Învăţături după Gheorghe Suveiche

După ce dispare un om politic sau un lider intrat în istorie este mai uşor de scris dacă ai toate datele de la naştere până la moarte. Asemenea date trebuie să fie concrete şi exacte, fără să folosim sentimente şi presupuneri, «că trebuia, că nu trebuia, că a făcut, că n-a făcut, că putea să prevadă, că trebuia să folosească dialogul, dar din egoism şi lipsă de vocaţie politică n-a făcut-o», sunt lucruri care nu folosesc cu nimic cititorului ca să înveţe ceva după cele citite sau auzite.

Aşa, după cum aţi văzut viaţa părintelui Gh. Suveiche este făcută din mai multe bucăţi. Eu ştiu câteva lucruri înafara preocupărilor noastre în legătură cu identitatea românilor din Timoc.

Însă despre oamenii de însemnătate istorică se pot scrie volume de cărţi şi tot nu e de ajuns. De pildă, eu cred că pe când eram şcolar la şcoala primară din satul Zlocutea, am ţinut Postul Negru pentru că murise mama fără lumânare, care este cel mai mare păcat, într-o vineri şi gustasem din mâncarea «de dulce», când tocmai începea postul Paştelui . Îmi amintesc că toţi am mers la preotul de la Raic în timp ce ţineam «postul negru» şi părintele mi-a pus pe cap patrafirul să făcă o scurtă rugăciune ca să-mi ierte Dumnezeu păcatele pe care le-am făcut; în timp ce îmi vorbea, întrebându-mă câte ceva, eu ziceam după fiecare vorbă «a..» mai spunea părintele o vorbă două şi iar ziceam «a…», pe urmă mai zicea iar câte o vorbă în sârbeşte, după care părintele supărat a zis pe româneşte: «- Mă copile, de câte ori să spui „a” ca să fi mulţumit şi iertat de Dumnezeu?

-Pâi nu ştiu de câte ori o cere Dumnezeu, de atâtea ori o să răspundem şi noi cu „a” că aşa e limba noastră…începe cu „a”».

Şi în timp ce mă aflam în dialog cu părintele, probabil părintele Gh. Suveiche, iada mea Bărzuica, care era nedespărţită şi se ţinea de mine ca scaiul, pentru că am scăpat-o de la lup, îndată ce o mâncase pe mamă-sa şi am crescut-o în sân în loc de mumă. Venea şi la şcoală după mine şi multe bazaconii a făcut. În timp ce vorbeam cu omul lui Dumnezeu, iada mea a venit, a băgat capul în săcui şi mi-a furat colăcelul cel mai mare. Dar când eu m-am smucit să iau colăcelul, atunci părintele a văzut că iese dracu’ de sub patrafir, s-a speriat şi s-a şters la ochi, mirându-se de această iadă că a putut intra în biserică după mine. O altă întâmplare cu părintele Suveiche o aflasem înainte de a-l cunoaşte, aşa la radio prin gura satului, anume că, pr. Suveiche a avut şi biserica de la  Roglova şi făcea slujba în limba sârbă. De obicei veneau numai muierile, rar dacă veneau oamenii sârbi să se închine la icoane.

O dată s-au înghesuit mai multe babe şi muieri mai tinere la miruit şi părintele, mai în serios, mai în glumă a zis pe româneşte, convins că sârboaicele nu ştiu româneşte:

«-Încet, sârbelor, încet că nu pot să vă „put” pe toate deodată!» după aceea a plecat şi una din muieri a strigat în gura mare că popa a pângărit biserica, atunci când a zis «put pe toate deodată»! Şi aşa s-a auzit la Vlădică, care a dat ordin să fie condamnat la 3 săptămâni să păzească nişte capre ale Mănăstirii Vratna, mănăstire zidită de Basarab I, prin sec al XIV-lea, acum un aşezământ de maici.

După cum vedeţi, întâmplările s-au petrecut în copilăria mea şi nu le-am uitat. Pe părinte Gheorghe Suveiche nu l-am văzut nici la înmormântarea mumei mele, Ghergina, pentru că atunci când a murit «muma», eu am leşinat şi muierile m-au înviat cu două găleţi de apă în cap. Apoi m-au dus la capătul satului să nu o văd pe muma moartă, minţindu-mă că muma a plecat la Zăiceri după doctor şi câteva zile nu am dat pe acasă, am stat la sora ei Floarea şi apoi m-au adus acasă.

Cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla cu mine dacă eram acolo să o văd moartă. Apoi s-a întâmplat ca acelaşi părinte să-l îngroape şi pe tata şi mai la urmă să ne întâlnim la Orşova şi Turnu Severin, pare că e un gest făcut de cineva invizibil, dacă te gândeşti mai bine, poate dintr-o lume necunoscută. O dată, prin anul 1942 sau ’43, pe când mă aflam la Zaicear, împreună cu dr. Bagevac, pe atunci student la Medicină la Belgrad, mi-a arătat pe o stradă care ducea spre liceu pe soţia şi fiica pr. Suveiche. Aunci Bagevac mi-a zis:

«-Hai dacă vrei să stai de vorbă cu soţia şi fata preotului  Suveiche; uite-le pe uliţă.»

Pentru cititorii noştri doresc să spun că aşa e obiceiul la sârbi, dacă n-are încredere în tine, n-are nici plăcearea de a dialoga; şi năravul ăsta «n-are din fire lecuire», şi deci pentru ei cine nu e sârb, e duşman.

Am spus câteva cuvinte lipsite de importanţă despre pr. Suveiche, care un timp a lucrat şi la ziarul sârbesc «Krajinske Novine» (Noutăţi din Kraina), unde Vasile Baici, scriitor comunist era redactor şef. Alţii vor avea şi alte probe şi mărturii despre pr. Suveiche şi ar trebui să le adune, să le scrie, ca să avem o carte despre înaintaşii noştri pe care aşa cum sunt, trebuie să-i preţuim pentru că n-au condus mănăstiri, ci au condus oameni şi locuitori. Aceşti corifei

Poet C. Miu-Lerca, Pr. Gh. Suveiche, Dr. Alexandru Butoarcă, Gen. C. Dragalina, Pr. A. Fiştea, Traian Mucuceanu, Col. D. Petrescu Tocineanu

dispăruţi ai neamului nostru din Timoc-Serbia sunt: L. Bogdanovici din Pojarevac şi Petrovac pe Mlava, Prof. din Brestovac-Bor Ion Ilie,  Prof. Dr.  Atanasie Popovici din Geanova, morţi în jurul anului 1956 şi alţii.

 

 

Dir. Atanasie Popovici, fost Dir. A Şcolii Normale din Timişoara

Fireşte că nu putem face apel să adune materiale istorice şi bibliografice despre alţi lideri care s-au remarcat în războaie, răscoale, şi cu alte prilejuri de însemnătate istorică; pe noi ne interesează personalităţile care s-au implicat şi s-au jertfit în lupta pentru identitatea şi eliberarea din robia sârbească a românilor timoceni, un popor care nu-şi respectă înaintaşii, aşa cum au fost ei cu năravurile şi frica de Dumnezeu, trebuie să scriem despre ei, ca să nu piară din memoria noastră şi să vină străini să intre în istorie, în loc să intre unul din neamul nostru.

Mai putem spune că un luptător care îşi închină viaţa întreagă pentru un ideal nici nu se gândeşte ce să facă să intre în istorie, ci o face cu totul dezinteresat, cheltuindu-şi chiar averea şi viaţa pentru înaintarea şi dezvoltarea neamului. Citind acest articol, putem trage unele concluzii.

Mai întâi, se vede că pr. Suveiche se afla mobilizat în armata iugoslavă în momentul în care s-a destrămat şi ocupat Iugoslavia în 1941. Părintele, ca şi alţii au fugit din lagărele bulgăreşti şi nemţeşti şi au găsit un adăpost la românii din Banat. Prin urmare s-a văzut că în instinctul lor au tras spre românii cei mai apropiaţi de la Vârşeţ. Dacă în Iugoslavia sau în Serbia ar fi existat libertatea cuvântului şi s-ar fi respectat drepturile omului, românii timoceni, care sunt cel puţin 10,4% după statistica oficială a lui Vladimir Jacşici din jurul anilor 1870, ar fi avut organizaţie românească, fie la Pojarevac, fie la Zaicear, Bor sau Negotin şi s-ar fi format o delegaţie, care împreună cu cea de la Vârşeţ a românilor din Banat ar fi mers în audienţă la Regele Mihai I şi Mareşalul Antonescu. În general am observat că liderilor români timoceni nu le plac dacă sunt mai mulţi în această situaţie şi în loc să se cunoască, să se unească şi să colaboreze să formeze o singură organizaţie cu o singură voce la guverm, cu un singur buget, cu un singur post de radio puternic şi de televiziune, fiecare a lucrat ca «lăutarul după ureche», adică aşa cum i-a trăznit prin cap şi cum a nimerit. Până prin anul 1990 am lucrat împreună, am venit unii la alţii, ne-am sfătuit unii cu alţii, iar atunci când s-a deplasat vreo delegaţie la Bucureşti, la Guvern, s-a făcut în unitate şi frăţietate. De pildă în anul 1995 am fost primiţi de Primul Ministru Victor Ciorbea vreo 4 ore. Delegaţia a fost prezidată de Mitropolitul Banatului Dr. Nicolae Corneanu din iniţiativa Asoc. ASTRA Română. Atunci Primul Ministru şi colaboratorii săi i-au ascultat pe rând, întâi grupul românilor din Bucovina, apoi al românilor din Basarabia, din Timocul sârbesc şi bulgăresc precum şi cei din Banatul sârbesc şi s-a lăsat o impresie că românii pot lucra şi împreună pentru ca ţelurile lor cultural-politice să fie mai uşor realizabile.

Discursurile au ţinut câteva ore.

Îmi amintesc că şi atunci neajunsurile şi nemulţumirile erau aruncate asupra deputaţilor din Parlament care nu făceau nimic nici pentru ţara lor, nici pentru românii de peste hotare, ci se gândeau numai la portofel. De supărare, unuia dintre liderii românilor din Timocul bulgăresc, Marin Juvete i-a trăznit prin minte să umple o lădiţă cu ardei iute «cornu caprei» cel mai iute ardei pe care îl mănâncă bulgarii  plângând; fratele nostru Marin Juvete, după ce s-a terminat sindrofia la Hotelul Triumf mi-a spus că are o rugăminte – să luăm câte o păleaţă din pădurea asta şi să atârnăm cele vreo 10 şiruri de ardei uscat în vârful prăjinilor şi să intrăm în Parlament cu ardeiul iute în loc de steaguri, iar când ne vor întreba – ce avem de intrăm cu ardeiul în Parlament? – «Avem, o să zică Juvete, pentru că dacă fiecare parlamentar ar mânca numai un ardei din „cornu caprei” s-ar trezi din „somnul cel de moarte” şi s-ar ocupa de problemele ţării şi ale neamului, pe când aşa nu se alege nimic de pe urma lor». Personal, mie şi Mitropolitului Nicolae Corneanu, chestiunea ni s-a părut hazlie şi era spusă cu un exemplu pe care numai oltenii şi timocenii sunt în stare să le născocească. De aceea am crezut că exagerează cu ardeiul şi trezirea politicienilor români;  ca să nu-i umilească, l-am rugat pe Juvete să ducă ardeiul îndărăt, că poate o fi de folos altă dată.

În realitate sunt vreo 15 organizaţii dintre care se zice de către unii că s-au declarat români numai prima organizaţie înfiinţată, Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia, care s-a născut, de fapt la Geanova în satul Dr. Atanasie Popovici, de faţă fiind liderii de atunci, Dimitrie Crăciunovici, fost colonel în armata lui Tito şi Borivoje Geambrici din Geanova, în casa căruia a avut loc evenimentul istoric unic la românii timoceni în 1991. Chiar şi la românii din Bulgaria, unde s-au înjghebat doar 3 organizaţii culturale, care nu colaborează între ele, nu lasă o impresie bună nici localnicilor din sate şi oraşe şi nici autorităţilor de la Bucureşti care pot, şi ar putea, dacă ar fi bine organizate şi cu proiecte de lucru să fie sponsorizate, dar să justifice sumele acordate.

În cazul de faţă câştigă statul nedemocratic, care suportă asemenea sisteme artificiale de dezvoltare cultural-politică, adică statul sârbesc. Statul sârbesc a manipulat şi manipulează, aproape toate organizaţiile, obligându-le să se declare vlahi ca să fie recunoscuţi în registrul O.N.G.-urilor; după statele majoritare europene din U.E., amestecul acesta în problemele afacerilor interne ale blocării dezvoltării românilor reprezintă o crimă imprescriptibilă de etnocid. Asemenea abuzuri dacă au fost tolerate un anumit timp, va veni vremea ca ele să fie sancţionate potrivit legii şi în acest caz vor răspunde cei care sunt vinovaţi, fie din puterea executivă, fie din rândul partidelor politice, fie din rândul altora, astfel că un lucru să se ştie: nimeni nu este stăpân pe viaţa, averea, sufletul şi limba poporului rumân dintre Morava-Timoc, înafară de cei prigoniţi şi supuşi abuzului şi discriminării statului de drept.

Ar mai fi de adăugat un lucru, tot ca învăţătură pentru români în genere. Se observă că în realitate asociaţiile, aşa cum sunt, ne aparţin şi trebuie să le acceptăm, pentru că sunt aşe noastre. Tot aşa trebuie să acceptăm şi partidele politice ca şi organizaţiile private, pentru că şi ele sunt ale noastre şi contribuie la dezvoltarea societăţii. Însă, la noi rumânii alte organizaţii politice, culturale, etc., nu apar ca oponente, ci ca inamici sau duşmani. Lupta dintre acestea pentru putere sau interese meschine financiare este în defavoarea societăţii şi progresului acelui neam.

Dacă ne întoarcem la părintele Suveiche, observăm că el nu ştia să-şi aleagă colaboratorii şi nici să-i îndepărteze atunci când s-a convins că au alte idei sau intenţii.

Nu ştim pentru ce părintele a fost mazilit, dar se poate presupune că serviciile noastre de spionaj din acea vreme nu dormeau pentru ca să vină în România personaje comuniste sau naţionaliste pe care regimul politic nu le agrea.

Cu alte cuvinte, ca şef al Comitetului Timocean, trebuia să aibe un comitet viabil şi să ţină cont şi de părerile celorlalţi. Dacă am şti cauza adevărată a înlăturării părintelui Suveiche, am putea trage alte concluzii; deocamdată acestea există.

Unii, mai în surdină îl acuză că nu trebuia să ceară anexarea provinciei din dreapta Dunării majoritar românească la România, atâta timp cât o duceau destul de bine sub sârbi şi fără drepturi culturale sau politice. Or, părintele a motivat că de la sârbi nu pot obţine vreodată un drept pentru că nu este un popor care să facă unele concesii şi să se comporte tolerant în aceeaşi măsură faţă de toate minorităţile existente. Dacă ar fi avut românii din Timoc şcoală şi biserică românească, aşa cum au românii din Banatul de Vest, poate că acest lucru nu s-ar fi întâmplat nici când era lider dr. Atanasie Popovici, nici când au fost şi alţi înaintaşi care au cerut acelaşi lucru, anexarea la România şi nici atunci când vor apare de-a lungul anilor alţi reprezentanţi care vor cere respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor folosind toate mijloacele de presiune diplomatică, politică şi chiar un proces la Curtea Penală de Justiţie de la Haga.

Acum îmi vine în minte ceva important care are legătură cu pr. Suveiche. Tot discutând despre rostul nostru de a face ceva cât mai repede pentru că tot ce se-nvecheşte, moare şi ca să ascultăm de voinţa poporului, l-am făcut pe pr. Suveiche să pună problema anexiunii la Guvern sau să găsească altceva de făcut pentru cauza acestor români uitaţi şi tăinuiţi; de aceea în ziua de 10 sept 1941 l-am ascultat la radioul nostru din birou de la Severin când a transmis un mesaj prin cuvântul luat la Radio Bucureşti, temă pe care o vom publica la sfârşitul acestui articol, din revista «Timocul», anul VIII, caietul II-ultim pe 1941, p.20. Prin articol autorul căuta să convingă Guvernul şi opinia românească că fiecare lucru se rezolvă la timp şi sublinia cuvintele „ACUM ORI NICIODATĂ!”. Autorul a făcut atunci o atmosferă favorabilă ideii sale când noi am acceptat să se împlinească visul ca românii să treacă Dunărea în locul ocupanţilor bulgari. Însă acest lucru nu s-a întâmplat şi traseul ideii a rămas în stare de visare. Mai târziu aflam de la un soldat din regimentul 94 Infanterie (Ion Juja din comuna Degeraţi-Mehedinţi) că într-o noapte, două vapoare încărcate cu soldaţi înarmaţi s-au îmbarcat în port la Orşova şi s-au îndreptat spre portul sârbesc Techia. Însă vaporul a fost oprit să coboare armata şi muniţia de către Gestapo-ul german fără a da explicaţii. Vapoarele s-au întors, în presă nu s-a spus o vorbă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, asta se petrecea cam în lunile septembrie-octombrie. Alte probe despre această tentativă n-am putut afla până în prezent; însă marele stat major nu se poate să nu ştie dacă în lunile acelea de toamnă armata română n-a avut aceste intenţii. Noi vorbim despre acest caz ca despre un eveniment istoric esenţial, nu aruncăm vina dacă s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat, nici pe părintele Suveiche nici pe alţii.

Românii din Timoc au destinul lor de a fi şi de a trăi liberi pe pământul strămoşesc în fosta provincie «Margina», care la 1833 avea un statu-quou şi se bucura de identitate şi suveranitate, înfrântă de armata sârbească, în timp ce armata sârbească atunci se forma şi nici nu avea stat recunoscut decât de de Rusia.

Modul cum evoluează toleranţa inexistentă a statului de faţă aceşti români demonstrează că Serbia trebuie decăzută din dreptul de a fi stăpână peste o minoritate de peste ½ de milion de români fără un deputat, fără şcoală, biserică, radio şi televiziune. În felul în care s-a comportat statul iugoslav şi Serbia mai târziu s-a dovedit în mod peremtoriu că Serbia ar vrea să facă ceva, are intenţii bune, dar nu le poate pune în practică pentru că instinctul intoleranţei şi agresivitatea nu permite aplicare democraţiei faţă de aceşti români pe care i-au făcut din cetăţeni liberi, cetăţeni subjugaţi. Aşa cum doi părinţi, mamă şi tată pot să fie decăzuţi din drepturi, când terorizează un minor şi nu-i oferă condiţii de dezvoltare psiho-fizică, sunt decăzuţi din drepturi prin justiţie tot la fel şi Curtea de Justiţie a U.E. trebuie să rezolve aceste abuzuri şi să dispară teroarea  şi discriminarea la toate poparele din Balcani.

Isus a prevăzut  că se vor naşte popoare cu suflet bun şi cu suflet rău şi i-a îndemnat pe apostoli spunând: «Ce ai să faci, fă repede.» (Ioan 13:27) pentru că numai aşa se va împlini voinţa lui Dumnezeu.

                 

ACUM ORI NICIODATĂ!

 

În gigantica încleştare care zguduie astăzi temeliile tuturor nedreptelor orânduiri, poporul român de pretutindeni îşi regăseşte fiinţa, eliberat sufleteşte, cu elanul încordat spre jertfă, cu voinţa hotărâtă spre victorie.

  Astăzi şi cei mai de departe, cei necunoscuţi, cei înstrăinaţi şi dosiţi de vitregia asupririlor, ascultă imnul de foc al trezirii întregului neam.

  Astăzi şi cei peste cinci sute mii de români din Timoc şi Morava, îşi înalţă frunţile deşteptaţi din somnul de moarte în care îi adânciră barbarii de tirani.

  Şi, ei cred, aşa cum cred în cinstea morţilor, în botezul copiilor, în cântecul şi graiul lor strămoşesc, că,

  „Desrobirea de la Răsărit, nu a fost numai o desrobire de pământuri, ea a fost o chemare nouă, a neamului nostru, spre mari împliniri şi noi destine.

  Pentru veşnicia românească, temeiul cel de nesdruncinat, garanţia marilor împliniri viitoare, este natalitatea şi unitatea pământului şi a poporului românesc.

  Înfăptuirii acestui suprem ideal, România îi închină astăzi suprema ei încordare.

  Îndurerată ieri prin umiliri nemeritate, armata română şi-a regăsit acum tradiţia ei de onoare şi glorie voivodală. În Bucovina şi Basarabia, încolţesc astăzi speranţele libertăţii şi ale renaşterii. De la Prut la Nistru, înainte, tot înainte, peste Bug şi peste Nipru, în iureş, năprasnic, armata pregăteşte viitorul de nădejdeal tuturor românilor.

Acolo se întâlneşte voluntariatul viteaz al Românilor de pretutindeni, în o înfrăţire înainte mergătoare definitivei victorii a eliberării celor peste două milioane şi jumătate de Români, de pe întreg cuprinsul răspândirii româneşti. Graniţele trunchiate şi prestigiul neamului, se refac.

Cu pieptul de stâncă, peste ape punţi, cu sângele înălţându-se  vulcan, gonesc strănepoţii lui Boerebista, până unde s’a înfipt ultima săgeată din arcul dacic al moştenirii lui.

Panslavismul activ s’a desfăşurat pe axa Moscova-Belgrad, ca o operă metodică şi constantă. Axa prieteniei româno-germane-italiene se întretaie cu axa acţiunei pansalviste, pe Dunăre – şi tocmai acolo, unde acest râu are o importanţă economică şi militară deosebită.

Noua orânduire care se pregăteşe Europei, cu însăşi contribuţia nemăsurată de jertfe a României, va da neamului românesc unitatea la care răpândirea, suferinţelor şi jertfele lui îl îndreptăţesc.

Axa pansalvismului, sub presiunea acestor jertfe, sub tăria neînvinselor asalturi ale cruciaţilor dreptăţii s’a frânt.

Panslavismul, oricare ar fi sub forma care se reîntruchipează, oricare ar fi expresia sub care se manifestă, oricare ar fi masca sub care se ascunde, – scopul lui este acelaşi şi unicul: stăpânirea Dunării şi a neamului în bazinul ei.

Poporul românesc care stăpâneşte istoriceşte, etniceşte şi numericeşte regiunea de pe ambele maluri ale râului Timoc, refuză cu indignare să schimbe un jug cu altul. El stă dârz pe poziţia convingerilor lui şi aşteaptă paşnic ziua pe care o nădăjduiesc toţi Românii.

Conştiinţa originei şi a apartenenţei sale, poporul timocean n’o îndreaptă împotriva nimănui, ci o încinge ca pe o puternică cuirasă de apărare faţă de orice tentativă de nouă şi definitivă subjugare. Căci, în adevăr, pentru românii timoceni răspântia la care se găsesc acum e categorică.

Pentru întâia oară, istoria ne deschide larg poarta spre Răsărit simbolic. Şi pentru ultima oară. Alternativa, nu are cale lăuntrică, căci destinul ne strigă cu glas poruncitor: „ACUM ORI NICIODATĂ!

Dar neamul românesc a răspuns cu fiecare strop de sânge presărat pe urmele paşilor de glorie: „ACUM!

Acum e momentul. Acum ne cheamă în luptă Mareşealul, călăuzit de steaua de noroc a românismului.

Ţară nouă se zideşte pe mormintele eroilor români. Ţara de veacuri, ţară dreaptă şi atotcuprinzătoare, ţară de la Bug şi până la Morava.

Drumul de convingere şi de luptă al Mareşalului e trasat de mult; din sorginte post-belică încă de acum douăzeci şi doi de ani când la Versailles fu frântă în două inima Banatului.

Zarurile luptei sunt aruncate, Locotenent Colonelul anului 1919, conduce astăzi oştile destinului de viaţă ale neamului întreg.

Iar credinţa acestui neam dă puteri de Arhanghel luptătorilor lui.(Pr. Gheorghe Suveiche-Conferinţă ţinută la Radio Bucureşti în 10 Sept. 1941.)

JETZ ODER NIE!

 

Unter dem Titel „Jetz oder niemals” hielt Pfarrer Gh. Suveiche der Vertreter der Rumänen aus den Timoc-Tal, am 10 September 1941 im rumänischen Rundfunk eine Rede, in der er uns erklärte dass heute auch über 500 000 Rumänen zwischen Timoc und Morawa die Stirn erheben können „befreit aus dem Todesschlaf, in den sie die barbarischen Tyrannen versenkt hatten”.

 

 

Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi, documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

 

 

 

12.12.2009                                     CRISTEA SANDU TIMOC

 

 

 

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3 ap. 14, Timişoara

astra_romana_timisoara@yahoo.com

https://astraromana.wordpress.com 

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis.

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: