PRINTRE ROMÂNII NOŞTRI

Revista românilor din Timoc

«Astra Română Pentru Banat, Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni»

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842

PRINTRE ROMÂNII NOŞTRI

Tihomir Georgevici-1906

(Societatea Română de Statistică)

ROMÂNII DIN TIMOC – Culegere de Izvoare îngrijită de C. Constante şi A. Golopenţa,

Bucureşti, Imprimeria Institutului Statistic, Dec. 1943 pp.23-39

Pentru a studia limba, istoria şi literatura românească spre a mă putea apoi îndeletnici, cu mai mult succes, cu cercetarea Românilor din Regatul Serbiei, aducând încă o contribuţie la cunoaşterea elementului eterogen (nesârbesc) din ţara noastră[1], aveam de gând să petrec vacanţa mare a acestui an, 1905, în România. Îmi şi pregătisem totul şi nu aşteptam pentru a porni decât sfârşitul anului şcolar.

Dar vorba proverbului: «Omul propune şi Dumnezeu dispune»[2]. Eu aşa gândeam, dar «Sârbske Novine» (monitorul Oficial din 6 Iunia a anunţat că fusesem numit preşedinte al biroului electoral pentru alegerwea deputaţilor, care urma să se ţină la 10 iulie, deci în toul vacanţelor. Numaidecât am cerut să fiu scutit, dar la cererea mea n’am primit nici un răspuns. Astfel sosi şi vacanţa. Ştiam deci că va trebui să-mi amân călătoria în România până după alegeri. Atunci, ca să pot întrucâtva folosi, pentru scopul urmărit, timpul ce-mi rămânea liber până la 10 iulie, am hotărât să fac o excursiune printre Românii noştri, fie chiar şi superficială.

Şi în tovărăşia colegului Dragutin D. Marianovitci, profesor la şcoala normală din Alexinaţ, în ziua de 10 iunie 1905, am plecat din Alexinaţ ca să parcurg de-a curmezişul ţinuturile locuite de Români, pe care noi, de obiceiu îi numi Vlasi.

Deoarece această excursiune a noastră a fost pregătiră, ca să zic aşa, în pripă, în aceste însemnări nu trebuie să se caute o lucrare nici definitivă nici sistematică.

Căci luat prin surprindere, am întreprins călătoria numai pentru a avea o orientare fie chiar şi superficială şi pentru a căpăta o imagine mai clară despre lucrul pe care urma să-l îndeplinesc. De aceea, pe drum, am notat ce am putut şi despre ceea ce mi s’a dat prilejul de a nota. Amănunţit nu mă mai opream asupra niciunui obiect, fiindcă pentru aşa ceva îmi lipsea timpul, lăsând astfel pentru mai târziu să scriu despre acelaşi subiect mai complet. Cu toate acestea cred că în aceste însemnări se găsesc date şi importante şi interesante.

Ştiu că la aceasta mulţi din «patrioţii» noştri îngrijoraţi vor da din cap şi vor spune că comit o «trădare» faţă de Patrie, atunci când mă încumet să vorbesc despre Românii din Serbia, care, după părerea multora, trebuiesc tăinuiţi sau cel puţin trecuţi sub tăcere, pentru că adevărul asupra Românilor  din Serbia poate să ducă la o aşa zisă: «Chestiune românească din Serbia» care, după părerea lor, «ameninţă cu primejdia») prezintă un mare pericol!

Poate să fie şi aşa. Dar şi fără rândurile de faţă, toată lumea ştie că în Serbia sunt şi Români. Acest lucru nu-l neagă nici statistica noastră oficială. Se ştie că în Regatul Român se ţine socoteala până şi despre Ţinţarii din Macedonia, Epir şi Albania; despre Românii din Asia Mică, Moravia, Silezia, Peninsula Istria, Bosnia şi Herţegovina, şi aşa mai departe, ca să nu mai vorbim despre cei din ţinuturile aflate în nemijlocita lui apropiere cum sunt : Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Atunci cum de nu s’ar ţine socoteală despre Românii din Serbia care, pentru cei din Regatul vecin, sunt doar peste Dunăre!

Este adevărat că Românii nu au nici un fel de scriere despre dânşii, dar în orice carte didactică, în care sunt enumerate ţările în care trăiesc Românii, niciodată nu se uită nici aceştia, ai noştri, din Serbia. De altfel, într-o ţară aşa de mică cum este a noastră, un număr de peste una sută mii de Români nu este cu putinţă să fie tăinuit!

Încercarea pe care o fac de a mă familiariza  cu Romnânii din Regatul Serbiei este numai în interesul ştiinţei şi după care credinţa mea  un astfel de studiu mai bine să fie făcut de unul dintre ai noştri , decât de un străin.

În epoca noastră, într’o ţară de cultură, cercetările se impun, iar nevoia de a studia pe Românii noştri este justificată şi de faptul că despre dânşii, cu toate că sunt fii ţării noastre, se ştiu prea puţine lucruri.

Dealtfel eu mă mărginesc să constat realitatea.

În Regatul Serbiei, Românii trăiesc în spaţiul ce se întinde cam de la muntele Râtan la Dunăre şi de la Marea Moravă până la Timoc: exact cele patru judeţe din Nord-estul Serbiei, adică: în judeţul Timoc (în două plăşi: Zaicear şi Bollievaţ); în judeţul Morava: (în trei plăşi: Parachin, Despotovaţ şi Resava) şi în judeţele Pojarevaţ şi Craina.

După datele statisticilor noastre oficiale se mai găseşte un număr oarecare de români şi prin celelalte judeţe. Aceştia însă sunt sau locuitori vremelnici, sau muncitori, sau ceva asemănător, în judeţul (în două plăşi: Zaicear şi Bollievaţ); în judeţul în grupe. Cei mai mulţi Români din Serbia sunt aşezaţi între Dunăre şi Timoc. Apoi, cu cât înaintezi spre Sud sau spre apus, ei sunt tot mai puţini.

După câte ştiu eu, înaite de vreme erau Români chiar şi în câteva sate aşezate dincolo de Marea Moravă, aceştia însă treptat mai există. După recensământul populaţiei din Serbia, din 1859, se găseau români chiar şi în judeţul Smederevo în regiunea dintre gura Moravei şi Jesavei, mai cu seamă în satul Cliuci, într-un număr mic, ce abia se urca la 264 de suflete. Dar şi aceşti Români acum sunt sârbizaţi.

În întregul spaţiu al Serbiei de N-E, în care locuesc Românii, ei nu sunt singuri. Satele lor, în mai multe părţi, sunt amestecate cu sate sârbeşti şi în raport cu satele curat sârbeşti ele formează o minoritate. Pe toată întinderea Serbiei sunt 485 de localităţi locuite şi de Români, dar numai în 165 din ele există Români într-un număr mai însemnat, care, după judeţe, se înfăţişează astfel:

În jud. Timoc (în două plăşi sunt 49 sârbi şi 26 români

Morava                           – 95             14

Pojarevaţ                       – 193            69

Craina                             – 85            56

Total  422           165

Tebuie să se ştie însă că în multe sate româneşti există şi Sârbi, ce adeseori, în unele din ele formează majoritatea populaţiei.

Începutul statisticei populaţiei pe bază de recensământ s’a făcut în Serbia încă din Iunie 1834. Atunci după posibilităţile vremii s’a făcut primul recensământ destul de precis al populaţiei şi al proprietăţii clădite în Serbia, în special cu privire la două dintre cele mai importante nevoi: fiscul şi armata. Toate celelalte date au fost omise. Din aceste motive, nici Românii n’au fost  despărţiţi şi socotiţi ca locuitori aparte, ci au fost număraţi laolaltă cu Sârbii, tot aşa s’a porcedat şi cu numărătoarea populaţiei Serbiei în multe dintre recensămintele ulterioare. De aceea, pe Români nu-i găsim separaţi nici în datele recensămintelor din 1841 şi 1843, aşa încât nu putem spune nimic cu privire la starea lor numerică din acel timp.

La recensământul din 1846, în cele patru judeţe sus pomenite în cari trăesc Românii, situaţia era următoarea:

În judeţul Ţărnareca   19 545 Români şi 18 719 Sârbi

Chiupria       7 348                  35 563

Pojarevaţ     36 696                 62 999

Craina         33 626                 18 272

Total      97 215 Români şi 135 553 Sârbi

În aceste cifre nu intră numărul Sârbilor care locuesc în sateşe sârbeşti din judeţele de mai sus.

Nici din datele recensământului de la 1850, nu se poate preciza numărul Românilor din Serbia.

Totuşi, cum ne asigură direcţiunea economică statistică a Ministerului de Finanţe, «în recensământul de la anul 1850», s’a ţinut socoteală şi de satele în cari Românii trăesc singuri sau amestecaţi cu Sârbi şi acest lucru s’a făcut în aşa fel încât, cu o apoximaţie de 5%, să se poată preciza câţi Români şi în cari ţinuturi din Serbia trăesc ei. În chipul acesta se poate stabili că la 1850 în Serbia erau aproximativ 104 343 Români, faţă de 828 999 Sârbi.

Deasemenea din datele recensământului din 1854, numărul Românilor din Serbia nu se poate vedea.

După datele recensământului din 1859, în cele patru judeţe din Serbia locuite de români, erau:

În judeţul Ţârnareca    24 232 Români şi   26 658 Sârbi

Chiupria        8 064                   41 852

Pojarevaţ      47 690                   74 969

Craina          42 607                   20 304

Total                           122 593 Români    163 783 Sârbi

Nici din datele recensământului de la 1863 nu reiese numărul populaţiei româneşti.

La recensământul populaţiei din Serbia, din Octombrie 1866 s’au găsit.

Din datele recensământului de la 1874, iarăşi nu se poate vedea numărul Românilor.

După datele recensământului din 1884, în Serbia erau:

*

*

Toţi Românii din regatul Serbiei vorbesc dialectele limbii

Toţi românii din regatul Serbiei vorbesc dialectul limbii române. Deocamdată n’aş putea să arăt mai de aproape în ce raport stau aceste dialecte între ele şi faţă de limba literară vorbită în regatul României. Studierea dialectelor vorbite de Românii din Serbia ar fi de o valoare deosebită: pentru că prin cunoaşterea lor şi prin comparaţia cu dialectele limbii române vorbite în afară de Serbia, ar putea stabili originea Românilor noştri. Pe cât am putut observa, limba vorbită de Românii noştri Ungureni, pe care i-am cunoscut, se deosebeşte de limba română literară, mai cu seamă în prin nunţarea unor consonante puse înaintea unor vocale muiate.

Aceste consonante sunt: c, d, l, n, t. În limba literară se pronunţă: rece, unde, limba, mine, dute. Pe când Românii noştri Ungureni le-ar pronunţa: reşe, unghie, Ilimba, minie, duche. Mai sunt unele deosebiri, despre care, din pricina puţinei mele şederi printre Români, nu mă pot pronunţa în mod definitiv.

Înafară de limba românească, o bună parte dintre Români cunosc şi limba sârbească. După recensământul din 31 decembrie 1900, înafară de limba română, vorbeau şi limba sârbă un număr de 32 556 Români, repartizaţi după cum urmează:

Toţi Românii din Serbia sunt de religie creştină ortodoxă.

Despre caracteristicile sufleteşti şi fizice ale Românilor noştri nu pot să expri o judecată exactă şi justă. N’aş putea spăune că sunt deosebit de inteligenţi şi îndemânateci. Tot aşa nu sunt şi destul de lacomi faţă de bunurile altuia. Nimic înălţător şi generos nu se poate găsi la ei, într-o măsură mai mare.

Toţi românii din Regatul Serbiei se împart în două grupe: în Ţărani şi Ungureni. Se numesc Ţărani acei Români care au venit din România (Ţara Românească). Ei locuiesc mai cu seamă în jud. Craina.

Ungureni sau Ungurieni sunt acei români care au venit din Ungaria. Ei locuiesc în toate celelalte ţinuturi ale Serbiei unde trăeşte o populaţie românească. Nu ştiu de sunt localităţi în care fac parte şi Bufanii. Aceştia sunt Români din Ungaria, care vin din localitatea Ui-Moldova spre a lucra la Maidan-Pec, de când acolo, a început exploatarea minelor. Specialitatea lor este munca la mine şi la cărbuni; de aceea se şi numesc ocnari şi Cărbunari. Până acum de curând ei erau singurii meşteri din Maidan-Pec pentru fabricarea cărbunilor din lemn.

Între ţărani şi ungureni există mari deosebiri.

Cea mai mare deosebire este, după cum spun chiar ei, în graiu, apoi în port şi în obiceiuri. Ţăranii se socotesc Români mai puri şi mai autentici, afirmaţie pe care nu le-o contestă nici chiar Ungurenii.

Despre originea, aşezarea şi trecutul Românilor noştri îmi sunt cunoscute foarte puţine lucruri: Însăşi chestiunea originei Românilor în genere este un lucru foarte încurcat, asupra căreia şi cercetătorii sunt puţin de acord[3]. Despre Românii noştri se ştie încă şi mai puţin, întrucât despre dânşii nu s’a scris nimic aproape deloc. Nici în literatura românească nu se găseşte nimic.

Despre Românii noştri, V. Carici[4] spune următoarele: «Printre aceşti Români este greu să mai fie astăzi descendenţi ai vechilor locuitori peste cari au dat Sârbii când s’au aşezat în aceste locuri. Numele localităţilor, a râurilor, a dealurilor şi a munţilor în toată această regiune, cu foarte puţine excepţiuni, sunt toate sârbeşti. Multe dintre aceste localităţi, după numele ce poartă şi după treadiţia care este încă vie în jurul lor, sunt în legătură cu istoria sârbească. A trebuit deci să treacă o vreme îndelungată în care Sârbii au fost locuitorii exclusivi ai acestui ţinut, ca să-i fi putut da o pecetie sârbească atât de clară şi de nealterată.

Şi, într’adevăr, înainte de năvălirea Turcilor, populaţia sârbească, atât aceea din Cucevo cât şi aceea din Branicevo era foarte deasă, dar războaiele din al doilea pătrar al sec. XV au rărit-o în mod simţitor. Iar în anul 1481, când Principii Pavao şi Zmai Despot Vuc au transportat peste 50 000 de suflete în Banat, aceste ţinuturi au trebuit să rămână aproape cu totul pustii. În chipul acesta s’a creat putinţa pentru aşezarea unor populaţii din alete ţinuturi au trebuit să rămână aproape cu totul pustii. În chipul Timocului, prin fertilitatea şi blândeţea climatului, totdeauna au avut putere de atracţie pentru populaţiile din împrejurimi.

În epoca aceea au pornit să imigreze în aceste localităţi şi Vlahi din România şi din Ardeal. Aceste imigrări au fost provocate mai târziu şi de marile neajunsuri la care erau expuşi Românii în ţara lor. Din Ardeal au început să vie în faţa Cocinei din Craina, în grabă, abia pe timpul domniei împăratului Franz Joseph* (Iosif al II-lea* n.n.) în urma groaznicelor barbarii săvârşite pentru înăbuşirea răscoalei lor de sub Horia. Vlahii din această parte s’au aşezat apoi pe la Cucevo şi Branicevo şi pe alocurea au trecut până şi dincolo de linia de despărţire a apelor şi de cararactele Timocului. Că aşezarea mai puternică a acestor Vlahi a avut loc într’o epocă mai nouă, ne-o atestă relaţiunile Exarhului Maxim scrisă la 1773, în care sunt enumerate toate satele care pe vremea aceea se aflau în Cucevo şi Branicevo, cu numărul locuitorilor şi naţionalitatea lor, dar în care nu găsim deloc multe din satele cu o populaţie aproape exclusiv românească, pe care le găsim astăzi în aceste locuri.

Populaţia românească este mai compactă la cataractele Tecului de Sus, apoi în parte de dincolo de Golubina, Stol şi Miroci. De aici, mergând spre apus şi spre Sud ea este tot mai des împânzită de Sârbi. De aici încolo, Românii apar tot mai rar, până când la Morava dispar cu totul.

(Trecem peste nişte pagini pe care le vom lăsa nepublicate, socotindu-le că au mai multă legătură cu autorul decât cu poporul pp. 39-et sqq).

Observaţii Partea I:

Întrebarea care se pune este că în România se pregătea în 1906 vara, un istoric profesor sârb de la şcoala normală din Alexinaţ, să vină în România pentru documentare. Ca să vi să te documentezi trebuie să ai cunoştinţe minime de limba română, ceea ce înseamnă că Tih. Georgevici cunoştea limba rumână din teritoriul locuit de aceştia dintre Morava-Timoc-Dunăre. Deci văzând că aceştia sunt necunoscuţi, iar statul nu se gândeşte să-i popularizeze, ci să-i ţină tăinuiţi, ca pe o minoritate uitată ca din greşală, dar pe care recensămintele de atunci îi recunoşteau că sunt români şi nu le falsificau identitatea, aşa cum o fac azi, după 100 de ani.

El nu a vrut să scrie o carte de scofală, sau de orientare «nici definitivă, nici sistematică» pentru că constatase că această regiune este, împreună cu populaţia ei «rumânovlahă» şi se ţine în secret ca şi când ar fi un lucru furat, jefuit ales res nullius (lucrul nimănui). Tăinuirea fiind un păcat nu numai din partea literaturii românilor ci şi a sârbilor.

Este de remarcat faptul că autorul şi-a dat seama de importanţa subiectului şi s-a obligat faţă de cititori, să scrie o lucrare mai completă, lucru pe care nu l-a făcut, sau nu l-a mai putut face datorită înăspririi regimului de represiune asupra românilor din Timoc.

Mirarea prof. sârb, fie-i ţărâna uşoară! este aceea că, el nu se teme de faptul că românii se vor simţi străini de Serbia, atâta vreme cât nu le dau drepturile recunoscute prin Constituţie, ci se temea de «patrioţii sârbi», care se simţeau dezonoraţi să aibe români sub stăpânire.

Pe toată întinderea Serbiei sunt 485 de localităţi cu români, dintre care 165 curat româneşti.

Istoricul nu era independent ca să scrie liber, avea o oarecare teamă şi din frazele scrise, se vede că sârbilor nu le convenea să li se recunoască identitatea românilor din Timoc, ca să nu se supere sârbii, care aveau toate drepturile, dar care se opuneau ca să le aibe şi rumânii. Ei, stăpânii, ocupanţii ţinutului sau regiunii autonome, preferau, ca ei să se bucure, dar românii să meargă în războaie, să moară pe front, să plătească impozitele şi să fie trataţi ca o minoritate inexistentă.

«Toţi românii din regatul Serbiei vorbesc dialectul limbii române». Ideal ar fi fost ca «rumânovlahii» să se fi contopit cu sârbii, nu numai teoretic ci şi practic, de aceea, recensămintele, nu au un anumit ritm de creştere normal la un recensământ nefalsificat, din care românii nu fac parte la numărare, fiindcă ei nu ştiu să numere şi nici nu există în Serbia o astfel de naţie, de aceea n-au pe cine să numere. De fapt, dacă vii printre «rumânovlahi» şi cercetezi oraşele, satele, cătunele, etc, se observă că toate satele din Serbia sârbeşti sunt mici, ei n-au nici o dovadă că ar fi fost vreodată sârbii în această regiune, nici că ar fi iernat odată aici; am fi mulţumiţi dacă ne-ar arăta o cruce mai veche de anul 1690, pe care să scrie că e sârbă sau vreun schelet de sârb, ori o placă memorială, un nasture rămas de la domnitorii lor. Chiar dacă am admite că se poate găsi şi aşa ceva ici colo, deşi nu credem, nu documentează ocuparea unei provincii de către Serbia, în momentul în care nici nu exista pe hartă, nici în cancelariile europene, ci exista numai în cancelariile ruseşti şi tabelele de partizani sau revoluţionari sârbi. Chiar şi populaţia sârbească îşi aminteşte că strămoşii lor au venit de la Kosovo. Ani de zile am studiat acest lucru şi aş fi mulţumit să aflu că mă înşel.

Sârbii au scris istoria din sentimente şi emoţii, lăudându-se că sunt primul popor din Balcani prin naţiunile venetice, împinşi în Balcani în timp ce erau «sclavinii» adică slugile avarilor. Au mai scris ei cărţi de istorie cu ciudăţenii despre români, chiar şi de cei din Banat care i-au primit în vreo 6 emigrări, ca oaspeţi în aceste ţinuturi în care ei se laudă că au înălţat primele biserici şi mănăstiri, încă din vremuri voivodale. Au ocupat în întregime începând din din 9 nov. 1918-23 aug. 1919 Timocul. Ei au încredere în istoricii lor şi nu au nevoie de probe să documenteze existenţa lor în Timoc şi Banat. Au totuşi un argument, pe care l-au cules din vânt şi din care rezultă că românii nu sunt autohtoni nici în Banat, dar în Timoc, şi că tot ce rezolvă ei, se rezolvă prin minciună, viclenie, jaf şi tăinuire. Sunt popor necontrolabil şi inadaptabil civilizaţiei societăţii de astăzi.

Tihomir Georgevici recunoaşte că nu ar avea  documentaţia necesară ştiinţifică spre a face o deosebire între dialectele şi subdialectele ce se vorbesc între Morava-Timoc şi Dunăre. Deci nu avea nici o îndoială că vlahii sunt sârbi, ci că sunt români şi niciodată n-a folosit un cuvânt spunând că sunt vlahi şi asta într-o carte. Sârbii profită de faptul că ştiu că avem politicieni leneşi, care n-au vocaţie pentru eliberarea culturală a tuturor românilor, nu citesc istoria sau alte lucrări ştiinţifice, pentru că nu de români le pasă ci le pasă de buzunar şi de drepturile şi banii minorităţilor din România. sârbii se plâng totdeauna şi beneficiază de sute de mii de € subvenţie anulaă. Românii de lângă noi aproape că nu există şi avem unele semnale că ar putea să se schimbe ceva, poate se va trezi Dl. Boc, poate se va trezi şi Min. De Externe Teodor Baconski, pe care îl cunosc mai de demult , dar am spranţa că cea mai mare realizare a unui min de externe este a lui Teodor Baconski şi Eugen Tomac, care sperăm să nu mai suporte umilinţa naţională care trece peste capul unei naţiuni dezorientate.

Un preofesor de istorie scria, care avea nişte cunoştinţe minime, despre acest subiect tăinuit la Bucureşti şi la Belgrad, în timp ce astăzi, capii statului sunt plini de cunoştinţe despre românii din Timoc, pe care nu i-au văzut niciodată. La fel de documentaţi sunt poliţiştii, jandarmeria, vameşii, grănicerii şi paznicii de la uşile primăriilor, care nu ştiu că ultimul sârb contestă existenţa «rumânovlahilor» din Serbia; ei atâta ştiu din auzite, că românii nu sunt băştinaşi şi au o origine necunoscută, de aceea au pus mâna pe ei, într-o vreme în care Moldo-Vlahia era sub dublă vasalitate turcească şi rusească, pe când sârbii, erau înrobiţi  numai turcilor, adică mai liberi, fiindcă ruşii nu-i prigoneau, nu le sufocau cultura şi valorile culturale, ba le mai dădeau şi bani.

Lecţia asta de istorie nu s-a învăţat nici de conducerea Serbiei, care stăpâneşte românii de vreo 176 de ani, şi nu se ştie ce identitate au şi nici nu se cere ajutorul U.E. sau unor specialişti, care mai cunosc o limbă, înafară de cea sârbă, să lumineze chestiunea şi să-i dea un sens şi efect juridic cerut de Constituţia Serbiei şi de morala creştină.

De aci înainte românii să se întrebe dacă mai au încredere în politicienii de la Bucureşti şi de la Belgrad. Suntem demoralizaţi şi nu ştim cui să ne mai adresăm, cine ne mai este cu noi.

Am vrea să avem un răspuns şi dintr-o parte şi din alta, dacă mai putem avea încredere şi nădejde în cei care îi conduc pe români în Timoc, în guvernul de la Belgrad şi cel de la Bucureşti şi ce ne învăţaţi să facem? pentru ca Dumnezeu să vă răsplătească, să vă iubească şi să vă dea sănătate, pentru că noi suntem ultimii care mai credem în promisiuni.

Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

23.12.2009 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II,  ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

https://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842         Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!


[1] Prima contribuţie pentru cunoaşterea populaţiei nesârbeşti mi-au prilejuit-o Ţiganii din Regatul Serbiei.

[2] Textual: una gândeşte un naş, alta alt naş (nota trad.)

[3] articolul Dr. C. Radonici «Letopis Matiţe Sârbsche», c.228, pp. 68-96

[4] «Sârbia», pp. 92-95

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: