Arta bisericeasca in Regatul Sarb (1882-1914)

Nenad Makuljević, Beograd, 2007 – traducere

Nenad Makuljevic

Biserica institutie nationala

 În condiții de viață fără propriul său stat, identitatea națională sârbă a fost construită și hrănită de Biserica Sârbă, ai cărei conducători reprezentau și persoane politice ai poporului sârb. Un astfel de rol și activitate l-a avut biserica sarba în toate teritoriile în care funcționau organizații bisericești  in ciuda organizatiilor bisericesti separate care au influențat puternic modelarea sacrului program de arta.

Procesul de formare a statului national in sec 19, a fost urmata de lupta pentru organizatia nationala bisericeasca. Ierarhia bisericeasca a Regatului Sarb, a activat si contribuit la lucrarile national-statale acordand primat intereselor nationale. Deasemenea si dupa infintarea statului independent, Biserica a urmat astfel de activitati prin care in general a urmarit largirea teritoriala a Serbiei, sau activitatilor ce vor preceda.

Cea mai insemnata personalitate a Biserici sarbe din sec. 19, a fost mitropolitul Mihailo, care a dat directive in privinta activitatilor bisericesti. Dansul fiind liberal si slavofil a condus o politica nationala activa in special in privinta Bosniei. A fost alungat din Serbia in deosebi din cauza confruntari cu Austro-Ungaria, care dupa  1878 a anchetat aceste regiuni.

Actiunile nationale sarbesti au fost indreptate spre regiunile “Stara Srbija” (Serbia Veche) si Macedonia, unde s-a ajuns la conflicte cu propagandisti bulgari, care au primit un firman de la Poarta Otomana pe 28 februarie 1870 pentru a intemeia propriul Egzarhat bulgar.  O parte a populatiei de etnie slava, pentru a scapa de prelatii greci, s-au alaturat Egzarhatului Bulgar, care a interzis sarbatorile sarbesti si a sfintilor sarbi si a aruncat cartile sarbesti din biserici.

Relatiile srbo-bulgare s-au inrautatit dupa razboiul din 1885. Atunci s-a intemeiat Societatea Sfantul Sava care a avut o mare importanta in activitatile nationale. In fruntea unui departament – „Departamentul pentru carti bisericesti“, a fost ales arhimandritul Firmilijan.

Lupta impotriva Egzarhatului Bulgar s-a desfasurat la Tarigrad, urmata apoi de reusita de a denumii arhierei sarbi la Skopije si Prizren, orase care au devenit centre de propaganda. De mitropolit la Skopje a fost ales Firmilijan care in prima sa scrisoare catre protoierei a dat ordin sa-i trimita rapoarte despre aspectele bisericilor.

Acelasi activitate ierarhia a avut-o si in Serbia de rasarit si in sud, unde populatia nu era de etnie sarba sau era neutra din punct de vedere national. Accentul verbal s-a pus pe scoaterea in evidenta a sfintilor nationali pe iconostase si in pictura murala.

In Serbia un astfel de proces se poate urmari inca de la pictura iconografica a ctitoriei de la Topola a cneazului Karađorđe. Astfel in altar si diaconicon au fost pictati sfantul Sava si Simeon, in vederea intemeieri unui program cu aspect national al ierarhiei. Programul National in bisericile sarbesti se distinge in mod special dupa formarea organizatiei bisericesti nationale din Regatul Sarb si revolutia din 1848. Atunci nationalul ajunge un program important in desfasurarea picturii bisericesti.

Dimitrije Avramović picteaza iconostasul biserici Sobornicesti din Belgrad, care il reprezinta pe sfantul Nicolae care ii vindeca vederea regelui Stefan Deceanski, aceasta pictura ajungand una dintre cele mai spectaculoase din iconografia sarba. Pavle Simić, realizeaza un program vast din ciclul sfantul Sava la

Kuveždin. La fel un vast program cu tematica nationala realizeaza si Steva Todorović, care intodeauna reprezinta in icoanele sale personaje medievale din istoria Serbiei, precum Stefan Dečanski, cneazul Lazar…, picturi din viata sfantului Sava…Rezolvarea iconografica a lui Todorović, a fost preluata de  Milisav Marković…. Tematica nationala pe la mijlocul secolului ajunge sa fie un program standard, acomodat tendintelor necesare.

Accentuarea tematici nationale in hramurile ortodoxe din Regatul Sarb a depins in prealabil de atitudinea arhiereilor si a cerintelor Ministerului educatiei….

In perioada Regatului Sarb, activitatea nationala a Biserici s-a reflectat in special asupra programului picturi bisericesti din zonele eliberate de curand din sudul tarii. Dupa anul 1878, pe teritoriul eparhiilor nou dobandite are loc o reforma de arta bisericeasca in care se distinge in mod deosebit programul national al Regatului. La Niš, care a fost anexat Serbiei in 1878, unde de episcop a slujit  Viktor, care a acceptat organizatia bisericeasca sarba, despre care s-a dezbatut si la congresul de la Berlin, s-a simtit lipsa de a introduce un program de pictura bisericeasca nationala….Pe iconostasul capelei Sobornicesti a fost pictat sfantul

Simeon…si sfantul Sava….precum si moartea cneazului Lazar….

Tendinta a fost de a se scoate in evidenta sarbismul….

Programul national in eparhia de Nis a fost condusa de episcopul Dimitrije care in rapoartele sale nu accepta realizarile iconografice pictate de maestrii din Samokov si Debar, de dinainte de eliberare, unde nu sant prezenti sfantul Sava si Simeon ci doar sfintii Chiril si Metodie, considerati sfinti ai bulgarilor. Dimitrije a socotit aceasta ca o propaganda bulgareasca, din care motiv a fost sistata lucrarea iconarilor….

Influenta nationala a biserici s-a facut prezenta in special in partea de rasarit a Regatului Sarb si in eparhiile din Valea Timocului …Pe aceste meleaguri populate in mare majoritate de vlahi, activitatea bisericeasca a fost putin dezvoltata. Au existat foarte putine biserici. Pe intreg districtul de Poreč-Rečko, in afara de biserica din Donji Milanovac, nu a existat nici o capela sau biserica.

Dupa venirea sa in eparhia de Zaiceri (Zaječar), pe 10 noiembrie 1891,episcopul Melentije a inceput activitatea programului national. Ne fiind multumit de situatia gasita, a cautat sa stopeze raspandirea vlahismului si impunerea politici nationale sarbesti. In aceste conditii, la anul 1895 scrie regelui Aleksandru Obrenović si ii sugereaza sa preia diverse masuri. Avand si sustinere din partea regelui Petru Karađorđević, care a cazut de comun acord ca pe tritoriul eparhiilor de Timoc sa aduca mai multi preoti, invatatori si politie.

Impreuna cu episcopul si egumenul manastiri Vratna, Filaret, public a declarat precum ca este deacord cu politica nationala activa in Timoc. A descris in mod negativ in revista bisericeasca “Vesnik” despre pictura din Manastirica, considerand-o ca apartine de pe vremea Vlahilor, cand acestia l-au omagiat pe Sfantul Nicodim….Si preotimea a acceptat aspiratiile episcopului…

Episcopul Melentije cu ocazia vizitei la biserica din Mihailovat 1892, a gasit un iconostas scris intr-o limba straina, in limba vlaha.

În cursul anului 1896, când a ajuns în polemică cu George Krstici, legat de rânduiala icoanelor pe iconostas, Episcopul în explicația sa a subliniat ca ”nu numai icoana Sfântului Simeon ci și a Sfântului Sava cu frumosul scris în sârbă (subliniat) trebuie pusă pe locul mai impotrant și mai binevăzut de către popor.  Asta pentru interesele noastre naționale (subliniat) pentru că avem în vedere poporul și locul pe care se află biserica din Mihailovaț (rom. Meilovăț). Aceasta propunere a fost aprobată de către Ministerul educației. Satul Mihailovaț este format din români veniți din Ostrovul Mare care se află peste Dunăre de Mihailovaț și are familii precum Cornea, David….. care în Mihailovaț sunt Kornici, Davidovici….. Episcopul Melentie a schimbat și planul pentru pictura Mânăstirii Bukovo. Pe lângă programul național larg, el sa înțăles cu arhimandritul Gavril ca ”în spate deasupra uși, care este numai simpla intrare și nu face parte din biserică… ca întro parte să se picteze împăratul Dușan și în alta cneazul Mihailo…..

Programul natonal al picturi murale din eparhia de Timoc a fost formulat in catedrala de Negotin, in lucrarile lui Steva si a sotiei sale Poleksija Todorović. In incaperea naosului predomina compozitii din istoria sarba. Pe zona cea mai inalta figureaza scene din viata sfantului Sava. Pe partea din nord a boltei este pictat Sfantul Sava care primeste onoruri regale dar si haina monahala…pe partea din sud a boltei este iarasi reprezentat Sfantul Sava care il incoroneaza pe regele Prvovenčani. Pe partea din nord, pe latimea boltei este pictata compozitia in care Dečanski primeste vederea, iar in partea din sud, cneazul Lazar care este primit in Imparatia Cerului…..(Peste tot sant pictati doar domnitorii arhierei si sfinti ai sarbilor)…

…Astfel slujba impreuna cu picturile de preamarire a suveranilor medievali sarbi…au contribuit impreuna la formarea si mentinerea constiintei nationale.

Programul de pictura din biserica din Negotin a devenit un model pentru iconografia altor biserici din eparhia de Timoc.

In manastirea Bukovo, picturile de perete au fost realizate de Milisav

Marković, conform modelului creat de Steva Todorović si aici predomina repertuarul national….

….In implementarea politici nationale din eparhia de Timoc s-a distins si  Radenko Anđelković, care la anul 1897 a fost ales de deputat al districtului, care la recomandarea episcopului Melentije a inlocuit toate antimisele vlahilor, din care cauza a fost adus la judecata la tribunal, dar nu a fost condamnat si nici amendat.

Urmatorul pas al deputatului a fost sa inlocuiasca icoanele catapetesmelor, totul la porunca “Domnului Episcop”, toate icoanele vlahilor au fost scoase din biserici, iar iconostasele sa fie apoi aurite si reparate. Toate aceste lucrari au fost executate de catre Radenko Anđelković, impreuna cu tutorii bisericesti si cu firma lui Vitomir Marković si Pavlović,…..Vechile icoane de obarsie vlaha au fost inlocuite cu fresce noi pictate de Milisav Marković. Astfel de lucrari s-au efectuat in urmatoarele lacasuri de cult: Biserica Sipska, Kladušnička, Grabovička, Velikovrbička, Malovrbička, Utkovačka si Vajuška.

Milisav Marković a realizat in total:

  1. 36 de icoane mici de forma dreptunghiulara.
  2. 4 icoane ale Rastagnirii lui Hristos…..
  3. 18 de icoane mari…

…Milisav Marković a devenit unul dintre cei mai prolifici iconari ai Regatului Sarb. De la anul 1904, doar in eparhia de Timoc a pictat 32 de compozitii intregi, iconostase si picturi de perete…

…Aceiasi activitate nationala bisericeasca, care se pare ca s-a potrivit epoci duhovnicesti existente si tanarului stat Sarb, s-a implementat si in biserica Soborniceasca din Belgrad de catre urmasul mitropolitului Mihailo – Inokentije. Mitropolitul a dat ordin pentru imagistica primei zone a altarului biserici Sobornicesti din Belgrad – cel mai de seama hram al Regatului Sarb.

…La licitatie a castigat pe 3 septembrie 1899, Nastas Stefanović, care conform contractului de lucru….a pictat 21 de icoane (ce tineau de programul national sarb…)…

…Introducerea personajelor necanonizate in altare, reprezinta culmea nationalismului bisericesc al sec. 19….implementat de statul si biserica Sarba…

Una dintre activitatile primare statal-bisericesti a Regatului Sarb, a fost indreptata si catre manastirea atonita Hilandar, cea mai importanta manastire nationala. La Hilandar s-a simtit o mare influena a Egzarhatului bulgar si necesitatea ca lacasul de cult sa fie pastrat cu caracter national sarb….

…Odata cu eliberarea Serbiei de Sud si a Macedoniei si anexarea acestor regiuni Regatului Sarb, dupa Primul razboi balcanic s-a ajuns si la extinderea organizatiei bisericesti sarbesti. Noile teritorii anexate, unde pana la acea data a activat biserica greaca, bulgara si romaneasca, activeaza acum preotimea sarba, iar programele iconografice au fost supuse unui riguros control….(Au fost inlocuite scrierile vechi bulgaresti cu cele sarbesti…si repictati sfintii sarbi in locul celor existenti…)…>>

Cititi sa vedeti pentru ce Timocenii au criza de identitate

<<…Mai importantă activitate națională a Bisericii, pe teritoriul Regatului Sârb, a fost în partea lui de Răsărit, în Episcopia Timocului, ce se pare că nu a fost direct aprobat de către autorități civile. ”Pe acest teritoriu, care este în majoritate populat cu populație vlahă, activitatea bisericească a fost slab dezvoltată. Au fost foarte puține biserici. În întregul județ de Poreci-Reca din raionul Crainei, în afară bisericii din Doni Milanovaț, nu a existat altă biserică sau capela.

Crkva-Sv.-Nikole-Porec-D.-Milanovac
Construita in 1730 in stil Valah

După venirea sa în Episcopie, a cărui sediu a fost la Zaiecear, în 10 noiembrie 1891, Episcopul Melentie a început cu activitate națională puternică. Situația aflată nu i-a convenit. În lupta pentru realizarea politicii naționale sârbești și luptând să se stea ”în drum răspândiri vlahizmului” (să se oprească răspândirea vlahizmului) el scrie regelui Alexandar Obrenovici și propune o mulțime de măsuri. Episcopul Melentie a avut susținere și din partea regelui Petar Karageorgevici care sa străduit ca pe teritoriul Episcopiei Timocului să se concentreze activitatea  preoților, dascălilor și poliției. Lângă Episcop și egumenul Mânăstirii Vratna, Filaret în public sa luptat pentru politica națională pe teritoriul Episcopiei Timocului.  El a scris negativ în revista Bisericii Sârbe ”Vesnik” despre pictura Manastiriței, despre care a crezut că este din perioada ”când vlahi au putut liber nu numai pe al său Sf. Nicodim în postură vlahizări să picteze în Manastirița, numai și prin toate altele  biserici, regiuni Crainei și Țârnareca au impus cărțile în limba lor ”. Și preoți au acceptat direcția lucrării Episcopului din cauza că Eparhia Timocului ”se află între trei naționalități, care trag și lucră în contra unității noastre spirituale și naționale, adică în contra existenței noastre”.

Episcopul Melentie, în timpul vizitei canonice în 1892 , a aflat pe iconostasul bisericii din Mihailovaț icoanele ”pe limba străină” (română/vlahă). În cursul anului 1896, când a ajuns în polemică cu George Krstici, legat de rânduiala icoanelor pe iconostas, Episcopul în explicația sa a subliniat ca ”nu numai icoana Sfântului Simeon ci și a Sfântului Sava cu frumosul scris în sârbă (subliniat) trebuie pusă pe locul mai impotrant și mai binevăzut de către popor.  Asta pentru interesele noastre naționale (subliniat) pentru că avem în vedere poporul și locul pe care se află biserica din Mihailovaț (rom. Meilovăț). Aceasta propunere a fost aprobată de către Ministerul educației. 109 (satul Mihailovaț este format din români veniți din Ostrovul Mare care se află peste Dunăre de Mihailovaț și are familii Cornea, David….. care în Mihailovaț sunt Kornici, Davidovici….). Episcopul Melentie a schimbat și planul pentru pictura Mânăstirii Bukovo. Pe lângă programul național larg, el sa înțăles cu arhimandritul Gavril ca ”în spate deasupra uși, care este numai simpla intrare și nu face parte din biserică… ca întro parte să se picteze împăratul Dușan și în alta cneazul Mihailo…..”>>

Biografie: Arta bisericească în Regatul Sârb  (1882-1914), Facultatea de filozofie din Belgrad, Catedra de istoria artei Belgrad, 2007.  (Partea: Biserica ca o instituție națională, pag. 72-81) Pag. 75-76), de Nenad Makuljevici

UN MESAGER AL ROMÂNILOR SUD-DUNÃRENI: CRISTEA SANDU TIMOC

Descarca carte in format PDF

mesager timoc

Limba si Poezia Românilor din Timoc

Descarca carte in format PDF

poez

Sandu Cristea Timoc Preşedinte executiv al românilor timoceni din Serbia Despre românii uitaţi şi tăinuiţi din Timoc

Descarca carte in format PDF

coperta sandu

Asociatia Astra Romana

Descarca carte in format PDF

Astra-Romana-Asociatia

Dacia Aureliana-Reviste ale romanilor din Timoc

Descarca carte in format PDF

pusc

Descarca carte in format PDF

gjg

Descarca carte in format PDF

hjkjh

Descarca carte in format PDF

juiuiou

Descarca carte in format PDF

kjh

Descarca carte in format PDF

hgfhgf

Descarca carte in format PDF

hghgghh

Descarca carte in format PDF

gdgdgd

 

Descarca carte in format PDF

auto

Descarca carte in format PDF

sarbi

Descarca carte in format PDF

prizo

Descarca carte in format PDF

daco

Descarca carte in format PDF

contri

Cristea Sandu Timoc – “Sârbii și bulgarii au furat românilor sud-dunăreni autonomia și dreptul valah cel vechi, limba română, numele și bisericile”

Interviu cu CRISTEA SANDU TIMOC Secretar general al Asocației „Astra Română” pentru Banat-Porțile de Fier și Românii de Pretutindeni

Timocul sau Valea Timocului este o regiune situată în nordul Peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc și în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din județele sârbești Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaječar, precum și din regiunea bulgară Vidin. În antichitate, regiunea era numită Tribalia (după tribali, o ramură a dacilor, care a trăit în nord-vestul Bulgariei de azi).

În această regiune trăiește o importantă populație românească, numită vlasi, valahi, vlahi de către slavi. Potrivit ziarului comunist „Borba”, din anii’80,ca și unui periodic belgrădean de acum un deceniu, „Nașa Reci”, al lui Vuk Drașkovic, într-un articol semnat de istoricul sârb Dapcevic, românii din Timoc numărau circa un milion de persoane. Este vorba de 200 de comune pur românești și 200 de comune mixte, plus câteva orașe în care trăiesc mulți români.Întrucât, în secolul al IV-lea d.Hr., Valea Timocului făcea parte din Dioceza Dacia, respectiv din provincia Dacia Ripensis,estul de astăzi al Serbiei este practic o parte a vetrei străromâne, ocupate prin forță de-a lungul istoriei. Mai multe informații despre Timocul Sârbesc, fost, în vremea imperiului Otoman, Regiunea Autonomă Marginea, ne oferă venerabilul scriitor, jurnalist și diplomat,Cristea Sandu Timoc, în vârstă de 96 de ani, un refugiat timocean la Timișoara, născut în satul Zlocutea, de pe malul drept al râului Timoc. Mare patriot român, domnul Cristea Sandu Timoc a lucrat, în timpul războiului mondial, la ambasada României din Belgrad, trimis de Mareșalul Antonescu la recomandarea lui Iuliu Maniu.

„Timocul a fost parte a Daciei Aureliene, numit Valahia Mică, unde s-a vorbit și se vorbește aceeași limbă ca la Calafat sau ca la Timișoara”

– Istoria oficială, elaborată la București, vorbește puțin sau deloc despre românii din Peninsula Balcanică. Care este, pe scurt, istoria românilor timoceni?

– Așa cum am mai spus, timp de cel puțin șapte secole după Hristos, nu există nici o urmă de îndoială că o „mare românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat, se întindea de la Marea Egee, la Marea Adriatică, din Munții Pindului în Dalmația, de la Marea Neagră, la Nistru și dincolo de Tisa. Invazia slavă din secolele al VII-lea și al VIII-lea a găsit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori și agricultori, de comercianți, meșteșugari, prelucrători de metale și constructori bogați. Încă de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi populația băștinașă. Așezându-se între Muntenegru și Albania, sârbii și-au dat seama că au ales un loc sărac, fără resurse, și de aceea au pornit expansiunea pe pământurile băștinașilor de neam latin. La rândul lui, neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a împiedicat și el de „ciotul” latin din Pind și Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze.Vorbind despre Timoc, amintimcă a fost parte a Daciei Aureliene, unde s-a vorbit și se vorbește aceeași limbă ca la Calafat sau ca la Timișoara, adică daco-româna. Împărțit între sârbi și bulgari, acest teritoriu, numit și „Valahia Mică”, are în spate o istorie bimilenară.

– Se știe că tot Balcanul a fost românesc. Cum s-a ajuns la dispersarea de astăzi?

– Timpurile se schimbă… După încă șapte sute de ani de la năvălirea slavilor, vin turcii (1453), apoi, în părțile de apus, coboară austriecii, iar poporul român se împrăștie, se împuținează, în unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru și Bosnia-Herțegovina. Pe lângă aromânii din Macedonia și Pind, din Albania și Bulgaria, rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc. Ei au avut parte de domnia a cel puțin cinci voievozi români, începând cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, pană la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânăstiri și biserici românești în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau acel ținut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până la 1918, graniță între frați. Dacă ne gândim la marele Basarab I, el a ridicat o mânăstire la Cladova, pe râul Șaina (azi în ruine), una la Mânăstirița (tot în ruine) și una la Vradna (care există și acum, fiind ocupată de călugărițe sârboaice).

– Ați evocat cândva bisericuța din Coroglași, cea cu guri de ulcioare în ferestre. Mai există această minune românească?

– Există, a fost renovată de belgieni, dar sârbii au pus stăpânire pe ea, spunând că strămoșii lor au ridicat-o. Anii trecuți i-au alungat cu poliția pe românii care veniseră acolo să țină un parastas pentru toți eroii căzuți în lupta de la „Rovine II”, cum i se spune bătăliei în cares-a luptat Mircea cel Bătrân cu Baiazid, în 1395. De data asta, turciii s-au aliat cu sârbii. Acolo a pierit, sub sabia lui Mircea, eroul sârb Kralevic Marko, macedonean din mamă româncă,dar au pierit în luptă și mulți turci și români. În memoria tuturor, fără deosebire de credință și nație, milostivul Mircea cel Bătrân a ridicat o bisericuță din piatră, în ale cărei ferestre au fost montate capete de ulcior, într-o anumită geometrie, care, de câte ori bătea vântul dinspre Țara Românească, scoteau o melodie de dor și jale, ca un oftat prelung al unui cor de eroi… Nu știu dacă astăzi se mai aude acel sunet ceresc, dar românii, generație după generație, au făcut acolo parastas în fiecare lună mai. Până acum vreo patru ani, când un grup de timoceni, în frunte cu liderul lor, Dușan Pârvulovici, au fost arestați de poliția sârbă, sub pretextul că n-au aprobare să întindă mesele pe iarbă. De fapt, după cum le este obiceiul, sârbii au dorit să le fure românilor și acest simbol al identității și trecutului lor istoric, declarând bisericuța ca fiind închinată eroului lor, Kralevic Marko. După cum nu se prea știe pe la noi, sârbii, din clipa năvălirii lor pe pământurile românilor, la sfârșitul secolului al VI-lea d.Hr., au tot furatde la gazdele lor, la început bunuri, apoi nume, credință, identitate. Un istoric al lor recunoștea: „Încă din vechime, în perioada migrațiunii lor, strămoșii noștri slavi au început cu hoția, furând altora vitele și stupii… Iar când, în cele din urmă, au sosit în aceste părți pe unde trăim astăzi, strămoșii aceștia ai noștri au furat pământurile săracilor iliri, celți și traci”. Adică a unei populații deja romanizate.

„Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm…”

– Se pare că această hoție s-a manifestat sute de ani de-a rândul… Ce altceva le-au furat slavii geto-dacilor romanizați din Dacia Aureliană?

– Autonomia și dreptul valah cel vechi, limba română, numele și bisericile. După năvălirile din stepele răsăritene, slavii s-au făcut stăpâni cu silnicie pe plaiuri și peste băștinași. Un profesor de istorie sârb, arătând elevilor săi pe un român localnic trecând pe stradă, zice: „În vedeți pe bătrânul acela, ce original e îmbrăcat și cum merge drept pe mijlocul străzii? Are cioareci de lână albă, zăbun negru lung, căciulă mare de oaie, încălțat cu obiele și opinci, cu straița îmbăierată pe umăr. Acesta e unul ce-i reprezintă pe locuitorii cei vechi, băștinași ai acestui pământ, pe care strămoșii noștri, veniți aici din ținuturile lor din răsărit, i-au găsit aici, pe loc. Numai că el nu știe aceasta, și e bine așa”. Bătrânul își ținea bastonul de muntean în poziție orizontală, ca să fie la nevoie… Mergea în treaba lui, pesemne să procure din oraș grunzi de sare pentru mioarele lui de la târlă. Era, zicea profesorul mai departe, „o apariție exotică, deși frecventă”. El, băștinaș ante-slav al pământului, care, iată, nu știa aceasta. Mândria o avea însă păstrată.

– De ce credeți că manifestă bulgarii, grecii și sârbii atâta ură împotriva românilor sud-dunăreni?

– Asta mă întreb și eu… Cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o nație moale. Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O nație adormită. Apoi, ar mai fi și alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiți-vă că, pâna la Cuza, o șesime din averile mânăstirești era în mâna grecilor. Prin secularizarea averilor mânăstirești, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăția și vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceștia din partea turcilor, în timp ce pe dânșii i-au oropsit din greu; urăsc inteligența, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali și magnați aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat Banatul în 1918. Socotesc că au fost stăpâni acolo și au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuși generalul Berthelot le-a alungat armata din Timișoara). Ne mai urăsc și pentru bogăția păstorilor așa-ziși vlahi, pentru că noi am deținut cele mai bune pământuri, pentru că suntem diferiți, suntem latini, aparținem unei mari familii de popoare vest europene. De curând, au declanșat o campanie condusă de așa-ziși istorici, pentru a demonstra că Vlad Țepeș a fost sârb. Pe vremea când nu aveau stat, nu aveau nimic, l-ar fi avut, chipurile, pe Țepeș, un domnitor viteaz, vizionar, european. Mi se pare de tot râsul o asemenea pretenție. Pe de altă parte, deoarece Constantin cel Mare s-a născut în localitatea Niș de astăzi, ei sunt în stare să lase impresia că și marele împărat bizantin a fost tot sârb. În fine, bulgarii ne urăsc pentru același lucru, dar și pentru că le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanța, nu doar cele două județe. S-au bătut mult pentru asta.

„Cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării”

– Deși sunt o „pană despărțitoare” între două neamuri slave, românii din sudul Dunării sunt încă o necunoscută la nordul fluviului.Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii de după 1989, pentru a-i ajuta să supraviețuiască, să-și facă glasul cunoscut în Europa?

– Doar vag și doar din întâmplare. Cred că singurii guvernanți care ar înțelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în București, și ne-ar fi mult mai bine! Am impresia că, în instinctul majorității românilor, sentimentul național a adormit de tot. Mai dăinuie puțin în Transilvania și în Banat, dar în rest îi mort. Cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal și Traian. Ei nu-i cunosc pe timoceni. Timocenii încă n-au fost sârbizați sau bulgarizați. Au conștiință etnică, dar poate n-o au pe cea politică necesară, cu unele excepții care au scos capul în ultima vreme. Românii timoceni au un tată adoptiv aspru și sunt „streini de mamă”, orfani. Sunt ca niște puișori în cuibar, cu ochii încă negri, nedeschiși, și ridică și ei căpșorul, căscând ciocul la hrană și la aer. Ama, nu să dă! Adică nu li se dă, pentru că frații din Țara Mamă, România, mai cu seamă cei din politică, nu-i cunosc și nu-i ajută.

Ion Longin Popescu , Revista Formula AS nr.1003

Cristea Sandu-Timoc, cel mai autorizat culegător de folclor contemporan de la românii din Valea Timocului (VIDEO)

Cristea Sandu-Timoc (8 septembrie 1916, Zlocutea, Serbia – august 2012) a fost un poet şi folclorist român din Valea Timocului. Afăcut primele clase primare in Serbia, apoi a trecut clandestin frontiera, urmând cursurile liceului la Turnu Severin (1929-1932), continuate la Şcoala Normală din Târgu Jiu şi încheiate, în 1937, la Şcoala Normală din Craiova.

1918_comunicat_0

Între 1945 şi 1949 este student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A frecventat, în acelaşi timp, Academia de Studii Comerciale şi Industriale, secţia pedago­gică, precum şi Facultatea „Maxim Gorki”, abandonată în cele din urmă.

Revenit în Iugoslavia după absolvirea Şcolii Normale din Craiova spre a efectua serviciul militar la Zrenjanin, solicită sprijin la oficialităţi pentru înfiinţarea de şcoli în limba română şi fondează la Vîrşeţ cenaclul Junimea Bănăţeană.

A lucrat, în timpul războiului, la Ministerul de Externe şi al Propagandei, conducând activitatea culturală în Comitetul Românilor Timoceni, al cărui preşedinte va fi între 1942 şi august 1944. În 1945 se află tot în Ministerul de Externe, iar din 1946 la Ambasada României din Belgrad. În 1948, în urma numirii Anei Pauker ca ministru de externe, îşi dă demisia. Este, un timp, cercetător la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice, condus de Victor Papacostea, iar din 1949 funcţionează ca profesor la Liceul Zootehnic din Ciacova (Timiş) şi la Liceul de Fete din Timişoara (1951-1953).

A fost arestat pentru acuzația de titoist în martie 1953, și condamnat la 5 ani de muncă forţată. Ulterior i se schimbă calificarea infracţiunii în „activitate intensă împotriva clasei muncitoare” şi e condamnat la 6 ani de temniţă grea, cu confiscarea averii. Ieşit din închisoare, se angajează secretar-şef şi biblio­graf la Facultatea de Agronomie din Timişoara, apoi consilier juridic la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Banat, de unde se pensionează. Face parte dintre fondatorii asociaţiei Astra Română pentru Banat, Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni, devenind secretar general coordonator.

Sandu-Timoc este cel mai autorizat culegător de folclor contemporan de la românii din Valea Timocului. Prima sa culegere, Poezii populare de la românii din Valea Timocului (1943), conţine balade antiotomane, haiduceşti şi fantastice, care demonstrează, printre altele, rolul românilor timoceni în vehicularea cântecelor bătrâneşti, în transmiterea motivelor pe ambele maluri ale Dunării.

Publică o carte de basme prelucrate, Casa din Dunăre (1974), cu punct de plecare tot în folclorul românesc de pe Valea Timocului, volum urmat de Coroana munţilor (1983), conceput în acelaşi fel şi conţinând povestiri, basme, snoave populare ce au ca sursă folclorul maramureşean, timocean şi aromân-macedonean, repovestite în limbajul şi stilul folcloric oral.

În volumul debutului în poezie, Pasărea sufletului (1981), Sandu-Timoc fructifică simbolul folcloric al perpetuării amintirii celor morţi în gândurile celor vii. Peisajul este cel rustic, mai bine zis păstoresc, iar relaţia spiritual-material tinde să restituie sensul unei comuniuni cu profunzimile.

Tăcerea de piatră (1982) include o lirică a ruralului şi teluricului, proiectată pe ecranul unui relief aspru, pietros, în ambianţa căruia se descoperă credinţe, eresuri şi descântece, obiceiuri şi ritualuri specifice. Poetul evocă prezenţa strămoşilor, sugerând că existenţa se află sub semnul marii treceri şi al întoarcerii spre originar. Crescut pe un fond de sensibilitate arhaică, versul exprimă dorul acut de integrare în fire şi se individualizează prin lumea descrisă, prin meditaţia asupra existenţei, prin simbolurile de esenţă folclorică şi structura metaforică, ca şi prin limbajul arhaizant, ferit de preţiozitate sau livresc.

Culegerea Cântece bătrâneşti şi doine (1967) se impune atenţiei atât prin caracterul ştiinţific al alcătuirii, cât şi prin bogatul capitol de balade (peste o sută de piese) fantastice, vitejeşti, păstoreşti, haiduceşti, de curte şi familiale. Alături de baladele timocene, figurează şi câteva cu largă circulaţie în Oltenia şi în Moldova. (Informații crispedia.ro)

Vă invităm să urmăriți un amplu interviu cu Cristea Sandu-Timoc, realizat de agenția Timoc Press, condusă de Dușan Prvulovic, în anul 2006.

 

Povesti populare romanesti

Descarca carte in format PDF

povesti2 copy