ADEVĂRUL ASUPRA ROMÂNILOR DIN SERBIA de Tihomir Georgevici, Paris 1919 PARTEA III

Revista românilor din Timoc

«Astra Română Pentru Banat, Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni»

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842

ADEVĂRUL ASUPRA ROMÂNILOR

DIN SERBIA

de Tihomir Georgevici, Paris 1919

PARTEA III

«În sfârşit, toţi Românii din Serbia nu sunt Români curaţi. Mulţi dintre ei sunt de origine sârbă, adică Sârbi care s’au refugiat în România şi în Banatul răsăritean din pricina năvălirilor şi asupririlor turceşti. Acolo, în mediul românesc,               Preşedintele S.U.A. Woodrow Wilson

ei s’au românizat şi după aceea  au revenit în Serbia ca Români, împreună cu adevăraţii Români, care fugeau din România din pricina prigoanelor boerilor. În adevăr sunt multe dovezi care arată că mii de oameni, spăimântaţi de năvălirile turceşti, au fugit în România, de unde iarăşi au revenit în ţara lor.

În multe familii româneşti din Serbia s’a păstrat tradiţia că sunt de neam sârbesc; că fugind din pricina prigoanei turceşti au trecut Dunărea; că acolo, printre Români, ei şi-au pierdut limba maternă, de unde apoi au revenit în Serbia ca familii româneşti. Unele familii de români din Serbia şi astăzi încă poartă vechi nume sârbeşti; toţi sărbătoresc „slava”, care este un obiceiu curat sârbesc şi o numesc cu nume sârbesc „praznic”. Acest obiceiu nu este cunoscut în România. Tradiţiile istorice s’au păstrat printre Românii din Serbia ca şi printre Sârbi – şi ele se referă la originea sârbească a Românilor din Serbia.

Româncă din Negotin la târg de oale.

Azi şi tradiţiile ce s’au păstrat printre Sârbi, tot aşa şi acelea care s’au păstrat printre Românii din Serbia sunt în legătură cu personagii şi întâmplări istorice din vechea istorie a Sârbilor (Cralievici Marco, Starina Novac, bătălia dela Cosovo, etc.).

Despre întâmplările din România, despre oamenii ei mari, Românii din Serbia nu ştiu nimic. Singurele amintiri în legătură cu România, care s’au păstrat în tradiţiile lor, sunt tristele şi îngrozitoarele poveşti despre asupririle la care au fost supuşi altădată în România, precum şi fuga lor departe de aceată ţară.

Aceasta este starea de fapt a Românilor din Serbia. Şoviniştii Români cred că o cunosc şi ei mai mult sau mai puţin bine, cu toate că ei caută să înşele lumea astăzi când susţin că au drepturi asupra ţinutului de Nord-Est al Serbiei.

Cu toate aceste, ei, în loc de a căuta să răscumpere greşelile strămoşilor lor, îndemnînd pe Români să se înapoieze la vechile lor vetre, bine înţeles, dacă aceştia ar primi acest lucru, (ceeace până la un punct oarecare ar fi de înţeles), nu s’au sfiit a cere teritorii ce aparţin Serbiei. Mai mult: ei nu cer numai teritoriile cere le-au fost date de bună voie conaţionalilor lor colonişti, ca supuşi mai noi ai statului sârb, care i-a primit, le-a scăpat viaţa, i-a făcut liberi, bogaţi şi fericiţi, dar cer patru din judeţele Serbiei de Nord-Est, unde populaţia, alături de o minoritate românească, în marea ei majoritate este sârbească.

NEADEVĂRURI ASUPRA ROMÂNILOR DIN SERBIA

În broşurile ca şi în articolele lor, şoviniştii Români nu s’au sfiit să spună lucruri care ating onoarea Serbiei şi bunul ei renume. Spre a arăta că spusele lor sunt cu desăvârşire neîntemeiate voiu da doar câteva pilde.

Ei spun, mai cu seamă, că numărul Românilor trăitori în Serbia este mult mai mare decât acela pe care îl arată statisticile oficiale sârbeşti. Unii dintrânşii spun că ar fi 250 000, alţii 300 000 şi alţii că ar fi chiar 350 000. În fine, mai sunt şi dintre cari îşi închipuie că poate fi aplicat în Serbia de Nord-Est, principiul naţionalităţilor susţinând că acest număr s’ar ridica chiar la 500 000. De fapt, în cele patru judeţe ale Serbiei de Nord-Est, erau, la 1895, 159 510 Români; la 1900 – 120 658 şi la 1910 ceva mai mult de 90 000. Aceste cifre  – arată curat descreşterea Românilor din Serbia. Şoviniştii Români se miră că numărul Românilor din Serbia nu a crescut şi acuză statul sârb spunând că falsifică statistica. Dar nu este motiv nici de mirare, nici de qcuzaţiuni. Istoria cunoaşte un nesfârşit număr de pilde alea unor asemenea descreşteri a popoarelor, atunci când trăesc într-un mediu străin şi sunt supuse unor înrâuriri străine. Ea ne arată chiar pildele de popoare care, în împrejurări asemănătoare, au dispărut cu desăvârşire. Românii din Serbia trăesc într’un mediu curat sârbesc  şi se află tot timpul sub înrâurirea sârbească; ei nu se pot îndepărta dela legile istorice. Ei se sârbizează şi numărul lor descreşte pe fiecare zi. Surplusul pe care-l caută şoviniştii Români s-a dus să găsească pe Tracii care aştădată trăiau pe teritoriul  vechei Dacii; pe Ilirii cari populau Dalmaţia; pe milioanele de Slavi din Germania; pe Sârbii cari, în sec. al XVII-lea, au emigrat în Rusia şi pe cei cari altădată locuiau în Banatul răsăritean. În sfârşit pe toate celelalte popoare din vremea veche şi medievală cari astăzi nu mai sunt.

Iată în ceeace priveşte falşificarea datelor statisticilor sârbeşti.

Să vedem acuma ce este cu cifrele statisticelor publicate de şoviniştii români. Până când nu le fusese atrsă luarea aminte că în Serbia de Nord-Est, alături de Români, locueşte o mare masă de Sârbi., ei susţinuseră că în Serbia trăesc 250 000 până la 350 000 de Români. Când şi-au dat seama că aceste cifre nu erau deajuns pentru a cere să se aplice, pe seama Românilor din Serbia, principiul naţionalităţilor, ei nu s’au sfiit să le urce, nici mai mult nici mai puţin decât la cifra de 500 000. Cu acest chip samovolnic ei ar fi putut să ridice cifra Românilor din Serbia la 50 000 000.

Acestă cifră le-ar da Românilor dreptul de a cere aplicarea principiului naţionalităţilor, nu numai în Serbia , dar tot odată, în întreaga Peninsulă Balcanică şi îîn multe chiar din ţările învecinate. Dar întrebarea care se pune este de a se şti, în ce parte se află falşificatorii. În îartea Sârbilor unde datele din statisticile oficiale  au fost culese de către autorităţile comunale locale , care, în satele româneşti din Serbia, sunt în mâna chiar a Românilor şi în care au găsit cifra de 90 000, dau din partea şoviniştilor Români cari au descoperit cifra de 500 000!

Dar,  în afară de învinuirea nedreaptă pe care şoviniştii români o aruncă asupra Serbiei, când o acuză de falşificarea datelor statistice, ei o mai acuză fără temei şi pentru alte păcate. Ei spun că autorităţile sârbeşti au întreprins o acţiune de sârbizare a populaţiei româneşti; că limba românească a fost gonită din biserici, cărţile sfinte româneşti arse; că întrebuinţarea limbei româneşti, pentru copiii românia fost interzisă în şcoli.

Toate aceste sunt potrivnice adevărului.

Autorităţile sârbeşti niciodată nu s-au încumetat să se apuce de sârbizarea Românilor, n’aveau pentru ce s’o facă. În adevăr, Românii niciodată nu s’au mândrit de originea lor românească – dimpotrivă. Nu numai ca s’au arătat faţă de România nepăsători dar ei vorbeau de ea cu groază. De ce le-ar fi sost deci, frică autorităţilor sârbeşti pentru a recurge la sârbizare?

Limba românească, în şcolile  din Serbia, niciodată nu a fost oprităn pentrucă acest singur fapt că ea n’a fost întrebuinţată niciodată. Românii in Serbia niciodată n-au simţit nevoia de a învăţa  carte românească şi nici n’au cerut acest lucru. Sunt pe deplin mulţumiţi de şcolile sârbeşti, de învăţătura în limba sârbă, care le este îndestulătoare pentru nevoile lor dela târg, din armată, şi dela autorităţi. Ideia unei alte şcoli şi a unui altfel de învăţământ deosebit niciodată nu le-a trecut prin minte.

În ceea ce priveşte limba românească în biserică şi cărţile sfinte româneşti, voiu da câteva fapte culese în timpul studiilor mele asupra Românilor din Serbia, despre care sunt convins că chiar Românii îmi vor mulţumi, pentrucă ele, de bună seamă, trebue să fie cu desăvârşire necunoscute. Odată cu venirea Românilor în Serbia, au venit şi preoţii, aducând cu dânşii şi cărţile sfinte româneşti. Despre ei, pentru prima oară, se pomeneşte în Serbia, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe timpul ocupaţiunei Austriace. Delegaţii mitropoliţilor Sârbi, care în timpul acela au cercetatbisericile şi enoriile din Serbia, au dat în satele româneşti de preoţi români. Pentru diecare dintr’ânşii au înscris locul naşterii şi data sosirii lui în Serbia. Ca şi Sârbii , Românii erau şi ei creştini ortodocşi şi cum un mare număr de preoţi români cunoşteau şi liturghia slavă, de care Românii se serviseră până nu demult, s’a întâmplat ca preoţii români uneori să se aşeze şi în sate sârbeşti. Aşa s’a întâmplat chiar şi în primele decade ale secolului al XIX-lea. În Serbia liberă, prinţul Miloş Obrenovici, nu numai că nu s’a împotrivit la aceasta, dar după cum se vede din actele Arhivelor Naţionale sârbeşti, el a poruncit ca Românii să fie hirotonisiţi preoţi ori de câte ori cereau acest lucru. „Când, zice Eliade Rădulescu, se vorbeşte de preoţi în Moldo-Vlahia, trebue să-ţi închipui un simplu ţăran la fel cu noi toţi enoriaşii săi: aceeaşi instrucţie, acelaşi port, aceleaşi îndatoriiri. Lucrează pământul, îşi hrăneşte copii şi soţia, plăteşte dările, face armata, atunci când armatele protectoare intră în ţară; el nu este dator să ştie a citi decât cărţile bisericeşti tipărite. Dacă din întâmplare el ştie să scrie sau să citească un manuscris, acesta înseamnă mult. Este deajuns ca el să facă slujba bisericească şi să citească evangheliile în limba naţională, ala cum sunt scrise, fără a le tălmăci”.

Aceşti preoţi români fără nici un fel de carte, pe deasupra mai erau superstiţioşi ca şi enoriaşii lor ţărani. Ei deslegau pe credincioşii de păcate, descâtau, îi anatemizau, săvârşind lucruri care deşi copilăreşti şi de râs, numaipuţin erau potrivnice canoanelor religiei creştine. Despre  aceste fapte, în arhivele sârbeşti dela începutul sec. al XIX-lea, se găsesc numeroase mărturii. În judeţul Timoc, popa Ion împărtăşea pe ţărani cu urzici. Un alt popă desgropa vărcolaci etc. Nu mă gândesc, povestind aceste lucruri, să arăt pe preoţii români sub o înfăţişare neprielnică. În adevăr, sub dominaţia turcească nici preoţii sârbi nu erau mai buni. Nu era vina nici a unora nici a celorlalţi: de vreme ce n’aveau prilejul de a-şi face o creştere mai bună. Dar numărul preoţilor români din Serbia descreşte repede, căci noii veniţi erau puţini, faţă de marele număr de Români care veneau mereu în Serbia. Prin urmare, vechii emigranţi, prin moartea celor bătrâni, rămâneau fără preoţi. Iată de ce Românii erau nevoiţi să primească preoţi Sârbi.

În timpul când Serbia se găsea sub dominaţia turcească, iar biserica sârbă atârna de mitropoliţii greci, un asemenea cler putea fi îngăduit. Dar după ce Serbia s’a eliberat, după ce biserica şi’a căpătat autonomia şi în capul ei a fost aşezat învăţatul teolog, care era mitropolitul Petar, preoţii români, treptat au dispărut ca şi preoţii sârbi neştiutori şi simpli, iar locurile lor au fost luate de preoţi care-şi făcuseră studiile la seminar. Serbia neavând la îndemână preoţi români şi nimeni ne cerându-i să facă alţi preoţi din rândurile populaţiei româneşti (!), autoritatea ecleziastică s’a vătuz nevoită de a trimite, în ţinuturile Serbiei de Nord-Est, preoţii pe care îi avea la îndemână (!). Ea căuta să fie de folos populaţiei şi până astăzi nimeni nu s’a ridicat ămpotriva slujbei bisericeşti care se face în limba slavă. Vechile cărţi sfinte româneşti „n’au fost arse”, cum susţin şoviniştii români în memoriul lor. Ele îşi terminaseră misiunea, fuseseră scoase din slujbă şi date în păstrare la Biblioteca Naţională din Belgrad, unde se află şi astăzi(!).

Dealminterea, găsesc că este cu totul de prisos să sciu un singur cuvânt pentru apărarea Serbiei, fapte pe care nu le poate tăgădui nimeni, o apără ele singure. Serbia de multă vreme este un stat constituţional, unde alegerile legislative sunt libere. Toţi cetăţenii iau parte la ele. Românii din Serbia au fost întotdeauna aleşi în Adunarea Naţională Sârbă, niciodată nu s’a auzit ca deputaţii Români să arate vreo nemulţumire, şi n-a fost nici una singură din cererile lor care să nu fi fost împlinită.

Din cele de mai sus, se poate judeca temeinicia învinuirilor aduse de că tre şoviniştii Români asupra Serbiei.»

NOTE CRITICE:

Este adevărat că s-ar putea ca o parte dintre populaţia care a emigrat din Kosovo în Timoc la 1690-1725 să fi fost şi români printre sârbi, adică români din Bosnia, din Muntenegru sau din Serbia. În nici un caz n-au auzit vorbindu-se despre sârbi fugiţi în România, cândva sau în Banat şi întorşi la casele lor, după ce şi-au amintit de unde au venit de ce nu s-au întors cu ei şi românii care au fost printre ei, să ştim care sunt.

Însă povestirea aceasta poate fi spusă copiilor, dar nu Conferinţei de Pace, unde trebuiesc prezentate dovezi scrise încă din Evul Mediu şi până azi, pe care sârbii nu  au de unde să le ia, pentru că n-au existat pe acest teritoriu. Autorul se referă ,nu la o dovadă ci la «multe» dovezi care arată câ românii din Timoc au fost sârbi cândva şi s-au românizat în nordul Dunării, apoi s-au întors în Serbia; oricum, un cărturar ca Tih. Georgevici nu arată care sunt acele dovezi pe care le ţine secrete şi e păcat ca un om de talia lui să se compromită spunând lucruri incredibile, adevărate naraţiuni.

În majoritate, românii de peste Dunăre din Timoc n-au cunoştinţă despre istoria lor pentru că n-au avut şcoală şi biserică în limba românească, însă nici sârbii nu-şi cunosc istoria lor, chiar dacă au făcut şcoală. Asta se vede din scrieri ca şi din purtările lor obraznice. Nimeni n-a contestat că există populaţie sârbească între râurile Morava şi Timoc şi nici n-a emis vreo teorie, prin care să susţină că sârbii trebuie să se întoarcă la vetrele lor vechi din Kosovo sau din Novaja Rusia întemeiată la 1813, pe lângă Volga, din sârbii care n-au vrut să treacă în Banat şi Voivodina. De aici se vede că s-au dus în Rusia cei care vorbeau sârbeşte, dar cei care vorbeau româneşte şi sârbeşte s-au oprit în Banat sau Voivodina; aceasta este presupunearea la care nu ţinem, deoarece nu avem o probă indubitabilă.

Până în prezent nu s-a văzut un alt popor din Balcani şi din Europa de sub vasalitate turcească, care oricât ar fi fost persecutat nu şi-a părăsit vetrele strămoşeşti şi mai ales mănăstirile, bisericile vechi de la Kosovo. Chiar dacă ar fi făcut acest lucru s-ar fi redus laperioada unui război, şi s-ar fi întors la casele, vitele părinţilor şi nu şi-ar fi luat lumea în cap pentru totdeauna, plecând în lume după alte cuceriri de teritorii pe care nu le-au avut niciodată, având în vedere că sunt «venituri» care-şi caută un adăpost sub protecţia unui stăpân rege sau împărat?

Pericolul la sârbi nu este sărăcia şi beţia, înapoierea ţării la cutumele medievale, ci să se organizeze frontal şi transparent ca inamică a neamului românesc şi a românilor din Timoc, ci chiar şi subteran, nu numai guvernamental. O adevărată teroare, fără vindecare. Pentru sârbi interesul public al guvernului şi al poporului nu este ca întreaga naţiune să profite de aceleaşi drepturi şi datorii, ci să profite numai sârbii, deoarece au cea mai înaltă cultură din Europa şi pot fi model european, zic ei.

Când s-au colonizat sârbii în Banat în frunte cu patriarhul Arsenie Cernoevici la 1690 de la Kosovo şi mutându-se o parte din populaţie în Timoc, Banat şi Voivodina, ei s-au prezentat împăratului Leopold al Austriei ca popor fără ţară, dar au organizat o armată pe care să o distribuie pe toată frontiera  austrică din Transilvania până la Triest în Italia. Unele date statistice numărau aproximativ 175 000 de  grăniceri şi paznici de sate(?). Astăzi în Timoc se observă că statul nu are încredere deplină nici în poliţie şi nici în justiţie, de aceea credem că liderii politici actuali, cei mai activi şi energici ai românilor, ca şi cei viitori ar trebui să ceară ca în satele şi în oraşele în care locuiesc românii timoceni în majoritate, să fie păzite de români, care se numeau pe vremuri, sub turci şi monarhie se numeau «pătrăungii». Aceasta pentru că se observă că sârbii, adică puterea de la Blegrad, înafară de poliţie şi justiţie, care nu-i favorizează pe români, numesc anumite persoane invizibile care controlează tot, şi asta mai ales noaptea, lucru care nu se întâmpla nici sub comunişti; apariţia lor este anonimă. Numai statul cu poliţie alcătuită din politruci, dezorintaţi şi dezumanizaţi ştie despre acest lucru şi mai recurg la asemenea metode primitive. Susţinem faptul bazaţi pe două evenimente care, deşi cu răsunet în opinia publică, administratorii puterii caută ca orice s-ar produce de către găştile de preoţi sau patrioţi cum a fost cazul de la Cameniţa Mică de lângă Negotin din 13 ianuarie 2008, când un preot însoţit de un patriot sârb, după mijlocul nopţii colindau birturile ca să vadă cine vorbeşte altă limbă în loc de limba sârbă. Cu acest prilej au trântit cu putere pe un consătean care îşi sărbătorea ziua onomastică într-un restaurant, dându-l cu capul de ciment şi omorându-l pe loc, ca să nu se mai distreze cântând româneşte, deoarece limba română e considerată pericol la adresa Serbiei; chiar numele de român îl nelinişteşte pe un sârb.

Cazul se repetă, după cum relatează Timoc Press prin D-l Preşedinte Duşan Pârvulovici, în Maidanpek, când 2 tineri români se întorceau acasă noaptea, iar 2 eroi sârbi s-au luat de ei că sunt români, să plece în România, după care i-au bătut.

Sârbii nu pott suporta pe românii din Timoc, Serbia, făcându-i chiar venetici, deşi în realitate, veneticii sunt ei, , care au venit peste români, dintre Volga şi Nipru prin sec. VI-VII, unde de fapt, ruşii le-au recunoscut o ţară independentă numită Novaja Srbija în 1813 unde ei pot să se refugieze, la un adică, în timp ce vlahii sau rumânii n-au unde să se refugieze, pentru că nu sunt români şi deci, n-au statut de minoritate ca să aibă identitate; prin urmare, oful cel mare pentru sârbi este acela că deşi ei sunt băştinaşii, iar românii venetici, profită de bunătatea sârbilor şi vorbesc în casă şi pe stradă româneşte, deşi sunt în Serbia, stat suveran şi independent, unde practic nimănui nu i se recunoaşte dreptul la viaţă, dar la cultură, limbă în biserici şi şcoli?!

Că se întâmplă aceste răbufniri mai mult instinctiv, dovedeşte că una este prietenia noastră oficială, a românilor cu cea a sârbilor, în care crede Dl. Preşedinte al României, Traian Băsescu şi Preşedintele Serbiei D-l Boris Tadici, ceea ce este un lucru bun, dar o iluzie, pentru că în Serbia nu există încă separaţia puterilor în stat şi Preşedintele nu poate face nimic să nu se supere găştile instruite de politruci. Aici totul trebuie reeducat, indicându-se printr-o săgeată că aparţin Europei şi nu a unui stat din Asia.

Nimicirea Iugoslaviei s-a făcut de către sârbi din iniţiativa lor, pentru că n-au ştiut sau nu se pricep, ori se fac că nu ştiu cum să se poarte cu celelalte minorităţi şi naţiuni din cuprinsul Iugoslaviei. Sârbii n-au observat acest lucru, că n-au talent să conducă pe alţii şi nici nu recunosc de aceea nici nu se îndreaptă, însă au voinţă şi energie politică să pretindă drepturi pentru sârbii lor de oriunde şi să mai primească teritorii ca să le administreze, pentru că asta este o cerinţă genetică, care depinde de instinct şi nu de raţiune şi de logică.

Din experienţa noastră care a luat în consideraţie şi elemente vechi încă din Evul Mediu petrecute în războaie, convingerea proprie este că au voinţă politică, dar n-au pricepere să-i administreze pe alţii, deoarece ceilalţi, adică supuşii fac parte din naţiuni mai evoluate şi au un dat psihologic şi etnologic superior poporului sârb. Ei nu recunosc acest lucru şi li se pare o nedreptate că au pierdut Croaţia, Slovenia, Bosnia Herţegovina, Macedonia şi mai recent «Kosmet-ul» (Kosovo). Mai sunt şi alte minorităţi care au rămas  sub administraţie sârbească, deşi se pricep destul de bine să se administreze şi singure, ne referim la ungurii din Voivodina, românii din Timoc (regiune autonomă, 300 de ani sub turci) şi mahomedanii din Sandjak.

Este aproape o certitudine că în aceste vremuri de criză economică şi morală sârbii vor reuşi să se strecoare aşa cum sunt, fără ca Apusenii să simtă şi să-şi dea seama de fondul problemei şi caracteristica fiecărui popor. Pentru că este imposbil ca cineva din Balcani sau din altă parte a Europei să mai poată suporta înrobirea de către altă naţiune, mai ales fără virtuţi morale şi priceperi adminstrative aşa cum sunt sârbii; asta se va produce în viitor, şi fiecare provincie se va dezrobi din teritoriul Serbiei, chiar dacă astăzi vrem sau nu vrem. Însă prevedem că înaintaşii noştri vor fi cetăţeni mult mai luminaţi, mult mai talentaţi şi nu vor accepta să fie conduşi de alte naţii şi a şovinismului încă şi azi prin dictatură şi să renunţe la  cortina de fier şi să înveţe de la şcoală ce înseamnă democraţia şi bun simţ. Serbia este vecină cu România de la 1833, din această dată până azi n-a avut nici un război cu noi, chiar dacă în 1918-1919 au ocupat întregul Banat, pentru câţiva sârbi pe care-i au, veniţi în calitate de colonişti. Dacă ar cunoaşte istoria ar şti că am avut o singură alianţă cu sârbii la bătălia de la Kosovo-Câmpia Mierlei, 1389 pe care ei nici n-o recunosc, deşi a fost reală participarea; în Evul Mediu am avut vreo 6 războaie împotriva sârbilor, în care sârbii au luptat ca aliaţi ai turcilor.

Dacă s-ar cunoaşte această istorie, chiar de către o parte din istoricii noştri şi de sârbi, n-am fi ajuns aici pentru că aşa luaţi de şuvoiul istoriei am fost duşi cu «zăhărelul prieteniei» în sudul Dunării 12 ţinuturi numite Vlahiei din care a rămas Dacia Aureliană sub robia sârbească începând de la 1833 până azi. Ei s-au apropiat de Dunăre, pentru ca să fie vecini cu fraţii lor ruşi care stăpâneau Moldo-Vlahia şi o aveau sub vasalitate.

În prezent, dacă am avea politicieni interesaţi, ar putea să observe măcar atât, că Serbia are cei mai mulţi români, toţi autohtoni, care trăiesc pe un teritoriu moştenit de la daco-romani; aproape 4 judeţe sunt în Timoc, din care 2 în majoritate româneşti şi 2 în echilibru cu sârbii, dar din care cca. 500 000 de locuitori români. Aici românii să se gândească la faptul că suntem în sec. XXI şi n-avem la Belgrad sau la Negotin ori Pojarevaţ o şcoală românească, n-avem o singură biserică recunoscută de sârbi, cu excepţia bisericii de la Malajniţa, care funcţionează în clandestinitate, n-avem în Serbia un consulat pentru aproape 500 000 români, pe când sârbii au la Timişoara pentru 28 000 de sârbi un liceu, şcoli primare şi chiar un consulat. Au chiar o Cameră de Comerţ care sperăm să facă afaceri în România. Dacă am arunca o privire pe deasupra regiunii Timocului, în provincia legată de România la 1 km, n-avem acolo o instituţie românească, mai ales de cultură, până şi vreo 80 biserici vechi, pe care românii din Timoc le-au avut sub păgânii turci zidite de ei, ca popor băştinaş, care sunt aproape închise, pentru că românii nu le frecventează, aproape deloc, întrucât nu înţeleg slujba în slava veche; putem spune că n-avem nevoie de alte exemple, e suficient că în Serbia n-avem absolut nimic şi nici n-avem cu cine sta de vorbă, pentru că tot ce spune Preşedintele României, sârbii se fac că n-aud. Anul trecut a fost şi la Cladova, unde s-a întâlnit cu românii, dar pe pământ, nu  primiţi într-o încăpere, ci nebăgaţi în seamă de autorităţile sârbeşti. De aceea considerăm că boala aceasta a naţionalismului şi a dezumanizării este incurabilă şi că întreaga naţiune trebuieşte reeducată şi recreştinată în spiritul democratic european sau universal. La această şcoală care ar trebui să fi pusă sub tutela Uniunii Europene, adică monitorizată, s-ar cuveni să fie frecventată şi de unii din executivul din Belgrad, pentru că altfel rămân de tot de căruţă şi nu se aleg cu nimic de naţionalismul sau egoismul acesta sălbatic şi primitiv, pentru ca astfel să intre în rândul lumii; şi să nu mai recurgă la genocid şi etnocid prin războaie şi crime continuate. Cum desigur acest lucru nu se va întâmpla, pentru că naţiunea vecină este inadaptabilă democraţiei şi totul rămâne la discreţia hazardului, propunem ca Parlamentul Serbiei împreună cu al României şi Parlamentul Uniunii Europene să numească o comisie care să vadă la faţa locului ce sate vorbesc limba română şi ce sate vorbesc limba sârbă, fără să consulte naţionaliştii plătiţi care se vor declara pentru bani sârbi; să se dea cuvântul şi acestei populaţii care nu are cuvânt şi nu este tratată ca subiect de drept de către putere şi Parlamentul Serbiei. Se poate ca unii să considere că exagerăm, că toate recensămintele sunt inutile şi falsificate.

Obiceiul acesta de a minimaliza minorităţile în loc să se încurajeze dezvoltarea biologică a ţării, se recurge la metode primitive care ţin în loc dezvoltarea şi înflorirea culturii şi civilizaţiei. Să nu credeţi că numai sârbii au asemenea năravuri, dar, de la revoluţie încoace, grecii cumpără cetăţenii albanezi chiar dacă sunt şi aromâni şi le dau pensie, dacă se recunosc greci. Noi credem că în Balcani nu va prinde democraţia rădăcini nici în 100 de ani cu astfel de vecini şi naţionalişti fanatici.

Nu este nevoie să credem în teoriile unora şi ale altora, este suficient că trăim în Europa, că existăm între Morava-Timoc ca băştinaşi de mii de ani şi că putem dovedi existenţa noastră, nu prin vorbe, ci prin fapte: veniţi să ne vedeţi că existăm ca români sau rumâni. Asta pentru că am trecut prin epoci de criză, când Parlamentul României şi Guvernul i-au tratat pe românii de peste hotare şi din Timoc ca pe nişte orfani lipsiţi de tată şi de mamă, neacordându-le protecţia pe care o aveau de făcut în baza art. 7 din Constituţie. Reproducem textul, poate politicienii l-au uitat:

« Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului în ai cărui cetăţeni sunt.» (Românii din străinătate, Titlul I, Principii Generale, Constituţia României)

Am încheia cu observaţia că este o ruşine să se spună de fiecare dată de către politicienii şi miniştrii noştri,  că românii din Timoc-Serbia, etc. să respecte «legile» statului unde trăiesc ca şi când ar fi veşnic răzvrătiţi şi răsculaţi. Ori de 177 de ani respectăm toate legile ţării şi nu facem altceva decât cerem drepturile în scris sau verbal, cât vom mai avea răbdare.

Nădăjduim că oamenii care au vocaţie politică să nu ţină seama de argumentele goale ale sârbilor sau altora sau chiar şi ale noastre, fie în Timoc, fie în Banat, pentru că, la Conferinţa de Pace ei n-au avut nici un argument să justifice anexarea Timocului şi  o parte a Banatului la Serbia, care de fapt nici n-a fost în Nordul Dunării ca stat, vreodată şi în care toţi locuitorii sârbi sunt colonişti; cum sunt şi ungurii şi cei vreo 315 000 de nemţi din Banatul sârbesc care s-au retras în 1944 (al II-lea Război Mondial) părăsindu-şi casele şi averile ca să scape cu viaţă fiincă fuseseră stat ocupant. Iar‚ sârbii erau în minoritate, faţă de români, germani şi alţii. Ei au colonizat Banatul în Perioada dintre 1918-1919, când a început Conferinţa de Pace. Se spune că atunci când Woodrow Wilson a plecat să participe în Europa la Conferinţa de Pace a călătorit cu acelaşi vapor împreună cu savantul sârb Pupin (fizian şi chimist născut la 1858 în Banat, probabil din familia Idvoreanu, pentru că se mai numea Idvorski, ceea ce lipseşte în onomastica sârbească însă acum, purta numele de Pupin, nume uzual de Pupa la femeile române din Banat). Fizicianul şi chimistul Pupin se simţea sârb, era deja deznaţionalizat şi avea un rol politic în problema refacerii Iugoslaviei. Este de presupus, deci nu este un argument că în calitatea pe care o avea ca reprezentant politic plus prestigiul la Universitatea din Columbia a lui Pupin, să-l fi informat pe Preşedintele S.U.A. Wilson, că Banatul este sârbesc, iar românii sunt nişte venetici. De aceea, atât americanii, cât şi englezii au ţinut cont de teoriile sârbilor în loc să vină să vadă, cine trăieşte în Banat şi Timoc.

Sârbii, când au venit în Timoc, Banat şi Voivodina, au fost conduşi de către Patriarhul Arsenie Cernoevici al III-lea de la Patriarhia din Peci-Kosovo. De fapt, Patriarhul a jucat rolul unui general şi om politic, care înainte de a începe exodul spre nordul Dunării la 1690 a calculat în ce sate vor înfiinţa în aceste ţinututuri localităţi sârbeşti. Pe ei nu i-a interesat problema religioasă, ci cum să cucerească prin viclenie nişte ţinuturi prin care nici n-au călcat domnitorii sârbi până la desfiinţarea statului sârbesc medieval de la 1389 după bătălia de la Kosovo.

Arsenie Cernoevici este un ierarh muntenegrean, care a izbutit să-l convingă pe împăratul Austriei, Leopold, că ei caută un refugiu, o protecţie a Austriei, şi de aceea vin în Austria cu încredere, părăsind meleagurile lor de la Kosovo, să scape şi de ciumă care bântuise ceva ani şi de turci. Mai mult decât atâta a arătat că pune la dispoziţie imperiului austriac o armată de paznici şi grăniceri, care să apere frontiera de Nord a Austriei începând din Transilvania, Bucovina până la Trieste. Unele documente de mai târziu arată că ar fi fost vorba de aproximativ 140 000 (?) de grăniceri.

Pentru că au înfiinţat o provincie care se numeşte Voivodina şi au ales şi un voievod Ştefan Şuplikatz colonel, mort cam după un an de existenţă a voivodatului amintit, apare în imaginea imperialilor chestiunea sârbească ca un fel de mană cerească, care va servi la un război împotriva turcilor. În acest fel se emite diploma Leopoldiană prin care se dă autoritatea de ierarhie superioară pentru Biserica Ortodoxă Sârbă; în felul acesta sârbii pun stăpânire pe toate bisericile ortodoxe nesârbe din împrejurimi, mai târziu se instalează episcopi sârbi în întreaga Transilvanie şi Banat, apoi în Timoc şi în Bucovina, la români. După moartea lui Şuplikatz este numit, ca un fel de guvernator în loc de voievod, tot un militar de gintă germană, Mayerhofer. Important este de ştiut că imperialii austrieci au bănuit că sârbii nu urmăresc  un refugiu temporar, ci unul definitiv, ca să pună mâna pe aceste teritorii, de aceea nici unul dintre voievozi, agreaţi de sârbi n-a fost numit la vreo adunare oarecare a naţiunii sârbe. Lucrul acesta s-a văzut şi la 1848, când sârbii, în loc să facă revoluţie, au fost ca şi ruşii, de partea împăratului şi a ţarului. Prin urmare, Voivodina, atâta cât a durat, a existat doar cu numele şi cu capitala la Timişoara, dar în fapt, a fost un teritoriu permanent al Austriei. Patriotul sârb Svetozar Miletici spunea că, deşi circula steagul sârbesc peste tot în Voivodina, nimeni nu-l lua în seamă, de aceea după ce s-a desfiinţat Voivodina a zis «Să-i sare ochii cui o va deplânge!» (Aurel Cosma, Istoria Banatului, V. Iacşici, p. 513). De aici se vede că un politician şi scriitor aveau un alt nivel politic şi-şi dădea seama că în Voivodina sârbii sunt minoritate. De exemplu 1 426 221 locuitori, români 397 459, sârbi 384 096, germani 335 080, maghiari 221 845, bulgari 22 780.(a nu se confunda cu Banatul).

Obsesia sârbească de a trece cu teritoriile în nordul Dunării ca stat în 1918 când în perioada I Război Mondial, în timp ce francezii rup frontul de la Ofce Pole (Câmpia Oii), sârbii se urcă în căruţe şi înfruntă, cu gen. Mişici, trec Dunărea şi ocupă întreg Banatul Românesc, de la Orşova la Caransebeş, la Mureş şi Arad. Cu acest prilej stăpânesc Banatul ca şi când ar fi fost extinsă Iugoslavia, deşi încă nu exista decât Serbia şi aproape un an de zile Banatul a stat sub administraţie sârbească despotică şi de neuitat în memoria locuitorilor, care prin oraşe au stat un an de zile cu obloane la feresre să nu fie văzuţi de sârbi, aşa de buni prieteni erau. Totuşi ocupaţia n-a fost suficientă şi guvernul Serbiei de la Belgrad, a avut grijă şi a înfiinţat şcoli sârbeşti la toţi românii din Banat şi românii au învăţat sârbeşte 1 ani de zile, aşa cum învaţă românii timoceni şi astăzi, de 177 de ani. A fost o reacţie la metoda bulgărească de a ocupa Serbia din când în când, iar din 1914-1918 a stat sub ocupaţie bulgărească şi austriacă, când au avut ocazia bulgarii să înfiinţeze în Serbia peste tot şcoli bulgăreşti, să vadă ei cum stă «chestia» cu ura faţă de alte naţiuni.

Pentru cititorul nostru din România şi Serbia, mai ales, dar şi de pe celelalte continente dorim să aducem şi alte argumente reale şi scrise, dăm 2 exemple:

1.«Cu durere am înţeles patimile ce aţi răbdat dela viţa sârbească, cari ca venituri aici scăpaţi, precum până acum sub stăpânirea bisericească sârbă în ticăloasa orbie V’au ţinut, aşa cum pe nişte sclavi sub despotica sa domnire lumească (Voivodina) vru a vă supune…» (Restaurarea Episcopiei Timişorii, Testamentul lui Şaguna-Visul Bănăţenilor, Timişoara 1935, Pr. Gheorge Cotoşman, pp. 16-17- semnat Gen. Iosif Bem, de neam polonez în 1849.)

2.În timpul Conferinţei de Pace de la Paris, sârbii au ocupat militar aproape un an Banatul întreg, până la munţi, Mureş şi Arad. Cu acest prilej, patrioţii români din Banat au fost arestaţi sau au fugit din Banat. Profesorul I.D. Suciu s-a urcat în trenul de la Lugoj-Timişoara-Paris cu un geamantan, se zice plin de documente pentru Conferinţa de Pace de la Paris, care i-a fost confiscat de jandarmii sârbi şi apoi aruncat, din mersul trenului afară, ca inamic al Serbiei.

Acestea sunt câteva amănunte pe care le adaugă istoria noastră întrucât au fost uitate şi de români şi de sârbi din indiferenţă şi lipsă de demnitate naţională sau din laşitate sau lene.

Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

12.02.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II,  ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Un răspuns

  1. Du6vOK gfxirsqvrwgq, [url=http://odjwgxqjubta.com/]odjwgxqjubta[/url], [link=http://dczntitsfltu.com/]dczntitsfltu[/link], http://vkwysiedpupf.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: