.

În Iunie 1862 oraşul Belgrad este bombardat de Turci, din citadelă, din cauza unei certe armate, provocată cu ocazia unei discuţii între copiii sârbi şi soldaţii turci, care îşi disputau dreptul de a lua mai întâi apă dela o fântână? Un copil este omorât şi o luptă sângeroasă se încinge între Sârbi şi Turci. În ziua de 5, Turcii sunt înconjuraţi în citadelă de unde ei bombardează oraşul. A doua zi 6 iunie se încheie un armistiţiu.
După propunerea guvernului francez, o conferinţă se deschise la Constantinopole, care se ocupă cu găsirea mijloacelor de a împiedica repararea unor asemenea fapte. Turcia primeşte cu reprezentanţii puterilor care au subscris tratatul din 1856, un compromis prin care evacuază 2 din 6 fortăreţe (2 Sept. St.n.), pe care avea dreptul să le ocupe şi deţine, dar menţine dreptul să păstreze în alte patru cetăţi, garnizoane turceşti (8 Septemvrie st. N.).
Astfel, Belgradul fiind din aceste din urmă, în 1863, neînţelegerile continuă între Sârbi şi Turci. La 5 februarie st.n. o comisiune mixtă este însărcinată să observe executarea deciziilor conferinţei care se reuneşte la Belgrad.
Către finele toamnei 1866, Principele Mihail ceru Porţei un firman prin care acesta să consimtă să ridice garnizoanele fortăreţelor sârbe. Această cerere provocă o lungă şi vie corespondenţă, care avu un fericit rezultat, căci Ali Paşa, marele vizir de atunci, comunică, la 19 Februarie 1867, în faţa ambelor armate, turcă şi sârbă; paşa a dat cheile lui Mihail, care intră în cetate pe un cal dăruit de sultan, în capul armatei sale.
În aprilie nu mai era nici un turc în Belgrad. Citadela a existat mult timp împreună cu istoricul turn Neboişa (sau al omului cutezător), ea, care a fost stât de teribilă altădată, în istoria lumii creştine, a fost lăsată în foarte rea stare, servind mai cu seamă de închisoare.
La 1868 Mihail este asasinat în parcul dela Topcider. Un consiliu de regenţă este format sub preşedinţia generalului Blasnavatz.
Adunarea naţională (Scupcina) proclamă principe pe un tânăr Milan (fiul lui Iefren, unchiul lui Mihail, colonel în cavaleria românească), sub numele de Milan Obrenovici al IV-lea, care avea vârsta de 14 ani. Cârma statului fu încredinţată unei regenţe, în capul cărei a fost pus Ristici, unul din cei mai remarcabili oameni de stat ai Serbiei. Preparativele făcute pentru executarea unei campanii, în provinciile turceşti vecine sunt întrerupte şi planurile de insurecţie sunt amânate, în ceea ce priveşte pe sârbi.
La 1871 Alexandru Kara-Gheorghevici este condamnat, la Pesta, la 8 ani închisoare, pentru că a fost complice la asasinarea lui Mihail.
La 1872 Milan este declarat major.
La 1785 insurecţia în Hezegovina, susţinută de voluntari sârbi şi muntenegreni sub comanda sârbului Ljubibratici.
La 1876 insurecţie mare în Bosnia şi Bulgaria. Sângeroasa represiune a insurecţiei bulgare; mai mult de 100 sate sunt transformate în cenuşă; 25.000 persoane sunt executate sau masacrate. Exasperate Serbia şi Mntenegru declar, în Iulie, războiu Turciei. Armata sârbă este comandată de generalul rus Cernaiew. Muntenegrenii sunt adeseori triumfători. Sârbii după o apărare lungă şi încarnată, abandonează turcilor, la 31 Octomvrie, lagărul întărit dela Alexinatz. Rusia intervine în favoarea Sârbilor; Poarta primeşte un armistiţiu.
La 1 Martie 1877 se face pace între Serbia şi Turcia, cu condiţia menţinerei Statulu qvo ante. Insurecţiile continuă în provinciile turce vecine.
În Decemvrie 1877 Serbia intră în campanie contra Turciei, către sfârşitul războiului Ruso-Turc. Muntenegrul urmează exemplul său.
În tratatele dele San-Ştefano (Martie 1878) Serbia este declarată independentă şi primeşte o sporire de teritoriu.
În Iulie tratatul dela San-Ştefano se reviziueşte de congresul dela Berlin, care restrânge achiziţiile teritoriale asigurate Sârbilor şi Muntenegrenilor. În August, Bosnia şi Herzegovina sunt ocupate şi administrate de Austria. Sangiacul Novibazarului este pus sub Turci, dar Austria are dreptul să-l ocupe milităreşte şi să facă drumuri.
La 6 Martie st. N. 1882 Serbia este declarată regat sub ministerul Piroşatanatz.»

Steagul Serbiei la 1882

Note Critice:


În legătură cu Belgradul putem spune că era un sat la marginea cetăţii, care după unii, număra 3 000 locuitori în epoca modernă, după alţii se poate să fi fost mai mulţi. Însă avem mărturii lăturalnice din călătoria politicianului francez Robert Gambetta la 1876, deci după 43 de ani de la ocuparea de către sârbi şi pierderea independenţei şi identităţii românilor din Timoc.
Atunci se spune că din Serbia nimeni nu ştia franţuzeşte şi cuvântul de bun-venit este rostit de un aromân «Nuşu»; la Belgrad este întâmpinat de 14 consileri din care 2 erau sârbi şi 12 vlahi, ceea ce înseamnă că la anul 1876, populaţia majoritară a Belgradului era alcătuită din vlahi sau români. Ne referim la aceste date, nu pentru a ne lăuda că noi, vlahii sau românovlahii suntem şi azi mulţi, ci ca să se trezească despoţii sârbi, prin urmare să afle că în Serbia de răsărit a rămas o populaţie numeroasă, încă majoritară în fosta provincie Margina; aceasta are nevoie de identitate şi recunoaştere a acestui statut prin Parlament.

Chestiunile legate de Belgrad, după câte s-au văzut, nu erau în echilibru politic care să fie favorabil Serbiei; mai ales că sârbii nu luptau numai pentru ca să obţină neatârnarea sau independenţa, ci existau şi lupte politice fratricide sau pentru ocuparea provinciei româneşti Margina. Inamicul sârbilor devine dintr-o dată căpetenia lor, Karagheorghe, care îi răsculase împotriva turcilor la 1804. La anul 1813 eşuează revoluţiile antiotomane, iar Karagheorghe, văzând răzbunările crude săvârşite de turci asupra sârbilor, îşi dădu seama că nu vor mai avea un viitor în Balcani şi de aceea se repede la Praga, unde este primit de ţarul Alexandru al III-lea, căruia îi cere ajutor material şi moral. El roagă pe împărat să se folosească oficiile sale imperiale şi să intervină pe lângă austrieci permită sârbilor să se refugieze în Rusia peste Austria şi să se reaşeze în ţinuturile din care plecaseră strămoşii acestora, în sec. VI-VII d.C.r.. Atunci sârbii se zice că, într-un conflict cu avarii, s-au dedat la anumite cruzimi; ignorantul şi sălbaticul niciodată n-a făcut concesii rivalului la fel de crud. De aceea avarii i-au prins pe sârbi prin mlaştini, unde stăteau ascunşi cu o trestie în gură, ca să respire, şi i-au căsăpit pe toţi. Au rămas doar copii şi femeile, pe care i-au cruţat şi punându-i în căruţe, au pus femeile sârbe să tragă căruţele până au trecut Dunărea în Balcani, unde au cerut îngăduinţă să se aşeze ca popor subjugat la bizantini şi tolerat.
Întrucât austriecii nu le-au permis să se întoarcă în patria lor de origine s-au restrâns ei cum au putut, dar numai în parte, şi atunci în anul 1813 s-au retras în grupuri pe căi lăturalnice şi au întemeiat un stat nu departe de Volga numit «NOVAJA SRBIJA»; deci sârbii mai au o ţară mumă în Rusia, dar de care nu vor să profite.
Karagheorghe ştiind că singur nu se poate apăra faţă de turci, încheie o înţelegere cu Constantin Ipsilante, ca după această revoluţie să se alcătuiască un regat mai mare care să se numească «DACIA».

Constantin Ipsilante Domn în Moldova: 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie 1806 – noiembrie 1806 şi al Munteniei: 1 septembrie 1802 – august 1806. A mai fost administrator al Munteniei sub ocupaţia rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 şi 8-28 august 1807

Trebuie să mai ştie cititorul nostru că singurul refugiu al sârbilor era Ţara Românească, unde cei bogaţi treceau şi-şi cumpărau moşii, prin sate sau la Bucureşti. Deşi turcii, faţă de români sau vlahi sau vlahii din Vlahia nu se purtau cu vreo cruzime, Constantin Ipsilante, domnitorul Ţării Româneşti (Vlahiei) poartă convorbiri cu căpitanul revoluţiei sârbeşti, care de fapt se mutase la Calafat cu o parte din armata sa, folosind un poligon de instrucţie destinat  răsculaţilor.

În secret poartă convorbiri cu domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Ipsilante, prin care, cele trei ţări Valahia, Moldova şi Srbija să se contopească într-un regat numit Dacia.
Însă spionajul rusesc nu vroia ca să se unească ţările Balcanice şi pentru că Valahia era vasală Rusiei, în ziua de Paşti în Biserica Mitropolitană din Bucureşti, urcă pe amvon contele Rodofinichin şi citeşte «Ocazul ţarului» în faţa enoriaşilor, prin care ţarul Rusiei, Alexandru al III-lea îl destituie din funcţia de domnitor al Valahiei, fără să mai ceară consimţământul Turciei, care de asemenea avea Valahia sub vasalitare; şi de aci înainte Constantin Ipsilante dispare pentru totdeauna.

Ţara Românească unită cu Moldova – Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei în anul 1859

Important este de ştiut că Rusia avea interesele ei de a pătrunde în Balcani şi de a stăpâni ea ţările creştine sub pretextul că le protejează. De aceea avusese grijă ca la 1833 când s-a desfiinţat provincia autonomă Margina şi s-a donat de către ţar Serbiei, să se înfiinţeze graniţa între Turcia şi Valahia, astfel că Serbia era extinsă până la Dunăre desfiinţând provincia românească/vlahă Margina. Lucrul acesta îi convenea şi principelui cneaz Miloş al Serbiei, mare negustor de porci şi importator de sare românească din Valahia şi un renumit ambiţios neînfricat. El a pus la cale uciderea cu toporul a căpeteniei revoluţiei sârbeşti, Karagheorghe.
Unii istorici văd şi astăzi că asasinatul a fost legitimat prin aceea că s-a făcut în interesul statului şi poporului lui, sârb în loc să se mute în Rusia sau să formeze un regat puternic în Balcani, Dacia.
Aceasta este povestioara despre care nici istoria românilor şi nici a sârbilor nu prea pomeneşte astăzi, mai ales că au făcut greşala să-i reboteze pe rumâni – vlahi.

Ţinut popular
românesc
la românii din Timoc

Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

30.04.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.
astra_romana_timisoara@yahoo.com
https://astraromana.wordpress.com
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul http://www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:
Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001
Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: